Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 101/FCJI din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis sesizarea având ca obiect recunoașterea hotărârii străine și punerea în executare în România formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași cu privire la cetățeanul român A.
În baza art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a cu referire la art. 167 din Legea nr. 302/2004, forma republicată, s-a recunoscut hotărârea penală de condamnare a numitului A, menționată în certificatul emis la data de 18.04.2024 în baza prevederilor art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, respectiv sentința nr. 3 KLs-210 Js 1632/22-6/23 pronunțată de Tribunalul Muntser din Germania la data de 08.08.2023, definitivă la 19.01.2024, prin care numitul A a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare, pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de import de stupefiante în cantitate semnificativă și complicitate la trafic cu stupefiante în cantitate semnificativă, prevăzute de art. 29 alin. (1) nr. 2, 30 alin. (1) nr. 4 BtMG, 27, 52, 53 StGB din Codul german (având corespondent în legislația penală română în infracțiunile de trafic de droguri și introducerea sau scoatere țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000).
S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare la data rămânerii definitive a sentinței penale.
S-a dedus din durata pedepsei de 3 ani și 9 luni, perioada de 235 zile în care persoana condamnată:
- a fost reținută și arestată de autoritățile române în vederea predării, în baza mandatului european de arestare emis la data de 14.11.2022 de Tribunalul Munster, respectiv de la 17.12.2023-18.01.2023;
- a fost arestată în cauză în Germania, respectiv de la 18.01.2023-08.08.2023.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași a reținut că prin sentința nr. 3 KLs-210 Js 1632/22-6/23 pronunțată de Tribunalul Muntser din Germania la data de 08.08.2023, definitivă la 19.01.2024, numitul A a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare, pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de import de stupefiante în cantitate semnificativă și complicitate la trafic cu stupefiante în cantitate semnificativă, prevăzute de art. 29 alin. (1) nr. 2, 30 alin. (1) nr. 4 BtMG, 27, 52, 53 StGB din Codul german.
Din certificatul emis de autoritățile judiciare germane, Curtea a reținut că persoana condamnată a fost reținută și arestată de autoritățile române în dosarul nr. x/45/2022 al Curții de Apel Iași în vederea predării către autoritățile germane, în baza mandatului european de arestare emis la data de 14.11.2022 de Tribunalul Munster în vederea cercetării și judecării pentru infracțiunile care au făcut ulterior obiectul condamnării, respectiv de la 17.12.2023-18.01.2023, după care a fost arestată în cauză în Germania, respectiv de la 18.01.2023-08.08.2023. Tododată, a rezultat că numitul A a fost condamnat la pedeapsa totală de 3 ani și 9 luni închisoare, din care a executat 235 zile.
De asemenea, s-a constatat că faptele pentru care persoana cu cetățenie română A a fost condamnată definitiv de autoritățile judiciare germane prin sentința menționată constituie infracțiune și potrivit legii penale române, întrunind formal conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de droguri și introducerea sau scoatere țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000, fiind astfel îndeplinită condiția dublei incriminări, impusă de prevederile art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile reglementate de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 163 din același act normativ, respectiv: executarea hotărârilor judecătorești în România nu este contrară principiului ne bis in idem, deoarece persona condamnată nu a fost condamnată în România pentru faptele penale mai sus explicitate, astfel cum rezultă din fișa acesteia de cazier judiciar; persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care au fost pronunțate hotărârile judecătorești transmise de statul emitent; persoana condamnată are cetățenie română, domiciliază în Bârlad, str. (...), jud. Vaslui, locuind la același domiciliu, răspunde penal potrivit legii penale române și nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; hotărârile de condamnare a căror recunoaștere și punere în executare se solicită sunt definitive și executorii; faptele pentru comiterea cărora autoritățile judiciare străine au dispus condamnarea ar fi constituit infracțiuni dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a arătat că consimțământul persoanei condamnate nu este necesar de vreme ce acesta este cetățean român și trăiește pe teritoriul României și că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată cu privire la adaptarea pedepselor, cazurile de adaptare a pedepsei nefiind incidente în raport cu pedeapsa aplicată și maximul special prevăzut de legea română pentru faptele care constituie infracțiune și potrivit legii române.
