Deliberând asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 96/2024 din data de 18 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/32/2024, privind pe persoana transferabilă A, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 96/2024 din data de 18 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/32/2024, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c și cu art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins, ca nefondată, cererea de recunoaștere și executare a următoarelor hotărâri: - sentința penală nr.6/2020 pronunțată de Curtea de Apel Veneția, Republica Italia, la data 28.05.2020, rămasă definitivă la data de 02.02.2022; - sentința penală nr.479/2018 pronunțată de Curtea de Apel Pavia, Republica Italia, la data de 15.03.2018, rămasă definitivă la data de 21.04.2018; - decizia de executare a pedepselor concurente nr.SIEP nr.33/2022 emisă la data de 16.02.2022 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneția, toate prin care intimatul A a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani, 5 luni și 28 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor echivalente în legislația națională de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f C. pen. român, tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 233 - 236 C. pen. român, furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (3) C. pen. român și executarea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, toate cu cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
S-a luat act că persoanei condamnate i-a fost desemnat avocat din oficiu, onorariul cuvenit acesteia în cuantum de 1108 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și rămânând în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin referatul nr.x/II/5/2024 din data de 05.11.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 07.11.2024 sub nr. x/32/2024, a fost sesizată instanța, în temeiul art. 165 și următoarele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a se recunoaște și pune în executare următoarele hotărâri: - sentința penală nr.6/2020 pronunțată de Curtea de Apel Veneția, Republica Italia, la data 28.05.2020, rămasă definitivă la data de 02.02.2022; - sentința penală nr.479/2018 pronunțată de Curtea de Apel Pavia, Republica Italia, la data de 15.03.2018, rămasă definitivă la data de 21.04.2018; - decizia de executare a pedepselor concurente nr.SIEP nr.33/2022 emisă la data de 16.02.2022 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneția, toate prin care intimatul A a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani, 5 luni și 28 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor echivalente în legislația națională de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f C. pen. român, tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 233 - 236 C. pen. român, furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (3) C. pen. român și executarea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
În referatul de sesizare, s-a arătat că, prin adresa nr. 66811 din 22.10.2024, Ministerul Justiției — Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, privind transferarea persoanei condamnate A, deținut în Italia, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, spre competentă soluționare.
Lucrarea a fost astfel înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la data de 31.10.2024, sub nr. x/11/5/2024.
Prin aceeași adresă, Ministerul Justiției — Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis, conform art. 165 alin. 1 raportat la art. 164 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, documentele transmise de autoritățile judiciare din Italia, referitoare la persoana condamnată A cetățean român, cu domiciliul în România, în vederea recunoașterii și executării pedepsei totale de 11 ani și 6 luni închisoare, aplicată de instanțele din Italia, într-un penitenciar din România, respectiv: certificatul prevăzut de Decizia cadru 2008/909/J Al; copia hotărârii de condamnare nr. 6/2020 pronunțată de Curtea de Apel Veneția la data de 28.05.2020, definitivă la data de 02.02.2022; copia hotărârii de condamnare nr. 479/2018 pronunțată de Curtea de Apel Pavia la data de 15.03.2018, definitivă la data de 21.04.2018; decizie de executare a pedepselor concurente nr. SIEP 33/2022 emisă la 16.02.2022 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneția; certificare de stare a executării nr. SIEP 33/2022; notificarea condamnatului. Toate documentele au fost traduse în limba română.
Din actele puse la dispoziție de autoritățile judiciare italiene, s-a reținut că prin hotărârea de condamnare nr. 6/2020 pronunțată de Curtea de Apel Veneția la data de 28.05.2020, și rămasă definitivă la data de 02.02.2022, cetățeanul român A a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare și 2000 de euro amendă pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: tâlhărie, prev. de art. 110 art. 628 alin. (3) C. pen. italian - fapte din 02.10.2017; omor prin imprudență, prev. de art. 110 art. 584 art. 585 și art. 576 C. pen. italian - fapte din 02.10.2017; furt, prev. de art. 110 art. 624 bis, art. 625 bis și art. 625 nr.2 C. pen. italian - fapte din 02.10.2017;
În fapt, autoritățile judiciare italiene au reținut că la data de 02.10.2017, în complicitate cu altă persoană, a pătruns în locuința numiților B și C, din localittaea Villafranca di Verona, unde, prin violențe, respectiv lovirea acestora cu o lopată, a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte, documente și alte bunuri. La data de 02.10.2017, în complicitate cu altă persoană și în scopul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie sus-menționată, a lovit persoana vătămată B cauzându-i vătămări corporale care au condus la moartea acesteia peste 8 zile. La data de 02.10.2017, împreună cu altă persoană, a pătruns prin efracție în firma agroturistică D din Somma Campagna, de unde a sustras suma de 700 de euro în numerar, 2 computere personale și alte obiecte.
