Asupra cauzei de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin dispoziția cuprinsă în încheierea nr.422/CO-DL din data de 28 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr.x/3/2024 (x/2024) în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispoziiilor art. 242 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., art. 211 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen., formulată de inculpatul A.
În esență, pentru a dispune astfel s-a reținut că la data de 27.08.2024 pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală s-a înregistrat cererea privind sesizarea Curții Constituționale formulată de contestatorul – inculpat A care are ca obiect dispozițiile art. 242 alin. (1), 2 și 3 C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 211 alin. (1) și 2, art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen.
Contestatorul - inculpat a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 242 alin. (1), 2 și 3 C. proc. pen. în sensul că aceste dispoziții legale sunt contrare disp. art. 1 art. 15 art. 16 art. 21 art. 53 și art. 126 din Constituție referitor la împrejurarea ca hotărârile pronunțate în materia măsurilor preventive pot să aibă autoritate de lucru judecat asupra unei cereri de înlocuire a măsurii preventive, fără ca instanța să evalueze în concret împrejurările/temeiurile cauzei care s-au modificat și/sau nu mai subzistă în cazul cererii de înlocuire a măsurii preventive.
În continuare, același inculpat a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 211 alin. (1) și 2 și art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen. care sunt contrare disp. art. art. 1, art. 15 art. 16 art. 21 art. 53 și art. 126 din Constituție în sensul că exclud competența judecătorului de drepturi și libertăți de a dispune măsura controlului judiciar și cea a controlului judiciar pe cauțiune.
Curtea a reținut, în ceea ce privește condiția ca excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză să vizeze prevederi dintr-o lege în vigoare, că aceasta este îndeplinită în cauză, prevederile legale criticate fiind art. C. proc. pen. în vigoare.
Pe de altă parte, s-a constatat că textele de lege criticate sub aspectul constituționalității nu au fost declarate anterior neconstituționale prin exercitarea controlului de către Curtea Constituțională.
Totodată, s-a reținut că excepțiile au fost invocate de inculpatul A, care a formulat contestație în prezenta cauză, fiind așadar îndeplinită și condiția prev. de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Cu toate acestea, Curtea a apreciat că excepțiile invocate nu au legătura cu soluționarea prezentei cauze.
Astfel, Curtea constată că textele criticate nu influențează în niciun fel soluționarea fondului cauzei având ca obiect contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii din data de 19.08.2024, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București Secția I Penală, în dosarul nr. x/3/2024.
S-a apreciat că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.
Or, textele de lege prevăzute de art. 242 alin. (1), 2 și 3 C. proc. pen. și a disp. art. 211 alin. (1) și 2, art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen. nu influențează soluționarea pe fond a contestației și nu are legătură cu acesta.
Curtea a reținut disp. art. 203 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd că „Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b și c) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror și de către judecătorul de drepturi și libertăți, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată.”
De asemenea, art. 219 alin. (9) C. proc. pen. prevede că „Judecătorul de drepturi și libertăți care respinge propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu față de inculpat poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b și c), dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.”
Iar disp. art. 227 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că „Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b - d).”
Astfel, deși în dispozițiile legale invocate de inculpat ca fiind neconstituționale nu se prevede în mod expres faptul că judecătorul de drepturi și libertăți poate lua măsura controlului judiciar, acest aspect nu este de natură a exclude aplicarea disp. art. 203 alin. (2), art. 219 alin. (9) sau art. 227 alin. (2) C. proc. pen. care dau posibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți să dispună măsura controlului judiciar.
În continuare, cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 242 alin. (1), 2 și 3 C. proc. pen., Curtea a reținut că motivele invocate de apărare reprezintă, în fapt, apărări raportate la încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței de fond și nu o veritabilă excepție de neconstituționalitate.
Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile legale învederate de inculpat nu au legătură cu cauza, ce are ca obiect soluționarea contestației formulate.
Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., art. 211 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen., din cuprinsul încheierii nr.422/CO-DL din data de 28 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr.x/3/2024 (x/2024), a formulat recurs inculpatul A.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul inculpat A, Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil, Înalta Curte apreciază că - formularea de către recurent în prezenta cale de atac a unei noi cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (5) C. proc. pen., în ceea ce privește pronunțarea de către Curtea Constituțională a României a unei decizii cu rezervă de interpretare privind constituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (5) C. proc. pen., precum și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară ,,dacă prevederile art. 6 din Directiva 2012/13/CE se opun ca prevederile art. 10 C. proc. pen. să nu includă și informarea persoanei acuzate cu promptitudinea și detaliile necesare asupra acuzației (standardul comunitar)?-, nu sunt veritabile cereri, având în vedere că nu sunt motivate corespunzător, iar recurentul nu a înțeles să dea curs solicitărilor dispuse de instanță prin încheierea din 02 octombrie 2024, în sensul precizării acestora.
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), 2 și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: “Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).”
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția a fost invocată de recurentul inculpat A, într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a penală), are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 242 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., art. 211 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția are ca obiect contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii din data de 19.08.2024, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București Secția I Penală, în dosarul nr. x/3/2024 (prin care, în baza art. 242 alin. (1) și 2 Cod de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul A, arestat preventiv în baza încheierii din data de 26.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/3/2024 al Tribunalului București, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară sau de revocare a măsurii arestării preventive).
În susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-inculpat A a arătat că a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 242 alin. (1), 2 și 3 C. proc. pen. în sensul că aceste dispoziții legale sunt contrare disp. art. 1 art. 15 art. 16 art. 21 art. 53 și art. 126 din Constituție referitor la împrejurarea că hotărârile pronunțate în materia măsurilor preventive pot să aibă autoritate de lucru judecat asupra unei cereri de înlocuire a măsurii preventive, fără ca instanța să evalueze în concret împrejurările/temeiurile cauzei care s-au modificat și/sau nu mai subzistă în cazul cererii de înlocuire a măsurii preventive.
De asemenea recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 211 alin. (1) și 2 și art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen. care sunt contrare disp. art. art. 1, art. 15 art. 16 art. 21 art. 53 și art. 126 din Constituție în sensul că exclud competența judecătorului de drepturi și libertăți de a dispune măsura controlului judiciar și cea a controlului judiciar pe cauțiune.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.
Aspectele de neconstituționalitate privind disp. art. 211 alin. (1) și 2 și art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen., respectiv faptul că judecătorul de drepturi și libertăți nu ar putea lua măsura controlului judiciar, în pofida faptului că dispozițiile legale nu vizează în mod expres acest aspect, nu sunt de natură să dea de înțeles că se exclud în totalitate și aplicarea dispozițiilor art. 203 alin. (2), art. 219 alin. (9) și art. 227 C. proc. pen., care îi conferă posibilitatea judecătorului de dreptul și libertăți să dispună și măsură preventivă a controlului judiciar.
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 242 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen. reprezintă de fapt apărări de fond, care se raportează la încheierea judecătorului de cameră preliminară.
Drept urmare, având în vedere că remediul procedural al excepțiilor de neconstituționalitate nu a fost folosit de către recurentul-inculpat A în scopul și finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se apreciază că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, acestea fiind invocate formal.
Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, de natură a permite sesizarea Curții Constituționale.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod judicios, prima instanță a apreciat că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor invocate, aceasta nu respectă condiția reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind legătura excepției cu soluționarea cauzei, având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, precum și obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, lipsa legăturii cu cauza fiind evidentă.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”.
Așadar, finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia, în lipsa oricărui potențial efect în cauza concretă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că nu există motive de reformare a soluției primei instanțe din cuprinsul încheierii nr.422/CO-DL din data de 28 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a II-a penală, în dosarul nr.x/3/2024 (x/2024), de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 242 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., art. 211 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen., ca urmare a constatării neîndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de inculpatul A.
Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) Cod de procedură penală, va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A împotriva dispoziției cuprinse în încheierea nr.422/CO-DL din data de 28 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr.x/3/2024 (x/2024), de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 242 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., art. 211 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 216 alin. (2) C. proc. pen. și art. 242 alin. (4) ind. 1 C. proc. pen.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2024.