Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A, în baza actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea penală nr. 26/HI din data de 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. X/33/2024, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004, a fost menținută, pe o durată de 30 de zile, de la data de 30 octombrie până la data de 28 noiembrie 2024 inclusiv, măsura arestării persoanei solicitate A identificat prin CNP (...), cetățean norvegian, fiul lui (...), născut la data de (...), în Irak, domiciliat în municipiul Cluj - Napoca, Calea (...), jud. Cluj, astfel cum a fost dispusă prin încheierea penală nr. 16/HI/29.07.2024, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. X/33/2024, ca urmare a cererii formulate de autoritățile judiciare din Danemarca, în vederea executării mandatului european de arestare emis de Curtea de Apel Frederiksberg la data de 26 iunie 2024, pentru executarea unei pedepse de 4 ani închisoare.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea de dispunere a controlului judiciar sau măsurii arestului la domiciliu.
În temeiul dispozițiilor art. 119 rap. la art. 110 cu trimitere la art. 99 din Legea nr. 254/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de obligare a Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud să prezinte persoana solicitată la Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bistrița-Năsăud în data de 26.11.2024, ora 08:45.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin încheierea penală nr. 16/29 iulie 2024 a Curții de Apel Cluj a fost admisă propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și, în baza art. 102 alin. (5) lit. a din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus arestarea provizorie pe o perioadă de 15 de zile, începând cu data de 29.07.2024 și până la data de 12.08.2024, inclusiv, a persoanei solicitate A, în baza semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen cu ID SIS (...), transmise prin Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE, cu adresa nr. x/SIRENE/DGE/DGB din data de 28.07.2024.
S-a constatat că sesizarea are la bază mandatul european de arestare din data de 26 iunie 2024, emis de către autoritățile judiciare din Danemarca (Curtea Frederiksberg), în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. SS. x/2024, mandat european de arestare depus ulterior la dosarul cauzei.
În ședința de judecată din data de 09 august 2024, persoana solicitată a învederat Curții că nu consimte la predarea către autoritățile judiciare din Danemarca.
Fiind invocat motivul de refuz de executare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr. 302/2004, cauza s-a amânat pentru data de 22 august 2024, în vederea obținerii unei copii a hotărârii de condamnare și, eventual, dacă există, a actului de expulzare din Danemarca.
Ulterior, față de lipsa relațiilor solicitate autorităților daneze, măsura arestării provizorii a fost menținută succesiv pentru 30 de zile prin încheierile din 09.08.2024, 05.09.2024 și 03.10.2024.
La termenul de judecată din data de 10.10.2024, Curtea a amânat din nou soluționarea cauzei, stabilind termen de judecată la data de 23.10.2024, deoarece a apreciat necesară obținerea unor lămuri de la autoritățile competente din Danemarca, în raport de dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, atât timp cât, în raport de capetele de acuzare 27, 28 și 29, nu a identificat care ar fi infracțiunile corespondente din legislația română. Astfel, s-a dispus emiterea unei adrese către autoritățile competente din Danemarca cu solicitarea de a preciza dacă sunt de acord cu recunoașterea parțială a hotărârii de condamnare și în ce condiții, mai exact, cum ar fi influențată durata pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnată persoana solicitată dacă în raport de aceste 3 capete de acuzare nu ar fi recunoscută hotărârea de condamnare.
Efectuând verificările impuse de art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, în raport de stadiul actual al procedurii, Curtea a apreciat că motivele pentru care s-a dispus arestarea subzistă, astfel că a menținut această măsură privativă de libertate.
Prima instanță a apreciat că nici împrejurările cauzei, nici conduita procesuală a persoanei solicitate nu s-au modificat față de momentul când s-a statuat, printr-o hotărâre definitivă, la termenul de judecată din data de 03.10.2024, că este în continuare necesară măsura arestării în vederea predării, singura măsură privativă de libertate care ar putea garanta optima desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
De asemenea, a apreciat că nu se poate face abstracție de împrejurarea că există un mandat european de arestare ce are la bază o hotărâre de condamnare la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni grave, aparent de evaziune fiscală, implicând sume de bani cu care ar fi fost prejudiciat bugetul unei țări a Uniunii Europene, respectiv de spălare a unei sume foarte mare de bani proveniți din comiterea unor infracțiuni.
Curtea a considerat, contrar a ceea ce a susținut persoana solicitată, prin intermediul apărătorilor aleși, că măsura arestării în vederea predării nu a fost dispusă și, ulterior, menținută, în considerarea faptului că acesta nu este cetățean român, ci pentru că este justificată de natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina persoanei solicitate prin hotărârea de condamnare în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare.
