Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 64 din data de 29.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/39/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A.
În baza art. 166 alin. (4) și 6 lit. a raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată de Tribunalul Copenhaga, la data de 04.04.2024 rămasă definitivă la data de 04.04.2024, nr. de înregistrare a hotărârii SS x/2024 prin care persoana transferabilă A a fost condamnată la pedeapsa de 365 zile închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv:
- tentativă la infracțiunea de furt prev. de art. 285 276 rap. la art. 21 C. pen. danez, ce își găsește corespondent în legislația penală română în tentativă la infracțiunea de furt, prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. (1) C. pen. român;
- furt prin efracție prev. de art. 285 276 a C. pen. danez, ce își găsește corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. român;
- încălcarea art. 59 b din Legea privind regimul străinilor ce își găsește corespondent în legislația penală română în infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A (cetățean român, fiul lui (...), născut la data de (...) în municipiul Botoșani, jud. Botoșani, domiciliat în str. (...), mun. Botoșani jud. Botoșani, (...)), într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 365 zile închisoare.
În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 365 zile perioada detenției de la data de 03.04.2024 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În esență, pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin Sentința penală pronunțată de Tribunalul Copenhaga, la data de 04.04.2024 rămasă definitivă la data de 04.04.2024, nr. de înregistrare a hotărârii SS x/2024, persoana transferabilă A a fost condamnată la pedeapsa de 365 zile închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv tentativă la infracțiunea de furt prev. de art. 285 276 rap. la art. 21 C. pen. danez, furt prin efracție prev. de art. 285 276 a C. pen. danez și încălcarea art. 59 b din Legea privind regimul străinilor ce își găsește corespondent în legislația penală română în infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.
Verificând condițiile speciale de recunoaștere prev. de art. 167 alin. (1) lit. a din Legea nr. 302/2004, cu privire la cererea de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești privindu-l pe cetățeanul român A, Curtea de Apel Suceava a constatat că acestea sunt îndeplinite în sensul că hotărârea de condamnare ce se solicită a fi recunoscută, este definitivă și executorie; faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa de 365 zile închisoare cetățeanului român constituie infracțiuni și pe teritoriul României, având corespondent în C. pen. român; - persoana condamnată A are cetățenia română și trăiește pe teritoriul României; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare obligatorii prev. de art. 163 alin. (1) lit. a alin. (2) Legea nr. 302/2004 ori vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare facultative prev. de art. 163 alin. (3) din aceeași lege; prin sentința de condamnare s-a dispus și expulzarea acestuia.
Așadar, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea și punerea în executare a sentinței de condamnare pronunțată față de cetățeanul român A, a fost admisă sesizarea cu privire la transferul persoanei condamnate A și s-a dispus conform dispozitivului.
Împotriva sentinței penale nr. 64 din data de 29.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/39/2024 a formulat apel persoana condamnată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, fiind stabilit termen de judecată la data de 08.10.2024.
Prin încheierea din data de 08.10.2024 s-a dispus amânarea cauzei la data de 19.11.2024, față de solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public, sens în care instanța a dispus efectuarea unei adrese către autoritățile judiciare din Danemarca pentru a se comunica dacă mențin sau își retrag certificatul cu privire la persoana condamnată A, având în vedere faptul că din relațiile aflate la dosar și din corespondența purtată pe e-mail cu autoritățile judiciare emitente reiese posibilitatea împlinirii termenului de liberare condiționată în ceea ce îl privește pe apelant, într-un termen apropiat, cu referire la pedeapsa de 365 de închisoare dispusă de Tribunalul Copenhaga prin sentința penală la data de 04.04.2024 rămasă definitivă la data de 04.04.2024, nr. de înregistrare a hotărârii SS x/2024, ce face obiectul procedurii de recunoaștere și transfer din prezenta cauză.
Astfel, pentru termenul acordat în cauză la data de 19.11.2024, au fost depuse la dosar, prin e-mail, de către autoritățile judiciare din Danemarca, relațiile solicitate prin care s-au arătat următoarele:
Prin scrisoarea din 17 iunie 2024, Departamentul Penitenciarelor și Probațiunii din Danemarca a solicitat autorităților române recunoașterea și executarea unei hotărâri pronunțate împotriva lui A de Tribunalul Districtual din Copenhaga la data de 4 aprilie 2024.
