Asupra cauzei de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 292 din data de 14.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/186/2021, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Judecătoria Beclean a dispus condamnarea inculpatului A, fiul lui (...), născut la data de (...) în orașul Năsăud, jud. Bistrița Năsăud, cetățean român, fără antecedente penale, cu domiciliul în com. Parva, sat (...), nr. (...), jud. Bistrița Năsăud, C.N.P. (...), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. art. 192 alin. (2) și 3 C. pen.
În baza disp. art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 92 C. pen.
În baza disp. art. 93 alin. (1) C. pen., s-a pus în vedere inculpatului că trebuie să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița Năsăud la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe acestui serviciu, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice acestui serviciu schimbarea locului de muncă;
e) să comunice acestui serviciu informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Potrivit art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarei obligații: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sus menționat sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Conform art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 70 de zile, în domeniul serviciilor publice (întreținere locuri de agrement, parcuri și drumuri, salubrizarea localității, activități în folosul unităților școlare, activități educative sau socio-culturale ș.a.), în cadrul Primăriei com. Parva, jud. Bistrița Năsăud, sau în cadrul Primăriei orașului Sângeorz Băi, jud. Bistrița Năsăud.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 91 alin. (4) și disp. art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că îl atenționează asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta, cu rea-credință, măsurile de supraveghere ori nu va executa, cu rea-credință, obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean B și în consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. C S.A. să plătească acestei părți civile suma de 149,02 lei reprezentând contravaloare servicii medicale acordate victimei D.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile E, F, G, H și I, copii victimei D, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat J, în mun. Reghin, str. (...), județ Mureș, și în consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente, S.C. C S.A., să plătească fiecăreia dintre aceste părți civile suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale pentru suferința psihică determinată de moartea mamei acestor părți civile, numita D.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile K, L și E ambii prin repr. legal E, M, N și O ambii prin repr. legal P, Q, R prin repr. legal F, S, nepoții victimei D, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat J, în mun. Reghin, str. (...), județ Mureș, și în consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente, S.C. C S.A., să plătească fiecăreia dintre aceste părți civile suma de 7.000 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale pentru suferința psihică determinată de moartea bunicii acestor părți civile, numita D.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.245,16 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A, partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE – REASIGURARE C S.A. - prin lichidator judiciar T S.P.R.L. și părțile civile E, F, P, G, H, I, K, L, M, N, O, Q, R, S.
Prin decizia penală nr. 942/A din data de 06 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția Penală și de minori în dosarul nr. x/186/2021 în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de inculpatul A, partea civilă P și partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare C prin lichidator judiciar T Filiala Cluj SPRL împotriva sentinței penale nr. 292/2022 din data de 14.12.2022 a Judecătoriei Beclean, care a desființat-o în parte, pe latura penală a cauzei cu privire la omisiunea stabilirii procentului de culpă a inculpatului și a victimei la producerea accidentului rutier din data de 31.05.2018, al omisiunii reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și al cuantumului pedepsei stabilite în sarcina inculpatului A, iar pe latura civilă sub aspectul daunelor morale stabilite în favoarea părții civile P și al daunelor morale stabilite în favoarea părților civile K, L și E (ultimii doi prin reprezentant legal E), M, N și O (ultimii doi prin reprezentant legal P), Q, R (prin reprezentant legal F), S și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:
S-a stabilit procentele de culpă ale inculpatului și victimei D în producerea accidentului rutier din data de 31.05.2018, respectiv 80% pentru victimă și 20% pentru inculpat.
S-a reținut în favoarea inculpatului A circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată acestuia pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 76 C. pen., de la 2 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.
S-au menținut dispozițiile primei instanțe referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, termenul de supraveghere, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse pe perioada acestuia.
S-au majorat daunele morale stabilite în favoarea părții civile P de la 10.000 euro la 14.000 euro.
S-au micșorat daunele morale stabilite în favoarea părților civile K, L și E (ultimii doi prin reprezentant legal E), M, N și O (ultimii doi prin reprezentant legal P), Q, R (prin reprezentant legal F), S de la câte 7000 euro la câte 4000 euro.
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate apelurile formulate de părțile civile E, F, H, I și G, respectiv de părțile civile K, L și E, M, N și O, Q, R și S împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați fiecare dintre apelanții menționați în paragraful anterior la plata în favoarea statului a sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 08 iulie 2024, inculpatul A, prin avocat U, cu împuternicire avocațială la dosar prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen. – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 2 lit. a C.p.p., admiterea recursului în casație și achitarea acestuia.
De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.
În vederea comunicării actelor de procedură inculpatul A și-a ales domiciliu procesual la Cabinet avocat U, str. (...), Cluj -Napoca, județul Cluj.
