Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova- Secția de contencios administrativ și fiscal la 13 noiembrie 2023, sub nr.x/54/2023, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat, în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, anularea actului administrativ emis de pârâtă, prin care a înregistrat în registrul electronic perioada de interdicție și obligarea acesteia de a modifica înregistrările din baza de date în ce privește perioada în care îi este aplicată interdicția de a exercita o funcție sau demnitate publică, prin încadrarea corectă a perioadei interdicției de 3 ani între 23.04.2021 - 23.04.2024.
2.Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 109 din data de 13 martie 2024 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâta Agenția Națională de Integritate, a admis acțiunea formulată de reclamantul A, a dispus anularea adreselor nr.21674/30.08.2023 și nr.26033/27.10.2023 emise de pârâtă și a obligat pârâta să modifice înregistrările din baza sa de date în ceea ce privește perioada pentru care îi este aplicată reclamantului interdicția de a exercita o funcție sau demnitate publică, ca fiind aceea cuprinsă între 23.04.2021 și 23.04.2024 și să plătească către reclamant suma de 4810 lei, cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile nr.109 din data de 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea admiterii recursului și casarea sentinței, iar în urma rejudecării respingerea acțiunii reclamantului.
În motivare, a arătat, în esesnță, că prima instanță a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010.
Astfel, a arătat că, în situația încălcării regimului incompatibilităților sau conflictelor de interese este aplicată o sancțiune administrative/disciplinară și, suplimentar se aplică interdicția de 3 ani de a ocupa anumite funcții sau demnități publice.
Această interdicție începe să curgă fie de la data încetării mandatului, ca urmare a aplicării sancțiunii administrative, fie de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate, dacă persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate.
A susținut că în oricare dintre situații, interdicția nu poate să curgă dacă raportul de evaluare nu este definitiv pentru că până la rămânerea definitivă nu este confirmată existența incidentului de integritate, iar interdicția nu poate fi aplicată în lipsa unui incident de integritate.
Față de cele expuse, a concluzionat că prima instanță a apreciat în mod greșit că interdicția a început să curgă de la momentul demisiei reclamantului din funcția de consilier local al comunei X, pentru că la acel moment raportul de evaluare nr. x/G/II/03.10.2019 nu era definitiv. Această interpretare nu poate fi acceptată întrucât ar determinarea aplicarea unei sancțiuni administrative, în lipsa unui act administrativ definitiv care să constate o încălcare a legii.
A susținut că termenul de decădere de 3 ani de a mai exercita funcții/demnități publice curge și de la încetarea mandatului de ales local, dar numai în anumite condiții. Aceste condiții se referă la încetarea mandatului înainte de termen ca urmare a constatării definitive a unui incident de integritate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare, a arătat în esență că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, întrucât situația sa se circumscrie tezei I a art. 25 alin. (2) Legea nr. 176/2010, iar nu tezei a II -a, cum în mod eronat a apreciat recurenta-pârâta.
Astfel, a susținut că în acord cu dispozițiile art. 25 alin. (2) teza I Legea nr. 176/2010 și decizia Curții constituționale a României nr. 418/03.07.2014, interdicția de a ocupa o funcție sau demnitate publică operează în privința sa de la data de 23.04.2021 când i/a încetat mandatul de consilier local, iar nu de la data de 27.01.2022.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinarea depusă și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 cod procedură civilă
Potrivit art. 25 din Legea nr. 176/2010 (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. (2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
Din analiza dispozițiilor legale rezultă că interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, poate opera doar după momentul la care starea de incompatibilitate a fost stabilită în mod definitiv, fie ca urmare a expirării termenului de contestare a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, fie ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care starea de incompatibilitate constatată prin raportul de evaluare a fost confirmată (această chestiune este indicată inclusiv de Curtea Constituțională a României în decizia nr. 418/03.07.2024, paragraful 28).
