Şedinţa publică din data de 4 mai 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 pronunţată la data de 02.03.2021, printre altele, Tribunalul Maramureş, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9, alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, şi spălare de bani, prevăzută de art. 23, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu consecinţele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1969.
În temeiul art. 33 din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 153.775 RON, reprezentând fructele civile dobândite prin spălarea banilor.
A constatat că inculpatul A. a achitat pe parcursul procesului penal o parte a prejudiciului cauzat părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş (pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca), respectiv suma de 227.970 RON (224.710 RON + 3260 RON).
În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 4.118.255 RON, cu dobânzi şi penalităţi aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş (pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca).
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menţinut măsura sechestrului asigurător, conform dispozitivului.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Satul Român prin ANAF şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 51/02.03.2021 a Tribunalului Maramureş, a desfiinţat în parte hotărârea apelată şi, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal început faţă de inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, înlăturând consecinţele condamnării, respectiv a aplicării pedepselor cu închisoarea, a celor complementare şi accesorii.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
A menţinut dispoziţiile instanţei de fond privind obligarea inculpatului la plata sumei de 4.118.255 RON, cu dobânzi şi penalităţi aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş (pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca).
A înlăturat dispoziţiile instanţei de fond privind menţinerea măsurii sechestrului asigurator dispusă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş prin ordonanţa din 03.04.2017 şi prin ordonanţa din data de 24.04.2017 .
A înlăturat dispoziţiile instanţei de fond privind confiscarea specială a sumei de 153.775 RON, reprezentând fructe civile dobândite prin spălarea banilor.
A menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă în dosarul penal nr. x/2010 al DNA prin ordonanţele din data de 08.12.2015 până la concurenţa sumei de 4.118.255 RON, cu dobânzi şi penalităţi aferente.
A menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond în măsura în care nu contraveneau prezentei decizii.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş (pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca) declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., a obligat pe partea civilă la plata sumei de 500 RON reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului, restul rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în perioada aprilie - mai 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al PF A., a înregistrat în contabilitatea PF A. două facturi fiscale fictive, respectiv factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 8.800.050 RON, din care TVA în sumă de 1.405.050 RON, şi factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 5.950.000 RON, din care TVA în sumă de 950.000 RON, precum şi 7 chitanţe fiscale fictive, provenind de la S.C. B. S.R.L. Baia Mare, societate comercială care nu a derulat nicio activitate, în scopul diminuării impozitului pe profit şi al deducerii nelegale de TVA, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.346.225 RON (aproximativ 1.196.961 euro la data săvârşirii faptei), din care suma de 1.983.200 RON reprezintă impozit pe venit datorat şi suma de 2.363.025 RON reprezintă TVA dedus nelegal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 5 din C. pen.
Cu toate acestea, în esenţă, instanţa de control judiciar a constatat că, la data de 9 iunie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. şi a reţinut că de la data publicării sale, această decizie devine opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanţe atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor pe care se sprijină.
Or, în considerentele acestei decizii (358/2022), Curtea Constituţională a tranşat în mod explicit natura juridică a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând şi consecinţele asociate pronunţării deciziei anterior amintite, în lipsa intervenţiei active a legiuitorului: absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).
A mai reţinut curtea de apel că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au natura unei legi penale substanţiale suspuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din C. pen. şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale.
În concret, s-a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 11 ani.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969, termenul general de prescripţie a răspunderii penale în cazul acestei infracţiuni (alin. (1) şi (3) este de 10 ani, iar cel special, prevăzut de art. 124 din C. pen. 1969 este de 15 ani, începe să curgă de la data ultimei acţiuni (mai 2008) şi se împlineşte în mai 2023 (ulterior pronunţării prezentei decizii).
Infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data pronunţării prezentei decizii, este pedepsită cu închisoarea de la 9 la 15 ani.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale în cazul acestei infracţiuni este de 10 ani care începe să curgă de la data ultimei acţiuni (mai 2008).
Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. soluţia normativă declarată neconstituţională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) şi până la modificarea dispoziţiei legale prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanţială în concret mai favorabilă persoanelor acuzate până la soluţionarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.
