Camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.10.2024, sub nr. x/118/2024, reclamantul A a chemat în judecată pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială – Comuna B, Consiliul Local al Comunei B și C SRL, solicitând instanței să dispună pe calea ordonanței președințiale:
- suspendarea procedurii de atribuire - licitație publică având ca obiect vânzarea unui număr de 3 (trei) imobile identificate în Cartea funciară nr. (...), Cartea funciară nr. (...) și Cartea funciară nr. (...), ce aparțin domeniului privat de interes local al comunei B, și pe cale de consecință anularea tuturor actelor subsecvente, respectiv:
- suspendarea Procesului-verbal privind evaluarea conținutului plicurilor interioare nr. 11537/12.07.2024 și a Procesului-verbal privind deschiderea plicurilor exterioare nr. 11536/12.07.2024;
- suspendarea comunicării nr. 11622/16.07.2024 prin care i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă pentru toate cele 3 loturi;
- suspendarea Raportului procedurii nr. 11558/15.07.2024 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a contractelor de vânzare cumpărare pentru eventualitatea încheierii acestora și repunerea părților în situația anterioară.
Prin Încheierea civilă nr. 232/24.10.2024 s-a dispus în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/118/2024*.
Prin Încheierea nr. 439/25.10.2024 Secția a II-a civilă a Tribunalului Constanța a dispus în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ. trimiterea cauzei la Secția de contencios administrativ și fiscal și s-a constatat conflictul negativ de competență între cele două secții.
Prin Sentința civilă nr. 16/LP din 20.11.2024 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profeșioniști și societăți s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Dosarul a fost trimis Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța și înregistrat la data de 06.12.2024 sub nr. x/118/2024**.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 1712 din 12 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/118/2024**, Tribunalul Constanța a respins excepția decăderii pârâților din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Constanța a reținut, în esență, următoarele:
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului – persoană fizică sau juridică de drept privat – în cauzele de contencios administrativ, în sensul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Această competență are caracter imperativ și nu poate fi modificată prin voința părților.
Instanța a avut în vedere și Decizia civilă nr. 16/LP din 20.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, prin care a fost soluționat conflictul de competență între cele două secții ale Tribunalului Constanța. Prin această decizie s-a statuat că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ, stabilindu-se competența materială a Secției de contencios administrativ și fiscal.
Totodată, instanța a reținut, în acord cu apărările pârâților, că instanța învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra competenței teritoriale a Tribunalului Constanța, limitându-se la a stabili competența materială între cele două secții ale aceleiași instanțe, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ.
În consecință, instanța de trimitere nu este împiedicată să analizeze excepția necompetenței teritoriale invocată în condiții procedurale de către parte la primul termen de judecată la care aceasta a fost legal citată și a avut posibilitatea de a pune concluzii.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.12.2024, sub același număr de dosar.
2.2. Hotărârea Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 62 din 10 ianuarie 2025, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut, în esență, următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 16/LP din 20.11.2024, Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă a soluționat conflictul de competență ivit între secțiile Tribunalului Constanța, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe.
În consecință, conform susținerilor reclamantului, chestiunea competenței de soluționare a cauzei a fost deja tranșată în mod definitiv în prezenta cauză de către instanța superioară, competența revenind Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Constanța. Totodată, s-a apreciat că instanța de trimitere nu doar că are posibilitatea, dar este și obligată să identifice instanța competentă și să dispună trimiterea cauzei către aceasta, chiar dacă nu a fost analizată în mod expres chestiunea competenței teritoriale.
De asemenea, Tribunalul București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este obligat ca, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, să verifice din oficiu competența instanței sesizate – sub aspect general, material și teritorial – și să consemneze temeiurile de drept reținute în acest sens în cuprinsul încheierii de ședință.
În speță, cauza a fost înregistrată la data de 22.10.2024 pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/118/2024. În conformitate cu prevederile art. 200 alin. (2) C. proc. civ., primul termen procesual, acordat fără citarea părților, a fost stabilit pentru data de 24.10.2024, iar primul termen cu citarea părților a fost fixat pentru data de 12.12.2024.
Având în vedere că termenul din 24.10.2024 a fost acordat în cadrul procedurii ordonanței președințiale, care presupune urgență și celeritate, și având în vedere aplicabilitatea art. 999 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a apreciat că, la acest prim termen, instanța era ținută să verifice competența sub toate aspectele, inclusiv sub aspect teritorial. Cu toate acestea, instanța a omis să realizeze această verificare.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct.2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Conflictul negativ de competență din prezenta cauză a apărut ca urmare a reverificării de către Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal a normelor de competență teritoriale aplicabile, ulterior stabilirii acestei instanțe de către Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, ca instanță competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza și după calificarea acțiunii ca acțiune în contencios administrativ.
Prin urmare, problema în dispută în această cauză este aceea dacă, după pronunțarea unui regulator de competență, instanța considerată competentă în raport de normele care reglementează competența materială mai poate să repună în discuție chestiunea competenței din perspectiva normelor care reglementează competența teritorială.
Răspunsul la această problemă se regăsește în conținutul art. 135 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiței. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere”.
Din norma legală citată rezultă că ori de câte ori stabilirea instanței competente s-a făcut în urma unui regulator de competență pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de trimitere este obligată să țină seama de acesta, chiar dacă existau la data ivirii conflictului de competență sau au intervenit ulterior alte elemente de fapt sau de drept care ar fi putut avea efecte asupra competenței. Având în vedere că norma legală nu face distincție între tipurile de competență asupra cărora ar fi avut a se pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă, prin interpretarea ubi lex non distinguit, că în această situație instanța de trimitere nu poate să repună în discuție problema competenței sale, chiar analizată dintr-o altă perspectivă.
Deși regulatorul de competență din cauză nu a fost pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci de o curte de apel, având în vedere aspectele anterior arătate, în mod corect Tribunalul București a reținut că instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența nu mai avea posibilitatea să-și invoce, din nou, necompetența, ci era ținută să soluționeze cauza, mai ales că, la momentul noii declinări, nu au fost avute în vedere aspecte noi, care să nu fi fost cunoscute atât instanței care soluționase anterior conflictul de competență, cât și instanței învestite cu fondul dedus judecății.
Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 16/LP din 20.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, în regulatorul de competență, în temeiul art. 135 136 Cod de procedură civilă, s-a stabilit că obiectul litigiului este de contencios administrativ.
În raport de dispozițiile din Codul administrativ și Legea nr. 554/2004, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A și pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna B, Consiliul Local al Comunei B, C SRL, în favoarea Secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Constanța.
Se constată că ulterior acestei sentințe definitive, Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispoziții din Legea nr. 554/2004, prin sentința civilă nr. 1712/ 12.12.2024, și Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 62/ 10.01.2025, și-au declinat reciproc competența.
Prin sentința civilă nr. 16/LP din 20.11.2024 a Curții de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, pronunțată în regulator de competență, s-a statuat definitiv asupra competenței de soluționare a litigiului (generale, materiale sau teritoriale), fiind reținut ca temei legal dispozițiile din Codul administrativ și Legea nr. 554/2004.
În acest context, Înalta Curte reține că instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența nu mai are posibilitatea să invoce necompetența (teritorială), în temeiul acelorași dispoziții legale avute în vedere de instanța care a pronunțat regulatorul de competență.
Altfel, s-ar nesocoti efectele unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în procedura regulatorului de competență, ajungându-se la tergiversarea procesului și încălcarea unuia din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil în termen optim și rezonabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ.
2.Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială-Comuna B, Consiliul Local al Comunei B, C SRL, în favoarea Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 20 martie 2025.