Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societa Italiana per A. d'A. - Sucursala Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - DGAMC, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor, -anularea punctului 2 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 374/17.12.2021 emisă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la TVA în sumă de 5.167.201 RON; -anularea în parte a Deciziei de impunere xnr. 226/13.07.2021 şi a Raportului de inspecţie fiscală xnr. 130/9.07.2021, ambele emise de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând TVA în sumă de 5.167.201 RON; -obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinţa civilă nr. 90 din 1 martie 2024, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat parţial punctul 2 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 374/17.12.2021 emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la suma de 3.106.746 RON, a anulat parţial Decizia de impunere nr. xnr. 226/13.07.2021 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 130/09.07.2021 ambele emise de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cu privire la TVA în sumă de 3.106.746 RON.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei în solidar suma de 65.715 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
A respins restul cererii de chemare în judecată.
2. Cererile de recurs
2.1. Recurenta-reclamantă Societa Italiana per A. şi A. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecinţa casării parţiale a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în întregime a acţiunii formulate de societate, având ca efect anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 374/17.12.2021 emise de ANAF - DGSC în ceea ce priveşte soluţia respingerii ca nefondată a contestaţiei fiscale pentru suma de 5.167.201 RON şi anularea în parte a Deciziei de impunere xnr. 226/13.07.2021 şi a Raportului de inspecţie fiscală FMC nr. x/09.07.2021, ambele emise de DGAMC în ceea ce priveşte suma de 5.167.201 RON, cu obligarea intimatelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte suma în cuantum de 1.992.667 RON reprezentând TVA, recurenta-reclamantă susţine că nu este datorată, sentinţa de fond fiind dată cu încălcarea disp. art. 286 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal şi a jurisprudenţei CJUE în cauzele C-295/17 MEO – Servicos De Comunicaoes E Multimedia S.A. şi C-734/19 ITH Comercial Timişoara S.R.L..
Suma în cuantum de 2.200.000 euro obţinută de societate are natura juridică a despăgubirii, ca urmare a tranzacţiei încheiate între B. şi A., societăţi mamă, iar nu o contraprestaţie pentru ceea ce i se cuvenea societăţii A., dacă nu ar fi ieşit din asociere.
Ca urmare a încheierii tranzacţiei, societatea a renunţat la posibilitatea de a ridica pretenţii la distribuirea sumelor în ipoteza în care arbitrajele ce erau în desfăşurare ar fi avut rezultate favorabile.
Prin hotărârile CJUE sus-menţionate s-a stabilit o linie de demarcaţie între sumele care reprezintă contravaloarea unor prestări de servicii şi sumele care reprezintă plata de despăgubiri şi sunt excluse din scopul de aplicare a TVA.
Mai arată recurenta faptul că opinia expertului fiscal desemnat în cauză este în acelaşi sens, nu s-a livrat vreun bun şi nu s-a prestat vreun serviciu individualizat, furnizat în cadrul unui raport juridic cu prestaţii reciproce, ci s-a negociat o sumă totală cu titlu de despăgubiri, sumă ce este mult mai mică decât ceea ce se cuvenea.
Expertul judiciar a arătat şi faptul că sumele cedate de A. în schimbul unei despăgubiri vor fi facturate de către B., când se va colecta TVA, existând astfel o dublă impozitare.
În ceea ce priveşte suma în cuantum de 62.833 RON pentru care nu a fost recunoscut mecanismul taxării inverse, instanţa de fond a încălcat disp. pct. 67 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016 coroborate cu art. 297 alin. (4) pct. a) din Codul fiscal.
Recurenta susţine că dreptul de deducere trebuie acordat atâta timp cât operaţiunea nu a fost disimulată, iar înregistrările contabile cuprind informaţii despre aceasta.
Recurenta indică jurisprudenţa CJUE din cauzele C-734/19 ITH Comercial Timişoara S.R.L., C-293/21 UAB Vittamed Technolo Gijos, C-146/05 Albert Colle, C-101/16 Paper Consult.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că societatea nu putea prezenta documentele solicitate referitoare la conduita partenerului B. şi refuzul acestuia de a înregistra facturile în contabilitate, deşi jurisprudenţa CJUE este în sensul înlăturării unui formalism excesiv în vederea deducerii TVA, aşa cum s-a reţinut în cauza C-664/16 Vădan.
A mai arătat CJUE în jurisprudenţa sa, că dreptul de deducere rămâne, în principiu, dobândit, chiar dacă ulterior, din cauza unor împrejurări independente de voinţa sa, persoana impozabilă nu utilizează bunurile şi serviciile care au dat naştere dreptului de deducere în cadrul unor operaţiuni taxabile.