În esență, s-a arătat că, în mod eronat s-a apreciat că acțiunea inculpatului A este una prevăzută de legea penala.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă s-a arătat că lipsește raportul de cauzalitate între acțiunea de conducere a autoturismului (cu depășirea limitei de viteză în localitatea Coldău) și accidentarea victimei în afara localității.
A mai susținut că depășirea vitezei în localitate nu avea drept scop protejarea circulației pe drumurile publice pe un sector de drum distinct, în care limita de viteză era una superioară. în mod evident, ceea ce norma proteja, era siguranța pe drumurile publice în respectiva porțiunii de șosea, unde limita de viteză își și găsea aplicabilitatea.
Astfel, faptul că inculpatul în mod ipotetic nu ar fi respectat viteza pe sectorul de drum anterior producerii accidentului, dar circulând cu o viteză legală la momentul incidentului, nu se află într-un raport de cauzalitate cu rezultatul produs, întrucât excedează scopului normei de limitare a vitezei în localitate.
Mai mult decât atât, a arătat că relevante în vederea stabilirii corecte a scopului normei sunt și dispozițiile art. 72 alin. (4) din OUG nr. 195/2002, conform cărora pietonii preiau întreaga răspundere a accidentului dacă șoferul a respectat normele de conducere pe drumul public pe acel sector de drum. Or, chiar prevederile legale invocate prevăd în mod expres necesitatea respectării vitezei de circulație doar pe acel sector de drum aferent producerii accidentului, nefiind relevantă respectarea normelor legale pe un sector de drum anterior. Simpla respectare a dispozițiilor legale aferente locului de producere al incidentului trebuie să conducă la impunitatea conducătorului auto, victima fiind cea care poartă întreaga răspundere.
O altă chestiune pe care a pus-o în discuție se referă la momentul declanșării stării de pericol pentru inculpatul A, respectiv momentul la care acesta ar fi trebuit să inițieze manevra de frânare. Mai exact, pentru reținerea raportului de cauzalitate, ar fi trebuit să se demonstreze că, în ipoteza respectării limitei legale de viteză, decesul persoanei vătămate nu ar fi survenit.
Teza la care a făcut referire este aceea că accidentul s-ar fi putut produce inclusiv dacă inculpatul ar fi circulat cu viteza legală, acesta neavând obligația de a iniția manevra de frânare de îndată ce se presupune că ar fi observat victima aflată pe sensul opus de mers. Cu alte cuvinte, lipsa raportului de cauzalitate ar putea fi argumentată inclusiv prin identificarea unui risc egal.
Opinia avansată de experții din cadrul INEC în cadrul raportului nr. 3/2024 și validată de instanța de apel este în sensul în care, dacă inculpatul A ar fi circulat cu viteza legală (sau chiar cu o viteză superioară, până la 57,7 km/h), accidentul ar fi putut fi evitat. Premisa este că inculpatul ar fi început să frâneze exact în momentul în care D se afla la mijlocul benzii de pe sensul de mers Dej-Beclean. Cu toate acestea, s-a apreciat că inculpatul nu avea nicio obligație legală de a începe să frâneze exact la acel moment, fiind rezonabil să se aștepte că victima se va opri înainte de a pătrunde pe sensul său de mers. De regulă, o persoană angajată în traversarea neregulamentară se va opri într-o astfel de situație și se va asigura (în cazul de față, din partea dreaptă) înainte de a continua traversarea sau, dimpotrivă, de a se opri.
În continuare a făcut trimitere la argumentele avansate de expertul parte, care a apreciat că inculpatul nu a avut posibilitatea evitării impactului „cu atât mai mult cu cât acesta nu putea să aprecieze intenția certă de traversare decât la momentul la care victima intra efectiv pe sensul său".
S-a mai apreciat că accidentul s-ar fi produs inclusiv în ipoteza în care inculpatul ar fi circulat cu cel mult 50 km/h în interiorul localității Coldău si ar fi inițiat manevra de frânare în momentul în care ar fi devenit certă intenția victimei de a continua traversarea, respectiv de a intra pe banda aferentă sensului de mers Beclean-Dej și de a o traversa.
Singurul scenariu în care accidentul ar fi putut fi evitat este cel în care șoferul ar fi frânat exact în momentul în care a observat (sau trebuia să observe) victima. Legea (ori cel puțin prevederile indicate de Ministerul public și reținute de instanțele de judecată) nu impune însă o atare obligație, căci art. 48 din OUG nr. 195/2002 se referă la adaptarea vitezei la condițiile de drum, nu și la conduita unor persoane care traversează neregulamentar ori la construcțiile prezente pe marginea drumului.
