Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 364 din 29.11.2023, pronunțată de Tribunalul Argeș, printre altele, s-a dispus:
I.1. În temeiul art.396 alin.(2) din Codul de procedură penală, art.213 alin. (1) din Codul penal rap. la art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art.213 alin. (1) din Codul penal rap. la art.35 alin.(1) din Codul penal în cond. art.5 alin.(1) din Codul penal (privind pe B).
În baza art.67 alin.(2) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit. a), lit. b) din Codul penal respectiv: a) - dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.65 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit. a), lit. b) din Codul penal, respectiv: a) - dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
2. În temeiul art.396 alin.(6) din Codul de procedură penală, rap. la art.16 alin.(1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, art.154 alin.(1) lit.d) din Codul penal, art.155 alin.(1) din Codul penal (interpretat prin Decizia C.C.R. nr.297/2018 și nr.358/2022) și art.5 din Codul penal, s-a încetat procesului penal față de inculpatul A, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de camătă, în formă continuată, prevăzută de art.351 din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal în cond. art.5 alin.(1) din Codul penal
3. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019, a fost achitat inculpatul A, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului rap. la art.35 alin.(1) din Codul penal în cond. art.5 alin.(1) din Codul penal
În baza art.91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului A, iar conform art.92 alin.(1) din Codul penal s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani, termen ce va începe să curgă, conform art.92 alin.(2) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
II. 1. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal, a fost achitat inculpatul C, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art.213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal.
2. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019, a fost achitat inculpatul C, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în cond. art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal.
S-a constatat că inculpatul C a fost reținut, arestat preventiv și s-a aflat în arest la domiciliu în perioada 04.07.2017 – 27.10.2017.
III. 1. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal a fost achitat inculpatul D, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art.213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal
2. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019, a fost achitat inculpatul D, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în cond. art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal.
S-a constatat că inculpatul D a fost reținut, arestat preventiv și s-a aflat în arest la domiciliu în perioada 04.07.2017 – 27.10.2017.
IV. 1. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal, a fost achitat inculpatul E, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art.213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal.
2. În temeiul art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală și art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019, a fost achitat inculpatul E, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art.49 alin.(1) lit. b) din Legea nr.129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în cond. art.35 alin.(1) din Codul penal și art.5 alin.(1) din Codul penal.
S-a constatat că inculpatul E a fost reținut, arestat preventiv și s-a aflat în arest la domiciliu în perioada 04.07.2017 – 27.10.2017.
Împotriva sentinței penale nr. 364/29.11.2023, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/109/2022, au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul A
Prin decizia penală nr. 855/A din data de 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești- Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în temeiul art. 421 alin.(1)pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, printre altele, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpatul A, împotriva sentinței penale nr. 364/29.11.2023, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/109/2022, privind pe inculpații C, D și E.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând, s-au dispus următoarele:
S-a înlăturat condamnarea inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 alin.(1) din Codul penal rap la art. 35 alin.(1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu toate consecințele.
În baza art. 396 alin.(8) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. lit. f) din Codul de procedură penală cu referire la art. 153 alin.(1) rap. la art. 154 alin.(1) lit. c) din Codul penal s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 alin.(1) din Codul penal rap la art. 35 alin.(1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În baza art. 112 alin.(1) lit. e din Codul penal, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A a sumelor de bani dobândite prin săvârșirea faptelor de proxenetism și camătă, respectiv 21.479 Euro, 3241 GBP și 6628 lei.
S-au înlăturat soluțiile de achitare a inculpaților C, D și E.
În baza art. 213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin.(1) din Codul penal, cu aplic art. 5 alin.(1) din Codul penal a fost condamnat inculpatul C la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) din Codul penal.
În baza art. 62 din Codul penal a fost aplicată inculpatului C pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 100.000 lei ( 250 zile-amendă x 400 lei).
În baza art. 65 alin.(1) din Codul penal, a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 91 și art. 92 alin.(1) din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani.
În baza art. 213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin.(1) din Codul penal, cu aplic art. 5 alin.(1) din Codul penal condamnă inculpatul E la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b din Codul penal.
În baza art. 62 din Codul penal a fost aplicată inculpatului E pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 125.000 lei (250 zile-amendă x 500 lei).
În baza art. 65 alin.(1) din Codul penal, a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 91 și art. 92 alin.(1) din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani.
În baza art. 213 alin.(1) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin.(1) din Codul penal, cu aplic art. 5 alin.(1) din Codul penal condamnă inculpatul D la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) din Codul penal.
