Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 228 din data de 02.03.2023 pronunțată în dosarul nr.x/3/2022, Tribunalul București Secția I Penală:
În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 19 din Legea 682/2002, a dispus condamnarea inculpatului A, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a și (b) C. pen., respectiv a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 (cinci) ani ce se execută după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie, în același conținut, ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/P/2021 din data de 27.10.2021, așa cum a fost modificată prin încheierea penală din data de 07.12.2021 a Tribunalului București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2021, respectiv asupra sumei de 10.000 de euro.
În temeiul art. 19 alin. (2) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de B S.R.L., cu sediul în mun. Giurgiu, str. (...), jud. Giurgiu.
Prin decizia penală nr. 685/A din 07 iunie 2024, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală:
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-inculpat A și apelanta-parte civilă S.C. B SRL împotriva sentinței penale nr. 228/02.03.2023 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul penal nr. x/3/2022.
Împotriva deciziei penale nr. 685/A din 07 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, numitul A a declarat recurs în casație.
Acesta a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
În susținerea cererii de recurs în casație, recurentul a invocat, în esență, faptul că avea o funcție de execuție ce excludea posibilitatea de a controla și de a dispune sancțiuni față de agenții/subiecții economici care efectuau lucrări în bază contractuală cu UAT-uri, în baza finanțărilor din Programele PNDL 1 și 2, ce nu avea nicio influența asupra plăților efectuate în cadrul Unității de Management PNDL apreciind că nu există situaţia premisă specifică infracțiunilor de trafic de influență.
De asemenea, a mai invocat faptul că autoturismul X a fost remis ca urmare a relațiilor stabilite anterior.
A apreciat că nu s-a administrat nicio probă din care să reiasă că participantul C ar fi lăsat măcar să se înțeleagă că deține sau își poate exercita influența asupra vreunui funcționar public, pentru a-l determina să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea vreunui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească vreun act contrar acestor îndatoriri și nici că nici recurentul nu ar fi pretins/solicitat de la numitul C vreuna dintre acțiunile/inacțiunile menționate, sub acest aspect făcând ample referiri la mijloacele de probă care, în opinia sa, nu susțin acuzațiile.
S-a mai susținut că dosarul a fost inițiat pe baza unui denunț aparținând unei persoană ce înregistrează grave probleme cu legea, care a fost cercetată și condamnată pentru infracțiuni de corupție și care a făcut afirmații mincinoase pentru a beneficia de reducerea pedepselor. A mai menționat că niciuna dintre faptele descrise de denunțător nu sunt reale și că faptele descrise și probele ridică mari semne de întrebare, atât cu privire la legalitatea de obținerii, cât și cu privire la motivul real pentru care au fost oferite procurorului.
Inculpatul a mai invocat chestiuni de fapt susținând că, în realitate, din probatoriile administrate în legătură cu contractul de leasing al autoturismului rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută de procuror și preluată de instanță, respectiv faptul că prin intermediul firmei sale, B SRL, a consimțit, în urma insistențelor numitului C și pe fondul relațiilor de prietenie îndelungate, să îi acorde un împrumut în valoare de circa 15.000 euro și folosința pe o perioadă de 10 luni a autoturismului marca X (...). C a apelat să îl ajute cu un împrumut rambursabil în câteva luni, în sensul de a contracta un leasing prin firma la care lucra B SRL un autoturism X, pe care și-l dorea foarte mult soția sa. Acest autoturism rămânea proprietatea firmei de leasing și în folosința contractuală a firmei B SRL, urmând ca, numai când achita sumele plătite de firmă, acesta să poată prelua leasingul și să poată deveni proprietar, după achitarea ratelor și a accesoriilor contractului de leasing.
A mai susținut că nu a beneficiat niciodată de lucrări prin intermediul numitului C, că nu a existat nicio acțiune/inacțiune sau manifestare de voință care să lase a se înțelege vreo intervenție din partea lui C ori că a existat pretindere de bani, bunuri sau alte foloase, făcând referiri la mijloacele de probă administrate care în opinia recurentului infirmă acuzațiile.
A considerat că fapta imputată nu există, dar și că, în forma reținută de instanță aceasta nu este prevăzută de legea penală și, în final, că nu există nicio probă care să dovedească faptul că ar fi comis această infracțiune, solicitând achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a și/sau b) și/sau c) ale Codului de procedură penală, întrucât fapta imputată nu există și/sau că aceasta, astfel cum a fost descrisă de Parchet, nu este prevăzută de legea penală și/sau că nu există nicio probă concretă care să dovedească faptul că ar fi comis o astfel de faptă.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
Art. 435 Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Art. 437 Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;
d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.
(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.
Art. 438 Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
2. – 6 abrogate;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. – 10 abrogate;
11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
13. - 14 abrogate.
(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Art. 440 C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 – 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.
Potrivit art. 440 alin. (2) C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul A se constată că aceasta este inadmisibilă.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., se reține că inculpatul solicită, în realitate, ca prin reevaluarea materialului probator și reaprecierea situației de fapt, să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea ce a atras condamnarea.
În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.
Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.
Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 C. proc. pen.
Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.
Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație. Amplele trimiteri la materialul probator ori la situația de fapt reținută de instanța de apel, în susținerea cererii de recurs în casație, excedează competenței funcționale, instanța de recurs neavând abilitatea de a proceda la reaprecierea probelor ori la reaprecierea bazei factuale ce au condus la condamnarea inculpatului.
Înalta Curte constată că modalitatea în care inculpatul a acționat, descrisă de instanța de apel, explicitează concluzia înserată în hotărâre referitoare la întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de cumpărare de influență reținute în sarcina recurentului A.
În ceea ce privește inexistența situației premise specifică infracțiunii de trafic de influență ca urmare a lipsei atribuțiilor de serviciu ale inculpatului C, se reține că această critică a fost analizată de instanța de apel. În acest sens, s-a reținut că referitor la critica inculpatului A ce vizează faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de cumpărare de influență deoarece inculpatul C nu putea să-și traficheze influența prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care le avea, respectiv nu ar fi putut nici măcar să sugereze înlocuirea unui contractor cu alt contractor expres nominalizat de el, așa încât și acțiunea de a determina pe cineva să facă acest lucru apare ca și improbabilă, de vreme ce el personal nu putea face nominalizări în acest sens Curtea apreciază că este nefondată. Astfel, s-a reținut în mod judicios de către instanța de fond că C se raporta la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, legăturile pe care acesta le avea în mod uzual cu persoanele juridice ce prestau servicii finanțate din fonduri publice, influența pe care o avea asupra primarilor din unitățile administrativ teritoriale, influență ce s-a concretizat în prezenta cauză prin determinare primarului comunei D de a aproba în calitate de reprezentant al beneficiarului final încheierea contractului de subcontractare.
Existența, în cauză a unui denunț formulat de o persoană cercetată penal nu are nicio eficiență în susținerea cererii formulate, instanța de recurs nefiind abilitată să procedeze la o nouă evaluare fazelor procesuale în mod exhaustiv. În plus, modalitatea de sesizare a denunțului este reglementată (prevăzută și permisă) de norma procesuală.
Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazul invocat, drept pentru care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A împotriva deciziei penale nr. 685/A din 07 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A împotriva deciziei penale nr. 685/A din 07 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2025.