S-a făcut trimitere la precizarea de mai sus, întrucât instanța de apel a reținut inclusiv faptul că deși accidentul s-a produs după ieșirea din localitate, în acea zona mai erau clădiri respectiv pensiuni ceea ce impunea adaptarea vitezei la condițiile de drum circulat și de pietoni, lucru pe care inculpatul nu l-a făcut, încălcând astfel obligația impusă de art. 48 din OUG 195/2002. Acolo unde legiuitorul a dorit reducerea vitezei, raportat la funcțiunea clădirilor din preajmă, a făcut acest lucru în mod expres. Amintim exemplificativ situația indicatorului de avertizare "Copii", prezent de regulă în zona școlilor, grădinițelor, locurilor de joacă etc. și la întâlnirea căruia șoferul are obligația de a nu depăși limita de 30 km/h în interiorul localității, în intervalul orar 07:00-22:00. Or, în situația pensiunilor, nu există indicatoare sau limitări de viteza specifice.
Concluzionând, a arătat că atâta vreme cât nu s-a demonstrat cu certitudine că accidentul nu s-ar fi produs, în ipoteza în care inculpatul ar fi circulat cu viteza legală, nu se poate decât constata lipsa raportului de cauzalitate între depășire limitei de viteză și tragicul rezultat.
Curtea de Apel Cluj, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de către inculpatul A cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, după cum urmează:
- Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 10 iulie 2024.
-părții responsabile civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE – REASIGURARE C S.A. prin lichidator judiciar T Cluj S.P.R.L. la data de 16 iulie 2024;
- părților civile E, P, G, I, K, N, Q, R și S la data de 15 iulie 2024;
- părților civile F, H, L, M, O la data de 16 iulie 2024.
Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A au fost depuse concluzii scrise de părțile civile E, F, P, G, H, I, K, L, M, N, O, E, Q, R, S care, în esență au solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05 august 2024, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 18 septembrie 2024, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
Prin încheierea din 18 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr. x/186/2021, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 942/A din data de 06 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/186/2021.
S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul Cx, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 16 octombrie 2024 cu citarea inculpatului A, părților civile E, F, P, G, H, I, K, L, M, N, O, E, Q, R, S și părții responsabile civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE – REASIGURARE C S.A. prin lichidator judiciar T CLUJ S.P.R.L. și, încunoștințarea apărătorilor aleși.
Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casație formulate de inculpatul A îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulate de inculpatul A s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susținerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepțional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.
Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 18 septembrie 2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit Codului de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.
Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează, atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentului-inculpat A, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate, în speță fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă, astfel cum este incriminată de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen.
Astfel, potrivit art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. constituie infracțiune fapta de ”ucidere din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități. Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.”
Elementul material al acestei infracțiuni constă, ca și în cazul omorului, în suprimarea vieții unei persoane și poate fi realizat fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune.
Urmarea imediată a infracțiunii de ucidere din culpă este reprezentată de decesul victimei.
Legătura de cauzalitate între acțiunea ori inacțiunea culpabilă și decesul victimei trebuie stabilită de la caz la caz. În ipoteza în care victima are și ea o conduită culpabilă, aceasta nu exclude culpa autorului, dacă legătura de cauzalitate între fapta acestuia și deces există. În acest sens, în practică s-a decis, spre exemplu, că viteza excesivă în conducerea autovehiculului, neremedierea defecțiunilor la sistemul de frânare, neatenția și reacția tardivă, datorate consumului de băuturi alcoolice, și apariția pe carosabil a victimei care a traversat drumul în fugă și în loc nepermis, fără să se asigure, constituie împrejurări ce impun reținerea vinovăției conducătorului de autovehicul, în condițiile culpei comune.
Variantă agravată este prevăzută în alin. (2) din art. 192 C. pen. și se referă la uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități. În acest caz, obiectul juridic are un caracter complex, deoarece, pe lângă relațiile privitoare la ocrotirea persoanei, cuprinde, ca obiect secundar, și relațiile privitoare la asigurarea securității anumitor activități profesionale și speciale care pot constitui surse de pericol deosebit, statornicite fie prin dispoziții legale, fie prin natura acestor profesii, meserii sau activități.
Pentru existența acestei variante agravate trebuie îndeplinite trei cerințe speciale, și anume: condiția ca făptuitorul să fie un profesionist (inginer, farmacist, chimist, arhitect etc.) sau un meseriaș (mecanic, instalator, zidar, tâmplar etc.) ori să îndeplinească o anumită activitate (conducător de vehicul, impiegat de mișcare sau macaragiu, marinar, barcagiu, vânător etc.); condiția ca pentru exercitarea profesiunii, meseriei sau activității să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere (edictate prin diferite acte normative) și condiția să nu fi fost respectate dispozițiile sau măsurile de prevedere respective.
Și în această ipoteză, pentru a se reține uciderea din culpă este necesar să existe și să fie dovedită o legătură de cauzalitate între încălcarea normei și rezultat.
