Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 05.09.2022, reclamanții A și B au solicitat obligarea pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR la plata sumei de 88,131.58 dolari, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății efective, reprezentând dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aplicată în privința sumei confiscate nelegal în cuantum de 378,130 dolari, pentru perioada 01.05.2017 -18.02.2021 în care au fost lipsiți de folosința acesteia.
În subsidiar, au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 86,337.95 dolari, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății efective, reprezentând dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 4 din O.G. nr. 13/2011, aplicată în privința sumei confiscate nelegal în cuantum de 378,130 dolari, pentru perioada 01.05.2017 -18.02.2021 în care au fost lipsiți de folosința acesteia;
Obligarea pârâților la plata sume de 28,245.45 dolari, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății efective, reprezentând cuantumul actualizării cu indicele inflației a sumei de 378,130 dolari confiscate nelegat în perioada 01.05.2017 -18.02.2021;
Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 1869 din 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a dispus următoarele:
„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A și de reclamantul B, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.
Obligă pe pârâtul Guvernul României la plata
- către reclamantul B a sumei de 34236, 99 dolari echivalent lei la cursul BNR de la data plății efective reprezentând dobândă legală penalizatoare aplicată în privința sumei de 189 065 dolari, confiscată nelegal, în perioada 01.05.2017- 17.03.2020 respectiv a sumei de 10388, 075 dolari echivalent lei la cursul BNR de la data plății reprezentând cuantumul actualizării cu indicele de inflație a sumei de 189 065 dolari, confiscată nelegal, în perioada 01.05.2017- 17.03.2020 și la plata
- către reclamanta A a sumei de 34236, 99 dolari echivalent lei la cursul BNR de la data plății efective reprezentând dobândă legală penalizatoare aplicată în privința sumei de 189 065 dolari, confiscată nelegal, în perioada 01.05.2017- 17.03.2020 respectiv a sumei de 10388, 075 dolari echivalent lei la cursul BNR de la data plății reprezentând cuantumul actualizării cu indicele de inflație a sumei de 189 065 dolari, confiscată nelegal, în perioada 01.05.2017- 17.03.2020 .
Obligă pârâtul Guvernul României la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Cererile de recurs ce fac obiectul judecății
Împotriva Sentinței civile nr. 1869 din 22 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs principal și, încadrând expres criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de către instanța de fond și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, urmare a constatării inexistenței vreunei fapte ilicite a Guvernului României și a inexistenței legăturii de cauzalitate dintre activitatea autorității puterii executive de transpunere a legislației Uniunii Europene pe plan național și nerespectarea, de către intimații – reclamanți, a legislației naționale a țării pe teritoriul căreia au intrat.
Recursul principal declarat de recurentul-pârât Guvernul României este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct.8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmând a verifica recursul și în raport de dispozițiile art. 488 pct.5 C. proc. civ. pe aspectele privind stabilirea cadrului procesual.
Aspectele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât pe recursul principal privesc soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, a excepției prescripției dreptului material la acțiune în raport de temeiul invocat de reclamanții-intimați și soluția dispusă pe fond, de admitere a acțiunii în despăgubiri formulată în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În raport de dispozițiile art. 488 pct.5 și pct.8 C. proc. civ. recurentul-pârât Guvernul României pe recursul principal invocă încălcarea normelor de procedură pe stabilirea cadrului procesual și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate.
Se invocă nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 față de această autoritate, care nu poate avea calitatea de debitor al obligației patrimoniale pretinse recurenți.
Totodată, dispozițiile art. 224 C. civ. sunt relevante în cauză, întrucât Guvernul României nu poate fi obligat la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferente perioadei 01.05.2017-17.03.2020, față de acest organ colegial fără personalitate juridică neputând fi atrasă răspunderea pentru obligațiile statului, ci doar răspunderea reglementată prin art. 48 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și prin art. 109 alin.(l) din Constituția României, respectiv doar răspunderea politică, în fața Parlamentului, pentru întreaga sa activitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 raportat la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor Decizie RIL nr.22/2019 soluția de respingere a excepției dată de prima instanță.
Se apreciază că cel mai târziu de la data de 18.02.2021 a început să curgă pentru reclamanți termenul de 1 an pentru formularea cererii în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 și în consecință acțiunea formulată la data de 5.09.2022 era prescrisă.