Dreptul de deducere TVA aferentă bunurilor sau serviciilor achiziţionate nu poate fi refuzat pe motivul că acestea nu sunt utilizate în cadrul unei activităţi taxabile, atâta timp cât acestea sunt utilizate în mod obişnuit în cadrul activităţii economice a contribuabilului şi constituie elemente ale costurile sale generale.
2.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj prin cererea de recurs a solicitat casarea hotărârii recurate şi pronunţarea unei soluţii de respingere a acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, motivând că Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 374/17.12.2021 a fost emisă anterior modificării legislative adoptate prin H.G. nr. 238/2022. De asemenea, actele atacate, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lor, au fost depuse la dosarul cauzei de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
2.3. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă consideră că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit disp. art. 279 alin. (1) şi (2), art. 280 alin. (1)-(3), art. 281 alin. (1) şi (7), art. 287 lit. a) şi b), art. 297 alin. (4) şi (9), art. 304 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pct. 8 alin. (1) şi (2) pct. 67 alin. (1) pct. 78 alin. (1) şi (5) lit. a) şi alin. (6) din H.G. nr. 1/2016.
S-a reţinut greşit că reclamanta nu are obligaţia de ajustare a dreptului de deducere a TVA recunoscut anterior, întrucât nu au intervenit modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile după depunerea decontului de taxă, iar reclamanta nu a pierdut dreptul de deducere a taxei pentru servicii neutilizate.
Persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA trebuie să justifice, pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA datorată sau achitată, că bunurile şi/sau serviciile care i-au fost livrate şi/sau prestate de o altă persoană impozabilă sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi să deţine documentele care să cuprindă în mod obligatoriu informaţiile prevăzute de legiuitor.
Suma în cuantum de 16.351.294 RON reprezintă valoarea lucrărilor facturate de GIE 2, în perioada controlată, pentru care societatea a dedus TVA.
Suma reprezintă 51% din costurile suportate de societate, acestea fiind justificate prin situaţiile şi raportul întocmit şi au fost revendicate în instanţă, urmând ca veniturile (operaţiunile taxabile) aferente acestora să fie înregistrate ulterior de către B. şi aceasta să colecteze TVA aferentă, în funcţie de soluţiile instanţei.
Recurenta-reclamantă nu este parte beneficiară a veniturilor care urmează să fie facturate către beneficiarul CNAIR, în urma deciziilor favorabile ale instanţelor şi/sau în urma aprobării beneficiarului.
Aceste venituri ar fi revenit societăţii în cota prevăzută în acordurile de asociere aferente fiecărui lot în parte, dacă aceasta nu ar fi ieşit din asociere şi a renunţat la venituri.
Începând cu data de 22.01.2020 nu mai există posibilitatea să-şi recupereze valoarea costurilor înregistrate în perioada verificată, costuri care au reprezentat 51% din valoarea lucrărilor executate în baza contractelor pentru care nu s-a emis certificat intermediar de plată, societatea renunţând la facturarea costurilor către liderul asocierii, iar acesta din urmă nu a mai distribuit către reclamantă cota din valoarea contractelor.
Prin urmare, la data semnării acordului din 22.01.2020, societatea trebuia să ajusteze TVA deductibilă în sumă de 3.106.746 RON aferentă achiziţiilor de servicii (lucrări) şi înregistrate pentru lotul Sebeş – Turda, dar pentru care reclamanta nu a întocmit situaţii de lucrări şi nu le-a facturat liderului de asociere, B..
2.4. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii în totalitate a Deciziei de impunere xnr. 226/13.07.2021 cu privire la TVA în sumă de 3.106.746 RON.
Recurenta-pârâtă consideră că este nelegală sentinţa pronunţată de prima instanţă în sensul că reclamanta nu are obligaţia de ajustare a dreptului de deducere a TVA recunoscut anterior, pentru lotul x Sebeş – Turda, întrucât aceasta a renunţat la data de 22.01.2020 la diferenţa de venituri aferente lucrărilor, înainte de facturarea lor, prin urmare dreptul de deducere a TVA s-a pierdut.
Prin urmare, pentru perioada 01.03.2017 – 31.03.2020, societatea, la data semnării acordului, trebuia să ajusteze TVA dedusă cu suma de 3.106.746 RON, deoarece achiziţiile în cauză nu au fost utilizate în folosul operaţiunilor taxabile, în conformitate cu disp. art. 304 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul fiscal şi pct. 78 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
4. Apărările formulate
Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-reclamantă Societa Italiana per A. d’Acqua SPA Roma-Sucursala Cluj, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenta-reclamantă solicitând respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea în parte a sentinţei recurate şi respingerea în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiată.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a mai depus precizări, în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 23/2024, în sensul că îşi însuşeşte atât recursul cât şi apărările formulate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la instanţa de fond şi la instanţa de recurs, ANAF preluând DGAMC prin fuziune prin absorbţie.
Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare faţă de recursurile formulate de pârâtele ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând, în principal, anularea recursurilor, ca nemotivate, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate şi nedezvoltarea acestora. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, motivele invocate prin cererile de recurs şi prin apărările formulate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
1. Cu privire la recursul formulat de A. şi A. per A. d’Acqua SPA Roma
Prin cererea de recurs se invocă încălcarea disp. art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi încălcarea jurisprudenţei CJUE din cauzele C-295/17 şi C-734/19 în privinţa sumei de 1.997.622 RON reprezentând TVA.
Potrivit disp. art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, baza de impozitare a TVA nu cuprinde sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă/definitivă şi irevocabilă, după caz, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele majorate.
Recurenta susţine că între societăţile A. şi B. s-a încheiat o tranzacţie, prin care părţile au renunţat, reciproc, la pretenţiile pe care le aveau una faţă de alta, B. şi-a asumat toate obligaţiile viitoare ale A. pe care aceasta nu mai putea să le îndeplinească, iar A. a renunţat la sumele pe care nu mai era îndreptăţită să le perceapă, încasând suma de 2.200.000 euro.
Recurenta susţine că această sumă reprezintă despăgubire, în sensul disp. art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel că nu există obligaţia de a colecta TVA.
Critica este nefondată, Înalta Curte constată că deşi recurenta invocă încălcarea de către prima instanţă a normei juridice sus-menţionate, în susţinerea opiniei exprimate nu se arată şi nici nu se poate identifica vreuna dintre ipotezele care susţin calificarea ca despăgubire a sumei în cuantum de 2.200.000 euro.
Recurenta nu a pretins că suma este prevăzută şi stabilită cu titlu de daune-interese, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu reprezintă penalizări pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale percepute peste preţurile sau tarifele negociate.
Prin urmare, suma în discuţie reprezintă o plată diminuată pentru lucrările efectuate, datorită preluării obligaţiilor contractuale de către B. şi plăţii anticipate a acestei contravalori, cum în mod corect a arătat şi judecătorul fondului.
Se mai reţine că la momentul încheierii tranzacţiei lucrările erau integral finalizate, rămânând în discuţie numai încasarea contravalorii lucrărilor plus eventuale penalităţi.
Despăgubirea urmăreşte repararea unui prejudiciu produs prin încălcarea obligaţiilor contractuale, ipoteza nefiind îndeplinită în speţă, tranzacţia încheindu-se ca urmare a situaţiei financiare a A..
Împrejurarea că raportul de expertiză efectuat în dosar stabileşte natura juridică a sumei ca fiind aceea de despăgubire nu poate conduce la o altă soluţie, întrucât calificarea juridică a operaţiunii o stabileşte instanţa de judecată, iar expertul, cum a reţinut şi prima instanţă, nu a analizat disp. art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
În privinţa nesocotirii jurisprudenţei CJUE, Înalta Curte constată că prin hotărârea pronunţată în cauza C-295/17, s-au analizat sume datorate pentru nerespectarea unor obligaţii contractuale, în cauza C-734/19 s-a discutat ipoteza în care persoana impozabilă a avut efectiv intenţia de a utiliza bunurile şi/sau serviciile în discuţie în vederea desfăşurării activităţilor economice pentru care şi-a exercitat dreptul de deducere (proiecte de investiţii abandonate), ipoteze ce nu se regăsesc în dosar.
Este nefondată şi menţiunea recurentei în sensul existenţei unei duble impozitări, în realitate cele două societăţi au obligaţia colectării TVA, întrucât chiar dacă nu s-ar fi încheiat tranzacţia, s-ar fi facturat către B. şi aceasta din urmă către CNAIR, cu obligaţia colectării TVA.
Referitor la suma în cuantum de 62.833 RON pentru care nu a fost recunoscut mecanismul taxării inverse, a fost invocată încălcarea disp. art. 67 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016 coroborate cu disp. art. 297 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Înalta Curte reţine că suma în discuţie reprezintă cheltuieli refuzate la plată de GIE 2, nu sunt achiziţii aferente lucrărilor la cele trei loturi de autostradă, serviciile nu puteau fi prestate, operaţiunile fiind deja finalizate.