În baza art. 62 din Codul penal a fost aplicată inculpatului D pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 100.000 lei ( 250 zile-amendă x 400 lei).
În baza art. 65 alin.(1) din Codul penal, a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 91 și art. 92 alin.(1) din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 855/A din data de 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești- Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, au declarat recurs în casație inculpații A (la data de 05.11.2024), C (la data de 30.10.2024), D (la data de 30.10.2024) și E (la data de 31.10.2024)
Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art.438 alin.(1) pct.7 și pct. 12 din Codul de procedură penală.
Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin.(1) pct. 7 din Codul de procedură penală, în esență, a susținut că, reținerea infracțiunii de proxenetism fără nicio sumă transferată dovedită în apel, nu îndeplinește tipicitatea legală prevăzută de norma de incriminare în contextul în care nu s-a dovedit cauzal transferul sumei de bani, corelată cu un act sau mai multe acte materiale bine identificate în urma cercetării judecătorești.
Astfel, recurentul a susținut că în situația în care, în cauză, nu sunt dovedite în urma unei cercetări judecătorești alte sume de bani, ca rezultate din infracțiunea de proxenetism pentru care acesta fost condamnat, nu sunt întrunite elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare.
Totodată, în contextul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de proxenetism, s-a susținut că, deși, pesoana vătămată s-a constituit parte civilă pentru daune materiale, în cuantum de 16.595 euro, acestea nu au fost acordate, astfel încât, în lipsa dovedirii pretențiilor materiale soldate cu respingerea cererii, nu poate atrage identificarea tipicității legale pentru alte acte materiale ale infracțiunii de proxenetism, altele decât relația cu Austria.
În ceea ce privește, criticile formulate de recurent din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin.(1) pct. 12 din Codul de procedură penală acestea au vizat faptul că este nelegală confiscarea sumelor de bani, în cuantum de 21.479 Euro, 3241 GBP și 6628 lei, reținute ca provenind din:
-un act de proxenetism care nu mai face parte din acuzația penala — 5.000 Euro / Austria;
- o faptă de camăta ce nu a făcut obiectul cercetării judecătorești nici în fond și nici în apel, nefiind stabilit printr-un proces echitabil, vinovația delictuală ori penală.
Sub acest aspect, recurentul a susținut că în mod nelegal s-a dispus confiscarea, având în vedere ca actul material din Austria (în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism), unde s-a reținut aceasta sumă, nu mai face obiectul acuzației penale, nefăcând parte nici din motivele apelului Parchetului (în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, motivele de apel ale Parchetului au vizat în mod expres doar individualizarea pedepsei).
Pe de altă parte, sumele reținute în ceea ce privește infracțiunea de camătă nu pot face obiectul confiscării atâta timp cât acesta a solicitat expres că nu dorește continuarea procesului penal în ceea ce privește această infracțiune, situație în care instanța de fond a reținut (considerente menținute de instanța de apel) că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei – respectiv a vinovăției sau nevinovăției.
În acest context, s-a susținut că latura civilă trebuia lăsată nesoluționată, având în vedere că o soluție de confiscare atrage implicit vinovația delictuală a inculpatului care nu a solicitat continuarea procesului penal, dimpotrivă a renunțat și la probe.
Astfel, s-a precizat că, instanța de judecată nu poate reține o vinovăție delictuală fără a se reține și o vinovăție penală, o situație contrară punând inculpatul în imposibilitatea de a se apăra în apel, și, având în vedere că acesta nu a dorit continuarea procesului penal, nu i se poate stabili o vinovăție delictuală sau penală, împotriva protecției art. 78 din Codul de procedură penală, care în acest mod și-ar pierde utilitatea juridică pentru care a fost dat.
Concluzionând, recurentul a solicitat constatarea nelegalității soluției de confiscare pentru motivele expuse, aspect ce generează nu numai nelegalitatea măsurii confiscării, ci implicit și lipsa evaluării prevederii faptei de proxenetism în legea penală, astfel încât, în temeiul art. 448 alin.(1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.
Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul E a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin.(1) pct.7 din Codul de procedură penală.
În temeiul art. 448 alin.(1) pct 2. lit. a) din Codul de procedură penală a solicitat admiterea recursului formulat împotriva deciziei penale nr. 855/A pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie (la data de 3 octombrie 2024, iar pe cale de consecință, casarea hotărârii atacate cu privire la latura penală și achitarea în baza art. 16 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală.
