Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 80/13.02.2023, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/121/2021, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 al. 5 C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. c C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen. și 38 alin. (2) C. pen., întrucât nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunile.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. e ultima teză Cod de procedură penală, în referire la art. 6 C. proc. pen., s-a încetat procesul penal cu privire la inculpatul B, pentru săvârșirea infracțiunii tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C. pen., urmare a incidenței principiului ”ne bis in idem”.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe” (faptă comisă la data de 27.12.2020 asupra persoanei vătămate D), fiindu-i aplicate pedepse complementare și accesorii.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 371 din C.pen rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice (faptă comisă la data de 27.12.2020).
În temeiul art. 38 alin. (1) - 39 alin. (1) lit. b C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în cauză și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care a fost adăugat sporul de 3 luni închisoare (respectiv o treime din cealaltă pedeapsă), inculpatul C urmând a executa pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare. Totodată, i-au fost aplicate pedepse complementare și accesorii.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 193 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe” (faptă comisă la data de 27.12.2020 asupra persoanei vătămate D), fiindu-i aplicate și pedepse complementare și accesorii.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul B și partea civilă D.
Prin decizia penală nr. 621/A/22.05.2024 a Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/121/2021, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul B și partea civilă D.
A fost desființată în parte sentința penală nr. 80/13.02.2023 a Tribunalului Galați și au fost înlăturate dispozițiile privind:
- achitarea inculpatului A;
- condamnarea inculpaților C și B pentru infracțiunea de lovire;
- stabilirea pedepsei rezultante inculpatului C;
- suspendarea sub supraveghere a executări pedepselor aplicate inculpaților C și B;
- obligarea inculpaților C și B la plata de despăgubiri către partea civilă D.
În rejudecare:
A fost condamnat inculpatul C la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 27.12.2020), fiindu-i aplicate pedepsei complementare și accesorii.
I-a fost redusă de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului C pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 27.12.2020).
În temeiul art. 38 alin. (1) - 39 alin. (1) lit. b C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta decizie, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 2 luni închisoare (respectiv o treime din cealaltă pedeapsă), inculpatul C urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 3 ani și 6 luni închisoare.
Au fost menținute dispozițiile privind stabilirea pedepselor complementare și accesorii inculpatului C, în temeiul art. 45 alin. (1) și 5 C. pen..
A fost condamnat inculpatul A la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 27.12.2020), fiindu-i aplicate pedepse complementare și accesorii.
A fost condamnat inculpatul A la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 27.12.2020).
În temeiul art. 38 alin. (1) - 39 alin. (1) lit. b C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta decizie, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 2 luni închisoare (respectiv o treime din cealaltă pedeapsă), inculpatul A urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 3 ani și 6 luni închisoare. De asemenea, i-au fost aplicate pedepse complementare și accesorii.
A fost condamnat inculpatul B la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 27.12.2020), fiindu-i aplicate pedepse complementare și accesorii.
În fapt, s-a reținut că la data de 27.12.2020, în jurul orei 04:40, pe fondul unui conflict spontan generat de faptul că inculpații bănuiau că persoana vătămată i-ar fi sustras o sumă de bani din portofel inculpatului C (în timp ce acesta se afla într-un apartament deținut de martorele E și F în vederea întreținerii de relații sexuale), inculpații C, B și A au fugărit persoana vătămată D, iar când au ajuns-o din urmă, pe strada (...), în fața imobilului cu nr. (...), mun. Galați, au lovit-o cu o coadă de lopată, precum și cu pumnii și picioarele, în zona capului și în alte zone vitale ale corpului a corpului, care, pentru a se apăra de loviturile aplicare în zona capului, a ridicat brațele, fiindu-i astfel produse mai multe leziuni la brațul stâng, dar și în zona capului, parietal-stânga, cazându-i leziuni care necesitat pentru vindecare 55 - 60 de zile de îngrijiri medicale, iar prin exercitarea acestor acte de violență asupra persoanei vătămate, în prezența mai multor martori, între care G (actual H), cărora le-au insuflat o stare de temere, au produs tulburarea ordinii și liniștii publice.
III. Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 13.06.2023 prin Serviciul Registratură, a declarat recurs în casație inculpatul B, prin avocat I, în baza împuternicirii avocațiale nr. x/2024, aflată în dosarul instanței de apel, la fila nr. 6, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
Prin cererea formulată, recurentul a invocat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât:
a) lipsește tipicitatea infracțiunii de tentativă la omor sub aspectul elementului material;
Cu privire la această critică, a arătat faptul că loviturile aplicate cu pumnii și cu picioarele persoanei vătămate de către inculpatul B trebuiau să fie apte de a produce decesul persoanei vătămate, aspect contrazis de actele medicale din dosar avute în vedere de instanța de apel și din care rezultă că zonele vitale nu au fost afectate decât superficial, la nivelul pielii, de loviturile aplicate de inculpați persoanei vătămate.
