Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:
(i) anularea încheierii nr. 5/30.06.2021, comunicată la data de 06.07.2021 şi înregistrată sub nr. x, prin care s-a soluţionat în procedura administrativă contestaţia reclamantei;
(ii) anularea parţială a deciziei nr. 7 din 26.05.2021, emisă de Departamentul I din cadrul Curţii de Conturi, înregistrată sub nr. DEP.I/2021-10.023/27.05.2021, respectiv a punctului 2 din decizie, privind utilizarea în anul 2015 a creditelor bugetare în sumă de 2.515.503 RON, reprezentând corecţii financiare aplicate Agenţiei Naţionale de Integritate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (AM POSCCE) pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziţii publice, pentru care până la data măsurii de audit nu au fost întreprinse măsuri care să conducă la restituirea fondurilor la bugetul de stat;
(iii) anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestora.
1.2. La data de 15.10.2021, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a depus cerere de suspendare a executării deciziei nr. 7/26.05.2021 emisă de Departamentul I din cadrul Curţii de Conturi înregistrată sub nr. DEP.I/2021-10.023/27.05.2021, respectiv a punctului 2 din decizie, precum şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv încheierea nr. 5/30.06.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce are ca obiect anularea acestor acte administrative care formează obiectul dosarului nr. x/2021
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată, atât cererea de suspendare a executării deciziei nr. 7/26.05.2021 (pct. 2) emisă de Departamentul I din cadrul Curţii de Conturi şi a încheierii nr. 5/30.06.2021 până la soluţionarea definitivă a cauzei, cât şi acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
3. Calea de atac exercitată
Recurenta-reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, atât în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de suspendare, cât şi cu privire la soluţia pronunţată pe fond, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurenta a solicitat casarea în tot a sentinţei nr. 2051/29.12.2021 şi, în rejudecare:
1. Anularea încheierii nr. 5/30.06.2021 prin care s-a soluţionat în procedura administrativă contestaţia reclamantei;
2. Anularea parţială a Deciziei nr. 7 din 26.05.2021 emisă de Departamentul I din cadrul Curţii de Conturi, înregistrată sub nr. DEP.I/2021-10.023/27.05.2021, respectiv a punctului 2 din Decizie, privind utilizarea în anul 2015 a creditelor bugetare în sumă de 2.515.503 RON, reprezentând corecţi financiare aplicate Agenţiei Naţionale de Integritate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (AM POSCCE) pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziţii publice, pentru care până la data prezentei măsuri de audit nu au fost întreprinse măsuri care să conducă ia restituirea fondurilor la bugetul de stat;
3. Anularea tuturor actelor, care au stat 1a baza emiterii actelor atacate şi anularea tuturor actelor subsecvente acestora.
În motivarea recursului s-au arătat, în esenţă, următoarele:
I. Din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nemotivată, cu încălcarea prevederilor art. 425 din C. proc. civ., în sensul că judecătorul fondului nu a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat susţinerile Agenţiei Naţionale de Integritate, în proporţie covârşitoare motivarea fiind compusă din redarea unor prevederi legale cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, O.U.G. nr. 14/2013 şi Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Procedând la o înşiruire de texte legale, fără a analiza aşa-zisul "prejudiciu", apreciază că au fost nesocotite dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire al rolul activ al judecătorilor, instanţa de fond pronunţând o hotărâre nelegală.
II. Din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 11, art. 14, art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Consideră că emise de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României sunt nelegale din cel puţin două motive: inexistenţa debitului şi inexistenţa fraudei şi a prejudiciului.
A. Cu privire la inexistenţa debitului arată că suma de 2.515.502,44 RON a fost reţinută din valoarea de rambursat a Cererii de Rambursare 2, fiind incidente prevederile art. 38 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările completările ulterioare.
Judecătorul fondului a concluzionat că nu există dovezi în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011 raportându-se greşit la dispoziţiile legale aflate în acest moment în vigoare, deşi trebuia să analizeze situaţia dedusă judecăţii prin raportare la dispoziţiile în vigoare la momentul Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/08.07.2015, notificare transmisă Agenţiei la data de 25.02.2016
Debitul stabilit prin Nota de constatarea neregulilor şi/de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2l.08.2015 a fost stins prin deducerea din cererea de rambursare nr. x/08.07.20015, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevede expres că stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin: (...),b) deducere din plăţile/rambursările următoare;"
Procedura stabilită de art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011 la care face referire instanţa de fond nici nu ar fi aplicabilă în speţa de faţă din moment ce aceasta se referă la situaţia în care creanţele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin încasare, deducere din plăţi/rambursări următoare şi/sau executarea garanţiilor bancare, prevăzute la art. 38 lit. a) -c).
