Deliberând asupra plângerii de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin ordonanța din 23 aprilie 2024, emisă în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2019), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de: grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C.pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C.pen. și uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 C.pen., presupus săvârșite de persoanele menționate în plângere.
Pentru a dispune în acest sens, în esență, procurorul a reținut că, la data de 12 august 2019, A a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție o plângere împotriva mai multor magistrați și polițiști cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C.pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C.pen. și uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 C.pen.
S-a arătat că din conținutul plângerii rezultă că petiționarul este nemulțumit de modul în care magistrații procurori B, C, D, E și F, toți la data faptelor, din cadrul D.N.A.; magistrații judecători G din cadrul Curții de Apel X, H, I și J din cadrul Y, precum și ofițerii de poliție din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Z, chestor general K (șef IGPFR) și comisar șef L (fost inspector 111 șef IJPF Z) și din cadrul D.G.A. comisar șef M și comisar șef N (cu identitate protejată) au instrumentat dosarul penal x/P/2010 în care s-a emis rechizitoriul și instanța de judecată a dispus condamnarea sa, la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendarea executării.
În susținerea acuzațiilor aduse, petiționarul a menționat că acuzațiile au fost formulate pe probe false care au fost probate în instanță, însă nimeni nu a vrut să le asculte și, mai mult, dosarul în care a fost condamnat a fost format ca urmare a sesizării sale.
Prin referatul nr. x/VIII- I/2019 din data de 04.12.2019, s-a propus înregistrarea lucrării în evidențele penale, fiind înregistrat dosarul penal nr. x/P/2019.
Prin ordonanța nr. x/P/2019 din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C.pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C.pen. și uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 C.pen.
Având în vedere prevederile Legii nr.49/2022 privind desființarea SIIJ, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, unde a fost înregistrat sub nr. x/P/2022.
Procurorul a reținut că, în dosarul nr. x/P/2010, prin rechizitoriul Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimiși în judecată, mai multe persoane printre care și petentul A, acesta pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infractional organizat, luare de mită, în formă continuată (6 acte materiale), complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (2) C.p. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.p., art. 26 C.p. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeași lege și art. 17 lit. f și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Prin sentința penală nr. 37/PI din 31 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, definitivă prin decizia nr.228/A din 19 iunie 2015, pronunțată în dosarul x/1/2014, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, s-a dispus condamnarea petentului A la pedepasa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată și complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată, în formă continuată.
În aceste condiții, procurorul a reținut că întreg demersul judiciar al petentului are la bază modul în care a fost cercetat și condamnat definitiv în dosarul penal x/P/2010, pentru acest lucru reclamând activitatea magistraților procurori și judecători, dar și a unor lucrători de poliție, menționați în plângere, însă faptele reclamate nu sunt descrise suficient pentru a fi calificate din punct de vedere penal, petentul mărginindu-se să își exprime propriile păreri sau nemulțumiri cu privire la activitatea persoanelor menționate în plângerile sale.
În ceea ce privește activitatea magistraților procurori și judecători, s-a arătat că atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor.
Prin ordonanța atacată s-a mai arătat că nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat respectivele cauze.
În această ordine de idei, s-a precizat că instanțele judecătorești, ca și parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia obținerea probatoriului administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-se interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluția pronunțată de acestea, nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare, nu pot conduce prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni.
S-a considerat că nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desființarea unei soluții. Persoana vătămată trebuie să își exercite nemulțumirile în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, întrucât determinarea riguroasă a procedurilor jurisdicționale este de natură a asigura respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, egalitatea în fața legii și tratamentul juridic nediscriminatoriu pentru toți participanții, numai în condițiile respectării autonomiei și independenței magistraților.
Împotriva ordonanței de clasare din data de 23 aprilie 2024, emisă în dosarul penal nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, în temeiul art. 339 C.proc.pen., petentul A a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 04 iunie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, s-a respins plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței nr. x/P/2022 (x/321/1)/2019) din data de 23 aprilie 2024 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, ca nefondată.
