Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 august 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1090 din 09 iunie 2022 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, respectiv anularea menţiunii "...acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal central în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea;", astfel încât textul art. 20 alin. (1) lit. c) să se refere exclusiv la "acte administrative fiscale", în acord cu art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes a acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 456 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, respingerea excepţiei lipsei de interes şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, primei instanţe.
Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că raţionamentul primei instanţe este eronat din mai multe perspective.
Astfel, în mod greşit se reţine în motivarea excepţiei lipsei de interes că fiind vorba despre acte emise de organul fiscal local, nu ar fi incidente dispoziţiile art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015, ci ar fi incidente dispoziţiile art. 47 alin. (17) din acelaşi act normativ - dispoziţii care se referă la alt ordin, decât ordinul atacat. În realitate nu există un alt ordin - cum greşit reţine prima instanţă, care ar fi trebuit atacat şi care să se refere la comunicarea actelor emise de organul fiscal local, potrivit art. 47 alin. (17).
Tocmai, acesta este aspectul de nelegalitate invocat, că trebuia emis separat ordin, potrivit art. 47 alin. (17), cu referire la comunicarea actelor emise de organul fiscal local şi că un asemenea ordin nu există. Şi că în mod nelegal s-a extins sfera actelor comunicate prin SPV şi la actele de executare emise de organul fiscal local.
Deşi prima instanţă face distincţia între comunicarea actelor emise de organul fiscal central, care sunt reglementate de art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015 şi comunicarea actelor emise de organul fiscal local, care sunt reglementate de art. 47 alin. (17) din Legea nr. 207/2015, susţine în mod nelegal că ar exista emis un alt ordin, care ar fi trebuit atacat, fără însă a-l indica. Prin urmare, concluzia instanţei de fond potrivit căreia nu ar avea interes, pentru că ar fi trebuit să atace un ordin care nu există, şi care nu a fost emis, denotă un raţionament nelegal.
Tocmai raportarea la Ordinul nr. 1090/2022 şi respectiv la art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015 conferă nelegalitate art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 1090/2022.
Chiar dacă prevederile art. 54 din Legea nr. 207/2015 intitulat "Prevederi aplicabile actelor de executare şi altor acte emise de organele fiscale" arată că "Dispoziţiile art. 46 - 51 şi art. 53 Codul procedură fiscală se aplică în mod corespunzător şi actelor de executare şi altor acte emise de organele fiscale cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel" - aceste dispoziţii trebuie interpretate în sensul că şi pentru actele de executare emise de organele fiscale locale este necesară reglementarea prin Ordin ANAF a procedurii de comunicare prin SPV, similar actelor administrative fiscale. Prin urmare, interpretarea corectă este că numai în urma emiterii unui Ordin similar Ordinului nr. 1090/2022 se poate realiza comunicarea prin SPV. Or, un asemenea Ordin nu a fost emis, contrar susţinerilor primei instanţe.
Prin urmare, raportarea la art. 47 alin. (17) din Legea nr. 207/2015 este eronată, întrucât chiar organul fiscal se raportează la art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015 şi la Ordinul ANAF nr. 1090/2022, ceea ce confirmă - lipsa altui ordin şi faptul că Ordinul nr. 1090/2022 adaugă în mod nepermis la lege şi reglementează transmiterea prin mijloace electronice atât a actului administrativ fiscal, cum explicit arată art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015, cât şi a "actelor de executare şi alte acte emise de organul fiscal central în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea".
Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod nelegal prima instanţă realizează o motivare subsidiară pe fond deşi soluţionează cauza pe excepţia lipsei de interes. Or, o asemenea dezlegare este nelegală, principial. Dincolo de nelegalitatea raţionamentului pe fond, prin interpretarea greşită a art. 54 din Legea nr. 207/2015, art. 47 alin. (16) este aplicabil actelor administrativ fiscale, iar art. 47 alin. (17) este aplicabil actelor de executare, dispoziţiile aplicându-se corespunzător, în sensul necesităţii emiterii separate a unui alt ordin.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamanta a solicitat anularea parţială a art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1090 din 09 iunie 2022, respectiv anularea menţiunii "(...) acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal central în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea;", astfel încât textul art. 20 alin. (1) lit. c) să se refere exclusiv la "acte administrative fiscale" în acord cu art. 47 alin. (16) din Legea nr. 207/2015.
În acest sens, reclamanta a învederat că a fost emisă Decizia nr. x/04.01.2022 în baza căreia a fost demarată executarea silită prin poprirea conturilor bancare fără comunicarea somaţiei prevăzute de art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, care de asemenea a fost contestată în dosarul x/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Deoarece în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca AJFP Cluj a invocat decăderea reclamantei din dreptul de a contesta actele de executare ulterior datei de 02 martie 2023, dată la care s-a realizat comunicarea prin SPV, a solicitat anularea menţiunii din art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1090 din 09 iunie 2022.
Ca urmare a invocării de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a excepţiei lipsei de interes, instanţa de fond a apreciat că se impune admiterea acestei excepţii şi respingerea în consecinţă a acţiunii, reţinând că reclamanta nu justifică un interes în anularea Ordinului ANAF. Aceasta deoarece, în contestaţia la executare se menţionează că executarea a avut loc de către organul fiscal local, fapt ce rezultă şi din întâmpinare, în sensul că AJFP Cluj a transmis somaţia şi titlul executoriu prin publicare în SPV.
În această situaţie, fiind în prezenţa unui act de executare emis de organul fiscal local prevederile art. 47 alin. (17) Codul de procedură fiscală se referă la un alt ordin emis de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, deci nu la ordinul în cauză.
Învestită cu o cerere de recurs declarată împotriva acestei soluţii, Înalta Curte, în dezacord cu opinia instanţei de fond, constată că acesta este fondată, recurenta-reclamantă justificând un interes în exercitarea acţiunii civile deduse judecăţii în cauză.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, iar pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.
Cauza de faţă are drept obiect cererea de anulare parţială a art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1090 din 09 iunie 2022 care aprobă procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, în cuprinsul căruia sunt menţionate ca documente şi informaţii comunicate prin intermediul SPV actele administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal central în executarea legii, cum ar fi decizii de impunere, notificări, somaţii şi alte asemenea.
Reclamanta a justificat interesul prin faptul că împotriva sa a fost demarată procedura de executare silită prin poprirea conturilor de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, aceasta formulând o contestaţie la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. de dosar x/2023, prin care a invocat inclusiv nulitatea motivat de necomunicarea somaţiei prevăzută de art. 230 alin. (1) Codul de procedură fiscală.
Referitor la acest motiv de nulitate invocat în cadrul contestaţiei la executare, chiar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a formulat apărări în raport de prevederile art. 2 şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1090 din 09 iunie 2022 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică .
Totodată, în ceea ce priveşte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că aceasta este un organ fiscal central, iar nu unul local, în raport de prevederile art. 1 pct. 31 din Codul de procedură fiscală, potrivit cu care este organ fiscal central - Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice sau A.N.A.F.
În consecinţă, Înalta Curte reţine ca fiind îndeplinită în cauză condiţia generală de exercitare a acţiunii civile privind interesul, astfel că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea continuării judecăţii, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 456 din 12 octombrie 2023 a Curţii de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 456 din 12 octombrie 2023 a Curţii de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 28 noiembrie 2024.