Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constantă – secţia I Civilă la data de 04.01.2024 sub număr unic de dosar x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, obligarea pârâtei să efectueze operaţiunea administrativă de indexare a cuantumului pensiei militare de serviciu, prin aplicarea prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, respectiv prin eliminarea aplicării prevederilor art. VIII alin. (7) din O.U.G. nr. 226/2020; obligarea pârâtei să-i achite sumele de bani la care era îndreptăţit potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 de la data naşterii acestor drepturi şi până la data plăţii efective, cu indexarea cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală, respectiv prin eliminarea aplicării prevederilor art. VIII alin. (7) din O.U.G. nr. 226/2020, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 2276 din 20 iunie 2024, Tribunalul Constanţa – secţia I Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, a reţinut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin aplicarea dispoziţiilor unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei fiind stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5), coroborate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 30 septembrie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – secţia I Civilă.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Constanţa – secţia I Civilă, a suspendat judecarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, a avut în vedere că reclamantul a înţeles să introducă acţiunea la secţia civilă a tribunalului, sens în care a invocat prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. De asemenea, acesta nu a indicat expres dispoziţii şi nici nu a făcut trimitere la prevederi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. A concluzionat că acţiunea de faţă nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul dosar, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul de competenţă între instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse soluţionării şi a criteriului de determinare a competenţei aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în cauza pendinte, raportul juridic litigios nu este cel privitor la dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuţie nici aspecte privind stabilirea unui astfel de drept şi nici neîndeplinirea de către pârâtă, în fapt, a unei obligaţii de achitare a pensiei.
Ceea ce reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată a fost acordarea diferenţelor băneşti reţinute greşit de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă sumelor eronat neachitate, în temeiul disp. art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, aşa încât litigiul se circumscrie, pentru aceste motive, jurisdicţiei asigurărilor sociale, iar obiectul acţiunii introductive de instanţă priveşte dreptul la pensie al reclamantului care solicită recalcularea şi restituirea unor sume reţinute din pensie ca urmare a intervenirii modificărilor legislative.
Înalta Curte observă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu reprezintă temeiul acţiunii, astfel cum se poate observa din parcurgerea cererii de chemare în judecată, aceste prevederi speciale reţinute din oficiu de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii introduse ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 160/2021, cu atât mai mult cu cât acţiunea reclamantului vizează un raport juridic ivit cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, subsecvent ordonanţei Guvernului.
Aşadar, cererea de chemare în judecată nu s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, deşi în cadrul cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. VIII – (7) din O.U.G. nr. 226/2020, acţiunea nu s-a fundamentat nici pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, Înalta Curte este de acord cu ceea ce a reţinut şi curtea de apel implicată în conflictul de competenţă de faţă în sensul că reclamantul nu a solicitat, nici acordarea de despăgubiri, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, nici obligarea unei autorităţi publice al emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, ci restituirea unor sume pretins a fi reţinute din pensie în mod nelegal, acesta neinvocând un raport de drept administrativ, ci un raport ce ţine de domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale.
În contextul în care prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat anularea unor acte administrative emise în baza ordonanţei de guvern, nu poate fi reţinută incidenţa criteriului subiectiv de stabilire a competenţei, reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind rangul autorităţii emitente a actului.
În raport, însă, de dispoziţiile art. 1 pct. 11 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale Titlului V din Codul fiscal, conform cărora reprezintă creanţă fiscală principală dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, Înalta Curte consideră că, în cauza pendinte, fiind vorba de un litigiu ce priveşte despăgubiri sub forma restituirii unor sume plătite cu titlu de contribuţie socială, este incident criteriul obiectiv/valoric de stabilire a competenţei, reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă că valoarea sumelor vizate de cererea de chemare în judecată ar depăşi valoarea prag de 3.000.000 de RON stabilită de sus indicatul text normativ, instanţa învestită cu regulatorul de competenţă reţine că revine tribunalului administrativ-fiscal competenţa de a soluţiona o cauză precum cea pendinte, în litigiul de faţă, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competent fiind tribunalul, secţia sau completul specializat în materie de contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Constanţa – secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 22 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.