Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal la data de 04.08.2023, sub dosar nr. x/2/2023, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției de respingere a plângerii din 18.07.2023 emisă de Inspector-sef B, prin care s-a respins plângerea reclamantei împotriva Rezoluției de clasare din 12.06.2023 emisă de Inspector Judiciar judecător C, solicitând admiterea contestației formulate și, pe fond, desființarea rezoluțiilor menționate, luarea măsurilor disciplinare față de cei doi judecători ai completului de judecată al Tribunalului X - Secția a VI-a civilă format din D (Președinte) și E, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/299/2020 (obiect „contestație la executare - dosar executare x/2020”), în care reclamanta are calitate de apelant; cu acordarea cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 537 din 2 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.
Prin Încheierea din data de 24.07.2024 a fost îndreptată din oficiu eroarea materială din minuta și dispozitivul sentinței, în sensul că se va menționa ”definitivă conform art. 46 din Legea nr.305/2022”.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 537 din 2 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că instanța de fond a motivat vag sentința civilă, necuprinzând în realitate motivele pentru care apreciază că acțiunea este nefondată, motivele fiind foarte generale, fără a analiza în concret de ce judecătorii au acționat corect în raționamentul juridic, nefiind suficient doar să motiveze, ci este esențial și ca motivarea să fie una corespunzătoare, logică și rațională din punct de vedere juridic, să cerceteze în concret existența motivelor indicate în acțiune, în sens contrar neexistând niciun mijloc de analiză a calității actului de judecată.
Astfel, în mod greșit instanța de fond consideră că Inspecția Judiciară nu a regăsit indiciile care să susțină săvârșirea vreunei abateri disciplinare, din moment ce activitatea de cercetare a Inspecției a fost una superficială și nu a răspuns punctual sesizării.
Recurenta a apreciat că, prin cele două rezoluții atacate, nu i s-a răspuns motivelor sesizării și că motivarea acestora este una foarte generală și vagă, motiv pentru care a formulat contestație împotriva acestora și, ulterior, prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, instanța ocolește să analizeze în concret existența motivelor sale, rezumându-se doar la a stabili că judecătorii și-au exprimat părerea pe larg din punct de vedere juridic.
Atât prin prima sesizare către Inspecția Judiciară, cât și ulterior, prin plângerea la inspectorul-șef împotriva soluției de clasare, a învederat și dovedit că cei doi magistrați ai Tribunalului au demonstrat neglijentă și culpă gravă în instrumentarea dosarului, precum eroarea gravă a instanței de a nu regăsi criticile formulate expres de reclamantă în contestația la executare, reiterate prin cererea de apel, precum și în cadrul răspunsului la întâmpinare și chiar în cadrul concluziilor orale, grava neglijență a celor două judecătoare motivând în mod eronat că acestea nu au fost invocate în cererea principală, însă instanța de fond a apreciat că aceste omisiuni și neglijențe nu există, deși nu cercetează motivul invocat.
Se observă că instanța de fond din prezentul dosar nu neagă faptul că instanța de apel (formată din cei 2 judecători) în mod greșit a respins un motiv de apel pentru că acel motiv nu ar fi fost invocat ca motiv de contestație la executare (fiind de fapt o omisiune a instanței).
Practic instanța de fond refuză sa constate motivele invocate prin acțiune, dacă existau sau nu, așa cum le-a detaliat reclamanta și apreciază fără temei că soluția ar fi fost aceeași, deși secția de contencios a Curții de Apel București nu a fost învestită cu respectivul dosar de contestație la executare, ci doar cu analiza actelor de gravă neglijență, astfel că nu are de unde ști dacă soluția rămânea sau nu aceeași, ea fiind învestită în mod limitat doar cu motivele de anulare a rezoluțiilor detaliate prin acțiune și doar atât, recurenta reiterând în continuare argumentele privind neglijența și grava culpă în instrumentarea dosarului, inclusiv privind atenția judecătorilor asupra cererii părților și privind modalitatea de studiere a acestuia și erorile instanței de judecată la care se referă sesizarea care nu pun în discuție fondul, ci erorile și grava neglijență în instrumentarea dosarului.
4. Apărările formulate în recurs
Intimate-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe motiv că sentința recurată este definitivă conform art. 46 din Legea nr.305/2022.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele instanței de recurs
În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele expuse în continuare.
Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: „(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii”, iar potrivit art. 22 alin. (1) din același Cod: „Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.”, obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124 126 din Constituția României).
Totodată, art. 457 alin. (1) Cod de procedură civilă prevede că „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței.
Așadar, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care Codul de procedură civilă sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.
Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției de respingere a plângerii din 18.07.2023 emisă de Inspector-șef B, prin care s-a respins plângerea reclamantei împotriva Rezoluției de clasare din 12.06.2023 emisă de Inspector Judiciar judecător C, solicitând admiterea contestației formulate și pe fond desființarea rezoluțiilor menționate, luarea măsurilor disciplinare față de cei doi judecători ai completului de judecată al Tribunalului X - Secția a VI-a civilă format din D (Președinte) și E, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/299/2020 (obiect „contestație la executare - dosar executare x/2020”), în care reclamanta are calitate de apelant;
Prin sentința recurată s-a respins contestația, împotriva acesteia reclamanta formulând recurs.
Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare începând cu data de 16 decembrie 2022, așadar anterior momentului introducerii pe rolul instanței a cererii de chemare în judecată, respectiv 4 august 2023 , hotărârile Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București prin care se soluționează contestațiile împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară și împotriva rezoluțiilor inspectorului-șef sunt definitive.
Prin raportare la dispozițiile legale antereferite, se reține că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.
Așa fiind, în vederea respectării principiului legalității căii de atac, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) art. 7 alin. (1) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară și va respinge recursul formulat de reclamant, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.
Respinge recursul formulat de reclamanta A S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 537 din 2 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.