Sub acest aspect, în esență, s-a susținut că, în speța dedusă judecății, deși acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 din Codul penal, cu toate că lipsește tipicitatea obiectivă, ca trăsătură esențială a infracțiunii, în modalitatea de ”obținere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției", în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de soție a inculpatului.
În acest sens s-a precizat că simpla conviețuire dintre o persoană și o alta care practică prostituția, eventuala înlesnire a acesteia derivată din actul de conviețuire, precum și obținerea de foloase patrimoniale, strict în temeiul și având în vedere relația de conviețuire dintre cei doi soți/concubini, nu constituie activități care să poată fi circumscrise activității de proxenetism cu semnificație penală.
Astfel, s-a susținut că norma de incriminare subzistă doar în cazul în care în relație există o subordonare/exploatare a persoanei care practică prostituția față de cealaltă.
De asemenea, s-a susținut că incriminarea faptei de proxenetism își propune în primul rând să protejeze dreptul la autodeterminare al persoanei (ca o componentă a dreptului la viață privată) din perspectiva unei decizii libere și voite cu privire la practicarea sau nu a acestei activități, în acest sens fiind invocată jurisprudența CEDO (Cauza Pessino contra Franței, Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni contra României).
Pe cale de consecință, recurentul a apreciat că prin modalitatea de condamnare au fost încălcate art.le 7 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din considerentele invocate anterior, precum și art. 6 - dreptul la un proces echitabil.
Sub aspectul nerespectării dreptului la un proces echitabil recurentul a susținut că s-a dispus condamnarea acestuia exclusiv în baza interceptărilor dintre martoră, inculpat și o persoană neidentificată, respectiv presupusul cumpărător a serviciilor sexuale.
Raport la aceste aspecte, s-a apreciat că în absența altor probe în dosar, care să coroboreze interceptările existente, caracterul decisiv al acestora conduce la concluzia că instanța, apreciind în mod corect și echitabil fiabilitatea acestor probe, va dispune o soluție de achitare. ”Curtea consideră că dreptul la apărare al reclamantului a suferit astfel o limitare incompatibilă cu cerințele unui proces echitabil. Prin urmare, a fost încălcat art. 6^1 din Convenție coroborat cu art. 6^3 lit. d). ”(punctul 77 din Hotărârea din 9 iulie 2013 în cauza Sică împotriva României (Cererea nr. 12036/05).
Un alt motiv de critică formulat de recurent visează că acest caracter nelegal al condamnării derivă din prezumțiile aplicate de către instanța de apel în analiza acesteia, care s-a concretizat prin condamnarea sa
În acest context, în esență, s-a susținut că singurele mijloace de probă care conduc către concluzia condamnării sunt discuțiile telefonice ale martorei cu inculpatul și o persoană neidentificată (redate mai sus), toate celelalte indicii menționate fiind doar interpretări speculative ale unor gesturi și atitudini.
În continuare s-a menționat că hotărârea atacată redă fidel susținerile rechizitoriului, transpunând din zona de acuzație, în aceea de certitudine, fără suport probator.
Prin cererile de recurs în casație formulate, inculpații C și D au invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin.(1) pct.7 Cod procedură penală.
În temeiul art. 448 alin.(1) pct 2. lit. a) din Codul de procedură penală au solicitat admiterea recursului formulat împotriva deciziei penale nr. 855/A pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, iar pe cale de consecință, casarea hotărârii atacate și achitarea în baza art. 16 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură penală.
În susținerea cazului de casare invocat, în esență, recurenții au precizat faptul că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, pentru care aceștia au fost condamnați, trebuie ca subiectul pasiv secundar, sa fie o persoană care practică prostituția, care întreține acte sexuale pentru a obține foloase materiale. În acest context, s-a precizat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată nu rezultă în afara oricărui dubiu că numitele F, respectiv G practicau prostituția, ci din probele administrate rezultă cu certitudine ca aceasta practicau activitatea de masaj erotic.
Astfel, s-a susținut că instanța de apel în mod nelegal a decis condamnarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism apreciindu-se, în mod greșit, faptul că activitatea de masaj erotic poate fi încadrată ca și activitate de prostituție, deși cele două activități sunt diferite, pentru că în cazul masajului erotic nu se poate retine existența unui act sexual, așa cum acesta este obligatoriu în cazul activității de prostituție.
