Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 28.12.2023 sub nr. x/2/2023 reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S și T au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție de a soluționa contestația prealabilă formulată împotriva Ordinelor Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2734/1/27.09.2023 și nr. 3104/1/23.10.2023, solicitând anularea în parte a acestora și obligarea pârâtei de a emite alte ordine de salarizare individuală în vederea stabilirii indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor pentru fiecare reclamant în parte, pentru întreaga perioadă 01.01.2018-31.03.2023, în conformitate cu drepturile recunoscute prin Ordinul -Cadru nr. 959/12.04.2023.
Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin Sentința civilă nr. 897 din data de 21 mai 2024, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S și T, în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinței civile nr. 897 din data de 21 mai 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării pe fond a acțiunii.
În motivarea recursului recurenții-reclamanți au arătat că, în calitate de judecători la Tribunalul Ţ, la data de 27.10.2023 s-au adresat președintelui ÎCCJ în calitatea sa de ordonator principal de credite, cu o contestație administrativă întemeiată pe art. 7 din Anexa V, cap.VIH din Legea nr. 153/2017, împotriva Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 2734/1/27.09.2023, respectiv a Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 3104/1/23.10.2023, solicitând ordonatorului principal de credite modificarea în parte a Ordinelor contestate și emiterea altor Ordine de salarizare prin care să se dispună stabilirea indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor pentru fiecare reclamant în parte, pentru întreaga perioada -01.01.2018-31.03.2023, în conformitate cu drepturile recunoscute prin Ordinul -Cadru nr.959/12.04.2023
Potrivit textului de lege care a stat la baza contestației lor, art. 7 din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice, iar până la data promovării recursului ordonatorul principal de credite nu a soluționat contestația, necomunicând și nu comunicat modul de soluționare a acesteia
Astfel, având în vedere că termenul de soluționare a contestației, de 30 de zile, a fost depășit, fără a fi soluționată contestația, recurenții-reclamanți susțin că au dreptul de a se adresa instanței cu o cerere prin care să solicite soluționarea pe fond a cererii și anularea ordinelor contestate, în conformitate cu art. 8 din legea 554/2004 , text de lege pe care și-au fundamentat acțiunea, separat de textele speciale prevăzute de Legea 153/2017.
Este adevărat că art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/20/7 prevede că împotriva hotărâri/or organelor prevăzute la alin. (I) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, însă art. de lege mai sus indicat reprezintă doar o normă specială atributivă_de competență în materia contestațiilor formulate de magistrați împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin actele administrative emise de către ordonatorii de credite, textul completându-se cu_norma generală conținută de art. 8 din legea 554/2004.
Ca urmare, susțin recurenții-reclamanți că, în măsura în care ordonatorul principal de credite nu soluționează contestația administrativă formulată împotriva ordinelor de salarizare, aceștia se pot adresa instanței de contencios administrativ prevăzută de norma specială , respectiv Curții de Apel București , după expirarea termenului prevăzut de lege în care contestația trebuia soluționată și să solicite anularea ordinelor contestate și emiterea altor ordine în conformitate cu solicitările lor.
Consideră recurenții că, a interpreta restrictiv, în modul în care prima instanță a făcut-o, în sensul că instanța nu poate soluționa decât o contestație formulată împotriva modului de soluționare a contestației administrative, fără a putea supune analizei instanței pretențiile în cazul în care ordonatorul de credite nu soluționează această contestație (chiar daca nu o soluționează niciodată, ceea ce implică un refuz de soluționare) înseamnă încălcarea flagrantă a dreptului de acces la instanță, drept constituțional și convențional.
Astfel, prin abordarea profund nelegală, prima instanță a încălcat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil prin prisma dreptului de acces la instanță, art. 21 din Constituția României și implicit art. 6 C. proc. civ.
La finalul cererii de recurs relamanții mai solicită ca, în măsura în care instanța apreciază necesar, în conformitate cu art. 519 C. proc. civ., a se dispune și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, se poate face plângere și în cazul nesoluționării contestației administrative formulată conform alin.(l) în termenul de 30 de zile prevăzut de lege”, considerând că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ. în vederea sesizării Completului Competent Pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept.
Apărările formulate în cauză
Deși cererea de recurs a recurenților - reclamanți i-a fost transmisă în termenul legal, intimata – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 4711 alin. 3 C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. 2 și art. 494 din același act normativ.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, luând act de cererea recurenților – reclamanți, de judecare a cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 394 C. proc. civ., declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul judecății.
Soluția și considerentele instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat, pentru considerentele ce se vor succede în continuare.
Instanța de control judiciar apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurenții evocă incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct.5 Cod procedură din perspectiva manierei în care prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii.
În dispunerea unei astfel de soluții, instanța de fond a reținut că obiect al controlului de legalitate exercitat de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București este hotărârea organului vizat de art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII, Anexa V, respectiv actul administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se soluționează contestația formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor lor salariale, iar prin prezenta cerere reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtei să le soluționeze contestația administrativă, ci petitul cererii de chemare în judecată urmărește învestirea instanței cu soluționarea pe fond a contestației, ceea ce este inadmisibil.
