Asupra contestației de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr.93/2024 din data de 06 noiembrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/57/2024, în baza art. 362 alin. (2) C. proc. pen. raportat art. 208 alin. (5) C. proc. pen. s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin rechizitoriul nr.x/P/2023 din 20.03.2024 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului A, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C.pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar dispuse de procuror față de inculpatul A, și menținut de judecătorul de cameră preliminară, prin raportare la dispozițiile art. 362 și art. 208 Cod de procedură penală, judecătorul de la instanța sesizată cu judecarea cauzei, a constatat că se impune menținerea măsurii preventive în conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. (5) C. proc. pen., reținându-se în esență prin raportare la dispozițiile legale incidente, faptul că inculpatul A a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la starea de fapt, dedusă judecății, instanța a reținut, în esență, că în primăvara anului 2019, inculpatul A, în calitate de avocat înscris în cadrul Baroului B, a pretins de la C suma de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în perioada aprilie-iulie 2019 prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului ”D”, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și promițându-i că îi va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care C, prin intermediul avocatului, urma să o exercite în dosarul penal nr. x/90/2017, cauză în care C fusese condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție prin decizia penală nr. 302A/28.03.2019 emisă de Curtea de Apel Pitești, iar în această modalitate inculpatul A a primit următoarele sume de bani:
- 1250 euro transmisă la data de 18.04.2019 de către C, prin intermediul lui E;
- 1250 euro transmisă la data de 18.04.2019 de către C;
- 2500 euro transmisă la data de 23.04.2019 de către C;
- 2500 euro transmisă la data de 08.07.2019 de către C;
- 1500 euro transmisă la data de 09.07.2019 de către C;
- 1000 euro transmisă la data de 11.07.2019 de către C.
Potrivit dispozițiilor art. 202 C. proc. pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Instanța de fond a apreciat că și în prezent, raportat la presupusa acuzație pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A și la împrejurarea că procesul a depășit faza camerei preliminare, aflându-se în fața instanței de fond, este oportună și necesară menținerea măsurii preventive neprivative de libertate a controlului judiciar în vederea bunei desfășurări a procesului penal.
Fără a relua situația de fapt circumscrisă infracțiunii imputate inculpatului, instanța a considerat că este îndeplinită, în continuare, și cerința prevăzută de art. 202 alin. (3) teza I C. proc. pen., menținerea față de acesta a măsurii preventive a controlului judiciar fiind proporțională cu gravitatea faptei ce formează obiectul acuzației penale, având în vedere natura și gradul ridicat de pericol social al acestora, fără ca prin aceasta să se încalce prezumția de nevinovăție, ca principiu fundamental ce guvernează procesul penal, în ansamblul său.
S-a menționat că în acest moment procesual, instanța nu este chemată să analizeze realitatea conflictului de natură penală, respectiv a faptei și vinovăției inculpatului, ci doar existența unor date care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana față de care urmează a se menține o măsură preventivă ar fi putut săvârși astfel de fapte, menționându-se în mod evident însă că, asemenea date nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, inculpatul beneficiind în continuare de prezumția de nevinovăție.
În speță s-a reținut că probele și indiciile obținute de organul de urmărire penală sunt de natură a conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul posibilității convingerii unui observator obiectiv și imparțial că inculpatul ar fi putut săvârși infracțiunea indicată, revenindu-i instanței investite cu soluționarea cauzei pe fond, sarcina stabilirii existenței faptei și a vinovăției inculpatului.
S-a precizat că revocarea unei măsuri preventive poate fi dispusă conform prevederilor art. 242 C. proc. pen. numai dacă au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, ipoteze care în opinia instanței nu sunt incidente în cazul inculpatului A.
În situația dată, contrar susținerilor inculpatului, în sensul că măsura preventivă nu mai îndeplinește condiția necesității, raportat la faptul că de la data presupusei fapte și până la data la care i-a fost adusă la cunoștință acuzația, inculpatul a avut un comportament exemplar, iar dacă voia să influențeze, să-și acopere urmele infracțiunii, o căuta pe respectiva și făcea în așa fel încât să împiedice buna desfășurare a urmării penale, instanța a apreciat că măsura preventivă este în continuare necesară, având în vedere că această cauză se află în etapa judecării fondului cauzei, fiind stabilit primul termen de judecată în data de 28.11.2024, iar măsura controlului judiciar asigură astfel buna desfășurare a procesului penal.