Prin încheierea nr. 104/RC din 26 februarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosarul nr. x/109/2022, în baza art. 440 alin. (4) din Codul procedură penală, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații C, D și E împotriva deciziei penale nr. 855/A din data de 03 octombrie 2024 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/109/2022, iar în temeiul art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva aceleași decizii.
S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 1, fiind acordat termen de judecată, în ședință publică, la data de 9 aprilie 2025, cu citarea recurenților inculpați C, D și E și încunoștințarea apărătorilor aleși.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații C, D și E, a constatat că decizia penală nr. 855/A din data de 03 octombrie 2024 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind, așadar respectate dispozițiile art.434-436 din Codul de procedură penală.
S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.437 alin.(1) din Codul de procedură penală, fiind menționate: numele și prenumele părțior care au exercitat recursul în casație, semnătura recurenților inculpați, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.
Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către prin cererile de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art.438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, iar cererile de recurs în casație îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de art.434 - 438 Cod procedură penală, a dispus, în baza art. 440 Cod procedură penală, admiterea acestora în principiu în ceea ce îi privește pe inculpații C, D, iar în ceea îl privește pe inculpatul E (doar în ceea ce privește analizarea tipicității obiective a infracțiunii de proxenetism în modalitatea de ”obținere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției", din perspectiva în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de soție a inculpatului).
Referitor la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A, Înalta Curte a reținut că acesta a invocat în mod formal cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală în condițiile în care împotriva acestuia nu s-a dispus o soluție de condamnare pentru o faptă care nu ar fi prevăzută de legea penală, ci una de încetare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, astfel că s-a apreciat că aceasta nu are aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele acestui caz de casare, motiv pentru care în temeiul art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă.
Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală, Înalta Curte constată că recursurile în casație formulate de inculpații C, D și E, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit Codului de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.
Potrivit art. 447 din Codul de procedură penală, pe această cale instanța de casație examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în autoritatea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art.438 alin.(1) din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin.(1) pct. 7 din Codul de procedură penală, se arată că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Jurisprudența Înaltei Curți a relevat în mod constant că dispozițiile art. 438 alin.(1) pct. 7 din Codul de procedură penală. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.
Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin.(1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.
Evaluând, în aceste limite, cererile de recurs în casație formulate în cauză, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin.(1) pct. 7 din Codul de procedură penală, invocat de:
Recurentul inculpat E ce a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 din Codul penal, cu toate că lipsește tipicitatea obiectivă, ca trăsătură esențială a infracțiunii, în modalitatea de ”obținere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției", în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de soție a inculpatului.
În acest sens s-a precizat că simpla conviețuire dintre o persoană și o alta care practică prostituția, precum și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități, strict în temeiul și având în vedere relația de conviețuire dintre cei doi soți/concubini, nu constituie aspecte care să poată fi circumscrise activității de proxenetism cu semnificație penală.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 din Codul penal corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpatului E.
În concret, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că ”în baza aceleiași rezoluții infracționale, a obținut, în mod repetat, sume de bani de pe urma practicării prostituției de către numita H, pe care de altfel a și determinat-o să practice prostituția, obținând în perioada 2009 - iulie 2017, sumele de 97.119 euro, 77.336 GBP și 100 USD”.
Conform dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea de proxenetism constă în ”determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane”.
Astfel, în raport cu modalitatea de incriminare a infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 din Codul penal, în varianta obținerii de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta se realizează indiferent de calitatea persoanei care practică prostituția, legiuitorul nereglementând nicio condiție în acest sens, astfel încât poate fi orice persoană. În consecință, în absența oricărei precizări a legiuitorului, persoanele majore care au calitatea de concubină sau de soție a făptuitorului nu pot fi excluse, pe cale de interpretare, din sfera subiectului pasiv al infracțiunii de proxenetism.
Așadar, se reține faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, chiar în condițiile în care fapta este comisă de soțul sau de concubinul persoanei care practică prostituția, fără a reglementa vreo formă de excludere pe baza unei anumite calități a acestei persoane.
În continuare, Înalta Curte precizează că existența raporturilor personale specifice căsătoriei sau relației de concubinaj nu poate constitui o cauză care să excludă tipicitatea infracțiunii cât timp valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism conform art. 213 din Codul penal este libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana „exploatată”, care devine astfel subiect pasiv al infracțiunii. În sensul celor menționate sunt și considerentele Deciziei nr. 874 din 15 decembrie 2015 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 20/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a stabilit că ”obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană”).
