Deliberând asupra prezentei contestații, constată că prin încheierea penală din data de 15 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/98/2020 (x/2023), în temeiul art. 250 C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța nr. x/P/2013 din data de 23.06.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A, precum și sechestrul asigurător instituit, conform art. 249 alin. (5) C. proc. pen., asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului B și a părții responsabile civilmente SC C SRL Slobozia.
Prin încheierea din 16 octombrie 2024, Curtea de Apel București – Secția I penală a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 15 octombrie 2024, în sensul menținerii măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanța nr. x/P/2013 din data de 23.06.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A și părții responsabile civilmente, SC D SRL Slobozia, precum și sechestrul asigurător instituit, conform art. 249 alin. (5) C. proc. pen., asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului B și a părții responsabile civilmente SC C SRL Slobozia
La pronunțarea acestei încheieri, Curtea de Apel București a avut în vedere că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., constând în fapt în aceea că, inculpatul B, în perioada 01.10.2010 - 31.08.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al S.C. C SA Slobozia și în scopul diminuării cuantumului obligațiilor fiscale către bugetul de stat, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății de cheltuieli fictive de prestări servicii și lucrări de la furnizorul S.C. D S.R.L. Slobozia, în valoare totală de 494.918 lei cu TVA aferentă în valoare de 118.781 lei, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 197.968 Iei, din care impozit pe profit - 79.187 lei și TVA - 118.781 lei.
Același inculpat, în perioada 01.11.2010 - 09.09.2011 a dispus efectuarea unui număr de 20 de transferuri bancare în sumă totală de 613.698,96 lei, din conturile societății pe care o administra în conturile bancare ale S.C. D S.R.L. Slobozia, sume de bani care provin din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume de bani.
Inculpatul A, în perioada 01.10.2010 - 01.08.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în înțelegere cu inculpatul B, 1-a ajutat pe acesta să comită infracțiunea de evaziune fiscală prin aceea că, în calitate de administrator al S.C. D S.R.L. Slobozia, a dispus emiterea în numele acestei societăți comerciale a unui număr de 9 facturi fictive de lucrări de construcții, care ulterior au fost înregistrate în evidența contabilă a S.C. C SA, contribuind astfel la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 197.968 lei.
Verificând în conformitate cu art. 250 C. proc. pen. subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, Curtea a constatat că măsurile asigurătorii luate în prezenta cauză se impun a fi menținute, întrucât scopul in vederea căruia acestea au fost instituite nu a fost atins, luând în considerare că, prin efectul lor, măsurile asigurătorii garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.
Măsura asiguratorie constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra bunurilor aparținând inculpatului A și părții responsabile civilmente S.C. D S.R.L. Slobozia s-a dispus prin ordonanța procurorului, în conformitate cu dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) C. proc. pen. pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune.
Totodată, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 241/2005 în cazul infracțiunii de evaziune fiscală este obligatorie luarea măsurii asigurătorii.
Soluționând acțiunea civilă prin obligarea în solidar a inculpaților și a fiecăruia în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 197.967 lei, despăgubiri civile cu accesoriile aferente către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, judecătorul din primă instanță a menținut măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanța nr. x/P/2013 din data de 23.06.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, asupra următoarelor bunuri imobile aparținând inculpatului A și părții responsabile civilmente, SC D SRL Slobozia, iar conform art. 249 alin. (5) C. proc. pen. a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului B și a părții responsabile civilmente SC C SRL Slobozia în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat părții civile și a cheltuielilor judiciare către stat.
La momentul procesual analizat - apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpați - Curtea nu a identificat temeiuri nou apărute care să conducă la reevaluarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, partea responsabilă civilmente SC C SA.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți – Secția penală la data de 27 noiembrie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. x, cu prim termen de judecată la data 03 decembrie 2024, când contestatoarea parte civilă a depus motivele de contestație.
