Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 109 din 09 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2024, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată la 07.10.2021 în dosarul penal nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă la 17.02.2022 prin decizia penală nr. 34/A pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/57/2024, la 11.11.2024, contestatorul persoană condamnată A a contestat sentința penală nr. 63/2021, pronunțată la 07.10.2021 în dosarul penal nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă la 17.02.2022 prin decizia penală nr. 34/A pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție.
Contestația formulată de persoana condamnată a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen., invocându-se o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.
Printr-o cerere înregistrată la 14.10.2024, contestatorul persoană condamnată A a arătat că toate sentințele recunoscute de Curtea de Apel Alba Iulia au fost contopite prin dispoziția SIEP nr. x/2018 din 26.08.2019 emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Perugia (Italia), care a stabilit o pedeapsă de 6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare, din care au fost scăzute perioadele executate. Astfel, a rezultat o pedeapsă de executat rămasă de 4 ani, 5 luni și 23 de zile închisoare, din care Curtea de Apel Alba Iulia a scăzut 6 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 1881/07.07.2010 a Tribunalului din Padova, hotărâre care nu a fost recunoscută.
Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a recunoscut doar restul rămas de executat din pedeapsă, de 3 ani 11 luni și 23 de zile închisoare.
Cu toate acestea, potrivit susținerilor contestatorului, în mandatul de executare a pedepsei nr. 70/2021 emis la 17.02.2022, s-a menționat durata pedepsei pe care o execută ca fiind de 6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare, în loc de 3 ani 11 luni și 23 de zile închisoare.
Cu ocazia dezbaterilor, contestatorul persoană condamnată și-a susținut contestația formulată, arătând că deși din durata pedepsei închisorii menționată în mandatul de executare s-au dedus perioadele executate, anterior recunoașterii hotărârilor străine, recunoașterea pedepselor integrale la care a fost condamnat în străinătate îl defavorizează în procedura liberării condiționate.
De asemenea, cu ocazia dezbaterilor contestatorul a mai invocat prescripția răspunderii penale pentru două dintre condamnările recunoscute prin sentința contestată.
Examinând contestația la executare prin prisma criticilor formulate, raportat la prevederile art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 63 din 07.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 34/A din 17.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaștere a hotărârilor de condamnare pronunțate de statul italian, cu privire la cetățeanul român A (născut la (...), fiul lui (...), cu domiciliul în orașul Cugir, strada (...), județul Alba și fără forme legale în municipiul Sebeș, strada (...), județul Alba).
S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, iar în baza art. 167 alin. (1) din aceeași lege, au fost recunoscute:
1. Sentința penală nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C.pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea, prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen.;
2. Sentința penală nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 18 zile închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: detenție ilegală de arme, prevăzută de art. 697 C.pen. italian și art. 23 din Legea nr. 110/75, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C.pen.; amenințare, prevăzută de art. 612 C.pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C.pen.; difuzare de valută falsificată, prevăzută de art. 455 cu referire la art. 453 C.pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 313 alin. (1) raportat la art. 310 alin. (1) C.pen.;
3. Sentința penală nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia - Secția detașată Todi rămasă definitivă la 12.04.2008, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C.pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen.; amenințare, prevăzută de art. 612 C.pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C.pen.;
4. Sentința penală nr. 1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C.pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) C.pen.
A fost respinsă solicitarea de recunoaștere a sentinței penale nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prev. de art. 385 C.pen. italian.
În urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate A prin cele patru hotărâri de condamnare, prin dispoziția nr. SIEP x/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentința penală nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută).
S-a dispus executarea de către persoana condamnată A a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsa principală de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A perioada 31.07.2020 – 14.08.2020, reprezentând durata arestării provizorii, luată față de aceasta în dosarul penal nr. y/57/2020/a1 al Curții de Apel Alba Iulia (mandat de arestare provizorie nr. x/2020 din 01.08.2020).
Prin contestația la executare, persoana condamnată A a arătat că deși prin dispoziția de contopire SIEP nr. x/2018 din 26.08.2019 emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Perugia, s-a stabilit, în urma contopirii pedepselor dispuse prin mai multe hotărâri de condamnare, o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare, în procedura recunoașterii acestor hotărâri străine de condamnare, ar fi trebuit să se dispună executarea doar a restului de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare, ca urmare a deducerii duratelor executate anterior recunoașterii hotărârilor.
Or, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată la 07.10.2021, în dosarul nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 34/A din 17.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (prin care au fost recunoscute hotărârile de condamnare a contestatorului la pedepsele contopite prin dispoziția nr. x/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului general din Perugia), prin hotărârea de recunoaștere s-a dispus ca persoana condamnată A să execute pedeapsa de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare (perioada pe care o solicită acesta), și nu pedeapsa contopită prin dispoziția de contopire nr. x/2018 SIEP din 26.08.2019, de 6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare.
Mai mult, așa cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021 din 17.02.2022, emis în baza sentinței contestate de persoana condamnată, s-a dispus ca aceasta să execute o pedeapsă de 3 ani 11 luni și 23 de zile, din care s-a dedus perioada 31.07.2020 – 14.08.2020.
Prin urmare, s-a constatat că aspectele invocate de contestator sunt clare și nu pot face obiectul unor lămuriri suplimentare, în sensul prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen., neexistând nicio nelămurire cu privire la hotărârea contestată sau vreo împiedicare la executarea acesteia.
Pentru aceste considerente, în baza art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 63/2021 din 07.10.2021 pronunțată în dosarul penal nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă la 17.02.2022 prin decizia penală nr. 34/A pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție.