S-a apreciat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția Europeană și art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004, faptele reținute în sarcina condamnatului A având corespondent și în legislația penală română în infracțiunile de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C. pen., tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. de art. 236 C. pen. și furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 2 C. pen.
Din actele puse la dispoziție de autoritățile judiciare italiene reiese că, prin hotărârea de condamnare nr. 479/2018 pronunțată de Curtea de Apel Pavia la data de 15.03.2018, definitivă la data de 21.04.2018, cetățeanul român A a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 110 624, 625 alin. (2) și 5 C. pen. italian.
În fapt, autoritățile judiciare italiene au reținut că împreună cu alte persoane, la data de 14.03.2018, a forțat cutia de derivație a stâlpului rețelei naționale de electricitate din Vigevano, îngropând un cablu conductor de peste 180 metri, organizând în acest fel o adevărată rețea de distribuție ilegală de electricitate între unitățile locative ocupate de fiecare dintre co-inculpați, sustrăgând astfel o cantitate mare de energie electrică de la D SPA.
S-a apreciat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția Europeană și art. 167 alin. (1) lit. b din Legea nr. 302/2004, faptele reținute în sarcina condamnatului A, având corespondent și în legislația penală română în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (3) C. pen. și executarea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.
S-a verificat în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne și a rezultat că persoana condamnată A este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin.1 lit. a din Decizia Cadru 2008/909/JAl.
Din verificările făcute a rezultat că numitul A nu a fost cercetat/judecat pentru infracțiunile vizate de prezenta cerere formulată de autoritățile judiciare italiene de către autoritățile judiciare din România, prin urmare nu se constată că executarea hotărârii judecătorești în România ar fi contrară principiului ne bis in idem.
Totodată, în ECRIS Global Persons Search nu figurează vreun dosar penal în care că A să aibă calitatea de făptuitor, suspect sau inculpat. Din fișa de cazier judiciar a numitului A rezultă că acesta a mai fost condamnat în România pentru infracțiuni de vătămare corporală și furt. Din documentele transmise de autoritățile judiciare italiene, reiese că numitul A a fost prezent personal la procesele în cadrul cărora s-au pronunțat hotărârile de condamnare, că a fost notificat cu privire la transmiterea certificatului și a hotărârii de condamnare, iar acesta a precizat că nu este de acord cu executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
În certificat, autoritățile judiciare italiene au precizat că durata totală a pedepsei de executat în urma celor două sentințe sus menționate este de 11 ani și 6 luni închisoare, așa cum rezultă din prevederea de executare a pedepselor concurente nr. SIEP 33/2022 emisă la data de 16.02.2022 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneția, iar executarea pedepsei a început la data de 10.07.2018.
De asemenea, din informațiile puse la dispoziție de autoritățile judiciare italiene rezultă că, în raport de perioadele comunicate ca fiind executate, respectiv deduse din pedeapsa totală, pedeapsa urmează să fie executată complet, conform legislației statului emitent, la data de 27.11.2028.
S-a făcut precizarea că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România, astfel că în privința sa operează principiul specialități, prevăzut de art. 169 din Legea nr. 302/2004. S-a apreciat că nu există motive de nerecunoaștere și neexecutare din cele prevăzute 163 din Legea nr. 302/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra sesizării de recunoaștere, preluare a executării și transfer, Curtea a reținut că potrivit art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, (1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
Interpretând per a contrario dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, rezultă că nu poate fi admisă o cerere de recunoaștere dacă persoana condamnată nu este de acord să execute pedeapsa în România, cu excepția situației când aceasta este fie expulzată, fie trăia pe teritoriul României înainte de condamnare.
Or, din analiza certificatului anexa prevăzut de art. 4 din actul unional primar Decizia Cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, transpus în legislația română în prevederile Legii nr.302/2004, la litera d pct.4, s-a precizat, în mod lipsit de echivoc următoarele: „Susnumitul a declarat că a locuit în Vigevano și că în această comună a desfășurat activități de muncă; de asemenea, a declarat că nucleul său familial este resident în Vigevano. Aceste informații nu au fost confirmate în urma cercetărilor efectuate de către carabinierii secției din Vigevano care au verificat veridicitate declarațiilor semnate de deținut (a se vedea anexa la acest certificat).”
Totodată, s-a reținut că autoritățile italiene nu au înaintat însă, la dosarul cauzei, nicio anexă la certificat din care să rezulte cum au fost efectuate verificările, ce anume s-a consemnat în acele verificări (de exemplu, aceste verificări ar fi presupus, printre altele, fără a epuiza enumerarea: vizită la domiciliul declarat de persoana condamnată din Republica Italia, declarațiile persoanelor care locuiesc în vecinătatea adresei furnizate de persoana condamnată, cercetarea bazelor de date privind asigurările sociale și de sănătate, anchetă socială la primăria din Vigevano).
