Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 327 din data de 01.07.2024 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2022, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (856 acte materiale) și art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C.pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C.pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a b) și g) C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C.pen.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul A să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 397 alin. (1) art. 19 C.proc.pen. raportat la art. 1257 și art. 1349 alin. (1) C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și a fost obligat inculpatul A la plata către partea civila a sumei de 621.999 lei (diferența dintre prejudiciul stabilit la suma de 624.699 lei și suma de 2700 lei achitată de inculpat pe parcursul judecății), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse și impozit pe profit, precum și a dobânzilor și penalităților aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Codului de procedură fiscală.
A fost obligat inculpatul A la plata către partea civilă a dobânzilor și a penalităților aferente: sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 20.03.2023; sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 15.12.2023; sumei de 300 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 05.01.2024; sumei de 100 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 15.01.2024; sumei de 100 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 06.02.2024; sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 26.02.2024; sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 13.03.2024; sumei de 300 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 26.03.2024; sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 10.04.2024; sumei de 300 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 07.05.2024; sumei de 600 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 03.06.2024.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 C.proc.pen., au fost menținute măsurile asiguratorii menținute și extinse asupra patrimoniului inculpatului A prin încheierea din data de 29.01.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2022/a3, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A, poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A, până la concurența sumei de 621.999 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173 174 și 176 din Codul de procedură fiscală.
Au fost menținute măsurile asiguratorii menținute și extinse asupra patrimoniului inculpatului A prin încheierea din data de 29.01.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2022/a3, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A, poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A, până la concurența accesoriilor fiscale - dobânzi și penalități de întârziere aferente: sumei de 200 lei achitate, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 20.03.2023, sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 15.12.2023, sumei de 300 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 05.01.2024, sumei de 100 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 15.01.2024, sumei de 100 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 06.02.2024, sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 26.02.2024, sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 13.03.2024, sumei de 300 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 26.03.2024, sumei de 200 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 10.04.2024, sumei de 300 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 07.05.2024, sumei de 600 lei achitată, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului, până la data achitării acestei sume, respectiv 03.06.2024.
S-a dispus ca măsurile asigurătorii să fie aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit art. 251 C.proc.pen.
În baza art. 397 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. (3) C.proc.pen., s-a dispus desființarea celor 787 facturi fictive înregistrate în contabilitatea S.C. B S.R.L. în perioada ianuarie - iulie 2014, enumerate în Rechizitoriul nr.X/P/2015 din 02.06.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a chitanțelor fiscale falsificate înregistrate în evidențele S.C. B S.R.L., aflate în original la dosarul cauzei, vol. 18, 19, 20, 21, 22, 23, 26, 27 d.u.p.
În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., a fost obligat inculpatul A la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 4880 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și 3.120 lei cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară și faza de judecată.
Prin decizia penală nr. 1134 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (2) lit. a C.proc.pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 327 din data de 01.07.2024 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2022, având ca obiect acțiunea penală pornită împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (Legea nr. 241/2005).
S-a desființat în parte sentința penală pe latură civilă și rejudecând, s-a constatat că inculpatul în cursul judecății în apel a achitat din prejudiciu suma de 8.300 lei.
A fost obligat inculpatul A la plata, către partea civilă Statul Roman, prin ANAF, a sumei de 613.699 lei (diferența dintre prejudiciul stabilit la suma de 624.699 lei și suma de 11.000 lei achitată de inculpat pe parcursul judecății), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse și impozit pe profit, precum și a dobânzilor și penalităților aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
A fost obligat inculpatul A la plata, către partea civilă Statul Român, prin ANAF, a dobânzilor și penalităților aferente sumei de 11.000 lei de la data producerii prejudiciului și până la data plății fiecărei sume în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c C.proc.pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și la art. 249 C.proc.pen., s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A prin încheierea din data de 29.01.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2022/a3, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A, poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A, pe care le restrânge până la concurența sumei de 613.699 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173 174 și 176 din Codul de procedură fiscală.