Curtea de apel a constatat că față de starea actuală a probelor (administrate doar în faza de urmărire penală) nu se poate reține că există motive care au intervenit în schimbarea temeiurilor inițiale avute în vedere la instituirea măsurii preventive. S-a precizat că în această fază procesuală nu se poate aduce în discuție o interpretare a probatoriului, starea incipientă a procedurilor neoferind elemente suplimentare care să convingă asupra unei schimbări a temeiurilor inițiale.
În ce privește durata măsurii controlului judiciar, instanța a arătat că aceasta se circumscrie limitelor legale impuse de art. 215 alin.6 C. proc. pen., neputând fi adusă în discuție depășirea unui termen rezonabil în raport cu complexitatea deosebită a cauzei, anvergura pretinsei activități infracționale etc; se impune a se preciza și faptul că măsura preventivă a controlului judiciar, aduce o restrângere minimă a drepturilor inculpatului, a fost luată în 06.02.2024, nefiind depășită o durată rezonabilă.
Concluzionând, având în vedere stadiul procedurii judiciare, punând în balanță drepturile inculpatului și interesul statului în desfășurarea în bune condiții a procesului penal, instanța de fond din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a apreciat că se impune menținerea măsurii controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele formulate cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 19.11.2024, expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând contestația prin prisma criticilor formulate de inculpat, instanța de control judiciar consideră că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În prezenta cauză, măsura preventivă a controlului judiciar sub imperiul căreia se află inculpatul A a fost dispusă prin încheierea nr. 97/06.02.2204 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr. x/46/2024, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul A pe o perioadă de 60 de zile începând cu 06.02.2024 și până la 05.04.2024, inclusiv, stabilindu-se ca pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul A să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește efectiv, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu denunțătoarea C și nici cu martorii E și F sau cu orice alt martor ce va dobândi această calitate în dosar.
Măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A a fost menținută succesiv prin încheierile pronunțate în cauză, precum și prin încheierea contestată, pronunțată la data de 06.11.2024 de judecătorul fondului în cauza aflată în primă instanță pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală, sub nr. x/57/2024, fiind finalizată procedura camerei preliminare și dispunându-se începerea judecății.
În conformitate cu dispozițiile art. 362 alin. (2) C. proc. pen., „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. pen.”
Potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (5) C. proc. pen., „în tot cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător.”
Conform dispozițiilor art. 208 alin. (2) C. proc. pen., instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Orice măsură preventivă poate fi dispusă, astfel cum o impun dispozițiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen., dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și numai dacă este necesară asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată sau pentru a preveni săvârșirea unei noi infracțiuni.
Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. pen.: „măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii”.
De asemenea, dispozițiile art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei, valori care se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, orice măsură privativă sau restrictivă de drepturi, fiind de natură a afecta grav această libertate.
Potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților ceățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. În același timp, retrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nedescriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Măsura controlului judiciar este o măsură intruzivă ce poate afecta drepturi și libertăți fundamentale, respectiv, dreptul la libera circulație, viața intimă, familială, munca și protecția socială a muncii, libertatea economică, etc, însă, potrivit normelor constituționale mai sus menționate și convenționale, orice ingerință în exercitarea unor drepturi fundamentale trebuie să fie proporțională cu situația care a creat-o și să fie necesară într-o societate democratică.
Din interpretarea normelor legale care prevăd luarea măsurii preventive a controlului judiciar rezultă că, prima condiție impusă de legiuitor este aceea a existenței unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta care i se impută. În privința condiției existenței probelor, noțiunea de ,,probe” în această situație nu are în vedere doar accepțiunea la care se referă art. 97 alin. (1) C. proc. pen., respectiv element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal, ci trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care condiționează legalitatea privării/restrângerii libertății de existența unor motive verosimile în a bănui că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune.
Interpretând noțiunea de “suspiciune rezonabilă”, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că aceasta nu presupune necesitatea existenței unui probatoriu amplu, similar cu cel necesar pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație. Nu este necesar, așadar, să fie probată vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul ulterior al urmăririi penale (cauzele Brogan și alții c. Marii Britanii; Murray c. Marii Britanii).