Din cuprinsul sentinței de condamnare și a certificatului a rezultat că persoana condamnată a fost prezentă la judecată, aflându-se sub măsura preventivă a arestului la domiciliu și că pedeapsa aplicată de instanța de judecată germană pentru infracțiunile săvârșite de persoana condamnată corespunde atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășește limita maximă a sancțiunilor prevăzute de legislația românească pentru aceleași infracțiuni, neimpunându-se, așadar, adaptarea acestora.
Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A a formulat apel.
Persoana condamnată, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii statului german privind recunoașterea hotărârii străine și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, precizând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii penale străine ce formează obiectul sesizării. A arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neacordarea unui termen de judecată pentru ca apărătorul ales să poate lua la cunoștință de înscrisurile de la dosar, deoarece, chiar dacă i s-a acordat termen pentru a-și angaja un apărător, din cauza unor situații obiective acest lucru nu a fost posibil decât în proximitatea termenului de judecată acordat, iar apărătorul ales nu a avut posibilitatea studierii temeinice a dosarului.
Apelantul a mai arătat și că a solicitat efectuarea unei adrese către instanța care a dispus condamnare pentru a se comunica dacă infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa mai constituie infracțiuni, existând indicii că ar fi fost dezincriminate deținerea și consumul de canabis, dar această solicitare i-a fost respinsă, cu motivarea că înscrisurile depuse la dosar reflectă un tratament mai blând pentru consumul de alcool de persoanele care conduc autoturisme și o legalizare a consumului de canabis. Persoana condamnată a susținut că răspunsul instanței de condamnare era necesar deoarece în Germania dezincriminarea consumului implică și deținerea, astfel că se punea în discuție adaptarea pedepselor. A menționat că relevant este și faptul că ar fi fost condamnat pe baza unor supoziții fără a fi găsită vreo cantitate de droguri asupra sa.
Persoana condamnată a considerat că pedeapsa aplicată trebuia adaptată legislației române, în sensul că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni pentru import de stupefiante în cantitate semnificativă și complicitate la trafic cu stupefiante în cantitate semnificativă, din hotărârea de condamnare reieșind că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani pentru prima faptă și o altă pedeapsă de 1 an și 9 luni pentru a doua faptă, or în legislația română, în cazul concursului de infracțiuni, i s-ar fi aplicat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă la pedeapsa cea mai grea și ar fi rezultat o pedeapsă de 3 ani și 7 luni.
Examinând apelul formulat de apelantul A, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că obiectul acestei cauze îl reprezintă cererea autorităților judiciare străine germane privind recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești într-un penitenciar din România, când persoana condamnată se află în România, în conformitate cu dispozițiile art. 171 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.
Astfel, în cauza de față instanța a fost învestită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, procedură prevăzută de Legea nr. 302/2004 prin care au fost transpuse în legislația internă dispozițiile Deciziei-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea judiciară din statul de condamnare înaintând în statul de executare (România), certificatul emis în speță de autoritățile judiciare portugheze în baza art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, precum și hotărârea judecătorească de condamnare.
Înalta Curte constată că, prin sentința penală de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, cetățeanul român A a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de import de stupefiante în cantitate semnificativă și complicitate la trafic cu stupefiante în cantitate semnificativă, prevăzute de art. 29 alin. (1) nr. 2, 30 alin. (1) nr. 4 BtMG, 27, 52, 53 StGB din Codul german, reținându-se în esență că persoana condamnată, în perioada 15.11.2020 - 03.12.2020 a transportat cantități semnificative de stupefiante din Malaga, Spania către Neuenkirchen, Germania.
În speță, se constată că prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare și executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate A prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză într-un penitenciar din România.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167 respectiv
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
c) persoana condamnată are cetățenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.
Astfel, recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Germania față de cetățeanul român A este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a – e) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeași lege.
Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod legal întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile germane, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, existența dublei incriminări (faptele comise de apelantul A, în contextul faptic descris în certificat, întrunind conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de droguri și introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000), statutul condamnatului de cetățean român, precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.