În baza art. 249 C.proc.pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpatului A până la concurența sumelor reprezentând accesoriile fiscale aferente prejudiciului achitat de inculpat în cursul judecății la instanța de fond și în apel, în sumă de 11.000 lei calculate conform prevederilor art. 173 174 și 176 din Codul de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului până la achitarea fiecărei sume în parte
S-a dispus ca măsurile asigurătorii să fie aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit art. 251 C.proc.pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de apelantul inculpat au rămas în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând sentința penală atacată, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, pe baza materialului probator administrat în cauză, constatând justificat că, în calitate de administrator al S.C. B S.R.L. Coțofenii din Față, în mod repetat și în scopul realizării aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie-iulie 2014, inculpatul A a înregistrat în documentele contabile 856 facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale fictive de achiziții de deșeuri feroase și neferoase, de la 47 furnizori-societăți comerciale, deși în realitate mărfurile proveneau de la persoane fizice, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, în cuantum de 624.698,93 lei, reprezentând impozit pe profit (67.013,03 lei) și impozit pe venituri din alte surse (557.685,90 lei).
Raportat la starea de fapt reținută și modificările legislative aduse Legii nr. 241/2005 prin Legea nr. 126/10.05.2024, publicată în Monitorul oficial nr. 437/13.05.2024, în mod corect, instanța de fond a stabilit că încadrarea juridică la faptei, astfel cum a fost reținută în sarcina inculpatului, este infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (856 acte materiale) și art. 5 C.pen., care prevede limite de pedeapsă mai reduse, respectiv de la 3 la 10 ani închisoare față de reglementarea anterioară care prevedea limite de pedeapsă mult mai mari, respectiv închisoarea de la 7 la 13 ani.
De altfel, s-a constatat că inculpatul nu a adus critici cu privire la situația de fapt reținută de instanța de fond, motiv pentru care, instanța de apel a considerat că nu este necesară reluarea argumentației stării de fapt redată în considerentele hotărârii atacate și, pe cale de consecință, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Helle contra Finlandei), a însușit-o în totalitate, analizând motivele de apel ale inculpatului care au vizat individualizarea pedepsei aplicate.
În cauza pendinte, Curtea de apel a apreciat că instanța de fond a evaluat corespunzător cauza și a aplicat pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, orientată spre limita minimă prevăzută de textul sancționator, cu executare în regim de detenție (singura modalitate de executare a pedepsei permisă de lege), aceasta fiind de natură să asigure realizarea scopului și funcțiilor pedepsei și să îl determine pe inculpat să reflecteze asupra faptelor sale, asupra necesității îndreptării în viitor a comportamentului său și a respectării valorilor sociale încălcate.
Decizia penală nr. 1134 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 30 septembrie 2024, inculpatului A la data de 30 octombrie 2024 la Penitenciarul C, fila 128 dosar apel), precum și părților civile.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel inculpatul A a formulat recurs în casație, prin apărător ales D, împuternicire avocațială nr. x/18.10.2024), la data de 24 octombrie 2024 (data ștampilei de înregistrare, fila 1, dosar recurs în casație).
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 24 octombrie 2024 și părții civile din cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală la data de 14 noiembrie 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C.proc.pen., la data de 26 noiembrie 2024.
În cererea scrisă, recurentul a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., solicitând ca, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, să fie admis pe fond recursul și să fie trimisă cauza spre rejudecare către instanța de apel.
Recurentul a susținut că nu toate materiale comise, reținute cu titlu definitiv de instanțele de fond și de apel, întrunesc cerințele de tipicitate prevăzute de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024), făcând referire la faptele din perioada ianuarie - iulie 2014, în care s-a reținut că, în calitate de administrator de fapt al B S.R.L. Coțofenii din Față, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 557.685,90 lei, reprezentând impozit pe venituri din alte surse, prin înregistrarea în evidentele contabile de operațiuni comerciale constând în achiziții de deșeuri feroase și neferoase de la 47 furnizori-societăți comerciale, în realitate mărfurile ar fi provenit de la persoane fizice, în baza a 856 facturi fiscale fictive.
