Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanțe
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași-Secția contencios administrativ și fiscal la 22 mai 2024, sub nr. x/45/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Hotărârii nr. (..) din 25.04.2024, emisă de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) în ceea ce privește dispoziția de aprobare a Raportului final nr. (..) din 25.04.2024 privind soluționarea autosesizării CNECSDTI nr. (..) din 22.02.2024, derivată din sesizarea nr. (..)/20.11.2023, cu privire la măsurile și sancțiunile luate în ceea ce îl privesc, respectiv aplicarea unui „avertisment scris” și retragerea și/sau corectarea lucrării publicate prin încălcarea normelor de bună conduită (de ex.: prin mutarea persoanei de la rubrica „Coautori" la rubrica „Mulțumiri"), până la pronunțarea instanței de fond.
Prin Sentința civilă nr. 166 din 12 iunie 2024, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
Criticile pe care partea le-a subsumat motivului de casare invocat (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) vizează, în esență, următoarele aspecte: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și respingerea cererii de suspendare, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, următoarele:
Referitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), a arătat că raționamentul instanței este greșit din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea 206/2004. Astfel, conform textului de lege indicat, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării nu este un organism independent, activitatea acestuia, respectiv componența și Regulamentul de organizare și organizare, fiind atributul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, care le-a emis. Mai mult, hotărârile CNECSDTI sunt supuse/erau supuse, controlului de legalitate și avizare de Direcția juridica din cadrul Ministerului conform dispozițiilor art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, opinând în sensul că autoritatea de stat în cadrul căreia funcționează CNECSDTI trebuie să fie parte în proces.
În ceea ce privește critica referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării Hoțărârii nr. (..)/25.04.2024, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, sub un prim aspect, recurentul-reclamant a susținut că motivul de nelegalitate privind lipsa avizului Direcției Juridice a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, este întemeiat, fiind de natură să creeze o îndoială serioasa în privință legalității actului administrativ.
În concret, desființarea obligativității avizului juridic prin Legea nr. 199/2023, în vigoare de la data 3 sept. 2023 și faptul că această normă nu a fost înlocuită nici în prezent cu un alt act normativ, fiind doar în stadiul de proiect, este de natură să afecteze legalitatea actelor emise de CNECSDTI, cu consecința producerii unor prejudicii majore, în opinia recurentului, acest aspect fiind un caz bine justificat, de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.
Cu privire la motivul de nelegalitate care se referă la neaplicarea de către CNECSDTI, în analiza sesizării, a normelor cu privire la persoane din mediul universitar, a arătat că și acesta este întemeiat, întrucât, în cuprinsul Legii nr. 199/2023, în vigoare la 3 septembrie 2023, nu este prevăzută abaterea de natura celei pentru care s-a pronunțat Hotărârea nr.(..)/2024.
Dispozițiile art. 168 alin. (2) lit. i din lege, indicate de instanță, nu pot fi aplicabile ad-hoc, fiind reglementari cu caracter general și nu se poate reține, la nivel de aparență, că Hotărârea nr.(..)/2024 a CNECSDTI este legală, însăși prima instanță constatând că se impune analiza aplicării legilor în timp, raportat modificărilor din acest domeniu.
Susținerea instanței că sunt aplicabile dispozițiile art. 172 alin. (14) din Legea nr. 199/2023, care stabilesc competența Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU) de a investiga aspectele sesizate, inclusiv cu privire la nerespectarea normelor de etică și deontologie speciale în învățământul superior, nu poate fi primită, întrucât această comisie consultativă înființată prin Legea nr. 199/2023 nu avea la data emiterii hotărârii a cărei suspendare se solicită, cadrul legal de funcționare, care urma să fie stabilit prin Anexa 2, la Ordinul Ministrului Educației, la pct. 79 și 84.
Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond a reținut și interpretat în mod greșit dispozițiile art. 172 alin. (5) din Legea nr. 199/2023.