În esență, reiterând solicitările formulate în fața Curții de Apel București la termenul din 17 octombrie 2024 (când au avut loc dezbaterile asupra verificării măsurilor asigurătorii), s-a solicitat să se aibă în vedere că nu s-a produs niciun fel de prejudiciu bugetului statului, întrucât TVA-ul și impozitul pe profit dedus artificial de SC C SA se regăsește, în același cuantum, în contabilitatea SC D SRL Slobozia, care și-a mărit artificial, cu aceleași sume, masa impozabilă și TVA-ul de plată către stat.
S-a mai criticat faptul că prin hotărârea primei instanțe, în baza art. 274 alin. (3) și art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b C. proc. pen., inculpatul B a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat – 3050 aferente urmăririi penale și 2500 aferente fazei camerei preliminare și judecății în fond. Or, în raport de faptul că art. 274 C. proc. pen. nu menționează ca ipoteză obligarea părții responsabile civilmente alături de inculpat la plata cheltuielilor judiciare în caz de încetare a procesului penal, a considerat că măsura este nelegală.
În raport de aceste argumente, a solicitat, în principal, desființarea, în parte a încheierii în ceea ce o privește pe partea responsabilă civilmente, cu consecința ridicării în totalitate a măsurii sechestrului asigurător.
În ipoteza în care va fi menținută măsura sechestrului asigurator, a solicitat restrângerea măsurii conform dispozițiilor imperative ale art. 249 alin. (5) C. proc. pen. până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, prejudiciul fiind în cuantum de 197.000 lei, iar cheltuielile în cuantum de 5500 lei.
Examinând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 250 C. proc. pen. „în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250/1 aplicându-se în mod corespunzător.”
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, ori a realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege.
Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Înalta Curte constată că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În același sens, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a stabilit că „sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv.”
Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei. Instanța supremă reține, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă însă, prin excepție, legiuitorul a reglementat și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
O astfel de situație derogatorie de la regula anterior menționată, se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale. În acest sens, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.”
Din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, se reține că acestea sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere că s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., constând în fapt în aceea că, inculpatul B, în perioada 01.10.2010 - 31.08.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al S.C. C SA Slobozia și în scopul diminuării cuantumului obligațiilor fiscale către bugetul de stat, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății de cheltuieli fictive de prestări servicii și lucrări de la furnizorul S.C. D S.R.L. Slobozia, în valoare totală de 494.918 lei cu TVA aferentă în valoare de 118.781 lei, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 197.968 lei, din care impozit pe profit - 79.187 lei și TVA - 118.781 lei.
De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat, în perioada 01.11.2010 - 09.09.2011 a dispus efectuarea unui număr de 20 de transferuri bancare în sumă totală de 613.698,96 lei, din conturile societății pe care o administra în conturile bancare ale S.C. D S.R.L. Slobozia, sume de bani care provin din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume de bani.
În condițiile în care dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) C. proc. pen., se constată că organele judiciare nu pot aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege, motiv pentru care susținerea contestatoarei parte responsabilă civilmente S.C. C SA Slobozia privind inexistența prejudiciului este nefondată.
În plus, instanța supremă are în vedere că prima instanță, analizând probele administrate, declarații martori, raport de expertiză, răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate de inculpatul B la raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, a ajuns la concluzia că fapta există și a fost săvârșită de cei doi inculpați astfel că nu s-a impus achitarea inculpatului B în sensul precizat prin apărătorul ales, când a solicitat continuarea procesului penal conform art. 18 C. proc. pen.
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată, din perspectiva dispozițiilor art. 250 C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
Din această perspectivă, astfel cum s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 19/2017, organul judiciar trebuie să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă, ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Analiza existenței justului echilibru între cerințele interesului general și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această măsură respectă dispozițiile legale incidente, precum și exigențele de proporționalitate.
