Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 5656/2024

Decizia nr. 5656

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 11 septembrie 2023, sub numărul de dosar x/2023, petentul A., în contradictoriu cu intimatul DGPMB, a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x din 07 august 2023, precum şi împotriva deciziei MAI IPJ DB prin care s-a dispus suspendarea dreptului de conducere pentru o perioadă de 30 zile.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 466 din 19 martie 2024, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că, în raport de dispoziţiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, judecătoria competentă să soluţioneze plângere este cea în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 7635 din 24 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Răcari, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Răcari, iar în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă, reţinând, în esenţă, că, în raport de versiunea aplicabilă în cauză a dispoziţiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, competenţa este alternativă, fie la instanţa în raza căreia a fost constatată fapta, fie la cea în raza căreia îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Răcari, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Înalta Curte reţine că obiectul principal al plângerii contravenţionale formulate de petentul A. priveşte anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x din data de 07 august 2023, iar acesta are domiciliul în comuna Tărtăşeşti, sat Gulia, judeţul Dâmboviţa.

Potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, forma în vigoare la data formulării şi înregistrării plângerii contravenţionale depusă de petent pe rolul Judecătoriei Răcari, respectiv 11 septembrie 2023, "Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.", iar conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În acest context se are în vedere că norma prevăzută de art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este o normă de drept procesual şi că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanşării lor. Astfel, în situaţia în care data înregistrării cererii de chemare în judecată la instanţă se situează din punct de vedere temporal ulterior datei intrării în vigoare a legii noi de procedură, atunci este aplicabilă această lege.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţie cererilor prevăzute la art. 120."

Având în vedere că domiciliul contravenientului la data înregistrării plângerii contravenţionale pe rolul Judecătoriei Răcari se afla în comuna Tărtăşeşti, sat Gulia, judeţul Dâmboviţa, opţiunea petentului de a învesti judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul cu soluţionarea acesteia, precum şi caracterul accesoriu al plângerii formulate împotriva măsurii suspendării dreptului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, în temeiul dispoziţiilor legale anterior enunţate, Judecătoria Răcari este instanţa competentă teritorial şi material să soluţioneze plângerea contravenţională declarată de petentul A..

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata DGPM Bucureşti - Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 28 noiembrie 2024.