Cerința conform căreia bănuielile trebuie să se bazeze pe motive plauzibile constituie un element esențial al protecției oferite contra privărilor sau restrângerilor arbitrare de libertate, iar termenii ”motive plauzibile de bănuială” presupun existența unor fapte sau informații apte de a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut comite o infracțiune. Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze (CEDO, hotărârea din 30 august 1990, în cauza Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii). Faptele probatorii care ar putea da naștere unei presupuneri rezonabile nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (CEDO, hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei).
Totodată, în analiza existenței temeiurilor faptice ale măsurii preventive și în cenzurarea legalității acestei măsuri, standardul de evaluare a probelor este inferior celui utilizat pentru a tranșa chestiunea vinovăției, la finalul procesului.
A doua condiție prevăzută de lege pentru dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar este aceea ca luarea măsurii să fie necesară pentru asigurarea scopului general al măsurilor preventive. Dispozițiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen. statuează că scopul general al măsurilor preventive este: de a asigura buna desfășurare a procesului penal; de a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată; de a preveni săvârșirea unei alte infracțiuni.
Prin scopul măsurilor preventive se înțelege pericolul ce trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat pe calea unei măsuri preventive, revenind astfel în sarcina organului judiciar obligația pozitivă să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acestui scop. În acest sens, se apreciază că nu este necesar să fie incidente toate cele trei scopuri enunțate, fiind suficientă pentru luarea măsurii, incidența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate.
Evaluând în aceste coordonate, anterior indicate, măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, subzistența cerinței prevăzute de art. 202 alin. (1) teza I C. proc. pen., în sensul existenței bănuielii rezonabile cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii ce formează obiectul acuzației și pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, analizând legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar instituită în sarcina inculpatului A, Înalta Curte constată că la acest moment procesual nu au intervenit elemente noi de natură să modifice concluzia la care s-a ajuns la momentul luării măsurii controlului judiciar față de inculpat, din probele existente rezultând indicii temeinice ce justifică presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele pentru care este cercetat, astfel cum se impune în art. 202 alin. (1) teza I C. proc. pen.
În concret, se reține că, în cauza de față, inculpatul A, avocat înscris în cadrul Baroului B, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2023 din 20.03.2024 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C.pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, în esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că în primăvara anului 2019, inculpatul A, în calitate de avocat înscris în cadrul Baroului B, a pretins de la C suma de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv în perioada aprilie-iulie 2019 prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului ”D”, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și promițându-i că îi va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care C, prin intermediul avocatului, urma să o exercite în dosarul penal nr. x/90/2017, cauză în care C fusese condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție prin decizia penală nr. 302A/28.03.2019 emisă de Curtea de Apel Pitești, iar în această modalitate inculpatul A a primit următoarele sume de bani:
- 1250 euro transmisă la data de 18.04.2019 de către C, prin intermediul lui E;
- 1250 euro transmisă la data de 18.04.2019 de către C;
- 2500 euro transmisă la data de 23.04.2019 de către C;
- 2500 euro transmisă la data de 08.07.2019 de către C;
- 1500 euro transmisă la data de 09.07.2019 de către C;
- 1000 euro transmisă la data de 11.07.2019 de către C.
În acord cu cele reținute prin încheierea atacată, Înalta Curte constată că din analiza tuturor probelor existente la dosarul cauzei, ce au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului, rezultă menținerea indiciilor temeinice avute în vedere la luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul A, probatoriul cauzei având aptitudinea de a convinge, în mod plauzibil, un observator obiectiv, că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele de care este acuzat.
Reiterează Înalta Curte că în analiza existenței temeiurilor faptice ale măsurii preventive și în cenzurarea legalității măsurii controlului judiciar, standardul de evaluare a probelor este inferior celui utilizat pentru a tranșa chestiunea vinovăției, la finalul procesului.
Evaluarea instanței este limitată la aparențe, acesta urmărind să determine, în actuala procedură vizând verificarea măsurii preventive, nu dacă probele administrate au forța necesară pentru a justifica o soluție de condamnare ori a fundamenta o acuzație, ci dacă acestea au aptitudinea de a convinge, în mod plauzibil, un observator obiectiv, că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele de care este acuzat (hotărârile Murray contra Regatului Unit, 14310/88; Varga c. României, 7395/01; Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit, 30.08.1990).