Împotriva sentinței penale nr. 109 din 09 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2024, a formulat contestație persoana condamnată A.
În esență, contestatorul persoană condamnată A a susținut că s-a ivit o nelămurire cu privire la mandatul de executare a pedepsei. În acest sens a arătat că prin dispoziția SIEP nr. x/2018 din 26.08.2019 emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Perugia (Italia) s-a specificat că pedeapsa de executat este de 6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare, iar instanța română a recunoscut patru sentințe și, în urma deducerii perioadelor executate, a rămas de executat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 zile închisoare.
Așadar, mandatul autorităților judiciare italiene specifică o anumită pedeapsă (6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare), iar instanța din România, în urma recunoașterii și deducerii perioadelor executate, a reținut că are de executat o altă pedeapsă (3 ani, 11 luni și 23 zile închisoare).
Contestatorul a susținut că existența a două mandate de executare cu privire la două pedepse diferite îi poate crea probleme la liberarea condiționată, având în vedere că potrivit uneia dintre condițiile prevăzute de art. 100 C.pen., cel condamnat trebuie să execute cel puțin 2/3 din durata pedepsei. În opinia contestatorului, referirea se face la pedeapsa totală, iar nu la restul de pedeapsă.
Drept urmare, s-a solicitat admiterea căii de atac și, pe fond, admiterea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen.
Analizând hotărârea contestată, având în vedere motivele formulate de contestatorul persoană condamnată A și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:
Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C.proc.pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen., invocat de către contestatorul persoană condamnată A, reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fie pe parcursul executării sancțiunii penale – când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Cu titlu de exemplu, în jurisprudența națională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestației la executare: omisiunile de indicare, în cazul dispoziției de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a C.pen.; înlocuirea entităților în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunității; indicarea greșită a funcției/ocupației interzise prin aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g C.pen. în dispozitivul hotărârii definitive, în condițiile în care funcția indicată era diferită față de cea menționată în rechizitoriu și în considerentele sentinței de condamnare.
Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudența națională au fost calificate ca astfel de situații: omisiunea instanței de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absența dispoziției de arestare împiedică executarea dispoziției de admitere a cererii de extrădare; existența unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.
Prin motivele formulate, contestatorul persoană condamnată A a susținut că mandatul autorităților judiciare italiene specifică o anumită pedeapsă (6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare), iar instanța din România, în urma recunoașterii și deducerii perioadelor executate, a reținut că are de executat o altă pedeapsă (3 ani, 11 luni și 23 zile închisoare). În opinia contestatorului, existența a două mandate de executare cu privire la două pedepse diferite îi poate crea probleme la liberarea condiționată, având în vedere una dintre condițiile prevăzute de art. 100 C.pen., conform căreia cel condamnat trebuie să execute cel puțin 2/3 din durata pedepsei.
Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentința penală nr. 63 din 07.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 34/A din 17.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus recunoașterea a patru hotărâri, respectiv a sentinței penale nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000 (pedeapsa de 6 luni închisoare), a sentinței penale nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011 (pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 18 zile închisoare), a sentinței penale nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia - Secția detașată Todi rămasă definitivă la 12.04.2008 (pedeapsa de 15 luni închisoare) și a sentinței penale nr. 1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018 (pedeapsa de 2 ani închisoare). Prin aceeași hotărâre a Curții de Apel Alba Iulia, s-a constatat că, în urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate prin cele patru hotărâri de condamnare, prin dispoziția nr. x/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentința penală nr. 1881/07.07.2010 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută). Drept urmare, s-a dispus executarea de către persoana condamnată A a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România.
Prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021 din 17.02.2022, emis în baza sentinței contestate de persoana condamnată (nr. 63 din 07.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia), s-a dispus ca aceasta să execute o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile, din care s-a dedus perioada 31.07.2020 – 14.08.2020.
În aceste condiții, se observă că, urmare a recunoașterii celor patru sențințe (nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia - Secția detașată Todi rămasă definitivă la 12.04.2008 și nr. 1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018), constatându-se că, în urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate prin cele patru hotărâri de condamnare, prin dispoziția nr. x/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare, instanța română a dispus executarea de către persoana condamnată a acestei din urmă pedepse, iar prin mandatul de executare a pedepsei închisorii (nr. x/2021 din 17.02.2022) emis în baza sentinței contestate de persoana condamnată s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare.
În cauză nu au fost emise două mandate de executare a pedepsei, ci unul singur, nr. x/2021 din 17.02.2022, în baza celor dispuse prin sentința penală nr. 63 din 07.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 34/A din 17.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ceea ce invocă contestatorul persoană condamnată, în sensul că trebuia să i se recunoască pedeapsa de 6 ani, 11 luni și 18 zile închisoare, stabilită prin dispoziția nr. x/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Parchetului general din Perugia și nu pedeapsa de 3 ani, 11 luni și 23 zile închisoare, reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 63 din 07.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/57/2020* al Curții de Apel Alba Iulia (definitivă prin decizia penală nr. 34/A din 17.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție). O astfel de critică putea fi formulată în calea de atac a apelului declarat împotriva sentinței indicate anterior, neputând fi încadrată în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c C.proc.pen., pentru a fi examinată pe calea contestației la executare.
Relativ la cele ce precedă, întrucât nu există vreo nelămurire cu privire la hotărârea contestată sau vreo împiedicare la executarea acesteia, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 109 din 09 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2024.
Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va fi obligat contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 109 din 09 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, în dosarul nr. x/57/2024.
Obligă contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2025.