Recurentul a mai arătat că în sarcina sa s-a reținut că una dintre modalitățile normative de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală a fost aceea, pe de o parte, de a achiziționa la negru mărfurile de la persoane fizice, iar înregistrările în evidențele contabile s-au făcut în baza unor facturi fiscale care nu au avut la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv diminuarea bazei impozabile disimularea sursei bunurilor impozabile, cu scopul neînregistrării neachitării impozitului pe venituri din alte surse. Acesta a susținut că niciuna dintre instanțe nu realizează o descriere clară a acțiunilor care constituie elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024, ci s-au făcut doar precizări generale legate de modalitatea de realizare a achizițiilor de deșeuri feroase/neferoase pe care le-a efectuat prin intermediul B S.R.L. Or, elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală constă într-o acțiune de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ (facturi chitanțe), a unor operațiuni care nu au o reflectare în realitatea obiectivă, fiind fictive. A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale. Cerința esențială a elementului material din cadrul laturii obiective a infracțiunii este ca acțiunea de înregistrare a operațiunilor fictive să fie în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
S-a mai susținut că, urmare a modificărilor aduse Legii nr. 241/2005 prin Legea nr. 227/2015, Decizia CCR nr. 363/2015 și Decizia HP nr. 9/2020, obligația fiscală constând în impozitul pe venituri din alte surse sub forma impozitului pe venituri obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a din metal, care se impune a fi reținut în procent de 16% prin stopaj la sursă nu mai face parte din categoria obligațiilor fiscale care intră sub protecția infracțiunii prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Recurentul a arătat că, din punct de vedere fiscal, pentru activitatea de colectare și comercializare a deșeurilor de fier, obligațiile fiscale ce trebuie respectate față de persoanele fizice de la care se achiziționează cu borderou de achiziție fier vechi sunt prevăzute în art. 78 alin. (1) lit. f și art. 79 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificări și completări, respectiv de a calcula, reține și vira impozitul pe venit prin stopaj la sursă la momentul plății veniturilor realizate de persoanele fizice, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. 2826/23.05.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a apreciat că veniturile din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase nu pot fi impozitate ca venituri din alte surse în absenta unor criterii legale clare de impozitare, iar impozitul pe venituri din alte surse nu poate fi impus colectorilor de deșeuri cărora li se reproșează că nu au reținut acest impozit la momentul plății veniturilor realizate de persoanele fizice, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut. Având în vedere proveniența deșeurilor de metal, respectiv de la persoane fizice, aceste prevederi legale trebuie coroborate cu prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. De asemenea, s-a considerat că trebuie avute în vedere și prevederile pct. 152 din HG nr. 44/2005, privind normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În cauză, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A ar fi achiziționat deșeurile metalice de la persoane fizice, însă nu s-au administrat probe din care să rezulte sursa de proveniență concretă a deșeurilor, în sensul că nu s-a stabilit cu certitudine dacă acestea provin de la persoane fizice din gospodăria proprie sau din alte surse.
De asemenea, pentru a intra în sfera de aplicare a infracțiunii de evaziune fiscală obligațiile fiscale trebuie să fie definite fie prin norma de incriminare, Legea nr. 241/2005, fie norma de incriminare să facă trimitere la un act normativ de rang egal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, normele legale care stabilesc obligațiile fiscale în înțelesul Legii nr. 241/2005. Or, obligația de a calcula, reține și vărsa impozitul pe venit din sumele obținute de persoanele fizice care se prezintă la centrele de colectare a deșeurilor reciclabile în vederea valorificării subzistă numai în condiția în care respectivele provin din alte surse decât din gospodăria proprie a persoanelor care predau
De asemenea, pentru a intra în sfera de aplicare a infracțiunii de evaziune fiscală cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 241/2005, obligațiile fiscale trebuie să fie definite fie prin norma de incriminare, Legea nr. 241/2005, fie norma de incriminare să facă trimitere la un act normativ de rang egal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, normele legale care stabilesc obligațiile fiscale în înțelesul Legii nr. 241/2005. Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu definesc, însă noțiunea de impozite sau contribuții cu reținere la sursă constând în veniturile obținute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deșeurilor din metal și nici nu fac trimitere la un act normativ de rang egal care s-ar afla în conexiune cu acestea, în care să fie indicate în concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă constând în orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a – h) din Codul Fiscal, singura mențiune cu privire la acestea fiind cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară (normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal - pct. 152 din HG nr. 44/2005), fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, legea penală în sensul art. 173 C.pen.