Astfel, judecătorul fondului trebuia să observe că suma de 2.515.502,44 RON a fost reţinută cu mult înainte de finalizarea procesului ce a avut ca obiect contestarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.08.2015, astfel cum rezultă din notificare transmisă Agenţiei la data de 25.02.2016, împrejurare în care trebuia să ţină cont de prevederile art. 41 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011.
În sprijinul celor expuse, arată care a fost succesiunea documentelor justificative, concluzionând că din valoarea de rambursat a CR2 - 14.498.023,24 RON s-a aprobat spre decontare doar suma de 11.982.520,80 RON, suma respinsă la plată -n de 2.515.502,44 RON reprezentând atât corecţia de 10% la CR1 cât şi la CR2.
B. Cu privire la inexistenţa fraudei şi inexistenţa prejudiciului, consideră că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere prevederile art. 11 şi art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi pe cele ale art. 8 din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora din 31.08.2011 ce constituie Anexa la H.G nr. 875/2011.
Raportat la aceste prevederi legale, instanţa de fond a concluzionat că acestea nu au relevanţă juridică întrucât se referă la etape demult parcurse.
Contrar celor reţinute a judecătorul fondului, susţine că aceste prevederi se referă la existenta unui posibil prejudiciu numai în cazul unei situaţii de conflict de interese, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.
Invocă art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 şi solicită să fie avută în vedere Decizia ÎCCJ nr. 3165/21.06.2012 privind analiza excesului de putere.
Astfel, în raport de considerentele evocate, instanţa nu poate-analiza oportunitatea actului administrativ contestat decât prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care definesc excesul de putere şi, aplicând prevederile anterior expuse, rezultă că intimata-pârâtă a exercitat cu exces de putere prerogativele prevăzute de lege, lezând astfel drepturile recurentei, care trebuie să se conformeze unor măsuri stabilite arbitrar şi în desconsiderarea legii de pârâtă, în prezenta cauză nefiind aplicabile dispoziţiile privind conflictul de interese, existenţa fraudei ori chiar a prejudiciului.
Reiterează faptul că suma în cuantum de 2.453.000 RON a fost stinsă prin deducere din plăţile/rambursările următoare, ca urmare a reţinerii sumei de 2.515.502.44 RON din valoarea de rambursat a CR2, în cuantum de 14.498.023,24 RON, toate documentele justificative fiind puse la dispoziţia comisiei.
Tot cu privire la inexistenţa prejudiciului, reiterează că fondurile publice alocate reclamantei au fost folosite potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, respectiv pentru plata contractului de achiziţie publică nr. x anterior aplicării corecţiei de 10%, nicidecum pentru plata corecţiei, corecţie care a survenit fără culpa sa. Aminteşte, în acest sens, că procesul de achiziţie publică a fost avizat pe tot parcursul acestuia de instituţiile abilitate.
Or, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de art. 1357 din Noul C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru existenta unui prejudiciu, şi nici condiţiile-speciale prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 şi ale H.G. nr. 875/2011 privind conflictul de interese şi existenţa unei fraude,
În acest sens evocă art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, art. 2 pct. 7 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (Consiliul Europei) nr. 1260/1999 în privinţa condiţiei existenţei prejudiciului - produs sau doar potenţial - asupra bugetului Uniunii Europene şi/sau asupra fondurilor publice naţionale aferente.
Consideră că nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu, constând în obţinerea unui avantaj, cu încălcarea normelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică, de vreme ce neregula constatată a vizat impunerea unor cerinţe restrictive.
În acest sens, a fost adoptată si soluţia de principiu de către, Plenul secţiei de contencios administrativ si fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în şedinţa din 24 noiembrie 2014, în care s-a considerat că "în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice natioanle aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu exceptia situaţiilor expres si limitative prevăzute în ordonanţa de urgentă, în care aplicarea corecţiei este condiţionată, de existenţa prejudiciului", respectiv în cazul conflictului de interese sau a fraudei.