Tot sub acest aspect, s-a precizat că aprecierea instanței de apel, conform căreia leziunile superficiale de la nivelul pielii ar convinge, prin numărul și zonele în care s-au produs, că loviturile aplicate au fost apte să producă moartea persoanei vătămate, și că doar constituția robustă a persoanei vătămate a salvat-o de la moarte este o afirmație contrazisă de rezultatele investigațiilor imagistice ce au stat la baza emiterii certificatului medico-legal. Doar în cazul în care leziunile produse de loviturile aplicate de inculpați ar fi determinat leziuni ceva mai profunde persoanei vătămate, putea fi invocată rezistența acesteia ca motiv de supraviețuire. Or, persoana vătămată nu a prezentat în ziua agresiunii nicio leziune mai profundă decât cele de la nivelul pielii în zonele vitale.
S-a concluzionat că loviturile aplicate de inculpați nu au fost apte să conducă la decesul persoanei vătămate, astfel că elementul material al infracțiunii de tentativă la omor nu este realizat în cauză.
b) cerința urmării imediate, constând în producerea de leziuni grave, apte de a conduce la moartea persoanei vătămate, nu este îndeplinită în cauză.
Cu privire la acest aspect, s-a invocat faptul că rezultatul acestor lovituri au fost o serie de leziuni superficiale produse pe tot corpul, inclusiv în zona capului, evaluarea medico-legală a gravității acestora fiind apreciată prin numărul de 55-60 de zile de îngrijiri medicale, care vizează, în mod evident, într-o pondere foarte mare, îngrijirea antebrațului fracturat. Acest aspect, coroborat cu faptul că nu i-a fost pusă în pericol viața persoanei vătămate, dovedește faptul că loviturile aplicate nu au determinat leziuni caracteristice unei infracțiuni contra vieții.
În această situație, s-a apreciat că nici urmarea imediată a acțiunilor de violență fizică exercitate de inculpați nu corespunde exigențelor de tipicitate a infracțiunii de tentativă la omor.
Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea recurentului.
IV. Prin încheierea din 16.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr. x/121/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B împotriva deciziei penale nr. 621/A/22.05.2024 a Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/121/2021, fiind respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.
În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.
V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul B prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 16.10.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate din punctul de vedere al laturii obiective; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.
De asemenea, nu poate fi invocat acest caz de casare pentru a se obține schimbarea încadrării juridice sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și al solicitării de achitare vizează, în esență, neîntrunirea elementelor laturii obiective a infracțiunii de omor din perspectiva elementului material și al urmării imediate, în sensul că loviturile aplicate de inculpați nu au fost apte să producă decesul victimei, nepunând în pericol viața persoanei vătămate.
În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că la data de 27.12.2020, în jurul orei 04:40, pe fondul unui conflict spontan generat de faptul că inculpații bănuiau că persoana vătămată i-ar fi sustras o sumă de bani din portofel inculpatului C (în timp ce acesta se afla într-un apartament deținut de martorele E și F în vederea întreținerii de relații sexuale), inculpații C, B și A au fugărit persoana vătămată D iar când au ajuns-o din urmă, pe strada (...), în fața imobilului cu nr. (...), mun. Galați, au lovit-o cu o coadă de lopată, precum și cu pumnii și picioarele, în zona capului și în alte zone vitale ale corpului, care, pentru a se apăra de loviturile aplicate în zona capului, a ridicat brațele, fiindu-i astfel produse mai multe leziuni la brațul stâng, dar și în zona capului, parietal-stânga, cazându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 55-60 de zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 27.12.2020). Prin urmare, faptele inculpatului vor fi analizate din perspectiva acestei încadrări juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.
Așadar, potrivit art. 188 alin. (1) C. pen.: Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași art.: Tentativa se pedepsește.
Nu în ultimul rând, conform art. 32 alin. (1) C. pen.: Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., se constată, în esență, că infracțiunea de omor este una de rezultat care constă în suprimarea cu intenție a vieții, urmarea imediată fiind moartea victimei, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Referitor la tentativa la infracțiunea de omor, din perspectiva dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. pen., aceasta constă în punerea în executare a intenției de a ucide, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul, rămânând fără rezultat.
În aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent împreună cu inculpații C și A, pe fondul unui conflict spontan generat de faptul că inculpații bănuiau că persoana vătămată i-ar fi sustras o sumă de bani din portofel inculpatului C, au lovit-o cu o coadă de lopată, precum și cu pumnii și picioarele, în zona capului și în alte zone vitale ale corpului, care, pentru a se apăra de loviturile aplicate în zona capului, a ridicat brațele, fiindu-i astfel produse mai multe leziuni la brațul stâng, dar și în zona capului, parietal-stânga, care au necesitat pentru vindecare 55-60 de zile de îngrijiri medicale.
