Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 august 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei de a soluţiona contestaţia prealabilă formulată de reclamanţi împotriva Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023 şi Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 1002/28.04.2023, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a ordinelor contestate şi obligarea pârâtei să emită ordine de salarizare individuală prin care să se dispună:
- recalcularea indemnizaţiilor de încadrare astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 şi ulterior prin Ordinul nr. 1002/28.04.2023, cuvenite pentru reclamanţii care au ocupat/ocupă funcţii de conducere (preşedinte instanţă/vicepreşedinte/preşedinţi secţii), conform art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, sau după caz, a numirii ulterioare în funcţie a fiecărui reclamant care a ocupat/ocupă o funcţie de conducere, şi în continuare, urmând a fi avută în vedere indemnizaţia de încadrare brută lunară maximă stabilită prin acelaşi Ordin, corespunzătoare nivelului instanţei unde s-a exercitat/se exercită funcţia de conducere, majorată cu 5% pentru preşedinţii de secţie, 8% pentru vicepreşedintele instanţei şi 10% pentru preşedintele instanţei, cu excepţia situaţiei în care drepturile salariale aferente funcţiei de execuţie deţinute sunt mai favorabile, conform art. 10 alin. (2);
- modificarea datei de la care au fost stabilite drepturile salariale prin Ordinul nr. 1002/28.04.2023 (respectiv, 01.04.2023) în sensul în care anterior a fost emis Ordinul 959/I/12.04.2023, solicitând astfel emiterea unui nou ordin pentru stabilirea drepturilor începând cu data de 01.01.2018, sau după caz, începând cu data numirii în funcţia de judecător pentru judecătorii numiţi în funcţie ulterior datei de 01.01.2018, urmând a fi avute în vedere indemnizaţiile de încadrare şi sporurile corespunzătoare situaţiei fiecărui reclamant, în raport şi de solicitarea de la pct. I al prezentei acţiuni.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 18 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii în anulare, a respins cererea de anulare formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligare la emitere nou ordin, ca rămas fără obiect.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 18 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii nominalizaţi la pct. I.1 din prezenta decizie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamanţii formulează critici vizând soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, arătând că au formulat contestaţie împotriva ordinelor atacate, care trebuia soluţionată în termen de 30 de zile, potrivit art. 7 din Anexa V la Cap. VIII din Legea nr. 153/2017. Întrucât termenul a expirat fără ca autoritatea să soluţioneze contestaţia, recurenţii-reclamanţi s-au adresat instanţei de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, lege generală cu care se completează norma specială atributivă de competenţă, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa V la Cap. VIII din Legea nr. 153/2017. Apreciază recurenţii-reclamanţi că, atâta vreme cât ordonatorul de credite nu a soluţionat contestaţia în termenul legal, se pot adresa instanţei la expirarea acestui termen, o interpretare contrară, precum cea a instanţei de fond, fiind restrictivă şi încălcând dreptul la un proces echitabil.
Recurenţii-reclamanţi prezintă critici şi cu privire la greşita respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere având ca obiect emitere ordin de salarizare, susţinând că respingerea ca inadmisibilă a cererii în anulare nu înseamnă că cererea de emitere a unor noi ordine a rămas fără obiect, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă plângerea formulată împotriva refuzului de soluţionare a contestaţiei administrative.
În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii-reclamanţi solicită, în măsura în care instanţa apreciază necesar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 519 C. proc. civ., pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, se poate face plângere şi în cazul nesoluţionării contestaţiei administrative formulată conform alin. (1) în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.".
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Consideră că soluţia de respingere a cererii în anulare, ca inadmisibilă, este dispusă cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, prevederi legale derogatorii de la norma generală prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Recurenţii-reclamanţi nu au învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, astfel că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Intimata-pârâtă contestă susţinerile recurenţilor-reclamanţi, care au susţinut că ordonatorul principal de credite nu a soluţionat contestaţia, arătând că prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 116/C/I din 29 iunie 2023 a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţi, iar hotărârea se află în curs de redactare.
