Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 33/16.02.2024 până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 59/CA/2024 din 13 martie 2024, Curtea de Apel Oradea:
- a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Interior Grad I Bihor;
- a dispus suspendarea executării deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond;
- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Cluj-în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Bihor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
Recurenta susţine, în esenţă, că printr-o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, susţine că judecătorul fondului ar fi putut, fără să fie nevoit să prejudece fondul cauzei, să observe că alin. (37) al pct. 8 din Norme dispune clar şi imperativ următoarele: "Orice antrepozitar autorizat poate să asigure, la cerere, o singură garanţie care să acopere riscul de neplată a accizelor pentru toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat. Valoarea garanţiei totale va fi egală cu suma garanţiilor aferente fiecărui antrepozit fiscal deţinut de către antrepozitarul autorizat."
Contrar susţinerilor intimatei, în privinţa interpretării şi aplicării acestui text de lege, nu există autoritate de lucru judecat anterior.
Arată, totodată, că, în ceea ce priveşte modul de stabilire a garanţiei pentru fiecare antrepozit fiscal în parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia civilă nr. 3626/2023 din 28.06.2023 în dosarul nr. x/2021, iar această hotărâre este relevantă sub aspectul aparenţei dreptului care, în opinia recurentei, nu există.
În sensul nemotivării sentinţei de fond sub aspectul aparenţei dreptului, citează din decizia nr. 3729/27.09.2018, pronunţată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut că "...În aceste condiţii, apreciază justificate susţinerile recurentei, potrivit cărora nu se poate reţine cu certitudine că instanţa de apel a efectuat o analiză proprie, efectivă a argumentelor invocate în cuprinsul apelului formulat. Chiar şi în situaţia în care argumentele ce sprijină soluţia instanţei sunt similare, în esenţă, apărările deja formulate de una dintre părţi, instanţa nu se poate rezuma la o preluare întocmai a acestora, ci trebuie să ofere o analiză clară şi coerentă a tuturor argumentelor fiecărei părţi de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluţia pronunţată, atât în raport cu părţile, cât şi cu instanţa de control judiciar."
Nu este dovedită nici iminenţa producerii unei pagube care s-ar produce în patrimoniul reclamantei, deoarece, în opinia recurentei, este mai presus de orice controversă că, în speţă, este vorba de o garanţie, şi nu de o creanţă fiscală.
Aprecierile instanţei cu privire la crearea unui colaps financiar intimatei în cazul executării deciziei atacate nu se încadrează sub nicio formă la rigorile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, de vreme ce în speţă nu a putut fi demonstrată şi probată prima dintre cele două condiţii prevăzute de legea contenciosului administrativ, nu trebuia antamată nici cea de-a doua condiţie.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
Ulterior, prin note scrise, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca lipsit de interes, arătând în acest sens că, prin sentinţa nr. 133/CA/2024-P.I. pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2024, anexată acestor note, a fost admisă acţiunea în anularea actului administrativ a cărei executare a fost suspendată în prezenta cauză, respectiv acţiunea în anularea Deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor şi a Deciziei nr. 41/29.02.2024 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de societate împotriva Deciziei nr. 33/16.02.2024 şi s-a dispus obligarea instituţiei pârâte la o nouă decizie în sensul stabilirii cuantumului garanţiei actualizate datorate de societatea reclamantă.
De asemenea, prin aceeaşi hotărâre a fost admisă şi cererea de suspendare formulată de A. S.A. în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-reclamantă, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
În cauza dedusă judecăţii, intimata-reclamantă A. S.A. a sesizat instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 33/16.02.2024, prin care autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina acesteia obligaţia de a depune o garanţie în sumă totală de 4.105.328 RON, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestui act administrativ.
Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus suspendarea executării efectelor deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.(…)", iar potrivit art. 15 alin. (4) din aceeaşi lege, "În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".
Rezultă, din prevederile legale citate, că suspendarea executării actului administrativ dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 durează până la soluţionarea acţiunii în anulare în primă instanţă [art. 14 alin. (1)], cu excepţia situaţiei în care acţiunea în anulare a fost admisă în fond, caz în care efectele suspendării dispuse în temeiul art. 14 se prelungesc până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.
După cum rezultă din susţinerile părţii intimate, confirmate de înscrisurile depuse de această parte la dosarul de recurs, prin sentinţa nr. 133/CA/2024 – P.I. din 27 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal Interior Gradul I Bihor; s-a dispus anularea Deciziei nr. 33/16.02.2024 privind stabilirea cuantumului garanţiei actualizate şi a Deciziei nr. 41/29.02.2024 privind soluţionarea contestaţiei administrative, întocmite de pârât; a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie în sensul stabilirii cuantumului garanţiei actualizate datorate de societatea reclamantă, la valoarea de 1.517.845 RON, compusă din o garanţie minimă de 1.184.503 RON pentru cele trei antrepozite de producţie şi o garanţie minimă de 333.342 RON aferentă antrepozitului de depozitare; s-a dispus suspendarea Deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de pârât până la soluţionarea definitivă a cauzei; a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 70 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi susţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel care învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Înalta Curte reţine că, la momentul înregistrării recursului declarat de pârâtul din prezenta cauză, la data de 8.04.2024, era justificat interesul acestuia în promovarea căii de atac de care a înţeles să uzeze, cât timp nu se pronunţase de către prima instanţă o soluţie asupra cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare se dispusese anterior.
Or, având în vedere că între cele două dosare (nr. x/2024 şi nr. y/2024) există o strânsă legătură, precum şi faptul că sentinţa nr. 133/CA/2024 – P.I. din 27.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal confirmă legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse prin sentinţa nr. 59/CA/2024 din 13 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, iar aceasta produce efecte juridice în ceea ce priveşte suspendarea executării Deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de Biroul Vamal Interior Gradul I Bihor, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, chiar şi în situaţia în care ar fi schimbată hotărârea primei instanţe (sentinţa nr. 59/CA/2024 din 13.03.2024), efectul pozitiv al suspendării executării nu ar putea fi înlăturat deoarece, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu justifică un interes actual în susţinerea recursului, în vederea obţinerii unei soluţii de admitere a acestuia, de casare a sentinţei atacate şi de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, fiind, astfel, întemeiată excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-reclamantă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de pârât, ca devenit fără interes.
De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a sumei de 1.837,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul pendinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Vamală Română-prin Direcţia Regională Vamală Cluj-în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Bihor împotriva sentinţei nr. 59/CA/2024 din data de 13 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca devenit fără interes.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.837,42 RON.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2024.