Se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor pct.77 din Decizia RIL nr.22/2019.
În ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește aprecierea primei instanțe în sensul îndeplinirii condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale a recurentului-pârât.
Se susține neîndeplinirea condițiilor cumulative atât în ceea ce privește existența faptei ilicite a prejudiciului pretins și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Chiar dacă s-a dispus, în mod definitiv, de către instanța de judecată, anularea prevederilor art. 653 lit. i teza finală din H.G. nr.707/2006, această realitate juridică nu este suficientă pentru a conduce la admiterea acțiunii în pretenții pentru repararea prejudiciului în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind necesar a se dovedi în mod particular în ce măsură ar fi fost vătămate drepturile legitime ale reclamanților urmare anulării parțiale a actului normativ de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.
Se arată că în cauză nu există o faptă ilicită a autorității emitente a HG nr.707/2006 și nu există legătură de cauzalitate între emiterea HG nr.707/2006 emisă pentru transpunerea în plan național al unei directive europene și nerespectarea de către reclamanții-intimați a unei norme în vigoare pe teritoriul României cu ocazia intrării în țară.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în principal, admiterea excepțiilor invocate, în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiate pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
La rândul lor, reclamanții B și A, împotriva aceleiași hotătâri - Sentința civilă nr. 1869 din 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal - au formulat recurs incident împreună cu întâmpinarea la recursul principal al pârâtului Guvernul României.
Întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 491 raportat la art. 472 și art. 488 alin. 1 pct.8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului incident, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond, urmând a se dispune, exclusiv în ipoteza în care s-ar admite recursul Guvernului României în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și admiterea acțiunii în contradictoriu cu acesta din urmă.
În dezvoltarea criticilor lor, recurenții – reclamanți au arătat că recursul declarat are strict un caracter preventiv, pentru ipoteza în care s-ar admite recursul Guvernului Româniri și s-ar aprecia că instanța de fond a reținut în mod eronat că Guvernul României are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în ipoteza în care se acceptă că Guvernul României nu ar putea răspunde patrimonial pentru legiferarea defectuoasă a art. 653 littera l, teza finală din HG nr.707/07.06.2006 se va impune ca răspunderea să revină Ministerului Finanțelor Publice, dată fiind răspunderea particulară a statului român pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice conform art. 224 alin. 1 C. civ.
Recurenții-reclamanți B și A au formulat întâmpinare la recursul principal promovat de recurentul-pârât Guvernul României, în cadrul căreia au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea în integralitate a sentinței recurate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea apărărilor sale, arată recurenții – reclamanți că sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește excepțiile invocate cât și soluția dispusă pe fond
Față de recursul incident intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a invocat în principal excepția nulității recursului incident și în subsidiar a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat apreciindu-se că prima instanță a stabilit corect cadrul procesual în raport de obiectul cauzei prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recursului-pârât cu recurs incident Guvernul României.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496 C. proc. civ.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, dar și a normelor legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că atât recursul principal formulat de pârâtul Guvernul României cât și recursul incident formulat de reclamanții A și B sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:
Recursul principal declarat de recurentul-pârât Guvernul României întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct.5 și 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză nefiind încălcate norme de procedură în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual și norme de drept material în ceea ce privește soluția dispusă asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și soluția de admitere a acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct.5 și 8 C. proc. civ. nu sunt fondate în mod legal prima instanță a stabilit cadrul procesual al judecării acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Guvernul României.
În cauză nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor 48-50 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ și a art. 224 C. civ. deoarece calitatea de parte, în acțiunea ulterioară întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este determinată de calitatea recurentului-pârât de emitent al HG nr.707/7.06.2006, emiterea acestui act normativ fiind apreciată de reclamanți ca faptă cauzatoare de prejudicii și temei al acțiunii în despăgubiri.
Aceasta deoarece HG nr.707/2006 act administrativ cu caracter normativ, a fost anulat în parte, pe o dispoziție din norma internă constatată nelegală față de care reclamanții au apreciat că reprezintă o faptă ilicită în raport de care au solicitat despăgubiri pe cale separată în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
La nivelul ÎCCJ - Secția contencios administrativ și fiscal este o practică consolidată în sensul că emiterea unor acte nelegale sau neconstituționale, după caz, poate atrage răspunderea civilă obiectivă a Guvernului în calitatea de emitent, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 sau art. 9 din același act normativ.
În ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 48 din OUG nr.57/2019, pe acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, răspunderea civilă delictuală este atrasă în raport de calitatea recurentului-pârât Guvernul României de emitent al HG nr.707/2006 – act administrativ cu caracter normativ, anulat în parte definitiv în ceea ce privește prevederea din art. 653 lit. i, teza finală potrivit căreia „Numerarul nedeclarat în scris care depășește limita stabilită de regulament se confiscă”.
Ca urmare a constatării nelegalității parțiale a HG nr.707/2006 reclamanții-recurenți, cu recurs incident au formulat acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004,
Aspectul de nelegalitate privind soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune nu este fondat, în mod legal prima instanță a respins această excepție, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a Deciziei ÎCCJ nr.22/2019 pronunțată în Recurs în interesul legii.
În mod legal s-a apreciat, în raport de obiectul pretențiilor întemeiate pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004,în sensul că termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la data anulării definitive a HG nr.707/2006 deoarece la această dată reclamanții puteau cunoaște întinderea prejudiciului.
Iar tot de la această dată 9.06.2022 există o hotărâre judecătorească definitivă sentința civilă nr.849/2019, prin care a fost anulată în parte HG nr.707/7.06.2006, în ceea ce privește prevederea cuprinsă în art. 653 lit. i teza finală.
Iar această hotărâre judecătorească reprezintă situația premisă și condiția de admisibilitate privind acțiunea în despăgubiri formulată pe cale separată în condițiile art. 19 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004. În acest sens sunt și prevederile din paragrafului nr.77 al Deciziei RIL nr.22/2019.
În ceea ce privește soluția de admitere dispusă pe fondul cauzei, Curtea apreciază că nu pot fi reținute aspectele de nelegalitate care privesc interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, pe aspectul îndeplinirii condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale a autorității emitente a HG nr.707/2006.
Prima instanță a analizat motivat și corect îndeplinirea în cauză a condițiilor cumulative în vederea atragerii răspunderii administrativ-patrimoniale, în sensul că recurentul-pârât răspunde patrimonial în calitate de autoritate emitentă a HG nr.707/2006, fiind în culpă în sensul că a legiferat defectuos dispozițiile art. 653 lit. i teza finală din HG nr.707/2006. Această dispoziție, care a reprezentat temeiul confiscării sumelor în numerar nedeclarate, a fost anulată definitiv ca nelegală și în consecință există legătura de cauzalitate dintre norma constatată ilegală prin hotărâre judecătorească definitivă și prejudiciul cauzat reclamanților, respectiv lipsa de folosință pentru sumele supuse conficării.
Prin urmare fiind îndeplinite condițiile antrenării răspunderii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, s-a recunoscut dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a sumelor confiscate nelegal pentru perioada 1.05.2017-17.03.2020, în cauză fiind incidente dezlegările din Decizia RIL 2/2014 pronunțată de ÎCCJ.
În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenții-reclamanți acesta este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 pct.8 C. proc. civ. pe aspectul de nelegalitate invocat respectiv nelegala admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004 ca normă specială în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 224 alin. (1) C. civ., ca normă generală.
În cauză a fost stabilit corect cadrul procesual, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice neavând calitate procesuală pasivă deoarece nu are calitatea de emitent a HG nr.707/7.06.2006, anulată în parte ca nelegală , ca act vătămător cauzator de prejudicii față care s-a format acțiune în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru acordarea de despăgubiri.
În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 224 C. civ. ca normă generală deoarece nu este situația de răspundere subsidiară a statului, ci prin raportare la obiect, în cauză calitate procesuală pasivă are Guvernul României în calitate de emitent al HG nr.707/2006.
Iar ca urmare a constatării nelegalității unei dispoziții din HG nr.707/2006, respectiv a dispozițiilor art. 653 lit. i teza finală s-a formulat acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul principal și recursul incident ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul principal formulat de pârâtul Guvernul României și recursul incident formulat de reclamanții A și B împotriva Sentinței civile nr. 1869 din 22 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 februarie 2025.