Procurorul ierarhic superior a considerat că, în mod corect, a fost apreciat în sensul că din probele administrate, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin.(l) lit. a din C.proc.pen.
S-a reținut că dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată. Din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Astfel, s-a apreciat că nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a unei cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauzele.
A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe calea unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, s-a arătat că creează contextul în care se impune a se sublinia faptul că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.
A fost precizat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Prin urmare, s-a concluzionat că soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.
Împotriva ordonanței de clasare din data de 23 aprilie 2024, emise în dosarul penal nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și a ordonanței nr. x/II/2/2024 din 04 iunie 2024 a aceleiași unități de parchet, în temeiul art. 340 C. proc.pen., a formulat plângere petentul A.
În susținerea plângerii, în esență, a invocat faptul că procurorul care a emis ordonanța de clasare nu a ținut cont de probele de la dosar și nu a fost administrat niciun mijloc de probă.
****
Examinând plângerea formulată de petentul A, în baza art. 340 C.proc.pen., actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că soluția de clasare este legală și temeinică, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C.proc.pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispuse prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 din același cod, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
În cauza de față, petentul A a formulat plângere împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța din data de 23 aprilie 2024, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C.pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C.pen., mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C.pen. și uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 C.pen., soluție adoptată în temeiul art. 16 lit. a C.proc.pen., în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală (menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 04 iunie 2024 a aceleiași unități de parchet), considerând nelegală și netemeinică soluția adoptată de procurorul de caz.
Soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva soluției de clasare este reglementată prin dispozițiile art. 341 C.proc. pen.
Ca atare, în procedura pendinte, în conformitate cu dispozițiile legale, judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele de urmărire penală, respectiv a soluției atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale, din perspectiva verificării legalității și temeiniciei soluției de clasare.
Pornind de la aceste dispoziții legale și considerații teoretice, se constată că prezenta plângere formulată de petentul A, în baza art. 340 C.proc.pen. este nefondată, soluția de clasare dispusă în temeiul art. 16 lit. a C. proc. pen., fiind legală și temeinică.
Se constată că, în prezenta procedură, petentul nu a solicitat sau invocat mijloace de probă care să conțină date utile sub aspectul faptelor sesizate.
Din evaluarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul, în esență, este nemulțumit de modalitatea de soluționare a cauzei în care a fost parte, precum și de faptul că nu a fost audiat ca persoană vătămată, soluția dispunându-se în baza actelor existente la dosar.
Procurorul în cuprinsul ordonanței prin care a dispus soluția de clasare a evaluat criticile petentului, apreciind că activitatea persoanelor indicate în plângerea formulată a fost circumscrisă exercițiului normal al atribuțiilor specifice funcției judiciare deținute.
Sub acest aspect, se constată că petentul A, în calitate de inculpat, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infractional organizat, luare de mită, în formă continuată (6 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată, în formă continuată, iar prin sentința penală nr. 37/PI din 31 ianuarie 2014, pronunațată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă prin decizia nr.228/A din 19 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată și complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată, în formă continuată.
La nivel teoretic, se precizează că actele de conduită sesizate printr-o plângere penală trebuie să rezulte din date ori informații cu caracter obiectiv, neputând fi deduse exclusiv din argumentele contrare ale unei părți ori din nemulțumirea subiectivă a acesteia față de soluția pronunțată.
Or, în speță, în raport de conținutul sesizării penale, actele și lucrările dosarului, conduita imputată procurorilor, judecătorilor și polițiștilor enumerați în plângerea petentului se înscrie în exercițiul normal al atribuțiilor specifice funcțiilor judiciare deținute, derivate atât din normele ce reglementează statutul lor, cât și din dispozițiile procesuale ce disciplinează procedurile judiciare în care au acționat.
Acuzațiile expuse în plângerea petentului A dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii subiective a acestuia față de modul în care s-au desfășurat procedurile judiciare și față de soluțiile de condamnare dispuse față de acesta.
