Asupra plângerii de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) din data de 19 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu privire la toate aspectele și persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 04.04.2019, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a înregistrat, sub nr. x/P/2019, plângerea persoanei vătămate A care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de serviciu față de funcționari din cadrul AFIR, ANAF, D, DLAF și OLAF, precum și față de magistrați judecători și procurori din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Apel Brașov, Tribunalului Brașov, Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, constând în aceea că s-ar fi asociat într-un grup infracțional organizat, urmărind prejudicierea intereselor materiale și procesuale ale S.C. B S.R.L. și S.C. C SRL, societăți administrate de persoana vătămată.
În concret, din actul de sesizare și din declarațiile persoanei vătămate a rezultat că S.C. B SRL și S.C. C SRL au implementat mai multe proiecte SAPARD și FADR, printre care și un program de investiție pentru achiziționarea unui robot industrial, pentru care, însă, s-a refuzat în mod abuziv plata de către CRPDRP 7 Alba Iulia și s-a dispus încetarea contractului de finanțare, fără a se întocmi proces verbal de constatare a neregulilor, încălcându-se astfel prevederile art. 119 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1605/2002. În urma acestei încetări a finanțării, au fost sesizate instituțiile DLAF și ANAF care au întocmit rapoarte de inspecție fiscală prin care s-au instituit obligații fiscale în sarcina societății și sesizarea penală a Direcției Naționale Anticorupție -Serviciul Teritorial Brașov.
În urma litigiului născut între S.C. B S.R.L. și instituțiile antemenționate, au fost formulate mai multe acțiuni civile la diferite instanțe de judecată, respectiv dosarele civile nr. x/197/2011, nr. x/62/2012, nr. x/62/2013 și nr. x/62/2016 ale Tribunalului Brașov și dosarele civile nr. x/64/2012 și nr. x/64/2021 ale Curții de Apel Brașov, precum și plângerile penale înregistrate sub nr. x/P/2018 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și nr. x/P/2015 la nivelul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, față de care persoana vătămată a apreciat că au fost soluționate în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor procesual civile și procesuale, constând în următoarele acte materiale:
-magistrații judecători ai Curții de Apel Brașov au invocat lipsa calității de reprezentant al societății, deși acțiunea era inițiată de lichidatorul judiciar;
- acțiunea deschisă la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă în mod abuziv, instanța de judecată motivând în mod eronat că probele de la dosar reprezentând fotografiile din teren sunt realizate de către petent;
-în dosarul penal nr. x/P/2018, atât procurorul de caz, cât și ofițerul de poliție nu au permis persoanei vătămate accesul la dosar și au instrumentat în mod defectuos dosarul avut spre soluționare;
-în dosarul civil nr. x/62/2016 magistrații judecători nu au identificat frauda la lege, susținând în mod nelegal că aceasta nu există, apreciind totodată, în mod eronat, că acțiunea este un motiv de nulitate relativă și nu absolută;
- în dosarul nr. x/197/2011, instanța de judecată a apreciat în mod abuziv legalitatea punerii în executare a unui titlu de creanță fiscală;
- în dosarul penal nr. x/P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Brașov, procurorul de caz F a întocmit rechizitoriu, deși pentru faptele cercetate intervenise prescripția răspunderii penale.
Față de aspectele semnalate, prin ordonanța nr. x/P/2019 din data de 09.04.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen..
În baza art. 1 alin. (2) art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022, dosarul nr. x/P/2019 a fost trimis la data de 11.04.2022, pe cale administrativă, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, unde s-a înregistrat sub nr. x/P/2022.
Față de aspectele sesizate, procurorul a reținut că persoana vătămată, în calitate de reprezentant al S.C. C SRL a fost parte a mai multor litigii civile disputate cu instituțiile publice având atribuții, atât pe linia implementării și finanțării de proiecte europene, cât și a controlului activității acestora, printre care și finanțarea nerambursabilă din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru proiectul "achiziții de utilaje performante pentru producția de uși din lemn masiv triplustratificat în comuna (...), județul Brașov".
