Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2024, pe rolul Tribunalului Cluj – Secția mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Orășenesc B și Primăria Orașului C, a solicitat obligarea pârâților să furnizeze informațiile de interes public solicitate prin cererea nr. 6562/10.02.2024.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 2237 din data de 24 septembrie 2024, Tribunalul Cluj – Secția mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Orășenesc B și Primăria Orașului C, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, raportat la obiectul acțiunii, sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, tribunalul fiind competent material să judece în primă instanță cererea, iar teritorial este competentă instanța în circumscripția căreia își are sediul reclamanta sau pârâtul.
Dispoziția legală menționată reglementează un caz de competență teritorială alternativă de ordine publică, iar reclamanta a înțeles să sesizeze instanța competentă teritorial raportat la sediul său, susținând că la sediul principal al societății din Satu Mare nu se desfășoară activitate, întreaga activitate administrativă a societății având loc la punctul de lucru din Cluj-Napoca.
Având în vedere că litigiului îi sunt aplicabile regulile din materia contenciosului administrativ, competent material să îl judece fiind instanța specializată în această materie, tribunalul reține că practica în materia contenciosului administrativ este unitară în a considera că, întrucât legiuitorul nu a utilizat alternativ sintagmele domiciliu și reședință, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia, acestea sunt de strictă interpretare, aceleași considerente aplicându-se în opinia instanței și în ceea ce privește noțiunile de sediu și punct de lucru/sucursală/filială a societății.
2.2. Prin sentința civilă nr.459/CA/2024 din data de 20 decembrie 2024, Tribunalului Satu Mare – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Satu Mare a reținut că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public nu reglementează ipoteza în care titularul cererii de chemare în judecată este o persoană juridică, astfel încât, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.
Nefiind stabilită o regulă specială în privința persoanelor juridice, interpretarea potrivit căreia noțiunea de „sediu” se impune a fi analizată prin comparație cu noțiunea de „domiciliu” – specifică persoanelor fizice – nu poate fi primită.
Spre deosebire de identificarea persoanei fizice, unde noțiunile de „domiciliu” și „reședință” sunt reglementate distinct (art. 87 și art. 88 C. civ.), pentru persoana juridică, art. 227 C. civ. reglementează ca element de identificare sediul persoanei juridice, care se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului.
Corelând intenția legiuitorului exprimată la art. 22 din Legea nr. 544/2001 cu cea de la art. 109 C. proc. civ., de a stabili o competență in favorem pentru persoanele juridice, tocmai în considerarea specificului activității desfășurate de aceasta, completat cu modalitatea de identificare a persoanei juridice atât prin sediul său pricipal, cât și prin sediile secundare, după criteriul obiectului de activitate, tribunalul conchide că, fiind vorba despre o competență alternativă, alegerea reclamantei în sensul învestirii instanței de la sediul acesteia nu poate fi înlăturată de instanță.
Câtă vreme reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată la una dintre instanțele competente alternativ potrivit art. 22 din Legea nr. 544/2001, respectiv Tribunalul Cluj, prima instanță sesizată este competentă să judece cauze.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct.2, art. 134 art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în esență, obligarea pârâților Spitalul Orășenesc B și Primăria Orașului C să îi furnizeze informațiile de interes public solicitate prin cererea nr. 6562/10.02.2024.
Prin raportare la obiectul cauzei, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care conțin norme speciale de competență teritorială, care derogă de la regula de competență generală prevăzută în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001: „(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice”.
Legiuitorul a prevăzut în cazul acțiunilor întemeiate pe legea privind liberul acces la informațiile de interes public, posibilitatea reclamantului de a alege între instanța de la domiciliul său sau al pârâtului, fiind reglementat astfel un caz de competență alternativă.
Reclamanta a înțeles să sesizeze Tribunalul Cluj, instanță competentă teritorial raportat la sediul său, susținând că la sediul principal al societății din Satu Mare nu se desfășoară activitate, întreaga activitate administrativă a societății având loc la punctul de lucru din Cluj-Napoca.
Înalta Curte observă că legiuitorul nu a utilizat alternativ sintagmele domiciliu și reședință, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia, astfel încât acestea sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile și în ceea ce privește noțiunile de sediu și punct de lucru/sucursală/filială a societății.
Din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecare (Certificatul constatator nr.(...)/03.11.2023), rezultă că reclamanta are sediul social în Sat (...), comuna (...), str. (...) nr. (...), județul Satu Mare.
În raport de această împrejurare și de caracterul special al dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei rază se află sediul reclamantei, respectiv Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Orășenesc B și Primăria Orașului C în favoarea Tribunalului Satu Mare – Secția a II-a civilă și contencios administrativ.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 februarie 2025.