Astfel, constatarea stării de incompatibilitate produce efecte de la momentul definitivării raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, iar nu de la momentul emiterii raportului de către autoritate.
Înalta Curte subliniază, în acest context, că încetarea mandatului persoanei ce a fost supusă procedurii de evaluare a stării de incompatibilitate, prin demisie, anterior momentului definitivării raportului de evaluare emis de Agenția Naționala, nu marchează începutul interdicției de 3 ani de a ocupa o funcție sau o demnitate publică. Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte a avut în vedere împrejurarea că interdicția de a ocupa o funcție sau o demnitate publică este corelativă constatării definitive a unei stări de incompatibilitate în sarcina unei persoane, or definitivarea constatării realizate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare nu se realizează decât prin necontestare sau prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care organul judiciar a stabilit legalitatea actului administrativ emis de Agenție.
Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus expuse, Înalta Curtea constată că prima instanță a realizat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (2) Legea nr. 176/2010, motiv pentru care, reținând incidența motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va casa sentința în parte.
În rejudecare, asupra fondului, Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr. 18874/20.07.2023, reclamantul A a solicitat modificarea înregistrării din baza de date referitoare la perioada interdicției de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, respectiv de a se menționa perioada de 23.04.2021 -23.04.2024, iar nu 27.01.2022-27.01.2025, având în vedere că a demisionat din funcția de consilier local la data de 23.04.2021.
La data de 22.09.2023, reclamantul a revenit cu solicitarea de modificare a perioadei de interdicție prev. de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010
Prin adresele nr. 21674/30.08.2023 și nr. 26033/27.10.2013, pârâta Agenția Națională de Integritate a comunicat reclamantului că perioada de interdicție de a ocupa o funcție sau o demnitate a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, pentru intervalul 27.01.2022-27.01.2025, având în vedere că raportul de evaluare nr. xG/II/03.10.2019 a rămas definitiv la data de 27.01.2022, prin decizia nr. 414/27.01.2022 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedând pe fond la analiza pretinsul caracter nejustificat al refuzului exprimat prin adresele nr. 21674/30.08.2023 și nr. 26033/27.10.2013, Înalta Curtea reține următoarele:
Făcând aplicarea în cauză a interpretării dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, expusă în precedent, Înalta Curtea constată că, în mod corect, pârâta Agenția Națională de Integritate a stabilit că, în privința reclamantului, interdicția de a ocupa o funcție sau o demnitate publică produce efecte în perioada 27.01.2022-27.01.2025 , având în vedere că definitivarea constatării stării de incompatibilitate realizate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare nr. xG/II/03.10.2019 s-a realizat la data de 27.01.2022, prin decizia nr. 414/27.01.2022 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin urmare, Înalta Curtea constată că nu se poate reține incidența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii. Faptul că în urma procedurii parcurse cererea formulată nu a fost soluționată în sensul dorit de reclamant, nu conduce automat la reținerea existenței unui refuz nejustificat, atât timp cât soluția adoptată de autoritate nu a fost adoptată cu exces de putere, ceea ce nu este cazul în cauză. Practic, în cauză, pârâta a soluționat cererea adresată, realizând o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente, însă răspunsul formulat nu a corespuns interpretării propuse de reclamant prin cererea adresată.
În aceste condiții, Curtea constatând că nu există un refuz nejustificat de soluționare, în temeiul art. 18 alin. (1) Legea 554/2004 va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte, reținând culpa procesuală a intimatului-reclamant și având în vedere cererea recurentei—pârâte, va obliga intimatul-reclamant A la plata către recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Totodată, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-reclamant A de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nefondată.
III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/200, și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 109 din data de 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată, iar în urma rejudecării va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menținând sentința recurată în ceea ce privește soluția asupra excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr.109 din data de 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.
Menține sentința în ce privește soluția asupra excepțiilor.
Obligă intimatul-reclamant A la plata către recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea intimatului-reclamant A de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.