Astfel, arată că această prevedere nu are incidență în cauză, deoarece se referă la competența Consiliului de a se pronunța, în conformitate cu prevederile Legii nr. 206/2004, cu privire la contestațiile formulate împotrivă hotărârilor comisiilor de etică universitară, de la nivelul instituțiilor de învățământ superior. Or, în speță, nu există nicio hotărâre a Comisiei de etică a universității, care să fi fost contestată, pentru a fi supusă controlului și analizei Consiliului National de Etică.
Analizându-se noile modificări intervenite în cadrul normativ invocat de recurent și modalitatea în care au fost reglementate situațiile tranzitorii se poate reține, la nivel de aparență, aplicarea greșită de către CNECSDTI a prevederilor Legii nr. 206/2004, precum și ale Legii nr. 199/2023, în analiza sesizării cu privire la cadrele didactice din mediul universitar.
În continuare, recurentul-reclamant a arătat că aparența de nelegalitate este susținută și de faptul că dreptul său la apărare nu a fost respectat, apreciind că acest drept i-a fost încălcat și ca urmare a faptului că nu i s-a dat posibilitatea înfățișării în fața CNECSDTI, într-o întâlnire fizică sau online, pentru a-și expune punctul de vedere, dincolo de cel în scris, având în vedere consecințele importante ale aplicării Hotărârii nr. (..) din 25.04.2024.
Un alt element de nelegalitate se referă la lipsa din cuprinsul Hotărârii nr. (..)/22.02.2024 a unor mențiuni cu privire la normele legale încălcate cu privire la etica în cercetare, în acest sens, recurentul-reclamant subliniind că CNECSDTI a analizat doar normele de bună conduită din perspectiva prevederilor Legii nr. 206/2014, fără a avea în vedere dispozițiile cuprinse la art. 260 alin. (12) din legea nr. 199/2023.
Raportat la aceste dispoziții legale, normele în baza cărora a fost analizată autosesizarea nu sunt aplicabile personalului didactic universitar și, în condițiile în care abaterile de la normele de etică și deontologie în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică sunt stipulate în art. 168 alin. (2) din Legea 199/2023, iar "includerea unor persoane ca și coautori în lista de autori a unor publicații știintifice, deși nu au contribuit semnificativ la publicație” nu se regăsește pe lista abaterilor de la normele deontologice în activitatea de publicare, sancțiunea dispusă în acest caz nu are niciun temei legal.
Deși cercetarea fondului abaterii reținute în sarcina reclamantului nu se poate efectua în cadrul acestei proceduri sumare prin care nu se antamează fondul cauzei, opinează că nici la nivel de aparență nu se justifică aplicarea acestei sancțiuni.
În mod evident nu au fost respectate dispozițiile art. 22 din Ordinul MEC nr. 4655/2020, iar această neregularitate poate conduce la reținerea unui caz bine justificat.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurentul-reclamant a arătat că este profesor universitar titular la Universitatea X din Iași și că aplicarea hotărârii a cărei suspendare o solicită poate avea ca efect sancțiuni financiare. Mai mult, odată ce a fost executată/aplicată sancțiunea, aceasta nu mai poate fi revocată ulterior. Din analiza textelor de lege, privitoare la chestiunea în discuție, nu rezulta că o astfel de sancțiune este supusă prescripției, iar acest aspect poate produce o pagubă iminentă.
3. Apărările formulate
Intimatul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în care va reîncadra criticile recurentului, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea Hotărârii nr. (..) din 25.04.2024, emisă de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) în ceea ce privește dispoziția de aprobare a Raportului final nr. (..) din 25.04.2024 privind soluționarea autosesizării CNECSDTI nr. (..) din 22.02.2024, derivată din sesizarea nr. (..)/20.11.2023, cu privire la măsurile și sancțiunile luate în ceea ce îl privesc, respectiv aplicarea unui „avertisment scris” și retragerea și/sau corectarea lucrării publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, până la pronunțarea instanței de fond.