Din cuprinsul mandatului european de arestare tradus în limba română, rezultă că persoana solicitată a fost judecată, în Danemarca, în dosarul nr. X/2019 și condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, prin sentința penală din data de 03.07.2020, a Tribunalului din Frederiksberg, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, fiind acuzată că:
- în perioada 2013, până aproximativ 2015, a emis facturi cu informații incorecte cu privire la furnizarea de forță de muncă și produse destinate declarării taxelor altor societăți care au fost folosite pentru a declara în mod incorect TVA-ul către autoritățile din Danemarca, toate acestea în scopul de a obține un câștig ilegal pentru sine sau pentru alte persoane;
- în perioada 2013, până aproximativ 2015, a ajutat alte societăți să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale prin emiterea de facturi incorecte;
- în perioada 23.04.2015-14.04.2016, a săvârșit o tentativă de spălare de bani cu un caracter deosebit de agravat întrucât a primit 87.231.927,63 DKK (aproximativ 11.689.126,91 euro) într-un cont al companiei deținută chiar de el, știind că banii proveneau dintr-o activitate infracțională.
- la data de 01.03.2016, numitul A se afla în posesie de cocaină pentru uz propriu, o macetă, un cuțit tip ”fluture” și un tub de gaz.
În continuare, s-a arătat că posibila incidență a motivului de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c din Legea nr. 302/2004 ar fundamenta doar o soluție de respingere a solicitării autoritățile judiciare din Danemarca, ca urmare a recunoașterii hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, de către instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte, însă ar implica executarea pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România. Desigur, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare.
Un alt aspect reținut de curtea de apel a vizat și faptul că amânarea dispusă în cauză nu modifică împrejurările cauzei, deci nu suprimă din necesitatea măsurii arestării, toate împrejurările pe care s-a fundamentat măsura arestării în vederea predării menținându-se neschimbate.
S-a apreciat că arestarea apare a fi, și în acest stadiu al procedurii, unica măsură privativă de libertate aptă să asigure desfășurarea cu celeritate și în bune condiții a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de către autoritățile judiciare din Danemarca.
Prima instanță a arătat că circumstanțele personale invocate de persoana solicitată nu legitimează dispunerea unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, iar situația persoanei solicitate nu este echivalentă cu cea a unui inculpat supus unei măsuri preventive, întrucât, în cazul persoanei solicitate, există deja o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în detenție, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare transmis autorităților române pentru a fi executat.
În final, Curtea a reținut că nici la acest moment nu există garanții că o măsură privativă de libertate mai blândă sau doar una restrictivă de libertate ar asigura prezența persoanei solicitate la etapele viitoare ale procedurii sau ar împiedica-o să comită, pe durata procedurii de executare a mandatului european de arestare, vreo infracțiune de genul celor pentru care a fost deja condamnată definitiv în Danemarca. Tocmai de aceea, ingerința în exercitarea dreptului la libertate apare a fi proporțională cu scopul privării de libertate. Măsura arestării în vederea executării mandatului european de arestare a persoanei solicitate este și în această etapă a procedurii, una temporară, cu durată absolut rezonabilă, de aproximativ 3 luni, astfel că satisface pe deplin exigențele constituționale, precum și cele prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
II. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A.
Prin motivele de contestație formulate în scris, persoana solicitată a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, rejudecând, instanța să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Pe fondul contestației a arătat, în esență, că persoana solicitată este arestată de 4 luni și, deși motivul principal pentru care Curtea de Apel Cluj refuză să dispună o măsură mai blândă este subsumat ideii că persoana condamnată are de executat 4 ani de închisoare, trebuie observat că măsura arestării preventive nu se confundă cu executarea acesteia, iar arestarea preventivă nu poate fi justificată prin faptul că inculpatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este interzisă această argumentare. Nicio măsură preventivă nu poate fi echivalată cu o executare anticipată a pedepsei.
În acest sens, a arătat că nu există niciun pericol real pentru ca persoana vătămată să se sustragă de la acest demers procesual intentat de autoritățile străine, în condițiile în care faptele sunt vechi de 10 ani.
În altă ordine de idei, a subliniat că motivul pentru care această cauză suferă amânări succesive, nu îi poate fi imputat persoanei condamnate, iar demersul instanței poate avea un efect pozitiv asupra situației juridice a persoanei solicitate.
Contrar practicii CEDO se reține că „situația persoanei solicitate nu este echivalentă cu cea a unui inculpat supus unei măsuri preventive întrucât, în cazul persoanei solicitate, există deja o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii”. Față de această reținere, a apreciat că în mod nelegal curtea de apel a asimilat măsura arestului preventiv cu executarea efectivă a pedepsei, strict din perspectiva faptului că starea de arest preventiv survine în procedura mandatului european de arestare în vederea executării unei pedepse și nu într-o procedura penală națională.