În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., constă în aceea că la data de 31.05.2018 inculpatul A a condus autoturismul X cu numărul de înmatriculare (...), prin localitatea Coldău, județul Bistrița-Năsăud și, în condițiile în care nu a respectat dispozițiile referitoare la viteza legală pe sectorul respectiv de drum și nu a redus viteza pentru a o adapta condițiilor de trafic, a lovit-o cu autoturismul pe persoana vătămată D, angajată în traversarea neregulamentară a DN (...), victima decedând în urma leziunilor care i-au fost produse, inculpatul încălcând obligațiile participanților la trafic, cu privire la viteza de deplasare maxim admisă de lege în localitate și neadaptând viteza la condițiile de drum, astfel încât să se poată efectua orice manevră în condiții de siguranță prevăzute de art. 48 și art. 49 din OUG nr. 195/2002.
În consecință, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A s-a concretizat în acțiunea de ucidere din culpă a victimei D care traversa strada prin loc nepermis, inculpatul încălcând obligațiile participanților la trafic, cu privire la viteza de deplasare maxim admisă și adaptarea acesteia în funcție de condițiile de drum, astfel încât să se poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, respectiv art. 48 și art. 49 din OUG nr. 195/2002 și art. 121 pct. 1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului României nr. 195/2002.
Așadar, s-a reținut, săvârșirea de către inculpat a unei acțiuni de ucidere din culpă a victimei D prin nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii reținute în sarcina acestuia.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, Înalta Curte constată că pentru stabilirea legăturii de cauzalitate este necesar a se verifica existența unui raport cauză-efect între acțiunea făptuitorului și urmările imediate ale acestuia.
Sigur, în acord cu apărarea, constatarea încălcării unei dispoziții legale referitoare la circulația pe drumurile publice nu este suficientă pentru a reține culpa în producerea accidentului, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivelor dispoziții legale a influențat producerea evenimentului rutier și, implicit, a urmărilor acestuia.
În această ordine de idei, Înalta Curte, contrar susținerilor apărării, constată că, deși este adevărat că acțiunea principală care a generat starea de pericol a fost reprezentată de neglijența victimei D, care a traversat strada printr-un loc nepermis, însă recurentul a încălcat pe sectorul de drum menționat -în interiorul localității, o dispoziție legală, depășirea vitezei maxime admise în localitate ducând la imposibilitatea opririi în timp util a autovehiculului condus de inculpat și la accidentarea victimei.
Astfel, doar în situația în care inculpatul conducea cu o viteză legală care să-i permită efectuarea oricărei manevre în regim de siguranță și dacă în timpul apariției stării de pericol, lua măsurile necesare (frânare, virare, acționarea claxonului, sporirea atenției etc.) pentru evitarea accidentului sau pentru diminuarea urmărilor, se putea discuta de neîndeplinirea condiției privind existența legăturii de cauzalitate.
În lipsa unei astfel de conduite din partea inculpatului, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate, la producerea urmărilor imediate contribuind ambele fapte culpoase, atât ale victimei D, cât și ale inculpatului, în concurs, iar instanța de apel, în mod corect, a arătat că lipsa de tipicitate a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ar fi putut fi reținută în cauză numai dacă inculpatul ar fi respectat dispozițiile art. 48 din OUG 195/2002, iar decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a culpei exclusive, ceea ce nu s-a probat în cauză.
Totodată, nu suntem în prezența unui risc neprotejat, așa cum susține apărarea, iar producerea accidentului îi poate fi imputată, într-o oarecare măsură, și inculpatului A. Este puțin relevant faptul că accidentul s-a produs în afara localității, pe de o parte pentru că inculpatul putea presupune în mod rezonabil că se află încă în localitate și trebuie să mențină o valoare scăzută a vitezei pentru a evita accidentele, de vreme ce pe ambele părți ale drumului existau construcții și după indicatorul de ieșire (fiind puțin probabil ca acesta să fie atent la amplasarea indicatorului de ieșire din localitate – indicator puțin relevant pentru conducerea unui autovehicul cu prudență și diligență), și, pe de altă parte, pentru că depășirea vitezei legale în localitate a făcut imposibilă oprirea la timp, în afara localității, a autovehiculului, în așa fel încât să fie evitat impactul.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, prin criticile formulate, care de altfel au constituit și motive de apel și au fost analizate de către instanța de apel prin decizia recurată, se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Natura criticilor formulate de recurent țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective a acesteia.
Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă a infracțiunii, Înalta Curte reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze pertinența și concludența probelor administrate în cauză ori suficiența acestora.
Criticile recurentului-inculpat referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă în realitate chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 942/A din data de 06 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/186/2021.
Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și a sumei de 3735 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către intimatele-părți civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 942/A din data de 06 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/186/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și a sumei de 3735 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către intimatele-părți civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2025.