Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva Rezoluţiei nr. lucrare C22-2028 din 05.01.2023 a Inspectorului Şef şi să se constate că judecătorii B. şi C. au dat dovadă de neglijenţă şi rea credinţă în soluţionarea cererii prin nemotivarea deciziei.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1468 din 18 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1468 din 18 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În esenţă, a arătat că în mod eronat instanţa a reţinut că prin plângerile formulate în dosarul nr. x/2023 a urmărit exercitarea unei aşa-zise căi speciale de atac. Dimpotrivă, a menţionat că a formulat o sesizare privind neglijenţa evidentă a celor doi domni judecători în soluţionarea cererii de revizuire, care deşi era admisibilă, a fost respinsă fără a fi motivată.
A mai precizat că s-a judecat în România unde domnii judecători de la Tribunalul Bucureşti şi cei de la Curtea de Apel Bucureşti i-au anulat decizia de pensionare pusă în plată tot în baza unor prevederi legale din jurisprudenţa CEDO, ignorând de fapt temeiul de drept argumentat în baza art. 6 C. proc. civ., că nu îi sunt aplicate dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 303/2004 deşi, atât Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 676/21.10.2021, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 43/14.10.2019, au susţinut argumentaţia sa precizând că, în mod nelegal i-au anulat decizia de pensionare pentru faptele penale săvârşite anterior apariţiei Legii nr. 118/2014.
Sancţiunile disciplinare se aplică domnilor judecători care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu constând în nemotivarea hotărârii, reaua-credinţă, neglijenţă în serviciu, care nu au nicio legătură cu independenţa judecătorilor şi care sunt prevăzute în Legea nr. 303/2004 şi argumentate de ÎCCJ prin decizia sus menţionată.
În opinia sa, cererea de revizuire era admisibilă din punct de vedere strict juridic, instanţele fiind obligate să judece şi în spiritul legii pentru a face dreptate.
A considerat că i s-au încălcat drepturile patrimoniale, în sensul că, după 39 ani de activitate şi, deşi prin cele două decizii ale ÎCCJ şi CCR s-a constatat că instanţele au greşit prin anularea pensiei de serviciu, nu poate să îşi ia banii, iar aceşti domni judecători nu au nicio răspundere, nici măcar disciplinară.
Or, tocmai atragerea unei răspunderi disciplinare ar duce la un proces echitabil prin redeschiderea dosarului său şi prin îndreptarea greşelilor magistraţilor care au interpretat greşit legea şi au privat-o de munca sa de 39 de ani, considerând eronat că decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă cererea de revizuire, prin încălcarea în mod vădit a drepturilor sale, este inadmisibilă.
În consecinţa, a solicitat admiterea contestaţiei şi constatarea că domnii judecători B. şi C., au dat dovada de neglijenţă şi rea credinţă în soluţionarea cererii pe care practic nu au motivat-o, ceea ce a dus la încălcarea dreptului său la apărare şi prejudicierea patrimonială.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu este incident motivul de casare invocat.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 octombrie 2024, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, recurenta-reclamantă a solicitat cercetarea disciplinară a judecătorilor care au soluţionat cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, considerând că aceştia au dat dovadă de neglijenţă şi rea credinţă în soluţionarea cererii sale de revizuire, prin nemotivarea deciziei pronunţate.
Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin rezoluţia nr. 2030 din 24.11.2022, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004. Împotriva rezoluţiei de clasare recurenta-reclamantă a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. C22-2028 emisă de inspectorul-şef.
Nemulţumită de soluţiile date de inspectorii judiciari, recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ care a respins cererea formulată ca nefondată, reţinând că nu sunt aduse argumente cu privire la nelegalitatea rezoluţiilor emise de inspectori sau probe suplimentare concludente şi că nu rezultă indicii ale unor erori sau omisiuni în verificările prealabile ale intimatei-pârâtei referitoare la abaterile disciplinare invocate.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, obiectul prezentului recurs îl reprezintă verificarea legalităţii sentinţei civile nr. 1468 din 18 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin prisma motivului de casare invocat de recurenta-reclamantă, respectiv pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Nici motivarea situaţiei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de reclamantă nu echivalează cu nemotivarea unei hotărâri.
În ceea ce priveşte celelalte teze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă. Or, niciuna dintre aceste situaţii nu se identifică în cauză, de altfel, nu au fost indicate nici de către recurentă ca atare.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, în esenţă, a reluat susţinerile din sesizare şi plângere, fiind nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.
Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.
De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.
Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.
În speţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii judecători verificaţi a acestor abateri, în condiţiile prezentate.
Modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.
Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 1468 din 18 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.