De asemenea, intimata-pârâtă apreciază că este legală şi soluţia de respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere având ca obiect emitere ordin de salarizare, care are caracter accesoriu faţă de modalitatea de soluţionare a capătului de cerere principal.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este fondat, pentru următoarele considerente:
II.1. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 519 C. proc. civ. "dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
Rezultă, aşadar, că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile (astfel cum au fost acestea decelate şi în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie), condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
- chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;
- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Din verificarea acestor condiţii cumulative, Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, se relevă cel puţin neîndeplinirea condiţiei ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată în litigiul pendinte să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, având în vedere criticile de nelegalitate formulate de reclamanţi şi considerentele instanţei de recurs cu privire la acestea, astfel cum vor fi înfăţişate în cele ce urmează.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că, pentru soluţionarea cauzei, ar putea fi necesară dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă se poate formula plângere adresată instanţei de contencios administrativ şi în cazul nesoluţionării contestaţiei administrative formulată conform alin. (1) al aceleiaşi norme, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Înalta Curte reţine că, prin recursul declarat în cauză, reclamanţii au susţinut nelegalitatea soluţiei de constatare a inadmisibilităţii acţiunii prin prisma a două critici principale, respectiv greşita stabilire a obiectului cererii de chemare în judecată şi greşita aplicare în speţă a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, raportat la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere soluţia şi considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată că se impune tranşarea cu prioritate a motivului de nelegalitate vizând cadrul procesual obiectiv al litigiului, care, odată constatat a fi fondat (conform considerentelor ce vor fi dezvoltate în continuare), face inutilă examinarea celorlalte motive invocate în recurs.
Drept urmare, în soluţionarea prezentului recurs nu este determinant aspectul vizat de cererea de sesizare a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, referitor la interpretarea art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, astfel încât, nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept formulată de recurenţii-reclamanţi, fără a mai analiza celelalte condiţii prevăzute de textul de lege incident, câtă vreme, având caracter cumulativ, neîndeplinirea unei singure condiţii conduce la respingerea cererii.
II.2. Procedând la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii - judecători în cadrul Judecătoriei Brăila - au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona contestaţia prealabilă formulată de reclamanţi împotriva Ordinelor Preşedintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023 şi nr. 1002/28.04.2023, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a ordinelor contestate şi obligarea pârâtei să emită ordine de salarizare individuală cu luarea în considerare a criteriilor arătate în acţiune.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că au formulat prezenta plângere prin care au solicitat soluţionarea pe fond a contestaţiei, întrucât, deşi au formulat contestaţie prin fax şi e-mail, dar şi prin poştă, înregistrată de pârâtă la data de 17 mai 2023 şi, ulterior, la data de 19 mai 2023, au trecut mai mult de 30 de zile calendaristice de la momentul înregistrării fără a se comunica un răspuns la această contestaţie. În continuare, recurenţii-reclamanţi au prezentat motivele pentru care apreciază că ordinele de salarizare atacate sunt nelegale şi solicită recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin emiterea de noi ordine.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, contesaţiile împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale se soluţionează în cel mult 30 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h), i) şi j) din Legea nr. 554/2004, prin "nesoluţionare în termen legal a unei cereri" se înţelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, "refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere" reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar "plângerea prealabilă" reprezintă cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia. Totodată, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.
Având în vedere cuprinsul cererii reclamanţilor şi textele de lege anterior indicate, Înalta Curte constată că pretenţia principală din cererea de chemare în judecată vizează contestarea unui act administrativ asimilat, respectiv lipsa răspunsului dat de pârâtă la contestaţia formulată de recurenţii-reclamanţi, apreciată de aceştia a reprezenta un refuz de soluţionare a contestaţiei, în timp ce petitele de anulare a ordinelor de salarizare şi de emitere a unor noi ordine au caracter accesoriu, fiind solicitate ca o consecinţă a constatării nesoluţionării în termen legal a contestaţiei administrative.