Relevanță sub acest aspect, prezintă și Decizia nr. 1/2019 a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, deși s-a respins ca inadmisibilă sesizarea ce viza, printre altele, și aspectele supuse analizei în prezenta cauză, respectiv ” Dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea «obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției» – lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului”, în considerente s-a precizat că această aparentă problemă de drept nu comportă nicio dificultate de interpretare, în raport, cu caracterul clar, inteligibil și neechivoc al normei de incriminare.
Rezultă, așadar cu claritate, chiar din conținutul normei de incriminare, că nu este reglementată nicio cauză de nepedepsire în ceea ce privește obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului.
În acest context, Înalta Curte reține că fapta inculpatului E de a obține, în perioada 2009 - iulie 2017, în mod repetat, sume de bani de pe urma practicării prostituției de către numita H, respectiv sumele de 97.119 euro, 77.336 GBP și 100 US, folosite, ulterior, pentru achiziționarea mai multor bunuri imobile și mobile, identificate pe larg în cuprinsul deciziei atacate, întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal.
Recurenții inculpați C și D, ce au susținut, în esență, că s-a dispus, mod nelegal, condamnarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism apreciindu-se, în mod greșit, faptul că activitatea de masaj erotic poate fi încadrată ca și activitate de prostituție, deși cele două activități sunt diferite, pentru că în cazul masajului erotic nu se poate reține existența unui act sexual, așa cum acesta este obligatoriu în cazul activității de prostituție.
Analizând criticile formulate de cei doi inculpați privind latura obiectivă a infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din Codul penal, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt valorificată prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că inculpatul C ”în baza aceleiași rezoluții infracționale, a obținut, în mod repetat, sume de bani de pe urma practicării prostituției de către numita F, pe care de altfel a și determinat-o să practice prostituția, obținând, în perioada 2014 - iulie 2017, sumele de 46.709 euro și 14.078 lei” iar inculpatul D, ”în baza aceleiași rezoluții infracționale, a obținut, în mod repetat, sume de bani de pe urma practicării prostituției de către numita G, pe care de altfel a și determinat-o să practice prostituția, obținând în perioada 2014 - iulie 2017, sumele de 55.568 euro și 1.467,5 lei.”
Astfel, în raport cu situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel, reține instanța de casație că, în mod corect, s-a apreciat că, în cauză, acțiunile realizate de inculpați se suprapun conținutului tipicității obiective al infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin.(1) din Codul penal, inclusiv asupra calificării, ca prostituție, în accepțiunea dispozițiilor art. 213 alin.(4) din Codul penal, a activității desfășurate de numitele F și G.
În acest sens, la fila 89 a deciziei pronunțate de instanța de apel, s-a reținut, în mod definitv, faptul că ”Împrejurarea că anunțurile de pe site-ul www.X.com cu privire la practicarea masajului erotic, reprezentau în realitate o metodă folosită de martorele F și G pentru a găsi clienți în vederea practicării prostituției, rezultă din declarația martorei I, aceasta detaliind modalitatea în care practica prostituția folosindu-se de site-ul www.X.com pentru găsirea clienților, declarație care confirmă și se coroborează cu cele declarate de martora cu identitate protejată J.”
În aceste condiții, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpați, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală.
Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin.(1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Or, prin motivele de recurs formulate de recurenți se tinde tocmai către finalitatea mai sus menționată.
Concluzionând, în condițiile în care fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație pornesc de la negarea bazei factuale sub aspectul practicării prostituției de către numitele F și G, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual, și de asemenea, reținându-se că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurenților C și D sunt nefondate.
Înalta Curte reține, însă, faptul că, potrivit art.213 alin. (4) din Codul penal, prin prostituție se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale. În acest context, se arată faptul că legea nu distinge, așadar, natura actelor sexuale, astfel că ele pot fi de orice natură, nu doar raporturi sexuale.
Reținând acest context, Înalta Curte arată că masajul erotic care, prin natura activității sale, are drept rezultat final satisfacerea sexuală a clientului, intră în noțiunea de ”act sexual” prevăzută de art. 213 alin. (4) din Codul penal, aspect ce ar fi permis, de asemenea, îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin.(1) din Codul penal, reținută în sarcina inculpaților C și D.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații C, D și E împotriva deciziei penale nr. 855/A din data de 03 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. 2965/109/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații C, D și E împotriva deciziei penale nr. 855/A din data de 03 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/109/2022.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2025.