Înalta Curte, analizând cererea de chemare în judecată formulată de recurenții – reclamanți constată că, contrar celor reținute de prima instanță, aceștia au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei Înalte Curte de Casație și Justiție de a le soluționa contestația prealabilă formulată de aceștia la data de 27.10.2023, în conformitate cu art. 7 din Anexa V Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, împotriva Ordinelor Președintelui ÎCCJ nr.2734/I/27.09.2023 și nr.3104/I/23.10.2023.
Art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.
În cauză, reclamanții au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv au formulat contestație împotriva Ordinelor nr.3104/23.10.2023 și nr.2734/2023, această contestație fiind înaintată Cabinetului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27.10.2023.
Cum aceștia nu au primit răspuns în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, la data de 28.12.2023, au formulat „plângere împotriva refuzului pârâtei ...de a soluționa contestația” formulată împotriva acestor ordine și, în acest context au solicitat și anularea în parte a ordinelor și obligarea la emiterea altor ordine de salarizare individuală în vederea stabilirii indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor pentru fiecare reclamant în parte, pentru întreaga perioadă 01.01.2018-31.03.2023..”
Deși Legea nr. 153/2017 reprezintă o normă specială, aceasta se va completa cu Legea nr. 554/2004.
Or, potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
Așadar, reclamanții, nemulțumiți fiind de faptul că pârâta nu a răspuns în termenul legal solicitării lor, au promovat o acțiune, în condițiile art. 1 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împotriva refuzului pârâtei de a le soluționa contestația.
Prin urmare, reclamanții nu au învestit instanța de contencios cu o acțiune privind anularea hotărârii emise în soluționarea contestației, pentru a fi atrasă aplicarea procedurii speciale prevăzută de lege de art. 7 Cap. VIII din Anexa V a Legii nr.153/2017, ci au înțeles să sesizeze instanța de judecată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, prin care au invocat refuzul pârâtei de a le soluționa în termenul legal contestația formulată împotriva Ordinelor de salarizare nr.2734/I/27.09.2023 și nr. 3104/I/23.10.2023.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.".
Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004 „ nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, înseamnă „ faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii...”, iar potrivit art. 2 alin. (2) din aceeași normă legală, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, Curtea reține că obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluționarea în termen a cererii).
Cum anterior formulării acțiunii, reclamanții au solicitat pârâtei modificare în parte a celor două ordine și emiterea altor ordine de salarizare, prin care să se modifice data de la care au fost stabilite drepturile salariale, respectiv începând cu data de 01.01.2018, iar aceasta nu a răspuns în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, conform art. 2 alin. 1 litera h) din Legea nr. 554/2004, în cauză suntem în prezența unui act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2), raportat la art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004.
Așadar, raportat la cauza acțiunii și la temeiul de drept pe care se sprijină, Înalta Curte constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) Cap. VIII Secțiunea I din Anexa V la Legea nr. 153/2017, ci prevederile art. 8 și art. 2 alin. (1) lit. h și alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
În speță, reclamanții au dedus judecății un act administrativ asimilat, în condițiile în care din actele dosarului rezultă că aceștia au adresat pârâtei la data de 27 octombrie 2023 o contestație în sensul reglementat de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr.153/2017, iar aceasta nu a soluționat contestația în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii.
A interpreta restrictiv, în sensul că instanța nu poate soluționa decât o plângere împotriva hotărârii emise de pârâtă, adică împotriva modului de soluționare a contestației administrative, fără a putea supune analizei instanței pretențiile reclamanților, în cazul în care ordonatorul de credite nu soluționează respectiva contestație, înseamnă încălcarea dreptului constituțional de acces la instanță.
Or, limitarea ce rezultă din respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii reclamanților nu este compatibilă cu exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, interpretat în jurisprudența CEDO, dar nici cu exigențele art. 21 din Constituția României ce reglementează accesul liber la justiție și art. 6 C. proc. civ., privind dreptul la un proces echitabil.
Așadar, în contextul parcurgerii procedurii prealabile, constatarea inadmisibilității acțiunii pe considerentul că obiect al controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ poate fi doar hotărârea de soluționare a contestației formulate împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale este nelegală, prin raportare la art. 8 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care Legea specială nr.153/2017 se completează cu Legea generală nr. 554/2004, iar prin cererea dedusă judecății de față reclamanții au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei de le soluționa contestația prealabilă în termenul legal.
Față de acestea, Înalta Curte conchide că este nelegală soluția primei instanțe de a respinge, ca inadmisibilă, a contestației, fără a intra în soluționarea fondului, fiind incidente astfel condițiile prevăzute de art. 496 și urm. C. proc. civ., pentru casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru continuarea judecării fondului.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că se impune ca prima instanță, în rejudecare, să analizeze refuzul pârâtei de a soluționa contestația reclamanților, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la data de la care au fost stabilite drepturile salariale prin Ordinele nr.2734/I/27.09.2023 și nr.3104/I/23.10.2023, astfel cum au solicitat reclamanții, dar și a apărărilor pârâtei.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și (2), urmează a admite recursul formulat de reclamanți, a casa sentința atacată și a trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții B, F, J, N, R, D, H, L, P, T, C, G, K, O, S, A, E, I, M și Q împotriva Sentinței civile nr. 897 din data de 21 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 martie 2025.