În esenţă, curtea de apel a apreciat că, în aplicarea mitior lex, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). În plus, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 - când s-a publicat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 - nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât şi al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.
Astfel, s-a reţinut că până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică ce va produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte.
În prezenta cauză, s-a constatat că legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) în ceea ce priveşte instituţia prescripţiei şi s-a reţinut că din luna mai 2008 a început să curgă termenul general de 10 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termen împlinit în luna mai 2018, anterior soluţionării prezentului apel.
Împotriva deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat, la data de 10 februarie 2023, recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj.
În motivarea cererii de recurs în casaţie, făcând trimitere la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, coroborat cu Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 privind stabilirea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 asupra art. 155 alin. (1) din C. pen., pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, procurorul a apreciat, în esenţă, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au rămas în fondul activ al legislaţiei şi continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.
În consecinţă, în aplicarea acestui raţionament juridic şi având în vedere că forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995), procurorul a apreciat că nu este posibilă examinarea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin prisma termenului general al prescripţiei răspunderii penale, ci examinarea trebuie făcută şi prin raportare la instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din noul C. pen., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018.
A mai arătat procurorul că, în considerente, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
Curtea a constatat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. A mai constatat Curtea că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative.
În fine, s-a mai arătat că instanţa de contencios constituţional a subliniat că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale, astfel încât termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.
Conchizând, făcând trimitere la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, procurorul a susţinut că, în toate cazurile, legea a prevăzut expres că au efect întreruptiv de prescripţie actele care se comunică învinuitului sau inculpatului şi a arătat următoarele: prin procesul-verbal din 2.04.2015 au fost aduse la cunoştinţa suspectului A. acuzaţiile, încadrarea juridică, drepturile şi obligaţiile procesuale; prin ordonanţa din 2.04.2015 a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A.; prin procesul-verbal din 2.04.2015 au fost aduse la cunoştinţa inculpatului A. acuzaţiile, încadrarea juridică, drepturile şi obligaţiile procesuale; prin ordonanţa din 2 aprilie 2015 s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul A., pe o durată de 60 zile, respectiv din 2.04.2015 până în 31.05.2015, măsură care a fost prelungită în mod repetat, ultima prelungire fiind dispusă prin ordonanţa din 18 noiembrie 2015, pe o durată de 60 zile, respectiv din 28.11.2015 până la 26.01.2016.
În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a treia din C. proc. pen., a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 06 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv, 04.05.2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
Deopotrivă, Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
În consecinţă, completările aduse cererii de recurs în casaţie în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.
Analizând în aceste coordonate recursul în casaţie, respectiv criticile formulate de parchet prin cererea introductivă care se circumscriu cazului de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada aprilie - mai 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al PF A., a înregistrat în contabilitatea PF A. două facturi fiscale fictive, respectiv factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 8.800.050 RON, din care TVA în sumă de 1.405.050 RON, şi factura nr. x/30.04.2008, pentru o valoare de 5.950.000 RON, din care TVA în sumă de 950.000 RON, precum şi 7 chitanţe fiscale fictive, provenind de la S.C. B. S.R.L. Baia Mare, societate comercială care nu a derulat nicio activitate, în scopul diminuării impozitului pe profit şi al deducerii nelegale de TVA, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 4.346.225 RON (aproximativ 1.196.961 euro la data săvârşirii faptei), din care suma de 1.983.200 RON reprezintă impozit pe venit datorat şi suma de 2.363.025 RON reprezintă TVA dedus nelegal, fapte ce se circumscriu infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 5 din C. pen.
Curtea de Apel Cluj a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, iar în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit în luna mai 2018, anterior pronunţării deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj.
Examinând critica formulată de Ministerul Public în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
În faza judecării apelului, Curtea de Apel Cluj a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatului A., inclusiv ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.
În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 5 din C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., de 10 ani şi a început să curgă în luna mai 2008, data săvârşirii ultimului act material din conţinutul infracţiunii de referinţă.
De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în luna mai 2018, pentru infracţiunea ce a făcut obiectul acuzaţiei penale.
În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 127/A din data de 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2023.