Un aspect considerat relevant este şi faptul că nicio instanţă judecătorească nu a constatat producerea vreunui prejudiciu concret asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale.
Amintind obiectul contractului de finanţare nr. x/04.12.2013 şi scopul proiectul "PREVENT - Sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice", precum şi modul de funcţionare a acestui sistem, susţine că situaţia de fapt din cauză nu se încadrează în definiţia neregulii, astfel cum a fost indicată mai sus, elementele prezentate fiind de natura să excludă un rezultat de prejudiciere efectivă sau potenţială a bugetului public, ca element definitoriu al neregulii.
În drept, s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, Legea nr. 500/2002.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare faţă de recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate, solicitând respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte suspendarea executării şi anularea măsurii dispuse la punctul nr. 2 din Decizia nr. 7/26.05.2021 emisă de Curtea de Conturi.
În esenţă, intimata a considerat nefondate argumentele reclamantei potrivit cărora Curtea de Conturi nu a analizat aspectele cu adevărat importante reţinute în decizia înaltei Curţi, precum şi faptul că pârâta a apreciat în mod eronat şi superficial că argumentele ANI.
De asemenea, apreciază că susţinerile recurentei reclamante potrivit cărora suma de 2.453.000 RON nu constituie debit, fiind stins prin deducere din plăţile/rambursările următoare nu pot fi primite, având în vedere faptul că această operaţiune reprezintă în fapt diminuarea fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene în cadrul contractului de finanţare nr. x/04.12.2013, valoarea corecţiei aplicate fiind suportată astfel din fondurile bugetului de stat, nivelul fondurilor bugetare utilizate majorându-se ca urmare a constatării nerespectării de către reclamantă a prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice.
Precizează că aplicarea corecţiei a survenit ca urmare a faptului că recurenta a aplicat, în cadrul procedurii de achiziţie publică criterii restrictive şi irelevante, de natură a îngrădi accesul operatorilor la procedură, pe baza acestei proceduri fiind încheiat contractul nr. x/27.06.2014, fapt ce a condus la încheierea unui contract cu o valoare care nu a fost stabilită în condiţiile impuse de legislaţia achiziţiilor publice.
Mai precizează că suma de 2.515.502 RON nu afectează contul de execuţie bugetară al anului 2020, însă suma are impact semnificativ asupra situaţiilor financiare în ansamblu, respectiv bilanţul contabil încheiat şi prezentat la 31.12.2020 şi că legislaţia în vigoare nu reglementează suportarea de la bugetul statului a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achiziţiile publice în cazul beneficiarilor de fonduri europene - instituţii publice centrale (Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare).
Astfel, Ordonanţele Guvernului nr. 14/17.07.2013 şi nr. 15/24.07.2013 reglementează măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. Acestea se aplică doar instituţiilor publice locale, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi instituţiilor publice din subordinea acestora, excluzând beneficiarii de fonduri europene - instituţii publice centrale.
Art. 6 din ambele ordonanţe prevede că nu se suportă de la bugetul de stat sumele aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achiziţiile publice, în cazul în care corecţiile financiare şi/sau creanţele bugetare au fost menţinute de instanţele judecătoreşti prin hotărâri definitive.
Fondurile publice alocate ANI au fost utilizate pentru plata unor corecţii financiare aplicate pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziţii publice, contravenind prevederilor legale privind utilizarea creditelor bugetare anuale aprobate. Efortul bugetar a fost majorat cu 10% pentru implementarea proiectului, corespunzător corecţiilor financiare aplicate de Autoritatea de Management pentru POS CCE, din cauza încălcării normelor legale în materie de achiziţii publice de către entitatea auditată.
5. Procedura de soluţionarea a cererilor de recurs
În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea recursului s-a fixat termen de judecată la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Prin încheierea de şedinţă de la acea dată, s-a amânat cauza pentru prezentul termen de judecată.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de suspendare a judecăţii recursului
Examinând cererea formulată de recurenta – reclamantă Agenţia Naţională de Integritate privind suspendarea judecării dosarului pendinte până la soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. n) şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul unui incident procedural, cum este excepţia de neconstituţionalitate, pentru a cărei soluţionare se urmează o procedură distinctă.