Recurentele invocă jurisprudenţa CJUE în situaţia proiectelor de investiţii abandonate, a îndeplinirii cerinţelor de formă, aspecte ce nu pot fi valorificate în dosar, unde se analizează îndeplinirea condiţiilor de fond pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, critica fiind nefondată.
2. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publicve Cluj, se constată că partea a fost citată în proces prin dispoziţia încheierii de şedinţă din 06.05.2022, de către prima instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. I pct. 8 din H.G. nr. 238/2022 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 34/2009 şi H.G. nr. 520/2013, ca urmare a preluării activităţii de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal.
Din acest punct de vedere, recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în litigiile în care contestaţia fiscală a fost soluţionată de organul central fiscal, în speţă ANAF, pentru a se preîntâmpina situaţiile în care s-ar pune în discuţie reanalizarea unor aspecte din cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei, competenţa aparţinând, în prezent, Ministerului Finanţelor, urmând să se respingă ca nefondată critica formulată.
3. Cu privire la recursurile formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cel din urmă însuşit de recurenta-pârâtă ANAF, în temeiul disp. art. IV alin. (1), (2), (6), (8) din O.U.G. nr. 23/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a ANAF, reorganizarea acesteia, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Critica vizează anularea parţială a pct. 2 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 374/17.12.2021, cu privire la TVA în sumă de 3.106.746 RON.
Recurentele-pârâte consideră că pentru cheltuielile facturate către societatea A. şi ca urmare a renunţării la încasarea veniturilor aferente acestor cheltuieli datorită încheierii tranzacţiei, acestea nu mai sunt aferente unor operaţiuni impozabile şi se impune ajustarea TVA dedusă, în temeiul disp. art. 304 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pct. 78 alin. (1) din H.G. nr. 1/2016.
Recurentele-pârâte invocă faptul că pentru a deduce TVA aferentă achiziţiilor, persoana impozabilă, alături de factură, are obligaţia să dovedească că achiziţiile pentru care se solicită deducerea sunt efective şi destinate utilizării în folosul propriilor operaţiuni taxabile.
În speţă au existat motive obiective pentru care asocierea nu a putut să continue, însă la momentul efectuării achiziţiilor exista intenţia societăţii de a le utiliza în folosul operaţiunilor taxabile.
Instanţa de fond a indicat o bogată jurisprudenţă a CJUE în materie şi a analizat pe larg hotărârile din cauzele C-110/94 INZO, C-672/16 Imofloresmira – Investimentos Imobiliarios, C-734/19 ITH Comercial Timişoara S.R.L. şi C-182/20 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi alţii.
Jurisprudenţa CJUE menţionată consacră exercitarea dreptului de deducere a TVA şi în cazul în care achiziţiile de bunuri/servicii nu sunt utilizate în activitatea economică a persoanei impozabile din motive obiective care nu depind de voinţa sa. De asemenea, dreptul de deducere nu poate fi retras ulterior, cu titlu retroactiv, ca urmare a survenirii unor evenimente, cu excepţia fraudei sau abuzului, iar împrejurările independente de voinţa persoanei impozabile ce au determinat-o să renunţe la activitatea economică iniţial avută în vedere, nu pot fi apreciate de către administraţiile financiare din moment ce sistemul comun al TVA garantează neutralitatea în ce priveşte sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităţilor economice indiferent de scopurile şi/sau rezultatele acestora, cu condiţia ca activităţile menţionate să fie, în principiu, supuse TVA.
În fine, CJUE a arătat şi că articolele 184-186 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.29006 privind sistemul comun al TVA trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia deschiderea unei proceduri de faliment faţă de un operator economic care implică "lichidarea activelor sale în beneficiul creditorilor săi", determină în mod automat obligaţia acestui operator de a regulariza deducerile de TVA pe care le-a efectuat pentru bunuri şi servicii achiziţionate anterior intrării sale în faliment, atunci când deschiderea unei astfel de proceduri nu este de natură să împiedice continuarea activităţii economice a operatorului.
Se reţine astfel că lucrările şi serviciile au fost prestate, la momentul achiziţionării acestora exista intenţia neechivocă de a fi utilizate în scopul operaţiunilor impozabile, însă scopul nu a fost atins datorită procedurii insolvenţei deschise, prin urmare societatea A. are dreptul să deducă TVA, fără a exista obligaţia ajustării taxei, criticile fiind nefondate.
În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de recurenta A. per A. d’Acqua SPA Roma şi de recurenta-reclamantă A. şi de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (ANAF-DGAMC), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (ANAF-DGSC) şi Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj (MF-AJFP Cluj) împotriva sentinţei nr. 90 din 1 martie 2024 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.