În această ordine de idei, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta, deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Analizând acțiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte reține că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor săvârșită de inculpatul B, fapta neputând constitui în circumstanțele date, o infracțiune contra integrității și sănătății corporale.
Astfel, este adevărat că în cazurile în care se exercită violențe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrității corporale a acesteia, apare ca fiind dificilă distincția între tentativă la infracțiunea de omor și una dintre infracțiunile contra integrității corporale, când acțiunea tentantă a fost realizată printr-o multitudine de acte încercate (întrerupte sau terminate), dar rămase fără obiect.
O astfel de ipoteză este invocată în speța de față de recurentul-inculpat care susține că acțiunile sale nu au fost apte să producă decesul și nu au determinat leziuni caracteristice infracțiunii de omor, nefiind întrunite cerințele laturii obiective a infracțiunii de omor, respectiv elementul material și urmarea imediată.
În examinarea acestei critici, Înalta Curte pornește de la definiția infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor și are în vedere că, fiind o formă a infracțiunii, tentativa trebuie să realizeze toate cerințele de esență ale acesteia. Pe de altă parte, constituind un tip de infracțiune care se abate de la caracteristicile obișnuite, se deosebește de infracțiunea consumată prin neproducerea rezultatului cerut de legiuitor în dispozițiile art. 188 alin. (1) C. pen., respectiv decesul victimei.
Deși tentativa la omor nu obține rezultatul cerut de norma de incriminare – decesul unei persoane, aceasta produce o urmare periculoasă pentru ordinea de drept penal, urmarea imediată constând în starea de pericol ce se creează pentru dreptul la viață al persoanei agresate.
Practic, prin raportare la cauza dedusă judecății, pentru a fi reținută această formă a infracțiunii, este necesar ca faptele inculpatului să presupună acte ce caracterizează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită (dreptul la viață), acte care, la momentul săvârșirii lor, erau susceptibile de a produce urmarea vizată, respectiv decesul victimei.
Pentru a verifica incidența acestei ipoteze și pentru a încadra activitatea făptuitorului ca fiind tentativă la omor se impune realizarea unui examen care presupune verificarea dacă acțiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită și dacă rezultatul susceptibil de a fi produs poate fi consecința stării de pericol create prin acțiune.
Așadar, în situația în care se exercită violențe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrității corporale a acesteia, pentru a putea aprecia că acțiunea făptuitorului realizează elementele constitutive ale unei infracțiuni de omor în formă tentată este necesar a se analiza:
- dacă a fost folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea;
- dacă acțiunea (atacul) făptuitorului a vizat o zonă vitală;
- care au fost gradul de intensitate al loviturilor aplicate și numărul acestora;
- alte împrejurări (participarea mai multor persoane la agresiune, consum de alcool, stări conflictuale etc.);
- urmările produse.
În ceea ce privește această ultimă împrejurare, Înalta Curte are în vedere că lipsa unor leziuni grave suferite de victimă nu are relevanță determinantă asupra încadrării juridice a faptei, infracțiunea de tentativă la omor subzistând și în cazul lipsei unor leziuni vizibile/grave, când făptuitorul a început executarea acțiunii circumscrisă elementului material (uciderea), dar aceasta a fost întreruptă ori nu și-a produs efectul, putându-se concluziona că activitatea infracțională a fost curmată din cauze exterioare voinței făptuitorului. Practic, pentru existența infracțiunii de omor în formă tentată, nu este absolut necesar că leziunile traumatice să pună în primejdie viața victimei, astfel cum apărarea solicită să se constate, în acest caz acțiunile exercitate trebuind a fi susceptibile de a produce decesul victimei.
Analizând cauza dedusă judecății prin raportare la situația de fapt reținută definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementul material al infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul B a constat în acțiunea violentă, conjugată a celor trei inculpați de a lovi victima D cu o coadă de lopată, precum și cu pumnii și picioarele, în zona capului și în alte zone vitale ale corpului (zona toracică, zona parietal-stângă).
Așadar, contrar celor susținute de apărare, loviturile nu au fost aplicate de inculpați doar cu pumnii și picioarele, ci și cu ajutorul unei cozi de lopată, obiect vulnerat care are prin natura sa aptitudinea de a produce decesul unei persoane.
De asemenea, potrivit celor reținute de instanța de apel, loviturile aplicate de inculpați nu au fost dirijate într-o anumită direcție, ci au vizat întreg corpul persoanei vătămate, inclusiv capul acesteia. Astfel, prin modalitatea în care inculpații au acționat, se poate aprecia că au prevăzut și acceptat că prin lovirea hazardată a întregului corp al victimei poate fi atinsă și o zonă vitală (lucru ce s-a și întâmplat), împrejurare care ar fi fost de natură să conducă la decesul victimei.