În sens contrar acestei concluzii, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, pornind de la premisa învestirii sale cu o acţiune directă în anularea ordinelor de salarizare, care cuprinde şi un capăt de cerere accesoriu vizând emiterea unor noi ordine de salarizare, ca urmare a anulării ordinelor atacate. Instanţa de fond a omis să observe că prin acţiune se reclamă, în principal, un act administrativ asimilat constând în lipsa unei soluţii la contestaţia administrativă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, iar pretenţiile de anulare, respectiv emitere a ordinelor de salarizare sunt accesorii pretinsului refuz de soluţionare a contestaţiei.
Altfel spus, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că cererea în anulare este inadmisibilă întrucât reclamanţii nu au contestat răspunsul dat contestaţiei administrative, astfel cum impun dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, ci au înţeles să conteste direct ordinele de stabilire a drepturilor salariale. Însă, în condiţiile în care cererea reclamanţilor are o configuraţie diferită de cea reţinută de instanţa de fond, capetele de cerere vizând contestarea actelor administrative fiind accesorii pretenţiei principale referitoare la pretinsul refuz al soluţionării contestaţiei (act administrativ asimilat), atunci este afectat însuşi fundamentul raţionamentului juridic pe care s-a sprijinit invocarea şi soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii.
Prin urmare, soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, în urma admiterii excepţiei omonime, se bazează pe o greşită stabilire a obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele care susţin această soluţie necorespunzând cu pretenţiile din cererea dedusă judecăţii.
Înalta Curte reţine că judecătorului cauzei îi revine obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, instanţa trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul. Totodată, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. dispune că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Or, în cauza de faţă, sentinţa de fond nu respectă exigenţele procedurale stabilite sub sancţiunea nulităţii, fiind încălcate norme de procedură care reglementează drepturi şi principii procesuale fundamentale, inclusiv dreptul de dispoziţie al părţilor, consacrat de art. 9 C. proc. civ., câtă vreme cauza a fost examinată, din perspectiva admisibilităţii acţiunii, prin raportare la un alt obiect decât cel conturat de reclamanţi prin cererea introductivă de instanţă.
Înalta Curte apreciază că neregula de ordin procedural expusă anterior se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, urmând ca excepţia inadmisibilităţii acţiunii să fie reanalizată în raport de conţinutul cert şi concret al cererii de chemare în judecată.
În rejudecarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în condiţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond va putea solicita lămuriri în privinţa obiectului pretenţiilor deduse judecăţii, în raport de stadiul soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamanţi, urmând a verifica şi susţinerile intimatei-pârâte din întâmpinarea depusă în faţa instanţei de recurs, conform cărora contestaţia recurenţilor-reclamanţi a fost soluţionată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 116/C/I din 29 iunie 2023 (act care nu a fost prezentat instanţei de recurs).
În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi cu motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticii de nelegalitate vizând posibilitatea învestirii sau nu a instanţei de contencios administrativ cu o plângere vizând anularea ordinelor salariale, în cazul nesoluţionării contestaţiei administrative formulate conform art. 7 alin. (1) din Anexa V cap. VIII din Legea nr. 153/2017 în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, acest aspect urmând a fi avut în vedere de instanţa de fond la rejudecarea cauzei, cu ocazia reanalizării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Totodată, Înalta Curte constată că soluţia de casare produce efecte şi cu privire la soluţia de respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare, câtă vreme, având caracter accesoriu, acest capăt de cerere urmează soarta petitului principal.
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 499 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În temeiul art. 519-520 C. proc. civ., va fi respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de recurenţii-reclamanţi, pentru considerentele anterior arătate la pct. II.1.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de recurenţii-reclamanţi.
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 18 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.