Astfel, în ceea ce o privește pe contestatoarea parte responsabilă civilmente S.C. C SA Slobozia, se reține că prin sentința penală nr. 129/F din 23 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Ialomița, împotriva căreia a și exercitat apel, în baza art. 249 alin. C. proc. pen. a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului B și a părții responsabile civilmente SC C SRL Slobozia în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat părții civile și a cheltuielilor judiciare către stat.
Totodată, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen. și art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b C. proc. pen., prima instanță a obligat inculpatul B în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C SRL Slobozia la plata sumei de 3.050 lei, cheltuieli judiciare către stat la urmărirea penală și 2.500 lei, cheltuieli judiciare către stat la cameră preliminară și fond.
Se constată ca fiind îndeplinită condiția referitoare la existența proporționalității valorii sechestrate cu scopul urmărit, întrucât măsurile asigurătorii dispuse au fost menținute de Curtea de apel București prin încheierea contestată, doar până la concurența sumei de 197.967 lei, despăgubiri civile cu accesoriile aferente, ca valoare probabilă a prejudiciului produs prin comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală imputate.
În analiza proporționalității dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit, se reține natura acuzației pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen., valoarea prejudiciului, complexitatea cauzei și stadiul procesual, cauza aflându-se pe rol, în apel.
Față de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurii asigurătorii menținute față de parte responsabilă civilmente, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, în raport cu valoarea pretinsului prejudiciu și interesul personal al părții responsabile civilmente de a-și exercita neîngrădită dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.
Totodată, instanța reține că măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale, iar până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii (Decizia Curții Constituționale nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 03 iunie 2015). Din această perspectivă, instanța, la finalul cercetării judecătorești, în urma administrării întregului probatoriu, va verifica atât existența, cât și cuantumul prejudiciului și, în consecință, va stabili și situația juridică a bunurilor indisponibilizate.
În ceea ce privește durata efectivă a măsurilor asigurătorii instituite prin sentința penală nr. 129/F din 23 octombrie 2023, Înalta Curte apreciază că aceasta nu depășește un termen rezonabil, în raport cu durata și evoluția procedurii, nefiind afectate exigențele CEDO.
Se constată astfel, că măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 197.967 lei, despăgubiri civile cu accesoriile aferente către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița (până la data de 21 februarie 2023 au fost calculate accesorii în sumă de 310.983 lei), respectă dispozițiile legale incidente și exigențele de proporționalitate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că restrângerea temporară a dreptului de dispoziție nu este una excesivă, fiind determinată de existența unui interes general legitim, motiv pentru care, la acest moment procesual, nu se justifică ridicarea sau restrângerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză.
Referitor la susținerea apărătorului ales al contestatoarei părți responsabile civilmente, în sensul că măsura asiguratorie dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel nu ar fi legală în raport cu art. 274 C. proc. pen. și soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul B, obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C SA Slobozia, pentru acoperirea cheltuielilor de judecată, instanța supremă reține că aceasta reprezintă, așa cum s-a și susținut de către apărare la termenul din 07 octombrie 2024 în fața Curții de Apel București, cu ocazia dezbaterilor asupra măsurilor asigurătorii, tocmai parte din motivele de apel (Arată că motivarea pe care o expune antamează motivele de apel și se va constata că există o relativă identitate între argumentele pentru ridicarea sechestrului și argumentele pentru admiterea apelului, materializate în forma unor motive de apel). În atare condiții, această chestiune urmează să fie tranșată de instanța învestită cu soluționarea apelurilor, având în vedere și faptul că, din lecturarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, se critică inclusiv soluția de încetare a procesului penal dispusă în cauză, față de care contestatoarea parte responsabilă civilmente a invocat nepertinența dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste aspecte, Înalta Curte, în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația declarată de partea responsabilă civilmente SC C SA împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/98/2020 (x/2023).
Constatând culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga contestatoarea parte responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în cuantum de câte 360 lei, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de partea responsabilă civilmente SC C SA împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/98/2020 (x/2023).
Obligă contestatorul-parte responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în cuantum de câte 360 lei, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 decembrie 2024.