Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 741/2024

Sedinta publica din data de 16 octombrie 2024

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2/2024 (x/2024) în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestării provizorii luată față de persoana extrădabilă A.

A fost menținută măsura arestării provizorii a persoanei extrădabile A, dispusă prin încheierea din data de 21.08.2024 pronunțată în dosarul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2/2024/a1, definitivă prin decizia penală nr. 581 din data de 29.08.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile de la pronunțarea prezentei încheieri.

Totodată, s-a acordat termen la data de 07 octombrie 2024 pentru a da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public ca până la termenul acordat să formuleze răspunsul la opoziție, precum și să solicite eventuale probe.

Cu privire la măsura arestării provizorii, în esență, a reținut că, la data de 21.08.2024 a fost înregistrată pe rolul Curții, sub nr.y/2/2024 (y/2024), sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (lucrare nr.x/II-5/2024), privind punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: x de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul pe numele persoanei extrădabile A. S-a arătat că acesta este urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 82 C. pen. al Republicii Turcia.

A fost atașată lucrarea nr.x/II-5/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Astfel, la data de 20.08.2024, s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, adresa nr. x/NRM/NEA din 20.08.2024 a Inspectoratului General al Poliției Române, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol, prin care s-a transmis solicitarea autorităților judiciare din Republica Turcia având ca obiect cererea de difuziune de urmărire internațională trimisă de Interpol Istanbul prin care se solicită arestarea provizorie, de urgență, în vederea extrădării a numitului A, urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: x de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 82 C. pen. al Republicii Turcia.

În fapt, s-a arătat că, în cadrul unui incident armat la ora 22.30, în data de 18.08.2024 în Istanbul o victimă a fost ucisă primind multiple lovituri în corp, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite de gloanțe. Suspecții au fost identificați ca fiind A, B și C. Înregistrarea video de securitate de pe strada unde a avut loc împușcătura indică faptul că suspecții așteptau într-o mașină la 50 m distanță de mașina victimelor. După ce victimele s-au urcat în mașinile lor, un suspect îmbrăcat în haine negre și cu mască pe față a ieșit din mașina care a fost închiriată de suspectul D și a alergat spre mașina victimelor. În același timp, mașina suspecților s-a îndreptat spre mașina victimelor și apoi suspectul pe jos și ceilalți suspecți din mașină au deschis focul simultan asupra victimelor. După ce au împușcat victimele, l-au luat pe suspectul care era pe jos în mașina lor și au fugit de la locul crimei. Mașina lor a fost găsită abandonată sub un viaduct, iar motorul încă mergând.

Fapta reținută în sarcina numitului A are corespondent în legislația penală română, fiind incriminată de dispozițiile art. 188 alin. (1) lit. a C.pen., pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detențiunea pe viață.

Prin ordonanța nr. z/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de ore, începând de la 20.08.2024, ora 22:48 până la 21.08.2024, ora 22:48.

La termenul din data de 21.08.2024, Curtea a pus în discuție sesizarea de luare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, în caz de urgență, anterior primirii cererii de extrădare, în baza cererii înaintate Ministerului Justiției din România de Republica Turcia, față de persoana extrădabilă A.

Prin încheierea din data de 21.08.2024 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 44 alin. (1) și 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea provizorie, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 21.08.2024 și până la 19.09.2024, inclusiv, a persoanei extrădabile A, în vederea extrădării către autoritățile judiciare din Republica Turcia, pentru executarea mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: x de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul.

S-a acordat termen în vederea continuării procedurii de extrădare la data de 09.09.2024, în vederea depunerii cererii de extrădare și a documentelor anexă, însoțite de traducerea în limba română.

Măsura arestării provizorii a persoanei extrădabile a fost verificată și menținută conform încheierii din data de 09.09.2024 (dosar nr. x/2/2024/a2).

La termenul din data de 18.09.2024 s-a procedat la luarea unei declarații de la persoana extrădabilă, context în care aceasta a învederat că nu este de acord cu cererea de extrădare formulată de autoritățile turce, urmând a depune în scris opoziția la extrădare.

Referitor la măsura preventivă, s-au reținut următoarele:

Curtea a apreciat că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării provizorii (măsura arestării provizorii în caz de urgență a fost dispusă anterior prin încheierea Curții de Apel București, Secția a II-a Penală din data de 21.08.2024), iar în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 43 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se dispune menținerea arestării provizorii, pentru o perioadă de 30 de zile, a persoanei extrădabile.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că temeiurile care au determinat arestarea provizorie inițială impun în continuare privarea de libertate a persoanei extrădabile.