De asemenea, din examinarea tuturor datelor existente în cauză, rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil și nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a apelantei în România sau într-un alt stat.
În ceea ce privește consimțământul persoanei condamnate cu privire la recunoașterea hotărârii străine pronunțate de autoritățile judiciare și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, se constată că, în cuprinsul certificatului menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din data de 27.11.2008, aflat în dosarul parchetului, la pct. k, se menționează că persoana condamnată se află deja în statul de executare, neexprimându-și acordul cu privire la transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului.
Totodată, se reține că, având cetățenie română și domiciliul în România, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, consimțământul acesteia pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România nu este necesar.
Referitor la criticile apelantului, în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neacordarea unui termen de judecată pentru ca apărătorul ales să poată lua la cunoștință de înscrisurile de la dosar, deoarece, chiar dacă i s-a acordat termen pentru a-și angaja un apărător, din cauza unor situații obiective acest lucru nu a fost posibil decât în proximitatea termenului de judecată acordat, Înalta Curte reține că acesta nu reprezintă un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, deoarece potrivit art. 356 alin. (3) C. proc. pen., în cursul judecății părțile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării; apelantului, la termenul de judecată din data de 12 septembrie 2024 i s-a acordat termen în vederea angajării unui apărător și pregătirea apărării pentru data de 26 septembrie 2024, pentru ca la acest din urmă termen apelantul să solicite din nou un termen pentru angajarea unui apărător și pregătirea apărării, cerere ce i-a fost admisă și i s-a acordat termen în acest sens la data de 10 octombrie 2024, când din nou s-a formulat cerere de amânare pentru pregătirea apărării, cerere ce a fost respinsă.
În ceea ce privește apărarea că în Germania ar fi fost dezincriminate deținerea și consumul de canabis, Înalta Curte constată că din hotărârea de condamnare pronunțată de Tribunalul Munster rezultă că apelantul a fost condamnat pentru import de stupefiante și complicitate la trafic de stupefiante, nicidecum pentru deținere și consum de canabis.
O altă apărare invocată de apelant se referă la faptul că pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare la care a fost condamnat de instanța din Germania pentru import de stupefiante în cantitate semnificativă și complicitate la trafic cu stupefiante în cantitate semnificativă, adică o pedeapsă de 3 ani pentru prima faptă și o altă pedeapsă de 1 an și 9 luni pentru a doua faptă, ar fi trebuit adaptată, în sensul că în legislația română, în cazul concursului de infracțiuni, i s-ar fi aplicat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă la pedeapsa cea mai grea și ar fi rezultat o pedeapsă de 3 ani și 7 luni.
Cu referire la acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 166 alin. (6) lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată adaptarea pedepsei stabilite de instanța străină se face în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, pentru ca mai apoi în art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată să prevadă că în cazul alin. (6) lit. b instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, iar adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.
Așadar, în speță, nu se impune adaptarea pedepsei, având în vedere că pentru infracțiunea de import de stupefiante în cantitate semnificativă cu corespondent în legislația română art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar instanța străină i-a aplicat apelantului pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani și că pentru infracțiunea de complicitate la trafic cu stupefiante în cantitate semnificativă cu corespondent în legislația română art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 5 ani la 15 ani, iar instanța străină i-a aplicat apelantului pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an și 9 luni.
Potrivit legislației române, în cazul concursului de infracțiuni, conform art. 39 alin. (1) lit. b când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că în speță la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare s-ar fi adăugat 1/3 din pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare, adică s-ar fi adăugat un spor de 11 luni închisoare (1 an=24 luni, 24+9=33 luni:3=11 luni) și ar fi rezultat o pedeapsă de 3 ani și 11 luni de închisoare. Prin urmare, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 166 alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată.
În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A și a dispus executarea pedepsei aplicată acestuia prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, într-un penitenciar din România, neexistând, așadar, motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate.
Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A împotriva sentinței penale nr. 101/FCJI din data de 10 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 101/FCJI din data de 10 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2024.
Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2024.