Referitor la numărul și intensitatea loviturilor, instanța de casație constată că acestea au fost exercitate în număr foarte mare cu o intensitate deosebită, victima fiind lovită pe aproximativ întreaga suprafață a corpului (zona capului, ochilor, gurii, membrelor superioare și inferioare, torace etc.).
Este de menționat că loviturile aplicate în zona capului au fost multiple și au vizat zone sensibile/vitale, respectiv zona parietală stângă, ochiul drept.
Contrar celor susținute de apărare, zonele vizate de lovituri nu au fost afectate doar superficial, intensitatea loviturilor fiind deosebit de puternică și profundă. Dovadă în acest sens sunt plăgile și traumatismele craniocerebrale suferite, ce au impus efectuarea mai multor suturi, dar și fractura antebrațului stâng al persoanei vătămate, fractură produsă în timp ce victima își apăra capul.
Nu trebuie pierdut din vedere în aprecierea distincției între tentativă la infracțiunea de omor și una dintre infracțiunile contra integrității corporale, faptul că acțiunea idonee, materializată în acțiunile violente, a fost săvârșită urmare a contribuției celor trei inculpați, cu acte de agresiune de intensități diferite, care au făcut realizabilă urmarea imediată.
Prin urmare, faptul că inculpatul B nu a lovit victima cu acea coadă de lopată, ci doar cu pumnii și picioarele, nu îl absolvă pe acesta de răspundere penală, în condițiile în care acesta a acționat voluntar și conjugat alături de ceilalți doi inculpați. Acționând de această manieră, inculpatul a prevăzut că se poate produce urmarea imediată, respectiv decesul persoanei agresate, în condițiile în care victima a fost lovită cu o coadă de lopată, precum și cu pumnii și picioarele, în zona capului și în alte zone vitale ale corpului, loviturile fiind multiple și de o intensitate deosebit de ridicată.
Astfel, legătura de cauzalitate se răsfrânge asupra tuturor inculpaților, participația acestora conjugată reprezentând în acest caz o împrejurare care constituie o cauză de agravare ce amplifică eventualitatea producerii urmării imediate.
În ceea ce privește urmarea imediată și faptul că loviturile aplicate nu au determinat leziuni caracteristice unei infracțiuni contra vieții, Înalta Curte apreciază că existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții.
În acest sens, este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, care, prin decizia nr. 480/21.12.2015, a reținut că aprecierea medico-legală în legătură cu punerea în primejdie a vieții nu poate constitui prin ea însăși un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor, ci cel mult un element de fapt ce urmează a fi coroborat în mod obligatoriu și cu alte circumstanțe reale și personale, respectiv intenție, regiune corporală vizată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.
Având în vedere circumstanțele comiterii faptei (folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, intensitatea ridică a loviturilor și numărul multiplu al acestora, zonele vizate de lovituri, acțiunea conjugată a inculpaților, urmările produse), Înalta Curte constată că acțiunea inculpaților a fost aptă în sine să conducă la suprimarea vieții victimei D. În aceste condiții, circumstanțele de săvârșire depășesc sfera unor prezumții, transformându-se în certitudini concrete, reliefate de instanța de apel prin probele de la dosarul cauzei.
În speță, urmarea imediată nu s-a produs datorită hazardului și intervenției unor factori externi, respectiv intervenția ulterioară a unor terți (martori) care au amenințat cu alarmarea poliției, dar și „contribuția” pozitivă a victimei manifestată printr-o constituție robustă și modalitatea în care s-a apărat. Așadar, acest rezultat nu s-a produs din cauze independente de voința inculpaților, ceea ce a făcut ca infracțiunea de omor să rămână în faza tentativei, chiar dacă leziunile suferite nu au pus în primejdie viața victimei D.
Conchizând sub acest aspect, Înalta Curte constată că față de dinamica activității infracționale și de criteriile anterior evocate, în cauză se impune reținerea comiterii tentativei la infracțiunea de omor, chiar dacă din certificatul medico-legal rezultă că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului B care, alături de inculpați C și A, la data de 27.12.2020, în jurul orei 04:40, pe fondul unui conflict spontan, au fugărit persoana vătămată D iar când au ajuns-o din urmă, au lovit-o cu o coadă de lopată, precum și cu pumnii și picioarele, în zona capului și în alte zone vitale ale corpului, realizează latura obiectivă a infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B împotriva deciziei penale nr. 621/A din data de 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2021.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați A și C, precum și pentru intimata-parte civilă D, în cuantum de câte 720 lei, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B împotriva deciziei penale nr. 621/A din data de 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați A și C, precum și pentru intimata-parte civilă D, în cuantum de câte 720 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2024.