Astfel, așa cum s-a reținut și în încheierile anterioare, Curtea a ținut seama de durata maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care aceasta este cercetat penal la acest moment (pedeapsa maximă fiind detențiunea pe viață), natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat, respectiv: de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 82 C. pen. al Republicii Turcia (având drept corespondent în legislația română în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. h din C. pen.)

Presupusa infracțiune s-ar fi comis în data de 18.08.2024, ora 22.30, în Istanbul.

Curtea a mai constatat că măsura arestării este una proporțională cu gravitatea concretă a acuzației și este necesară pentru a evita sustragerea persoanei extrădabile de la procedura îndreptată împotriva sa.

Totodată, Curtea a avut în vedere că circumstanțele personale și simpla trecere a timpului nu sunt suficiente pentru a se aprecia că scopul măsurii preventive, cel al preîntâmpinării sustragerii persoanei extrădabile, ar putea fi atins în prezent și printr-o măsură preventivă mai ușoară, cum este cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

În raport de aceste criterii, manifestarea disponibilității de a respecta cu strictețe măsurile și obligațiile care dau conținutul unor măsuri preventive alternative, Curtea a apreciat că nu sunt suficiente pentru a concluziona că o altă măsură preventivă mai blândă, cum sunt arestul la domiciliu sau controlul judiciar, ar fi de natură să asigure realizarea scopului menționat.

În aceste condiții, s-a apreciat că există în continuare un risc real ca procedura de extrădare să fie îngreunată în cazul lăsării în libertate a persoanei extrădabile, în cauză neexistând garanții suficiente cu privire la faptul că lăsat într-o măsura provizorie mai blândă ar respecta obligațiile ce i-ar fi impuse având în vedere natura faptei și modalitatea în care se presupune că a fost săvârșită.

Deopotrivă, Curtea a mai arătat că, potrivit, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, în această procedură instanța nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

În aceste coordonate de analiză, Curtea a constatat că nu pot fi primite criticile invocate de persoana extrădabilă privind aspecte ce vizează modalitatea sau gradul de implicare în săvârșirea infracțiunii pe teritoriul Turciei, pentru care se solicită extrădarea, sau cele privind relațiile diplomatice existente între Turcia și Israel, întrucât acestea vizează aspecte ce vor fi analizate cu ocazia soluționării fondului cererii de extrădare, cu respectarea dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr.302/2004, republicată, cu acest prilej, urmând a se examina motivele obligatorii sau opționale de refuz ale extrădării, condițiile impuse de art. 23 din lege, precum și apărările ce pot fi invocate în cadrul opoziției la extrădare.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că trebuie avut în vedere faptul că aspectele de ordin personal invocate de contestator nu pot fi evaluate decât în contextul particularităților procedurii arestării provizorii în vederea extrădării și al scopului urmărit prin luarea acestei măsuri, însă acestea nu conduc, de plano, la concluzia că se impune o măsură preventivă mai ușoară, control judiciar sau arest la domiciliu așa cum s-a solicitat, întrucât în contextul particular al cauzei se constată că o altă măsură, la acest moment, nu ar fi aptă a asigura finalitatea procedurii.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație persoana extrădabilă A.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală la data de 02 octombrie 2024, sub nr. x/2/2024/a3, fiind repartizat aleatoriu completului Cx și stabilit termen pentru soluționare la data de 16 octombrie 2024.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărătorilor aleși pentru contestatorul persoană extrădabilă și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate detaliat în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând cauza, atât prin prisma motivelor invocate, cât a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru considerentele următoare:

La data de 20.08.2024, s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, adresa nr. x/NRM/NEA din 20.08.2024 a Inspectoratului General al Poliției Române, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol, prin care s-a transmis solicitarea autorităților judiciare din Republica Turcia având ca obiect cererea de difuziune de urmărire internațională trimisă de Interpol Istanbul prin care s-a solicitat arestarea provizorie, de urgență, în vederea extrădării a numitului A, urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: x de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev. de art. 5237 art. 82 C. pen. al Republicii Turcia.