Soluționând cauza, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, reținând că emitentul actului, a cărui suspendare se solicită, este Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.
De asemenea, a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, constatând că nu se poate reține în cauză existența unui caz bine justificat, care să creeze o îndoială asupra legalității actului administrativ contestat.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, judecătorul fondului a reținut că, atât timp cât cerința existenței unui caz bine justificat nu poate fi reținută ca îndeplinită, devine irelevantă analiza condiției privind paguba iminentă. Mai mult, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute de reclamant.
Reclamantul a declarat recurs, criticând atât soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cât și respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Totodată, instanța de control judiciar are în vedere și faptul că, la dosarul de recurs, recurentul-reclamant a depus, cu titlu de practică judiciară, două hotărâri judecătorești, respectiv sentința nr. 151/20.08.2024 și sentința nr. 25/06.02.2025, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, care privesc același act administrativ pentru care se solicită suspendarea executării în cauza pendinte și conțin dezlegări diferite în ceea ce privește calitatea procesuală și aparența de nelegalitate.
În ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Înalta Curte constată că suspendarea executării actului administrativ, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reprezintă o măsură provizorie, grefată pe cadrul procesual al dosarului de bază, iar excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție procesuală de fond care ar trebui dezlegată în cadrul dosarului principal având ca obiect acțiunea în anularea actului administrativ.
Criticile recurentului-reclamant referitoare la soluția de respingere a cererii de suspendare sunt întemeiate pe faptul că motivele de nelegalitate invocate de reclamant creează o aparență în favoarea acestuia, având aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Analizând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că prima instanță nu a efectuat o cercetare propriu-zisă a condiției cazului bine justificat, în sensul analizării, în mod efectiv, a tuturor împrejurărilor invocate de reclamant în susținerea aparenței de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită.
În acest sens, se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În speță, Înalta Curte reține că judecătorul fondului, analizând motivul de nelegalitate referitor la încălcarea dreptului la apărare, ca urmare a lipsei mențiunilor privind normele legale încălcate, a reținut că această verificare presupune o judecare a cauzei pe fond, care nu poate fi realizată în etapa suspendării executării actului administrativ. De asemenea, a apreciat că analiza cu privire la vătămarea concretă a dreptului la apărare prin modalitatea în care a procedat Consiliul, fără a solicita prezentarea în fața sa a reclamantului pentru a-și expune punctul de vedere, se circumscrie unei judecăți de fond, neconstituind un element de aparentă nelegalitate.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la neaplicarea de către CNECSDTI în analiza sesizării, a normelor cu privire la persoane din mediul universitar, a reținut că această chestiune litigioasă nu ar putea fi clarificată în cadrul prezentei proceduri, care presupune doar verificări sumare și aparente cu privire la normele de drept aplicabile.
Este adevărat că verificarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat implică doar o analiză sumară a aparenței de nelegalitate, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, nefiind permisă tranșarea problemelor de fapt și de drept specifice unei acțiuni în anularea actului administrativ, însă acest aspect nu înseamnă să fie golit de conținut rolul judecătorului care judecă cererea de suspendare. Or, în speță, prima instanță avea posibilitatea să analizeze sumar argumentele părților, în concordanță cu dispozițiile legale incidente unei cereri de suspendare.
Prin urmare, Înalta Curte reține că aspectele privitoare la cazul bine justificat nu pot fi considerate ca fiind dezlegate, astfel că, la acest moment procesual, nu este posibilă exercitarea de către instanța de recurs a controlului de legalitate și, ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, apreciază că se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea efectuării unei analize efective a împrejurărilor invocate de reclamant în susținerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Cu ocazia rejudecării cauzei, în ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat, se va face distincție între motivele care ar putea să se subsumeze aparenței de nelegalitate și cele care țin de fondul raportului de drept administrativ și vor fi analizate în concret elementele privind paguba iminentă, invocate de reclamant.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 166 din 12 iunie 2024 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.