În urma neînțelegerilor intervenite inițial cu Ministerul Agriculturii - CRPDRP 7 Centru Alba Iulia, persoana vătămată a formulat ulterior mai multe sesizări, atât către diferite organe de control ale ANAF, cât și către instanțele judecătorești și unitățile de parchet care au dispus diferite soluții care au nemulțumit persoana vătămată, înțelegând astfel să se adreseze în acest sens prin prezenta plângere sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de serviciu.
Din ansamblul actelor de urmărire penală, procurorul a apreciat că acuzațiile persoanei vătămate nu pot fi susținute pe plan probatoriu în sensul unei pretinse înțelegeri frauduloase între funcționarii instituțiilor statului care să fi condus la prejudicierea intereselor materiale și procesuale ale societății pe care o reprezintă.
Se reține că eventualele litigii în ceea ce privește modul în care societatea comercială a fost privată de obținerea unei finanțări europene excedează analizei ilicitului penal, în lipsa unor elemente probatorii certe care să contureze încălcarea cu rea-credință de către funcționari a unor prevederi legale în materia bugetului general al Comunităților Europene.
În aceeași măsura, în lipsa unor elemente probatorii care să contureze o rea credință a magistraților judecători și procurori în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu poate fi apreciată ca fiind prezentă o acțiune abuzivă de nerespectare a prevederilor legale, nemulțumirile persoanei vătămate neputând depăși limitele unui subiectivism firesc, care, însă, nu poate face obiectul unei cercetări penale pentru a fi îndreptate soluțiile dispuse, ci prin formularea unor căi de atac prevăzute de dispozițiile legale în materie procesual civilă sau penală, după caz.
Simpla nerespectare a unor proceduri în cadrul unui proces ori interpretarea eronată a unor circumstanțe, stări sau împrejurări nu poate fi circumscrisă în mod implicit elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu. În lipsa unor elemente probatorii care să contureze clar, fără echivoc, o rea credință din partea magistratului învestit cu soluționarea cauzei, în schimb persoana vătămată având la dispoziție o multitudine de remedii procesuale prin care poate îndrepta eventualele erori de judecată prin formularea căilor de atac prevăzute în mod expres de prevederile procesual civile.
Un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raționamentul logico - juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.
Împrejurarea că soluția pronunțată de către magistrați în cadrul atribuțiilor de serviciu este nefavorabilă unei persoane, nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. În ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.
În cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unor magistrați sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza strict legalitatea și temeinicia măsurilor luate în cursul judecății și a hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia, întrucât, pe de o parte, organul de urmărire penală nu are atribuții de control asupra hotărârilor și încheierilor pronunțate de judecători, iar pe de altă parte, dacă s-ar considera altfel, sesizarea penală s-ar transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege, împotriva hotărârilor judecătorești.
Împotriva soluției de clasare, petentul A a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din data de 28 martie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) din data de 19 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, procurorul șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, în esență, a constatat că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii clare/juste a procurorului de caz, neexistând niciun element de natură a întrezări necesitatea unei suplimentări a probațiunii.
Din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Astfel, s-a apreciat că nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauzele.
A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe calea unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.
A mai arătat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În hotărârile pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, „de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico - juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.,,
Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe. Soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.
Așa fiind, procurorul a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) din data de 19 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, precum și împotriva ordonanței nr. x/II/2/2024 din data de 28 martie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere petentul A, solicitând admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu consecința tragerii la răspundere a făptuitorilor.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, la data de 09 aprilie 2024, sub nr. x/1/2024.
Examinând plângerea formulată de petentul A, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă, pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 340 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare pronunțată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Plângerea astfel cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., dă eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției date.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6) C. proc. pen.
La soluționarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor administrate în cursul judecării prezentei cauze.
Pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.
