Camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin acțiunea înregistrată la data de 05.07.2024 sub nr.x/109/2024 pe rolul Tribunalului Argeș – Secția civilă, reclamanții A, B, C, D au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor prin C.N.A.I.R. Sa, anularea în parte a Deciziei de expropriere nr. 923 din 07.07.2023 și H.G. nr. 360/2023, cu privire la terenurile de la pct. x și y din anexă; să oblige pârâtul la restituirea terenurilor către toți coproprietarii; să oblige pârâtul la plata către toți coproprietarii a despăgubirilor pentru toate prejudiciile cauzate prin ocuparea abuzivă a terenurilor; să oblige pârâtul la plata către toți coproprietarii a despăgubirilor constând în lipsa de folosință a terenurilor, începând cu data de 07.07.2023 și până la data restituirii efective a terenurilor.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr.382/2024 din 23 octombrie 2024, Tribunalul Argeș - Secția civilă în dosarul nr. x/93/2023 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Piteși – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În motivare, tribunalul a avut în vedere art. 10 art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 și a reținut că primul capăt de cerere se referă la astfel de acte administrative emise de către Guvernul României, de Ministerul Transporturilor, respectiv de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A (Decizia de expropriere nr. 923/07.07.2023 și Hotărârea Guvernului nr. 360/2023) emise în regim de autoritate publică, de către autorități publice centrale, de natură a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, caz în care competența de soluționare a litigiilor legate de aceste acte administrative revine Curții de Apel Pitești.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 14.01.2025, sub nr. x/109/2024.
2.2. Prin sentința nr. 50/F-CONT pronunțată la 24 februarie 2025, Curtea de Apel Pitești – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A, B, C, D, împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor prin C.N.A.I.R. SA, în favoarea Tribunalului Argeș - Secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluționare a acțiunilor în justiție privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și, totodată stabilește legitimarea procesuală pasivă a autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții și competențe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la art. 9 din acest act normativ.
Articolul 34 din Legea nr. 255/2010 prevede că „Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.”
Articolul 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică dispune în sensul că „soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere".
Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce privește acte emise în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010 - precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora: "(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", Curtea apreciază că determinarea competenței de soluționare a cererii dedusă judecății se realizează conform art. 21 din Legea nr. 33/1994.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – Secția civilă, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte constată că, în cauză se află în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct.2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie competența materială de soluționare a cauzei în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu prevederile legale incidente în materie.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanții au solicitat anularea în parte a Deciziei de expropriere nr. 923 din 07.07.2023 și H.G. nr. 360/2023, cu privire la terenurile de la pct. x și y din anexă.
Se constată, astfel că, obiectul principal al litigiului ce face obiectul prezentului regulator de competență, vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legii nr. 255/2010.
Prin urmare, raporturile juridice născute prin actul a cărui modificare se solicită sunt guvernate de legea specială în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere atacată, și anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.
Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluționare a acțiunilor în justiție privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și, totodată, stabilește legitimarea procesuală pasivă a autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții și competențe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la art. 9 din acest act normativ.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010; „(1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun”.
Înalta Curte constată că în speță, reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite Decizia de expropriere nr. 923/2023 și au solicitat repunerea în situația anterioară cu despăgubiri pentru lipsa de folosință, ipoteză în care se aplică norma de competență anterior citată.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora: „Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi”.
Obiectul cererii de chemare în judecată vizează despăgubiri datorate ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică, iar dreptul comun în materie de expropriere este reprezentat de Legea nr. 33/1994, care în preambul prevede că: „În vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilități publice și ținând seama de caracterul de excepție conferit de Constituția României și de C. civ. cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, drept a cărui protecție se realizează, de altfel, prin garantarea și ocrotirea sa de către lege, în mod egal, indiferent de titular, se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziții de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată.”
Prin urmare, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie exproprierii, competența de soluționare a acestora aparține instanței competente pentru cererea de expropriere, art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăzând în acest sens că: „soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere”.
O asemenea interpretare reiese și din prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: „Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
Imobilele proprietate privată, din speță, sunt situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești” Secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș, localitate aflată în raza de competență a Tribunalului Argeș, care devine competentă să soluționeze cauza.
Sub acest aspect, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut în mod corect că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce privește un act administrativ prin care s-au stabilit despăgubiri pentru exproprierea unor imobile, emis în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010, precum și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Tribunalul Ilfov – Secția civilă este instanța competentă să soluționeze cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș – Secția civilă.
În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B, C, D, A, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român-Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor prin C.N.A.I.R. SA, în favoarea Tribunalului Argeș – Secția civilă .
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.