Dacă inițial, motivele pentru care nu s-a dorit plasarea inculpatului într-o măsura preventivă mai ușoară au fost cele legate de faptul că inculpatul s-ar putea sustrage de la executare întrucât nu are legături cu România, ulterior, după ce persoana solicitată a adus înscrisuri în acest sens, curtea de apel a revenit și a reținut că faptele pentru care a fost condamnat prezintă un pericol deosebit.
Referitor la aceste susțineri, a solicitat să se aibă în vedere că speța are la bază infracțiuni economice și nu infracțiuni care implică violența sau atentează în mod direct la celelalte valori ale cetățenilor.
Deși inițial s-a reținut că persoana solicitată nu are venituri licite ceea ce ar conduce al ideea că acesta ar fi tentat să săvârșească infracțiuni, în cauză au fost administrate înscrisuri din care rezultă că acesta a avut venituri chiar pe teritoriul României.
Un alt aspect invocat a vizat faptul că persoana solicitată dorește să execute pedeapsa în România, pentru a fi mai aproape de familie, în condițiile în care atât în Norvegia cât și în Danemarca executarea pedepsei în mediul penitenciar ar fi mai avantajoasă pentru el. în acest sens a arătat că nu are de ce să se sustragă și dorește să își lămurească situația juridică.
În final, a precizat că este la primul contact cu legea penală, neavând antecedente penale.
În susținerea contestației, a anexat înscrisuri privind legalitatea veniturilor și implicațiile sociale pe care persoana solicitată le are în România.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, la data de 07.11.2024, sub nr. X/1/2024, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 13.11.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.
III. Examinând contestația formulată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată: Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112
De asemenea, alineatul 10 al aceluiași art. prevede că: În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.
Prealabil, Înalta Curte constată că dosarul în care s-a dispus menținerea arestării în vederea predării are ca obiect sesizarea autorităților daneze privind punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 26 iunie 2024, emis de către autoritățile judiciare din Danemarca (Curtea Frederiksberg), în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. SS. X/2024.
Referitor la stadiul procedurii, prima instanță, constatând că în cauză a fost invocat un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, persoana solicitată învederând faptul că dorește să execute pedeapsa în România, a emis o adresă către autoritățile din Danemarca pentru înaintarea documentației necesare în vederea recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii de condamnare.
În vederea continuării procedurii de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare, curtea de apel a dispus menținerea măsurii arestării.
Reevaluând toate împrejurările pe care s-a fundamentat măsura arestării în vederea predării, în contextul particularităților procedurii și în raport de momentul acesteia, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că în acest moment procesual nu au intervenit împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii arestării provizorii, subzistând temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării acesteia și impun în continuare privarea de libertate a persoanei solicitate, având în vedere natura și gravitatea faptelor menționate în mandatul european de arestare (evaziune fiscală, spălare de bani), și pedeapsa aplicată, de 4 ani închisoare.
Așadar, se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării se mențin și nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai ușoară. În contextul particular al cauzei, în raport de specificul acesteia și de scopul procedurii, se constată că măsura arestării este singura aptă să asigure desfășurarea cu celeritate și în bune condiții a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare/recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare.
Totodată, Înalta Curte constată că, în acest stadiu procesual, nu este depășită nici durata totală a arestării preventive prin raportare la dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată fiind arestată provizoriu la data de 29.07.2024.
Contrar susținerilor apărării, se constată că o durată de 4 luni de arest nu poate fi apreciată ca fiind excesivă întrucât o astfel de măsură trebuie apreciată în funcție de complexitatea cauzei, specificul procedurii, comportamentului procesual al părților, dar și în funcție de comportamentul autorităților.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 84 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei alte măsuri privative de libertate, executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, predarea, efectuându-se potrivit art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, numai cu persoana în cauză arestată.
Referitor la criticile persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.
Astfel, este neîntemeiat motivul vizând faptul că arestarea preventivă nu poate fi justificată prin faptul că inculpatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate în condițiile în care Ct.EDO a arătat că este interzisă această argumentare.