Prin încheierea din data de 21.08.2024 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul art. 44 alin. (1) și 7 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie, pe o durată de 30 zile, începând cu 21.08.2024 și până la 19.09.2024, inclusiv, a persoanei extrădabile A, în vederea extrădării către autoritățile judiciare din Republica Turcia, pentru executarea mandatului de arestare emis la 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: x de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul și s-a acordat termen în vederea continuării procedurii de extrădare la 09.09.2024, pentru a se depune cererea de extrădare și documentele anexă, însoțite de traducerea în limba română.

Prin încheierea împotriva căreia a fost formulată prezenta contestație (din 30 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2/2024 (x/2024), în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării provizorii luată față de persoana extrădabilă A, măsură ce a fost menținută.

Totodată, prin aceeași încheiere, instanța a dispus amânarea judecării cauzei pentru a-i da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public ca până la termenul acordat să formuleze răspunsul la opoziție, precum și să solicite eventuale probe.

Înalta Curte reține că, în cauză, prezintă relevanță dispozițiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, conform cărora „În cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.”

Instanța reține că, pentru a verifica măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, se examinează, dincolo de condițiile formale, necesitatea acestei măsuri, analizată atât prin raportare la natura și gravitatea faptei de care persoana extrădabilă este acuzată, cât și prin raportare la riscul de sustragere al acestei persoane de la judecarea cererii de extrădare.

Se constată că este îndeplinită condiția referitoare la caracterul necesar al măsurii, având în vedere că persoana extrădabilă A este urmărită pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: x de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 82 C. pen. al Republicii Turcia, constând în aceea că, în cadrul unui incident armat, la ora 22.30, în data de 18.08.2024, în Istanbul, o victimă a fost ucisă primind multiple lovituri în corp, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite de gloanțe. Suspecții au fost identificați ca fiind A, B și C. Înregistrarea video de securitate de pe strada unde a avut loc împușcătura indică faptul că suspecții așteptau într-o mașină la 50 m distanță de mașina victimelor. După ce victimele s-au urcat în mașinile lor, un suspect îmbrăcat în haine negre și cu mască pe față a ieșit din mașina care a fost închiriată de suspectul D și a alergat spre mașina victimelor. În același timp, mașina suspecților s-a îndreptat spre mașina victimelor și apoi suspectul pe jos și ceilalți suspecți din mașină au deschis focul simultan asupra victimelor. După ce au împușcat victimele, l-au luat pe suspectul care era pe jos în mașina lor și au fugit de la locul crimei. Mașina lor a fost găsită abandonată sub un viaduct, iar motorul încă mergând.

De asemenea, în mod just a reținut prima instanță că față de ansamblul datelor obiective ale cauzei, raportat la gravitatea faptei (fapta reținută în sarcina lui A are corespondent în legislația penală română, fiind incriminată de dispozițiile art. 188 alin. (1) lit. a C.pen. și pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detențiunea pe viață), Înalta Curte constată că se impune menținerea măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile, aceasta fiind singura măsură aptă să asigure buna desfășurare a procedurii de executare a cererii de extrădare.

Totodată, Înalta Curte reține că măsura arestării provizorii în vederea predării este justificată și de celeritatea procedurii de executare a cererii de extrădare, în contextul în care prima instanță a stabilit termen la data de 07 octombrie 2024, pentru a da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public să formuleze răspunsul la opoziție, precum și să solicite eventuale probe.

Motivat de aceste împrejurări, instanța de control judiciar reține că circumstanțele personale ale contestatorului, care invocă faptul că nu se va sustrage procedurii privind extrădarea, nu sunt apte a justifica dispunerea față de acesta a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, acestea nefiind în măsură să asigure finalitatea urmărită prin dispunerea măsurii preventive, respectiv buna desfășurare a procedurii.

Prin urmare, măsura arestării provizorii, menținută în vederea asigurării prezentării persoanei extrădabile în fața autorităților judiciare din Turcia, corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale, fiind singura aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004.

De altfel, având în vedere că măsura arestării provizorii a fost dispusă pentru buna desfășurare a procedurii, în vederea evitării sustragerii contestatorului de la judecarea cererii de extrădare, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În plus, durata măsurii preventive dispuse până în prezent este rezonabilă, raportat inclusiv la cauzele care au determinat amânarea soluționării cererii de extrădare, nefiind depășit termenul de 180 de zile prevăzut pentru durata totală a arestării provizorii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A împotriva încheierii din data de 30 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2/2024 (x/2024).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul-persoană extrădabilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A împotriva încheierii din data de 30 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2/2024 (x/2024).

Obligă contestatorul-persoană extrădabilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2024.