Excepţia de neconstituţionalitate nu este o altă cauză civilă referitoare la existenţa sau inexistenţa unui drept de care să depindă soluţionarea cauzei, ci este calea procedurală prevăzută de Legea nr. 47/1992 pentru controlul conformităţii legii aplicabile cauzei cu normele constituţionale.
În cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, remediul pentru soluţionarea cauzei în baza textului de lege declarat neconstituţional este revizuirea prevăzută de art. 509 pct. 11 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea judecării recursurilor formulate în cauză.
III. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de dispoziţiile legale incidente, precum şi de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
II.1. Recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul acţiunii
II.1.1. Câteva chestiuni relevante în soluţionarea recursului sunt necesar a fi menţionate primordial.
Litigiul de fond se bazează pe actele emise de Curtea de Conturi în urma auditului financiar efectuat la Agenţia Naţională de Integritate în perioada februarie- aprilie 2021, referitor la contul de execuţie bugetară pentru anul 2020, respectiv măsura de la pct. 2.
Cu privire la această măsură, Curtea de Conturi a constatat că, la data de 31.12.2020, suma de 2.515.502 RON, reprezentând corecţii financiare de 10% aplicate Agenţiei Naţionale de integritate prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/21.08.2015 (emisă în baza O.U.G. nr. 66/2011), era menţionată în soldul contului 411.02.08 "Clienţi incerţi sau în litigiu peste un an" şi în soldul contului 455.05.01 "Sume de restituit bugetului de stat din sume primite de la Comisia Europeană/alţi donatori".
În esenţă, Curtea de conturi a reţinut că înregistrarea sumei în cele două conturi este denaturată întrucât, pe de o parte, la data depunerii situaţiilor financiare entitatea nu avea clienţi incerţi sau în litigiu iar, pe de altă parte, prin pierderea definitivă a procesului împotriva Notei de constatare a corecţiilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, entitatea auditată nu mai este îndreptăţită să primească această sumă din fondurile europene.
Curtea de Conturi a impus înlăturarea abaterilor constatate, astfel încât conducerea Agenţiei să analizeze situaţia şi să întreprindă măsuri care să conducă la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate, recuperarea acestuia în condiţiile legii şi virarea lui la bugetul de stat, inclusiv accesoriile calculate în condiţiile legii, precum şi orice ale măsuri necesare pentru remedierea deficienţelor, inclusiv implicarea compartimentului de audit intern în urmărirea modului de implementare a măsurilor dispuse. Termenul de realizare a acestei măsuri a fost stabilit la 31.12.2021.
II.1.2. Prima instanţă a respins acţiunea Agenţiei Naţionale de Integritate considerând, în esenţă, că:
Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, care funcţionează la nivel naţional ca structură unică, fiind finanţată integral de la bugetul de stat, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 144/2007.
Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 stabileşte că ordonatorii de credite trebuie să angajeze cheltuieli în limita creditelor de angajament şi să utilizeze creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate iar, în privinţa corecţiilor financiare, legislaţia nu reglementează suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achiziţiile publice în cazul beneficiarilor de fonduri europene.
Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor. Cheltuielile bugetare trebuie să aibă o destinaţie precisă şi limitată, fiind determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
O.G. nr. 14/2013 şi O.G. nr. 15/2013 prevăd că nu se suportă de la bugetul de stat sumele aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achiziţiile publice, în cazul în care corecţiile financiare şi/sau creanţele bugetare au fost menţinute de instanţele judecătoreşti prin hotărâri definitive.
Argumentele reclamantei privind stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli prin deducere din plăţile ulterioare au fost respinse deoarece validarea lor ar contraveni art. 39 şi 40 din O.U.G nr. 66/2011, care stabileşte că autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt responsabile pentru urmărirea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli, precum şi procedura de urmat pentru recuperarea sumelor înscrise în titlurile de creanţă.
Totodată, s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit susţinerile sale în cursul procesului şi că alte dispoziţii din O.U.G nr. 66/2011, cum ar fi art. 11 şi art. 14, nu sunt relevante în acest context, deoarece etapele procedurii de achiziţie la care se referă au fost deja parcurse, dar nici art. 23 din O.U.G nr. 66/2011, în discuţie nefiind inexistenţa fraudei, ci creanţele bugetare rezultate din corecţiile financiare şi sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecţiilor pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică.
II.1.3. În recursul declarat de reclamantă s-au invocat două motive de nelegalitate, ce vor fi analizat punctual, astfel:
II.1.3.1. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea hotărârii.
