Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 564 din 15 aprilie 2024 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 335 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. și art. 43 alin. (5) C.pen., art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul A (fiul lui (...), născut la (...) în Cluj Napoca, județul Cluj, domiciliat în Cluj Napoca, b-dul (...), județul Cluj, adresă mail pentru comunicarea actelor de procedură x@gmail.com, cetățean român, recidivist postexecutoriu) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare, în regim de detenție.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A, solicitând reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 528/A din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/271/2023, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant A împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 aprilie 2024 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Împotriva deciziei penale nr. 528/A din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/271/2023, inculpatul B (A) a formulat o cale de atac intitulată “contestație”.
Dosarul a fost repartizat, inițial, Completului x filtru, iar prin procesul-verbal din 01.11.2024 (fila 8 dosar Î.C.C.J.), s-a procedat la recalificarea cauzei din „recurs în casație - filtru” în „apel”, în baza art. 110 alin. (2) lit. a din Regulemantul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și s-a constatat că, urmare a recalificării, soluționarea dosarului trebuie realizată de Completul nr. x – apel, componența completului fiind întregită, pe lângă judecătorul din componența Completului x filtru, cu cei doi judecători din lista de permanență din 01.11.2024, ziua în care s-a dispus asupra recalificării.
La termenul din 10 decembrie 2024, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat au considerat că cererea formulată este o contestație la executare, prin care se solicită lămurirea dispozitivului, sens în care au solicitat trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Oradea.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III ind.1, V C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Raportând considerațiile teoretice anterior expuse la speța dedusă judecății, se constată că inculpatul B (A) a declarat o cale de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală.
În acest sens, se observă că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu o cale de atac declarată de B (A) (intitulată “contestație”) împotriva deciziei penale nr. 528/A din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/271/2023, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 aprilie 2024 pronunțată de Judecătoria Oradea. Prin această din urmă hotărâre, în baza art. 335 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. și art. 43 alin. (5) C.pen., art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare, în regim de detenție)
Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C.proc.pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile acestui art. fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Întrucât legea nu prevede calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 528/A din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/271/2023, hotărâre care, de altfel, este definitivă, prezenta cerere nu poate fi calificată ca fiind o contestație în sensul art. 4251 alin. (1) C.proc.pen.
Deopotrivă, calea de atac exercitată de către inculpatul B (A) nu poate fi calificată nici ca o cerere de apel, întrucât dispozițiile art. 408 alin. (1) C.proc.pen. prevăd că pot fi atacate cu apel sentințele, nu și deciziile. Or, hotărârea atacată de inculpat este o decizie pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel și este definitivă.
Concluzionând, Înalta Curte reține că împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Oradea, legea procesual penală nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului sau a contestației.
Astfel cum s-a menționat deja, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Referitor la susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, de la termenul din 10 decembrie 2024, în sensul că cererea inculpatului este o contestație la executare, prin care solicită lămurirea dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de apel, sens în care se impune trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte constată că, în cauză, motivele formulate de contestator nu atrag calificarea cererii ca fiind o contestație la executare (art. 598 alin. (1) lit. c teza I C.proc.pen. - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută), ceea ce ar determina sesizarea instanței de executare cu o astfel de solicitare.
La termenul din 10 decembrie 2024, la interpelarea instanței, inculpatul B (A) a precizat că a formulat prezenta cerere întrucât este nemulțumit de decizia Curții de Apel Oradea, deoarece s-a reținut că dintr-o pedeapsă anterioară a rămas un rest neexecutat de 82 de zile, însă, cu privire la acea pedeapsă anterioară, ar fi trebuit să fie scăzute anumite zile potrivit Legii nr. 169/2017 (recursul compensatoriu).
Sub acest aspect se observă că, în cauză, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, reținându-se că fapta a fost comisă de inculpat în condițiile stării de recidivă postexecutorie, fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) C.pen. și art. 43 alin. (5) C.pen., iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat. Instanța de apel a făcut referire la restul rămas neexecutat de 82 de zile dintr-o pedeapsă anterioară în contextul în care a reținut că fapta a fost comisă în condițiile stării de recidivă postexecutorie.
„Astfel, se reține că potrivit fișei de cazier judiciar, prin sentința penală nr. 480 din 23.02.2018 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, definitivă la data de 21.03.2018, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 06.04.2021, cu un rest rămas neexecutat de 82 de zile (filele 8-9 dosar instanța de fond).
Prin urmare, se reține că prezenta faptă a fost comisă de către inculpat în condițiile stării de recidivă postexecutorie, fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen.”
În situația în care inculpatul apreciază că există alte elemente care ar putea susține o contestație la executare, acesta se poate adresa cu o astfel de cerere instanței competente (prin raportare la motivele invocate în susținerea unei astfel de solicitări).
Drept urmare, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de inculpatul B (A) împotriva deciziei penale nr. 528/A din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/271/2023.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de inculpatul B (A) împotriva deciziei penale nr. 528/A din 25 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/271/2023.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2024.