Mai mult, s-a arătat că pentru situația în care impozitele cu reținere la sursă nu erau virate către bugetul de stat au fost aplicabile alte norme speciale, respectiv dispozițiile art. 336 alin. (1) lit. o și p) din Codul de procedură fiscală din 2003, prin care erau sancționate contravențional reținerea și nevărsarea în totalitate de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, abia prin OUG nr. 130/2021, în Legea nr. 241/2005 a fost introdus art. 6 care prevede că reprezintă infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea neplata, încasarea neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. (2) Prevederea de la alin. (1) intră în vigoare la data de 1 martie 2022, la pct. 11 din Anexa - Impozitele și contribuțiile care intră sub incidenta art. 6 din Legea nr. 241/2005, legiuitorul indicând expres că intră sub incidenta art. 6 din Legea nr. 241/2005 impozitul pe venituri din alte surse.
S-a susținut că, în condițiile în care în sarcina inculpatului a fost reținută unitatea legală a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prin adiționarea prejudiciilor reținute separat pentru impozitul pe venituri din alte surse și impozitul pe profit, iar în urma adiționării a rezultat un prejudiciu în cuantum de 624.698,93 lei, reprezentând impozit pe profit (67.013,03 lei) și impozit pe venituri din alte surse (557.685,90 lei), care reprezenta mai mult de 100.000 euro, fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată în varianta agravată prevăzută la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 126/2024, însă în acest prejudiciu nu trebuie inclusă suma de 557.685,90 lei, reprezentând impozit pe venituri din alte surse, în condițiile în care acest din urmă prejudiciu va fi înlăturat din conținutul prejudiciului total aferent infracțiunii în varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c alin. (2) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea ce ar urma să fie reținută în sarcina sa se suprapune conținutului tipic al variantei normative prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 126/2024, infracțiune care era sancționată cu alte limite de pedeapsă decât cele prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
S-a precizat, însă, instanța de recurs în casație nu poate realiza operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei pentru infracțiunea comisă, în restabilirea legalității, astfel s-a apreciat că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, urmând a avea în vedere latura civilă a cauzei și toate aspectele adiacente referitoare la măsurile asigurătorii, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere eliminarea din cadrul prejudiciului total a sumei de 557.685,90 lei reprezentând impozit pe venituri din alte surse.
De asemenea, recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii definitive de condamnare până la soluționarea recursului în casație formulat în cauză.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2024, s-a admis cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1134 din 24 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/63/2022 și s-a trimis cauza completului x în vederea soluționării cererii de recurs în casație la data de 10 decembrie 2024, cu citarea părților. S-a încunoștințat apărătorul ales al recurentului inculpat.
S-a respins cererea de suspendare a deciziei penale nr. 1134 din 24 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C.proc.pen., Înalta Curte a constatat că este formulată în scris și cuprinde numele și prenumele părții care exercită calea de atac extraordinară (A), domiciliul părții (comuna (...), str. (...), județ Dolj, în prezent în stare de detenție la Penitenciarul C), hotărârea care se atacă (1134 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori), este formulată prin avocat ales D, împuternicire avocațială nr. x/18.10.2024) și conține semnătura avocatului.
În ceea ce privește condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C.proc.pen., în cuprinsul cererii a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., cererea fiind în același timp motivată de recurent.
Criticile recurentului A au fost în sensul că nu toate faptele reținute în sarcina sa întrunesc cerințele de tipicitate prevăzute de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2024), făcând referire la faptele din perioada ianuarie - iulie 2014, în care se reține că, în calitate de administrator de fapt al B S.R.L. Coțofenii din Față, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 557.685,90 lei, reprezentând impozit pe venituri din alte surse, prin înregistrarea în evidențele contabile de operațiuni comerciale constând în achiziții de deșeuri feroase și neferoase de la 47 furnizori-societăți comerciale, în realitate mărfurile ar fi provenit de la persoane fizice, în baza a 856 facturi fiscale fictive.
S-a apreciat că motivele recurentului vizează tipicitatea obiectivă a infracțiunii, putând fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., analiza acestor aspecte putându-se realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
Referitor la cererea privind suspendarea executării deciziei penale nr. 1134 din 24 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori până la judecarea recursului în casație, s-a constatat că potrivit art. 441 alin. (1) C.proc.pen., s-a precizat că instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) C.proc.pen. Textul de lege invocat prevede posibilitatea instanței, care admite în principiu cererea de recurs în casație, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței.
