Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de către inculpatul A..
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată este inadmisibilă, nefiind îndeplinite, cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În acest sens, s-a constatat că excepţia a fost invocată de o persoană ce are calitatea de inculpat în dosar; excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti; prevederile ce fac obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o Decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia vizează neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, însă, prevederile nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Inculpatul a considerat că este îndeplinită şi această condiţie, în contextul în care a solicitat - în susţinerea apelului - în mod subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, dar aceasta, numai în ipoteza în care instanţa de apel operează o schimbare a încadrării juridice a faptelor, mai exact, o reformare a hotărârii apelate, în sensul ruperii unităţii infracţionale a faptelor reţinute în sarcina inculpatului (cele din 2007 şi, respectiv, cele din 2008) pentru ca ulterior, să pronunţe fie o soluţie de achitare, fie o soluţie de încetare a procesului penal, pe motiv de prescripţie a răspunderii penale, conform noului C. pen.
Curtea de Apel Cluj nu a împărtăşit această opinie, apreciind că ceea ce nemulţumeşte inculpatul, nu este o veritabilă neconstituţionalitate a unor texte de lege aplicabile în speţă, ci tocmai neaplicarea unor texte de lege de către instanţa de fond.
Ori, în contextul în care instanţa de fond a pus în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina tuturor inculpaţilor, în sensul reţinerii C. pen. 1969 ca lege penală mai favorabilă şi, în apel, inculpatul nu critică acest aspect, iar pe de altă parte, sub imperiul vechiul C. pen. nefiind împlinit termenul prescripţiei speciale şi nici cel al prescripţiei generale a răspunderii penale şi, dispoziţiile art. 123 C. pen. 1969 nu au fost declarate neconstituţionale - Curtea de Apel Cluj a apreciat că excepţia invocată de inculpat nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Împotriva acestei încheieri, în termen, inculpatul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În acest sens, recurentul inculpat a arătat că a invocat excepţia numai cu privire la sintagma "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe", astfel cum se prezintă norma legală după soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018, apreciind că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României.
În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, inculpatul a susţinut că textul art. 155 alin. (1) C. pen., nu îndeplineşte condiţiile de previzibilitate, lipsa de reglementare a situaţiilor în care poate interveni întreruperea prescripţiei răspunderii penale fiind de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, după intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţional, un caracter neconstituţional. Astfel, inculpatul a susţinut că, îi sunt încălcate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, pentru că nu cunoaşte care sunt acele acte care pot întrerupe cursul prescripţiei.
Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:
a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Analizând condiţiile enumerate, se constată că excepţia a fost invocată de către o parte din proces, respectiv inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, în cursul judecării apelurilor declarate împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat fondul acţiunii penale, iar aceasta vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit cărora "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Înalta Curte observă că recurentul inculpat susţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizează sintagma "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe", invocând neconstituţionalitatea acesteia, pe motiv că, la acest moment, nu sunt reglementate situaţiile care pot întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale; astfel, critică norma legală menţionată, sub aspectul neîndeplinirii condiţiei de previzibilitate, prin prisma intervenirii Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, deşi considerentele acestei decizii de neconstituţionalitate sunt clare sub aspectele aduse în discuţie.
În acest context, referitor la cerinţa ca textele criticate să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a Romaniei referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018), prin care s-a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Astfel, prin decizia menţionată, instanţa de control constituţional s-a pronunţat asupra lipsei de conformitate dintre dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., criticate şi în prezenta cauză de către inculpatul A., şi dispoziţiile constituţionale relative la îndeplinirea condiţiei de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituţie), reţinând în considerente (paragrafele 30 şi 31) că, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite, fiind lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.
Totodată, prin considerentele aceleiaşi decizii (paragraful 34), Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului inculpat, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite în cauză, cumulativ, cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în condiţiile în care se tinde la reexaminarea unor aspecte clarificate printr-o decizie anterioară de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale, decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
Pe de altă parte, în ce priveşte condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte aminteşte numai că, în cadrul examenului de admisibilitate, este necesar ca instanţa să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, nefiind suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului.
Ca atare, similar primei instanţe, Înalta Curte apreciază că această cerinţă nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
În plus, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanţei sau se tinde la modificarea legii.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2015.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2015.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2021.