Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2022 pe rolul Tribunalului Bacău – Secția a II-a Civilă și de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/110/2022, reclamantul U.A.T. Orașul Buhuși a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A S.A obligarea pârâtului la plata sumei de:
- 266.836,68 lei din care suma de 241.637,46 lei reprezentând valoare lucrări executate și suma de 25.199,22 lei proiectare și avize achitate de U.A.T. Orașul Buhuși;
- 9.614,76 lei cota de cofinanțare de 43,72% din valoarea lucrărilor suplimentare executate care revenea pârâtului din valoarea inițială a contractului, prejudiciu adus instituției lor prin neplata contravalorii cotei- părți din contractul nr. 384/E/12.10.2018 încheiat între Orașul Buhuși în calitate de solicitant, B S.R.L. în calitate de executant și A S.A. în calitate de operator.
Prin încheierea nr. 28/2022 din 6 octombrie 2022, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Mureș la 2 noiembrie 2022.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2023 Tribunalul Specializat Mureș a introdus în cauză, în calitate de intervenient forțat societatea B S.R.L.
Prin Încheierea nr. 89 din data de 6 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâtul A S.A.
S-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul U.A.T. Orașul Buhuși în contradictoriu cu pârâtul A S.A. și intervenientul forțat B S.R.L., pentru suma de 258.655,12 lei, ca prescrisă.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul U.A.T. Orașul Buhuși în contradictoriu cu pârâtul A S.A. și intervenientul forțat B S.R.L. având ca obiect pretenții, pentru suma de 8.796,32 lei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, reclamantul U.A.T. Orașul Buhuși.
Prin decizia nr. 62/A din 7 martie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins cererea de apel formulată de reclamanta U.A.T. Orașul Buhuși împotriva Încheierii nr. 89/06.06.2023 pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/110/2022; a respins cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata S.C. B S.R.L.
Recurentul-reclamant U.A.T. Orașul Buhuși a declarat recurs împotriva deciziei nr. 62/A din 7 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a ,,sentinței civile atacate”, iar, în rejudecarea fondului cauzei, admiterea acțiunii formulate de U.A.T. Orașul Buhuși.
Recurenta-reclamantă a considerat că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică întrucât, în mod greșit, a reținut și interpretat că pentru suma de 266.836,68 lei ar fi intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Potrivit susținerilor recurentei, ,,sentința” este criticată în ceea ce privește greșita aplicare a prevederilor legale care țin de interpretarea dispozițiilor atât a art. 2540 C. civ., cât și a Legii nr. 123/2012 a energiei și a gazelor naturale. Astfel, instanța de fond a făcut o aplicare și o interpretare eronată a dispozițiilor legale, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale.
Deși motivarea instanței de fond apare ca fiind una extrem de elaborată, principala aplicare greșită a normelor de drept material rezidă în aceea că instanța nu a ținut cont de enunțurile clare din legislație.
Astfel, a susținut recurenta, în Notificarea de punere în întârziere nr. 7555/24.02.2022 sunt prevăzute expres și punctat dispozițiile art. 151 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, în vigoare la data executării contractului.
De asemenea, s-a menționat în Notificare că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data semnării contractului, operatorul este obligat să restituie sumele investite de solicitant, indiferent că a participat în cotă parte sau în totalitate la finanțarea investiției, fără a face vreo distincție că sunt independente sau nu de voința operatorului.
Față de cele arătate, în mod eronat instanța de apel a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 266.836,68 lei.
A susținut recurenta că, ținând cont de dispozițiile art. 2540 C. civ., prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge, numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
Or, a susținut recurenta, Notificarea a fost făcută în data de 24.02.2022, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței în data de 05.08.2022.
Cu privire la fondul cauzei, a susținut recurenta, în contractul nr. 384/E din 12.10.2018, se arată că părțile vor contribui la cofinanțarea lucrărilor de proiectare și execuție din orașul Buhuși, strada (…), partea operatorului A S.A. care va fi achitată executantului intervenientul forțat din prezenta cauză, fiind de 170.675,57 lei TVA inclus, reprezentând valoarea cu care va participa la realizarea investiției în valoare totală de 390.322,24 lei inclusiv TVA.
Partea de cofinanțare în sumă de 170.657,57 lei nu este explicitată de către operator (intimatul pârât) în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 104/09.07.2015 prin prezentarea unor indicatori cost beneficiu din care să rezulte diferența între suma stabilită inițial pentru cota aferentă operatorului care rezultă din adresa nr. 236/09.05.2018 de 16.618,11 lei și cea stabilită prin contractul nr. X/E/12.10.1208 unde valoarea este de 170.675,57 lei, de aici rezultând că au intervenit modificări în indicatorii cost beneficiu.
Din procesul verbal de recepție al lucrării nr. 10080/28.03.2019 rezultă că valoarea totală a lucrării este de 412.313,93 lei inclusiv TVA, ceea ce demonstrează că valoarea lucrărilor a crescut de la 390.322,24 lei la 412.313,93 lei.
Diferența în sumă de 21.991,69 lei care a rezultat în urma unor lucrări suplimentare acceptate și de operator a fost achitată numai de U.A.T. Orașul Buhuși fără ca operatorul să achite cota de cofinanțare și pentru aceste lucrări suplimentare ce îi revenea.
Nu este menționat niciunde în contractul nr. 384/E/12.10.2018 că, în cazul apariției unor lucrări suplimentare U.A.T. Orașul Buhuși se obligă să le achite integral în mod solitar.
Dacă pentru valoarea inițială s-a stabilit cota de cofinanțare a intimatului pârât în procent de 43,72% din valoarea totală, atunci și valoarea suplimentară va fi cofinanțată tot cu 43,72% de către operator.
Intimata B S.R.L. a transmis întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului.
De asemenea, intimata A S.A. a transmis întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași art. stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
În speță, deși recurentul a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, recurentul nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în motivele de recurs neregăsindu-se considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat menținerea soluției primei instanțe, ci aprecieri generale și factuale legate de întreruperea cursului prescripției și de fondul cauzei.
De altfel, așa cum a observat și intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs și de apel formulate de aceeași parte în cauză.
În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel Târgu Mureș spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.
Or, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.
În consecință, constatând că recurentul nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul juridic al curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către acesta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt și motivele prezentate în cererea de apel, în raport de care instanța de prim control judiciar a expus argumentele de ordin juridic ce reflectă soluția de respingere a apelului, Înalta Curte reține că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel ce țin de corecta aplicare a legii, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.
Așa fiind, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant U.A.T. Orașul Buhuși împotriva deciziei nr. 62/A din 7 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Totodată, va respinge ca nefondată cererea intimatei B S.R.L. de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, observând că nu au fost administrate dovezi care să ateste efectuarea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant U.A.T. Orașul Buhuși împotriva deciziei nr. 62/A din 7 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Respinge ca nefondată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă B S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2024.