Excede acestei proceduri orice analiză sau evaluare a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a judecății în cauza în care a fost condamnat petentul.
Actele aflate la dosarul prezentei cauze nu susțin existența vreunei acțiuni ilicite, iar efectuarea actelor de urmărire penală, trimiterea în judecată și condamnarea petentului în dosarul în care a fost inculpat s-a realizat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale în acea cauză și a aprecierii cu privire la întrunirea condițiilor antrenării răspunderii penale de către organele judiciare competente. Toate aceste aspecte au fost evaluate, conform competențelor, de un judecător în procedura de cameră preliminară și, ulterior, de instanța de judecată care a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
În acest context, se reține că aspectele invocate de petent reprezintă nemulțumirea acestuia față de procedurile judiciare pornite și finalizate față de acesta.
În mod constant, în jurisprudența instanței supreme s-a arătat că nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de cercetare și soluționare a unei cauze nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unei fapte de natură penală, în lipsa unor împrejurări care să ateste ilicitul penal. Practica instanței supreme este constată în sensul că dispozițiile legale permit dispunerea de către organele de urmărire penală a soluției de clasare dacă faptele sesizate de petent nu susțin suspiciunile de ilicit penal (încheierea nr.71/14.02.2017, ICCJ – S.pen., dosar x/2/2016, încheierea nr. 400/30.10.2019, ICCJ – S.pen., dosar nr. x/1/2019).
Aspectele de nemulțumire cu privire la modul de soluționare a cauzei în care petentul a fost implicat, pot fi cenzurate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin repunerea în discuție/evaluare a soluțiilor printr-o procedură penală îndreptată împotriva magistraților.
Intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului (judecător și/sau procuror) pentru eventuale infracțiuni în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu este permisă exclusiv în ipoteza în care obiectul investigației îl reprezintă actele de conduită cu aparente conotații ilicite, presupus săvârșite de magistrat distinct și suplimentar pronunțării soluțiilor, nicidecum actele echivalente raționamentului logico-juridic pe care soluțiile s-au bazat. Chiar și în cazul în care o soluție dispusă de procuror ori o hotărâre judecătorească este defavorabilă unei părți și nu concordă cu opinia acesteia legată de modul de soluționare a unui litigiu, câtă vreme soluția face parte din categoria soluțiilor ce pot fi, în mod legal, pronunțate, o atare activitate materială nu poate fi asimilată de plano ilicitului penal.
În ceea ce privește critica petentului referitoare la lipsa audierii sale ori a administrării unui alt probatoriu (soluția dispunându-se în baza actelor existente la dosar), judecătorul de cameră preliminară amintește că necesitatea suplimentării probatoriului rezidă în datele existente care trebuie să demonstreze elemente concrete de fapt, subsumate tiparului infracțional ori conduitei incriminate, care să conducă la presupunerea rezonabilă a săvârșirii unei fapte penale, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.
Altfel spus, pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca baza factuală invocată de petent să susțină suspiciuni de ilicit penal, iar faptele reclamate să corespundă formal tiparului legal de incriminare.
În raport cu argumentele anterior prezentate, se consideră că, în realitate, petentul intenționează, pe calea plângerii formulate împotriva soluției de clasare, să supună cenzurii actele efectuate în cadrul dosarului nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în care s-a dispus trimiterea sa în judecată și condamnarea definitivă, soluție cenzurată în căi ordinare de atac. În plus, chestiunile evocate în prezentul cadru procesual nu au aptitudinea de a demonstra contrariul.
Absența unor suspiciuni de ilicit penal în legătură cu faptele reclamate de petent și incidența impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. legitimau opțiunea procurorului de a dispune clasarea, soluția fiind astfel legală.
Pentru considerentele expuse, apreciind legală și temeinică soluția de clasare dispusă de procuror, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța din 23 aprilie 2024, în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 04 iunie 2024 a aceleiași unități de parchet.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța din 23 aprilie 2024, în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din 04 iunie 2024 a aceleiași unități de parchet.
Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 09 octombrie 2024.