În speța de față, petentul A este nemulțumit față de modul de instrumentare de către magistrați judecători și procurori a dosarelor civile nr. x/197/2011, nr. x/62/2012, nr. x/62/2013 și nr. x/62/2016 ale Tribunalului Brașov și dosarele civile nr. x/64/2012 și nr. x/64/2021 ale Curții de Apel Brașov, precum și plângerile penale înregistrate sub nr. x/P/2018 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și nr. x/P/2015 la nivelul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, dosare care au ca obiect, în esență, încetarea contractului de finanțare și prejudicierea societăților S.C. B S.R.L. și S.C. C SRL, administrate de persoana vătămată A prin refuzul plății de către instituții publice (AFIR, ANAF, D, DLAF și OLAF), atât pe linia implementării și finanțării de proiecte europene, cât și a controlului activității acestora, printre care și finanțarea nerambursabilă din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru proiectul "achiziții de utilaje performante pentru producția de uși din lemn masiv triplustratificat în comuna (...), județul Brașov", față de care persoana vătămată a apreciat că au fost soluționate în mod abuziv.
Însă, din probele administrate nu s-au evidențiat elemente care să ducă la concluzia că soluțiile adoptate de către magistrații procurori și judecători, au fost date prin încălcarea legii, neexistând acel minim de date care să permită a se considera că intimații au săvârșit faptele pe care petentul A le-a reclamat, din situația de fapt expusă neconturându-se elementele concrete ale vreunei infracțiuni, fiind doar simple afirmații, presupuneri și convingeri personale, împotriva cărora a formulat plângerea.
Aspectele învederate nu au aptitudinea de a atrage răspunderea penală a magistraților, întrucât simpla nemulțumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluție nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Astfel, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetați intimații nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia. Aspectele învederate de către petentul A nu constituie date și indicii privind săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate, împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasarea cauzei privind plângerea penală formulată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.
De principiu, criticile generale referitoare la modul de soluționare de către un magistrat a unor cauze penale nu pot face obiectul unei sesizări penale, întrucât activitatea desfășurată de magistrați urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși o infracțiune. Legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse este supusă căilor de atac.
Mai mult, pronunțarea unei hotărâri nu poate antrena răspunderea penală a magistraților, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.
Pe de altă parte, este avut în vedere și principiul independenței de care se beneficiază orice magistrat în soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate, rezultând așadar că aspectele sesizate de petent, departe de a constitui aspecte de natură infracțională, reprezintă o normală exercitare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații vizați în plângere.
În același sens sunt de menționat și considerațiile instanței supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că „instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către magistrați în urma activităților specifice de cercetare și potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu".
Pe linia aceleiași practici jurisprudențiale se impune a fi menționată și sentința penală nr. 157/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia „în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, în acord cu principiile de drept substanțial și procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor."
Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să arate o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu success (Causbell și Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek – Hotărârea din 22.10.1984, Belios contra Elveției, Hotărâre din 29.04.1988).
Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formate pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.
Soluțiile pronunțate de magistrat nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea în prezenta cauză, observarea măsurilor dispuse în cauză, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petent se privesc ca fiind neîntemeiate.
De aceea, se apreciază că, în mod corect, s-a reținut prin ordonanța împotriva căreia s-a formulat plângere, că petentul A nu invocă fapte și împrejurări care pot să conducă la desființarea soluției atacate, ci doar simple aprecieri cu privire la modul în care magistrații vizați și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.
Astfel, nu se impune admiterea plângerii petentului A și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală, deoarece nu rezultă existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existența în materialitatea ei a infracțiunilor reclamate de petent. Pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea din prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistrații reclamați. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr.631/2014 a statuat că trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabilește un model abstract al faptei, pentru a fi relevanțe din punct de vedere penal faptele sesizate fiind necesar a se circumscrie descrierii din norma de incriminare.
Prin urmare, se constată că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind plângerile penale formulate de petentul A, întrucât faptele nu există, nefiind conturate indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) din data de 19 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din data de 28 martie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței nr. x/P/2022 (x/321/P/2019) din data de 19 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din data de 28 martie 2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 11 decembrie 2024.