În dezbateri, la termenul de judecată din data de 10 decembrie 2024, recurentul inculpat A, beneficiind de asistența juridică a unui apărător desemnat din oficiu, a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru reglementarea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii în formă continuată de care este acuzat inculpatul, care, în opinia apărării, nu sunt îndeplinite în cauză. Apărarea a invocat intervenirea unei legi mai favorabile, respectiv Legea nr. 126/2024, care reduce aria de acoperire a obligațiilor fiscale, astfel încât valoarea de 500.000 lei, care este considerată prejudiciu, ar trebui scăzută din suma totală de 600.000 lei, operațiune care nu poate fi făcută direct de către instanța de recurs în casație.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A, potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C.proc.pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 26 noiembrie 2024, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C.proc.pen. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și are ca obiect desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii. În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel. În ceea ce privește limitele analizei elementelor de nelegalitate acestea includ în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. doar acele situații care exclud ilicitul penal, nu și situațiile în care se solicită o schimbare de încadrare juridică. În consecință, instanța de recurs în casație va analiza criticile recurentului din perspectiva înlăturării ilicitului pena atât în cee4ea ce privește art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, în forma constatată de instanța de apel ca fiind mai favorabilă, cât și în ceea ce privește art. 6 din aceeași lege.
Cu titlu preliminar, instanța constată că situațiile avute în vedere de cele două texte de lege se exclud. Infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 are ca element material reținerea unor cheltuieli fictive în baza unor documente false, iar infracțiunea prevăzută de art. 6 avea în vedere, anterior abrogării textului de lege, reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă. În consecință, abrogarea textului de lege din art. 6 nu conduce la dezincriminarea infracțiunii din art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005.
Înalta Curte constată că prin încheierea din 26 noiembrie 2024, s-a admis cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., criticile vizând tipicitatea obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 126/2025), făcând referire la faptele din perioada ianuarie - iulie 2014. Recurentul a susținut că din cadrul prejudiciului total trebuia eliminată suma de 557.685,90 lei, reprezentând impozit pe venituri din alte surse.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).
Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)” (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală).
Pentru a verifica dacă inculpatul A a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.
În cauză, instanța de apel a reținut, în fapt, că în calitate de administrator al S.C. B S.R..L. Coțofenii din Față, în mod repetat și în scopul realizării aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie-iulie 2014, inculpatul A a înregistrat în documentele contabile 856 facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale fictive de achiziții de deșeuri feroase și neferoase, de la 47 furnizori-societăți comerciale, deși în realitate mărfurile proveneau de la persoane fizice, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, în cuantum de 624.698,93 lei, reprezentând impozit pe profit (67.013,03 lei) și impozit pe venituri din alte surse (557.685,90 lei).
În raport de legea penală identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului, instanța de apel a constatat că încadrarea juridică a faptei, astfel cum a fost reținută în sarcina inculpatului, este infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (856 acte materiale) și art. 5 C.pen.
Înalta Curte notează că elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 constă în evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Noțiunea de ”operațiune fictivă” este definită în art. 2 lit. f din aceeași lege, ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. A evidenția operațiuni fictive presupune înregistrarea în documentele legale a anumitor operațiuni care nu au existat în realitatea obiectivă. Înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale contabile a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ. Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operațiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă la baza înregistrărilor în contabilitate. Astfel, operațiunile fictive sau nereale sunt consemnări sau mențiuni scriptice, realizate în cuprinsul unor evidențe financiar-contabile și fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacții care nu au corespondent în realitatea faptică.
Raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele materiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), reținută în sarcina recurentului inculpat A, existând o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate obiectivă ale faptei penale, iar condamnarea acestuia a fost urmarea analizei ansamblului probelor administrate în cauză.
De asemenea, se constată că în motivele scrise de recurs în casație se face referire inclusiv la faptul că aceste obligații fiscale nu s-ar circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, ci infracțiunii prevăzute de art. 6 din aceeași lege, legiuitorul indicând expres că intră sub incidenta acestui text de lege impozitul pe venituri din alte surse. Recurentul a susținut că din cadrul prejudiciului total trebuia eliminată suma de 557.685,90 lei, reprezentând impozit pe venituri din alte surse.
Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu denumirea marginală” Definirea veniturilor din alte surse”: (1) În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri: f) venituri obținute din valorificarea prin centrele de colectare a deșeurilor de metal, hârtie, sticlă și altele asemenea.
În speță, S.C. B S.R.L. a fost acuzată că nu a calculat și nu a reținut prin stopaj la sursă, nu a înregistrat în evidenta contabilă, nu a declarat la organul fiscal și nu a achitat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din alte surse datorat de persoanele fizice care i-au livrat, în fapt, deșeurile metalice. Așadar, în mod corect, instanțele de fond și de apel au reținut că S.C. B S.R.L. avea obligația să rețină, să înregistreze în evidența contabilă, să declare și să vireze la bugetul de stat un impozit pe veniturile din alte surse.
Astfel, s-a reținut că, în prezenta cauză, inculpatul A nu a fost acuzat de faptul că a reținut și nu a plătit în termenul prevăzut de lege sumele reprezentând impozit pe venituri din alte surse, ci de faptul că a înregistrat în documentele legale ale S.C. B S.R.L. și a declarat organului fiscal operațiuni fictive, înregistrând facturi fictive care atestau, în mod nereal, că deșeurile metalice ar fi fost achiziționate de la persoane juridice pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligației stabilite de Codul Fiscal de a reține, declara și vira la bugetul de stat impozitul de 16% pentru veniturile obținute de persoanele fizice în urma vânzării deșeurilor. Necalcularea de către operatorii economici însărcinați cu stabilirea și reținerea impozitului pe venit se sancționează potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, întrucât această operațiune reprezintă o disimulare a sursei bunului impozabil cu scopul de a nu achita tocmai acest tip de impozit datorat bugetului de stat.
Apărarea referitoare la reținerea la sursă, prevăzută de altfel și în variantele anterioare ale art. 6 din Legea nr. 241/2005, are în vedere faptul că anterior angajatorul avea obligația să rețină și să vireze contribuții pentru CASS, pensii și șomaj, iar după declararea normei ca fiind neconstituțională, sub incidența acesteia cad veniturile legale și corect înregistrate.
În cauză, inculpatul a fost acuzat că nu a înregistrat în mod corespunzător veniturile obținute, tocmai pentru a se sustrage de la plata taxelor către stat, faptă penală care cade sub incidența art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Operațiunile economice reale nu există în cauză deoarece, așa cum a reținut instanța de apel, inculpatul A a înregistrat în documentele contabile facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale fictive de achiziții de deșeuri feroase și neferoase, de la societăți comerciale, deși în realitate mărfurile proveneau de la persoane fizice. Așa cum s-a constatat de instanțele de fond și apel, rațiunea pentru care inculpatul a înregistrat în contabilitatea societății facturile de achiziție falsificate a fost, pe de o parte, aceea de a disimula proveniența reală a deșeurilor feroase și neferoase, în scopul sustragerii de la plata unor obligații fiscale (urmărind să nu plătească impozit pe venituri din alte surse și să plătească un impozit pe profit mai mic), iar pe de altă parte să justifice prin documente contabile (facturi fiscale) achiziția deșeurilor feroase și neferoase pe care le-a vândut către societățile colectoare de profil. Deși, operațiunile economice au avut elemente reale, și anume cumpărătorul sau beneficiarul ca și bunurile și serviciile tranzacționate, sursa operațiunilor era nereală, ca și prețul sau contraprestația, astfel că, în mod corect, instanța de apel a reținut incidente în cauză elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 și nu intră sub incidența art. 6 din aceeași lege.
Contrar celor susținute de recurent, se apreciază că, atâta vreme cât sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, este înlăturată răspunderea contravențională, nefiind incident art. 336 alin. (1) lit. o și p) din Codul de procedură fiscală. Prevederea unei răspunderi contravenționale pentru fapte de o gravitate mai mică nu intră în contradicție cu incriminarea ca infracțiuni și stabilirea răspunderii penale pentru fapte a căror gravitate, prin durata în timp și prejudiciul creat, se diferențiază de contravenții.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C.proc.pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1134 din 24 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/63/2022.
Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1134 din 24 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/63/2022.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2024.