Contrar acestor susţineri, raportat la considerentele hotărârii, prezentate succint la pct. II.1.2., prima instanţă a prezentat detaliat motivele pentru care a apreciat că argumentele reclamantei nu pot fi reţinute, în raport de normele de drept material incidente.
Înalta Curte aminteşte în acest context de Decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, în considerentele căreia s-a reţinut că articolul 6 § 1 impune instanţelor să îşi motiveze hotărârile, dar nu necesită un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, iar măsura în care se aplică această obligaţie variază în funcţie de natura hotărârii şi circumstanţele cauzei.
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
În ceea ce priveşte invocarea în recurs a art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, judecătorul are responsabilitatea de a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, stabilind faptele şi aplicând corect legea, solicitând explicaţii părţilor şi dispunând administrarea probelor necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, Înalta Curte aminteşte că aceste dispoziţii sunt aplicabile în coroborare cu art. 254 alin. (5) şi (6), potrivit cărora: "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc. (6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."
Prin urmare, art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. interzice invocarea în recurs a obligaţiei instanţei de a administra probe pe care reclamanta nu le-a propus şi administrat conform legii, motiv pentru care, criticile din recurs cu privire la lipsa rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, nu pot fi avute în vedere.
II.1.3.2. În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 11, art. 14, art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Înalta Curte constată că recurenta reia două susţineri: inexistenţa debitului de 2.515.502,44 RON, reţinută din cererea de rambursare nr. x, şi inexistenţa fraudei şi a prejudiciului.
Analizând modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte constată că problema juridică ce necesită rezolvare priveşte, în realitate, suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitate în materia achiziţiilor publice.
Curtea de Conturi a justificat măsura luată prin aceea că efortul bugetar efectuat de Statul român în cadrul contractului de achiziţie publică a fost majorat cu procentul de 10%, corespunzător corecţiilor financiare aplicate de AM POS CE .
Or, din această perspectivă, criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite.
Stingerea creanţei din nota de corecţii, prin deduceri din plăţi ulterioare, nu este răspunsul la chestiunea reţinută de Curtea de Conturi.
Acesta nu este un litigiu în care se pot repune în discuţie aspecte privind legalitatea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, existenţa neregulii, tipul neregulii, culpa beneficiarului fondurilor europene, existenţa unei fraude sau a prejudiciului şi nici aspecte privind recuperarea creanţei stabilite, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 66/2011, de aceea toate criticile circumscrise acestor chestiuni vor fi înlăturate.
Măsura luată de Curtea de Conturi priveşte aspecte distincte de toate acestea, având ca finalitate identificarea persoanelor care se fac vinovate de aplicarea corecţiei şi de recuperare a valorii suportate de la bugetul de stat în cadrul proiectului. Numai în acest mod poate fi acoperit efortul bugetar suplimentar al Statului român în cadrul acestui contract de achiziţie.
Toate susţinerile recurentei reclamante nu pot înlătura faptul că, prin aplicarea corecţiei financiare efortul bugetar este majorat cu 10% în cadrul contractului de achiziţie publică şi nici faptul că din fondurile publice alocate Agenţiei Naţionale de Integritate pentru organizare şi funcţionare s-au acoperit corecţii financiare aplicate acesteia pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziţii publice, fapt care contravine prevederilor legale care reglementează modalitatea de utilizare a creditelor bugetare anuale aprobate.
Curtea de Conturi a constatat nereguli cu privire la situaţia financiară a Agenţiei Naţionale de Integritate, modul greşit de indicare a sumei de 2.515.502,44 RON în conturile recurentei şi cum acestea influenţează bilanţul contabil, ceea ce justifică măsura dispusă cu privire la îndreptarea acestei situaţii şi luarea tuturor măsurilor legale ce se impun pentru identificarea şi recuperarea prejudiciului bugetului de stat.
Cu alte cuvinte, constatările Curţii de Conturi sunt situate într-un cu totul alt plan juridic financiar decât cel al corecţiei financiare propriu-zise, de aceea, criticile privind greşita aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 nu pot atrage nelegalitatea hotărârii primei instanţe.
În privinţa greşitei aplicări a prevederilor art. 22 din Legea nr. 500/2002, Înalta Curte constată, în primul rând, că acest articol al legii privind finanţele publice reglementează responsabilităţile ordonatorilor de credite în ceea ce priveşte gestionarea şi utilizarea fondurilor publice.