Pe de o parte, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare a fost emis tocmai în vederea arestării și predării către autoritățile judiciare din Danemarca în scopul executării pedepsei de 4 ani închisoare, fiind respectate exigențele art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, deși apărarea încearcă să inducă ideea conform căreia măsura arestării a fost dispusă doar pentru că persoana condamnată are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare, trebuie observat că prima instanță a menținut măsura raportat la faptul că în cauză nu s-au modificat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii, respectiv împrejurările cauzei și conduita procesuală a persoanei solicitate, însă, cel mai important, s-a apreciat că măsura arestării este singura aptă care ar putea garanta desfășurarea procedurii în condiții optime.
În această ordine de idei, prima instanță a arătat că menținerea măsurii a fost dispusă prin raportare la natura și gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată în străinătate.
De asemenea, s-a mai avut în vedere faptul că persoana solicitată nu prezintă garanții, în sensul că, fiind plasat sub o altă măsură mai blândă, s-ar prezenta la etapele viitoare ale procedurii.
În același sens este și opinia Înaltei Curți. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că persoana solicitată este născută în Irak, este cetățean norvegian, a comis fapte deosebit de grave și cu prejudicii însemnate, pentru care a fost condamnat în Danemarca și are rezidența în România.
Prin urmare, se remarcă faptul că persoana solicitată prezintă o potențială mobilitate de deplasare transfrontalieră care, în cazul dispunerii unei alte măsuri, ar constitui un risc pentru sustragerea de la desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare.
Toate aceste aspecte, precum și natura și gravitatea infracțiunilor pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autoritățile judiciare din Danemarca, circumstanțiază, așa cum s-a arătat în cele ce preced, un anumit grad de risc al sustragerii sale de la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, care nu poate fi combătut în mod eficace decât prin menținerea, față de aceasta, a măsurii privative de libertate supusă evaluării.
Faptul că infracțiunile pentru care a fost condamnat în Danemarca au o vechime de peste 10 ani și astfel ecoul acestora s-a diminuat nu justifică înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură preventivă mai ușoară. Pe de o parte, există o hotărâre de condamnare, iar pe de altă parte, acest aspect a fost cunoscut de instanță la momentul dispunerii arestării.
Referitor la faptul că nu îi poate fi imputat persoanei condamnate aspectul conform căruia această cauză suferă amânări succesive, iar demersul instanței ar avea un efect pozitiv asupra situației persoanei solicitate, Înalta Curte reține faptul că demersul instanței este unul justificat, impus de lege.
Astfel, art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) al aceluiași art. lit. c anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109 autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate.
Chiar dacă acest demers este unul justificat și poate avea un efect pozitiv asupra situației juridice a persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că acest aspect nu este unul care să conducă, de plano, la înlocuirea sau revocarea măsurii arestării în vederea predării, trebuind a fi evaluat în contextul particular al speței.
Pe de altă parte, nici nu se poate imputa autorităților, atât celor solicitante cât și celor solicitate un comportament culpabil, procedura desfășurându-se cu celeritate, neexistând indicii că autoritățile daneze refuză să ducă la îndeplinire demersul instanței române.
În ceea ce privește faptul că în contradicție cu practica Ct.EDO se reține că „situația persoanei solicitate nu este echivalentă cu cea a unui inculpat supus unei măsuri preventive întrucât, în cazul persoanei solicitate, există deja o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii”, Înalta Curte reține faptul că referirea primei instanțe la existența unei hotărâri de condamnare a avut la bază scopul prevăzut de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru care a fost emis mandatul european de arestare, respectiv executarea pedepsei de 4 ani la care a fost condamnată persoana solicitată.
Prin urmare, nu se poate aprecia că prima instanță confundă măsura arestării în vederea predării cu o executare anticipată a pedepsei, această apreciere a apărării fiind una subiectivă, fără suport în realitatea faptică.
Referitor la faptul că speța are la bază infracțiuni economice și nu infracțiuni care implică violența, Înalta Curte constată că aceasta nu este un motiv suficient pentru înlocuirea măsurii arestării în vederea predării, faptele imputate persoanei solicitate fiind deosebit de grave, cu un prejudiciu considerabil
Nici circumstanțele invocate de contestator, respectiv că are rezidența în România din anul 2015, o familie și 2 copii, că obține venituri în România, dar și că nu are antecedente penale, nu justifică, prin ele însele, o concluzie contrară și nu legitimează dispunerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, în condițiile în care, astfel cum anterior s-a arătat, există riscul ca persoana solicitată să se sustragă procedurii.
Prin urmare, măsura arestării provizorii răspunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale, fiind singura aptă, la acest moment procesual, a asigura scopul derulării în bune condiții a procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A împotriva încheierii penale nr. 26/HI din data de 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. X/33/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A împotriva încheierii penale nr. 26/HI din data de 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. X/33/2024.
Obligă contestatorul-persoana solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2024.