Or, în cauză, așa cum s-a arătat, se constată că din probele administrate în cauză până la acest moment, rezultă indicii temeinice ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sens în care se constată că sunt îndeplinite și la acest moment procesual dispozițiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen., probele administrate în faza de urmărire penală și care au fundamentat dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului A permițând în continuare să se aprecieze asupra existenței unor motive verosimile care justifică bănuiala întemeiată că a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, neintervenind elemente noi care să infirme suspiciunea rezonabilă că acuzatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Cumulativ, în cauză se apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor pentru care inculpatul A a fost trimis în judecată (trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C.pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), precum și modalitatea în care se presupune că a acționat acesta, respectiv faptul că se presupune că acesta s-a folosit de calitatea pe care o deținea, cea de avocat, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și promițând că îi va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care C, prin intermediul avocatului, urma să o exercite în dosarul penal în care C fusese condamnată la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, și totodată, necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, cerințe prevăzute de art. 202 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, constată că se mențin, în continuare, temeiurile care au justificat luarea față de inculpatul A a măsurii de prevenție a controlului judiciar, instanța având în vedere întocmai motivul pentru care inițial s-a dispus această măsură față de inculpat, respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, cauza fiind una complexă, raportat și la stadiul procesual al cauzei aflată la debutul cercetării judecătorești în fond și al probatoriului ce poate fi administrat în cursul cercetării judecătorești, și totodată, că nu au apărut, și nici nu au fost invocate, împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea acesteia.
Prin urmare, constatând că probatoriul administrat în cauză, fundamentează, în continuare, presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată (trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C.pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul primei instanțe a constatat legalitatea măsurii preventive în discuție și a menținut această măsură.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu au apărut împrejurări din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive a controlului judiciar și că temeiurile care au determinat luarea acesteia se mențin și impun, în continuare, plasarea inculpatului sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar cu toate obligații impuse în sarcina acestuia, astfel că, cererea inculpatului contestator privind revocarea măsurii în discuție este neîntemeiată, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor la aspectele invocate de apărarea inculpatului în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive întrucât faptele presupus săvârșite în prezenta cauză au avut loc în anul 2019 și astfel în opinia apărării pericolul social nu mai este unul actul ori faptul că nu mai există nicio posibilitate pentru inculpat de a mai putea influența în vreun fel probele și desfășurarea procedurii, având în vederea etapa procesuală a cauzei, se constată că, acestea nu sunt de natură să modifice concluzia la care a ajuns instanța în ceea ce privește necesitatea menținerii măsurii preventive restrictive de drepturi, asigurarea bunei desfășurări a procesului penal neputând fi realizată, în opinia Înaltei Curți, decât prin menținerea față de acuzat a obligațiilor prevăzute de lege în conținutul controlului judiciar.
Ca atare, chiar dacă faptele cercetate în cauză au avut loc în anul 2019, contrar susținerilor apărării contestatorului inculpat aduse sub acest aspect ca și argumente în sprijinul solicitării de revocare a măsurii controlului judiciar, Înalta Curte apreciază în considerarea celor anterior reținute și raportat la stadiul procesual (dosarul se află la debutul cercetărilor pe fondul cauzei), gravitatea faptei și circumstanțele cauzei, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, unul dintre scopurile instituirii controlului judiciar fiind acela al garantării unei bune desfășurări a procesului penal, iar în condițiile expuse anterior, acest deziderat primează înaintea unui prejudiciu temporar cauzat inculpatului prin instituirea celei mai ușoare măsuri preventive, fiind astfel neîntemeiată cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar în ceea ce îl privește pe inculpatul A.
Este neîntemeiată de asemenea și critica apărării contestatorului adusă încheierii atacate motivat de faptul că în cuprinsul acesteia nu se menționează durata măsurii preventive a controlului judiciar, în dispozitivul încheierii menționându-se doar că se menține măsura controlului judiciar, fără a se preciza data de început ori perioada acesteia.
Contrar celor susținute de apărare, nu se identifică în cauză niciun motiv de nulitate absolută a încheierii atacate sub acest aspect, în cauza de față prin încheierea contestată, pronunțată la data de 06.11.2024, Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive dispuse în cauză în privința inculpatului A, menținând această măsură pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii atacate, procedând astfel în conformitate cu dispozițiile art. 362 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. (5) C. proc. pen.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 362 alin. (2) C. proc. pen., „ în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. pen.”
Potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (5) C. proc. pen., „în tot cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător.”