Cererea de transfer a fost formulată în temeiul Deciziei –Cadru a Consiliului 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008, cu modificările ulterioare.
Departamentul poate informa autoritățile române că A a executat jumătate din pedeapsă la data de 23 octombrie 2024, iar Serviciul de Probațiune din Danemarca a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de legea daneză pentru a fi eliberat condiționat.
Prin urmare, A a fost eliberat condiționat.
În acest context, Departamentul Penitenciarelor și Probațiunii din Danemarca își retrage cererea din 17 iunie 2024, în conformitate cu art. 13 din Decizia- Cadru.
Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 19.11.2024, s-au luat concluziile apărării apelantului persoană condamnată și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând apelul declarat în cauză de persoana condamnată A, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
Cererea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Danemarca, stat membru al Uniunii Europene, prin transferarea persoanei condamnate, deținută într-un penitenciar din Danemarca, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
În cauză, se constată că prin sentința apelată, nr. 64 din data de 29.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/39/2024, s-a dispus recunoașterea hotărârii străine definitive de condamnare a persoanei transferabile A pronunțată de Tribunalul Copenhaga, dispunându-se, în consecință, transferul acesteia într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 365 zile închisoare aplicate persoanei condamnate A prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, fiind de asemenea, dedusă din pedeapsa de 365 zile perioada detenției de la data de 03.04.2024 la zi.
Instanța de control judiciar constată însă faptul că, prin răspunsul autorităților judiciare din Danemarca depus la dosarul cauzei pentru acest termen de judecată, conform solicitărilor Înaltei Curți, s-a comunicat faptul că prin Scrisoarea din 17 iunie 2024, Departamentul Penitenciarelor și Probațiunii din Danemarca a solicitat autorităților române recunoașterea și executarea unei hotărâri pronunțate împotriva lui A de Tribunalul Districtual din Copenhaga la data de 4 aprilie 2024, cererea de transfer fiind formulată în temeiul Deciziei –Cadru a Consiliului 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008.
Departamentul a informat autoritățile române faptul că, A a executat jumătate din pedeapsă la data de 23 octombrie 2024, iar Serviciul de Probațiune din Danemarca a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de legea daneză pentru a fi eliberat condiționat.
Prin urmare, A a fost eliberat condiționat.
În acest context, Departamentul Penitenciarelor și Probațiunii din Danemarca a precizat că își retrage cererea din 17 iunie 2024, în conformitate cu art. 13 din Decizia- Cadru.
Având în vedere că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, autoritățile daneze au precizat că au retras certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, Înalta Curte constată incidente dispozițiile art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, examinând dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța trebuie să respingă cererea ca nesusținută.
Dispozițiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 reglementează durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine în vederea transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, iar la alineatul (5) al acestui art. se prevede că dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.
Norma evocată reglementează, așadar, în mod expres, atât momentul până la care manifestarea de voință a statului de condamnare urmează a fi valorificată juridic, în mod necondiționat, de către statul de condamnare (acesta fiind momentul rămânerii definitive a hotărârii), cât și efectele juridice ale acestei poziții (respectiv respingerea cererii).
Prin urmare, față de opțiunea statului danez de a-și retrage certificatul în speță, Înalta Curte nu mai are abilitarea legală de a cenzura aspecte de legalitate ori de temeinicie a sentinței primei instanțe, urmând să constate că, nesusținerea cererii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine, impune respingerea ca atare a acesteia și implicit, modificarea hotărârii apelate sub acest aspect.
În consecință, pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul formulat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 64 din data de 29.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/39/2024.
Va desființa sentința penală atacată și rejudecând:
Va respinge, conform art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, ca nesusținută, cererea autorităților judiciare din Danemarca privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței penale pronunțată de Tribunalul Copenhaga, la data de 04.04.2024, rămasă definitivă la data de 04.04.2024, nr. de înregistrare a hotărârii SS x/2024 prin care persoana transferabilă A a fost condamnată la pedeapsa de 365 zile închisoare.
Potrivit art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar conform art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 64 din data de 29.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. X/39/2024.
Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:
Respinge, ca nesusținută, cererea autorităților judiciare din Danemarca privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței penale pronunțată de Tribunalul Copenhaga, la data de 04.04.2024, rămasă definitivă la data de 04.04.2024, nr. de înregistrare a hotărârii SS x/2024 prin care persoana transferabilă A a fost condamnată la pedeapsa de 365 zile închisoare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.163 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.