Curtea nu a regăsit niciun asemenea înscris la dosarul cauzei, din care să rezulte cum anume au ajuns autoritățile italiene la concluzia că persoana condamnată nu locuia efectiv, împreună cu nucleul său familial, pe teritoriul italian înainte de încarcerare, iar simpla menționare a existenței unor asemenea verificări nu poate face dovada împotriva celor declarate de persoana privată de libertate.
Mai mult decât atât, la lit. k pct.2.a din certificatul anexă, autoritățile italiene au indicat faptul că persoana condamnată nu a acordat încuviințarea pentru transmiterea sentinței și certificatului, fiind astfel evident că persoana condamnată nu și-a acordat consimțământul pentru recunoaștere și transfer.
Conform art. 7 din Carta Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene, orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.
S-a menționat că este adevărat că persoana condamnată privată de libertate pentru care se solicită transferul din Republica Italia în România nu mai are exercițiul deplin al acestor drepturi, dar jurisprudența constantă atât a CEDO de la Strasbourg cât și a CJUE de la Luxemburg este în sensul respectării dreptului la viață de familie al persoanelor private de libertate prin acordarea posibilității de vizitare în penitenciar a acestora de către nucleul familial apropiat sau extins.
Din moment ce persoana condamnată a declarat că acest nucleu familial se află în Republica Italia, iar autoritățile italiene nu au realizat dovada contrară acestor afirmații printr-un minim de verificări ce ar fi putut fi cu ușurință realizate, s-a apreciat că instanța nu poate risca, ca printr-o eventuală admitere a cererii de recunoaștere și transfer, să îi afecteze conținutul dreptului fundamental al persoanei condamnate A, prin încuviințarea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România și transferarea sa din Italia, unde se presupune rezonabil că se afla nucleul său familial.
Împotriva aceste sentințe penale a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 decembrie 2024, sub dosarul nr. x/32/2024 , fiind stabilit termen de judecată la data de 17 decembrie 2024.
În cuprinsul motivelor formulate, s-a susținut că soluția este nelegală, întrucât analiza condițiilor de recunoaștere a hotărârii străine trebuia raportată la dispozițiile art. 167 din Legea 302/2004, republicată, în acord cu aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală, derivat din Decizia-cadru 2008-2009/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.
Analizând condițiile speciale de recunoaștere prevăzute de art. 167 din Legea 302/2004, republicată, s-a constatat că acestea sunt în totalitate îndeplinite. Totodată, s-a observat faptul că potrivit art. 167 alin. (1) lit. d, nu este necesar consimțământul persoanei condamnate la predare, dacă aceasta este cetățean român și trăiește pe teritoriul României. Cu privire la îndeplinirea acestei condiții în cauză, s-a susținut că este evident faptul că persoana condamnată este cetățean român, din analiza înscrisurilor aflate la dosar nu există indicii potrivit cărora ar rezultă că persoana transferabilă ar fi încheiat legăturile cu statul de origine, în contextul afirmat de către autoritățile judiciare italiene, prin certificat.
Însă, din motivarea sentinței penale atacate rezultă faptul că persoana condamnată nu și-a dat consimțământul pentru executarea hotărârilor judecătorești italiene în România, justificând că nucleul său familial se află în Italia și nu în țara de domiciliu, instanța acordând prevalență declarației unilaterale a acesteia față de mențiunea autorităților italiene din conținutul certificatului, conform cărora au fost efectuate verificări pe teritoriul italian, acestea neconfirmând susținerile persoanei condamnate.
Or, prin această soluție se încalcă tocmai acest principiu al încrederii reciproce a statelor membre ale Uniunii Europene în autenticitatea și veridicitatea actelor juridice întocmite de acestea, ceea ce contravine spiritului Deciziei cadru 2008/909/JAI/2008, în sensul că mențiunea existentă în cadrul conținutului certificatului potrivit căreia susținerile persoanei condamnate nu au fost verificate, nu prezintă credibilitate pentru autoritățile române.