În esenţă, ordonatorii de credite trebuie să: - angajeze cheltuieli în limita creditelor de angajament şi să utilizeze creditele bugetare doar în limitele şi destinaţiile aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale; - răspundă de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare repartizate şi aprobate; - realizeze veniturile; - angajeze şi utilizeze cheltuielile în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare; - asigure integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc; - organizeze şi ţină la zi contabilitatea şi să prezinte la termen situaţiile financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare; - organizeze sistemul de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice; - organizeze evidenţa programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora; - organizeze şi ţină la zi evidenţa patrimoniului, conform prevederilor legale.
Aceste responsabilităţi, esenţiale pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare şi a transparenţei în utilizarea fondurilor publice, sunt temeiul măsurii luate de Curtea de Conturi în privinţa recurentei-reclamante.
În al doilea rând, susţinerea recurentei-reclamante că fondurile publice alocate au fost folosite pentru plata contractului de achiziţie publică nr. x, anterior aplicării corecţiei de 10%, nu pentru plata corecţiei, nu determină nelegalitatea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, fiind fără efect în acest plan.
Chiar dacă fondurile publice alocate au fost folosite pentru plata contractului de achiziţie publică anterior aplicării corecţiei, aceasta nu schimbă faptul că a existat un efort bugetar suplimentar care trebuie acoperit şi chiar dacă corecţia a fost dedusă din plăţi ulterioare, efortul bugetar suplimentar rămâne şi trebuie recuperat pentru a respecta principiile bunei gestiuni financiare şi legalităţii.
Apărarea recurentei-reclamante este concentrată pe faptul că fondurile publice alocate au fost utilizate pentru plata contractului de achiziţie publică înainte de aplicarea corecţiei de 10%, şi nu pentru plata corecţiei în sine. Totuşi, acest argument nu schimbă faptul că a existat un efort bugetar suplimentar cauzat de corecţie, care trebuie acoperit, de aceea, sumele ce se vor recupera vor intra în bugetul de stat şi nu în bugetul propriu al recurentei.
Este vădit nefondată şi susţinerea că intimata şi-a exercitat cu exces de putere prerogativele prevăzute de lege, întrucât numai cu exces de putere putea lua măsura în cauză, deşi nu ar fi aplicabile dispoziţiile privind conflictul de interese, existenţa fraudei ori chiar a prejudiciului.
Curtea de Conturi are responsabilitatea de a asigura utilizarea corectă şi eficientă a fondurilor publice şi de dispune recuperarea oricărui prejudiciu cauzat bugetului de stat. Exercitându-şi drepturile în limitele competenţei conferite de lege, aceasta a stabilit ca Agenţia Naţională de Integritate să analizeze situaţia şi să întreprindă măsuri care să conducă la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate în condiţiile descrise în Raportul de audit, recuperarea acestuia şi virarea lui la bugetul de stat.
Fără a relua considerentele deja expuse, Înalta Curte constată că actele contestate nu au fost emise cu exces de putere, câtă vreme erorile financiare există şi trebuie remediate, cu concomitenta stabilire şi recuperare a prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Pentru aceste considerente, sunt nefondate criticile de nelegalitate, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Concluzionând, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe răspunde exigenţelor de motivare, dar şi că nu au fost încălcate norme de drept material, criticile recurentei, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind nefondate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
II.2. Recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe, cu privire la soluţia dată asupra cererii de suspendare
Având în vedere soluţia definitivă pronunţată în cauză şi dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în virtutea cărora suspendarea executării actului administrativ atacat se poate dispune cel mult până la rămânerea definitivă a cauzei, se pune problema dacă recursul împotriva soluţiei cererii de suspendare mai prezintă interes.
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută doar dacă autorul acesteia justifică un interes, înţeles ca folosul practic urmărit. De asemenea, art. 33 din C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, cererea de recurs împotriva soluţiei cererii de suspendare este lipsită de un interes actual, faţă de prevederile Legii nr. 554/2004, motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca fiind lipsită de interes, fără analizarea pe fond a criticilor de nelegalitate formulate cu privire la această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fond, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe, cu privire la soluţia dată asupra cererii de suspendare, ca rămas fără interes.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.