Cameră de consiliu
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de în dosarul nr. x/3/2024, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 71.471,03 lei, alcătuită din 32.216,98 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată indemnizației pentru limita de vârstă datorate de pârât în perioada martie 2021 - iunie 2022, de la scadența fiecărei obligații până la 09.02.2024 data plății efective și 39.254,05 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate de pârât cu titlu de indemnizație pentru limita de vârstă din perioada martie 2021 - iunie 2022, calculată conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, de la scadența fiecărei obligații până la 09.02.2024 data plății efective.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale
Prin Sentința civilă nr. 5719 din 05 septembrie 2024, Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că „indemnizația pentru limită de vârstă” nu are caracterul unui drept de asigurări sociale, ci a unui beneficiu pecuniar sui generis, iar actele de dispoziție privind acordarea/încetarea plății indemnizației sunt acte administrative cu caracter individual emise de către Camera Deputaților – „autoritate publică centrală” în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 96 punctul 1 C. pr. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalul a apreciat că aparține Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal competența materială de soluționare a cauzei.
2.2. Hotărârea Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Prin Sentința nr. 2058 din 12 decembrie 2024, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu pretinde plata indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006, ci urmărește numai valorificarea drepturilor accesorii izvorâte din acest drept principal, recunoscut deja în patrimoniul reclamantului, printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță civilă specializată în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
Având în vedere că natura civilă a raportului juridic dedus judecății a fost stabilită cu putere de lucru în dosarul nr. y/93/2021, curtea de apel a apreciat că se impune respectarea acelorași reguli de competență materială și în ceea ce privește valorificarea de către reclamant a drepturilor accesorii izvorâte din dreptul principal recunoscut în mod definitiv în patrimoniul său prin Sentința civilă nr. 2988 din data de 16.11.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă.
Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. pc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților, obligarea acestuia la plata sumei totale de 71.471,03 lei, alcătuită din 32.216,98 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată indemnizației pentru limita de vârstă datorate de pârât în perioada martie 2021 - iunie 2022, de la scadența fiecărei obligații până la 09.02.2024 data plății efective, și din 39.254,05 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate de pârât cu titlu de indemnizație pentru limita de vârstă din perioada martie 2021 - iunie 2022, calculată conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, de la scadența fiecărei obligații până la 09.02.2024 data plății efective.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza prin raportare la natura juridică a litigiului dedus judecății.
Înalta Curte constată că izvorul obligațiilor accesorii solicitate de reclamant este obligația principală de plată a sumei de 153.251 lei reprezentând suma indemnizațiilor pentru limită de vârstă datorate de pârât pentru perioada 01.03.2021-09.06.2022, stabilită în sarcina pârâtului prin Sentința civilă nr. 2988 din data de 16.11.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul y/93/2021, definitivă prin Decizia civilă nr. 4851 din data de 09.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, și executată de pârât la 09.02.2024.
Natura raportului juridic din prezenta cauză este aceeași cu cea a litigiului prin care dreptul principal a fost recunoscut în mod defitiv în patrimoniul reclamantului, ca urmare a anulării ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006.
Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar, prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași art., cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Faptul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, rezultă din Expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e din C adm., aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o „pensie de serviciu”, în contextul în care, prin prevederile OUG nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile de serviciu, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr.554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.
În plus, Înalta Curte observă că cererea reclamantului vizează valorificarea drepturilor accesorii izvorâte dintr-un drept principal, recunoscut deja în patrimoniul reclamantului, printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță civilă specializată în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
În concluzie, în soluționarea cererii privind plata dobânzii legale penalizatoare și actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate de pârât cu titlu de indemnizație pentru limita de vârstă din perioada martie 2021 - iunie 2022 se impune respectarea acelorași reguli de competență materială avute în vedere la soluționarea litigiului privind stabilirea obligației principale, aspect de natură a atrage competența instanței civile specializate în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
2.Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. pr. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A și pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A și pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.