Pentru o justă soluționare a cauzei, în situația existenței unei nelămuriri a instanței cu privire la aspectul esențial al legăturilor familiale ale persoanei condamnate A, în contextul neîncrederii precizărilor de la punctul 4 din certificat, s-a menționat că s-ar fi impus verificări suplimentare de către instanța de judecată în cadrul dosarului pendinte.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 96/18.11.2024 pronunțată în dosarul nr. x/32/2024 al Curții de Apel Bacău, în principal, rejudecarea cauzei pe fond, urmând a dispune admiterea cererii de recunoaștere, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Bacău, în vederea efectuării procedurii de informare completă cu privire la situația concretă a persoanei condamnate pe teritoriul italian cu privire la legăturile sale familiale, conform celor menționate mai sus.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în considerarea următoarelor argumente:
Se constată că cererea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a următoarelor hotărâri: - sentința penală nr.6/2020 pronunțată de Curtea de Apel Veneția, Republica Italia, la data 28.05.2020, rămasă definitivă la data de 02.02.2022; - sentința penală nr.479/2018 pronunțată de Curtea de Apel Pavia, Republica Italia, la data de 15.03.2018, rămasă definitivă la data de 21.04.2018; - decizia de executare a pedepselor concurente nr.SIEP nr.33/2022 emisă la data de 16.02.2022 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneția, toate prin care intimatul A a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani, 5 luni și 28 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor echivalente în legislația națională de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f C. pen. român, tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 233 - 236 C. pen. român, furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (3) C. pen. român și executarea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată „Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român”.
Conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, „Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.”, iar conform alin. (4) „În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.”
Art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că „Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
c) persoana condamnată are cetățenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.
(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.
În aceste coordonate, Înalta Curte apreciază că se impune a fi analizată cu precădere situația persoanei condamnate din perspectiva incidenței în cauză a dispozițiilor art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, care stabilesc necesitatea verificării condiției în cazul în care persoana condamnată nu și-a dat consimțământul, dacă este cetățean român și trăiește pe teritoriul României.
În certificatul anexa prevăzut de art. 4 din actul unional primar Decizia Cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, transpus în legislația română în prevederile Legii nr.302/2004, la litera d pct.4, s-a precizat, în mod lipsit de echivoc următoarele: „Susnumitul a declarat că a locuit în Vigevano și că în această comună a desfășurat activități de muncă; de asemenea, a declarat că nucleul său familial este resident în Vigevano. Aceste informații nu au fost confirmate în urma cercetărilor efectuate de către carabinierii secției din Vigevano care au verificat veridicitate declarațiilor semnate de deținut (a se vedea anexa la acest certificat).”
Astfel, prima instanță a reținut, pe de o parte că, autoritățile italiene nu au înaintat la dosar niciun înscris din care să rezulte cum anume au ajuns autoritățile italiene la concluzia că persoana condamnată nu locuia efectiv împreună cu nucleul său familial, pe teritoriul italian înainte de încarcerare, iar pe de altă parte că, simpla menționare a existenței unor asemenea verificări nu poate face dovada împotriva celor declarate de persoana privată de libertate, apreciind astfel că nu poate risca, ca printr-o eventuală admitere a cererii de recunoaștere și transfer, să îi afecteze conținutul dreptului fundamental al persoanei condamnate A, prin încuviințarea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Având în vedere actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță nu a efectuat diligențele necesare în vederea clarificării aspectelor referitore la domiciliul persoanei transferabile și cu precădere la aspectul legăturilor familiale ale acestuia, făcând doar o evaluare formală a condițiilor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, împrejurare care constituie un motiv de nelegalitate.
Or, procedând în acest mod, prima instanță nu a avut un rol activ, nu a solicitat relații suplimentare și nu a arătat raționamentul logico-juridic pentru care nu a constatat îndeplinite condițiile de recunoaștere a hotărârii de condamnare, din perspectiva legăturilor familiale ale persoanei condamnate.
Procedura ce vizează recunoașterea și executarea unei hotărâri pronunțată de autoritățile judiciare italiene are consecințe directe și asupra libertății persoanei condamnate, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din CEDO, să uziteze, în mod efectiv, de o cale de atac (art. 2 Protocolul 7 din CEDO).
Ca atare, față de necesitatea lămuririi situației persoanei condamnate A și verificării, în concret, a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, pentru efectuarea demersurilor concrete cu privire la situația persoanei transferabile A cu privire la legăturile sale familiale, și în vederea respectării dublului grad de jurisdicție, instanța de apel apreciază că se impune rejudecarea cauzei de către prima instanță.
Concluzionând, Înalta Curte, constatând că prima instanță nu a efectuat verificări pentru a lămuri cauza în ceea ce privește situația persoanei condamnate aflate pe teritoriul statului italian cu privire la legăturile sale familiale, astfel cum este prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, se impune, conform dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen., admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 96/2024 din data de 18 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/32/2024, privind pe persoana transferabilă A.
Va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Bacău.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași art., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 96/2024 din data de 18 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/32/2024, privind pe persoana transferabilă A.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Bacău.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană transferabilă, în cuantum de 1163 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2024.