În speță, potrivit dispozițiilor legale incidente, măsura preventivă în discuție luată inițial față de inculpatul A prin încheierea nr. 97 din data de 06.02.2024 a Înaltei Curți, a fost ulterior verificată succesiv de instanța de judecată, periodic potrivit prevederilor legale anterior menționate, prin încheierile din 03.04.2024, 23.05.2024, 18.07.2024, 12.09.2024 ale Curții de Apel Alba Iulia, (definitive prin respingerea contestațiilor inculpatului), și respectiv prin încheierea contestată pronunțată la data de 06.11.2024 de instanța de fond, existând așadar o continuitate a acesteia, fiind respectate dispozițiile legale care impun în sarcina instanțelor de judecată obligația verificării, periodic, potrivit legii, a măsurii preventive în condițiile mai sus arătate, încheierea atacată fiind așadar legală, iar critica apărării sub acest aspect neîntemeiată.
În continuare, în cauză, se constată totodată că durata măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A se încadrează, și în prezent, în limitele unui termen rezonabil, în accepțiunea dată atât de dispozițiile art. 215 ind.1 alin. (8) C. proc. pen., cât și de principiile statuate în jurisprudența C.E.D.O., față de complexitatea cauzei, gravitatea acuzației aduse inculpatului, relațiile sociale ce se bănuiește că au fost lezate prin comiterea presupusei fapte de corupție ce formează obiectul cauzei, ritmul derulării procedurii judiciare, precum și în considerarea stadiului procesual al cauzei, cu atât mai mult cu cât dosarul se află în curs de judecată în fața instanței de fond, fiind fixat abia primul termen de judecată în primă instanță.
Astfel, în ceea ce privește susținerile apărării inculpatului A în sensul că s-ar impune revocarea măsurii față de perioada de timp de când inculpatul se află sub imperiul măsurii (de 10 luni), timp în care și-a îndeplinit obligațiile și s-a prezentat în fața organelor judiciare, se constată că acestea nu sunt de natură să modifice concluzia la care a ajuns instanța în ceea ce privește necesitatea menținerii măsurii preventive restrictive de drepturi, asigurarea bunei desfășurări a procesului penal neputând fi realizată, în opinia Înaltei Curți, decât prin menținerea față de acuzat a obligațiilor prevăzute de lege în conținutul controlului judiciar, în vederea desfășurării în condiții normale a procesului penal, pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt și de drept.
Așadar, raportat la circumstanțele cauzei, Înalta Curte nu poate primi susținerile apărării cu privire la durata măsurii preventive și apreciază că aceasta nu depășește un termen rezonabil, (fiind dispusă la data de 06.02.2024), menținerea măsurii impunându-se în continuare.
De altfel, tot cu referire la durata măsurii preventive a controlului judiciar, Înalta Curte menționează că art. 2151 alin. (8) C. proc. pen. stabilește că în cursul judecății durata totală nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată, însă, în prezenta cauză, inculpatul a fost trimis în judecată în luna martie 2024, astfel că în mod evident în cauză durata măsurii preventive a controlului judiciar nu depășește un termen rezonabil.
Totodată, în ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului A, favorabile acestuia, (cu referire la conduita sa, faptul că și-a respectat obligațiile, menționând că nu a încercat în niciun fel să afecteze bunul mers al anchetei și că nu există nicio posibilitate de a mai putea influența în vreun fel probele și desfășurarea procedurii, acesta prezentându-se de fiecare dată în fața organelor judiciare și colaborând în vederea clarificării situației sale, etc), pe de o parte, reprezintă o stare de normalitate, iar pe de altă parte, nu pot fi evaluate sub aspectul măsurilor preventive, decât în contextul gravității concrete a faptelor și scopului urmărit prin măsura preventivă sub imperiul căreia inculpatul se află, nefiind de natură a determina revocarea măsurii preventive.
În consecință, constatând că se mențin, în continuare, temeiurile care au justificat luarea față de inculpat a măsurii de prevenție a controlului judiciar, instanța având în vedere întocmai motivul pentru care inițial s-a dispus această măsură față de inculpat, respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, raportat la circumstanțele cauzei, gravitatea faptei și stadiul procesual și totodată, că nu au apărut, și nici nu au fost invocate, împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea acestei măsuri, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și temeinică, iar contestația de față nefondată.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct.1 lit. b rap. la art. 206 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii nr.93/2024 din data de 06 noiembrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/57/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din aceleași cod, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii nr.93/2024 din data de 06 noiembrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/57/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 90 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.