Deliberând asupra recursului declarat de contestatorul-inculpat A împotriva încheierii penale din data de 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/117/2023/a8.1, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/117/2023/a8.1, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins cererea formulată de inculpatul A de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin încheierea penală nr.237/J din data de 25 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/117/2023/a8, în temeiul art. 362 alin. (1) rap la art. 242 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul Cluj a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul A trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a și f), alin. (2) C. pen., portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (1) lit. a, alin. (2) C. pen., și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) și (3) C. pen., fiecare cu aplic. art. 43 alin. (1) rap. la art. 41 C. pen., totul în cond. art. 38 alin. (1) C. pen., prin încheierea penală nr. 1048/C/27.09.2023 a Tribunalului Cluj (definitivă prin încheierea penală nr. 166/09.10.2023 a Curții de Apel Cluj), și menținută de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj prin încheierile penale nr. 1192/23.10.2023 (definitivă prin încheierea penală nr. 311/07.11.2023 a Curții de Apel Cluj), nr. 1338/16.11.2023 (definitivă prin încheierea penală nr. 336/28.11.2023 a Curții de Apel Cluj), nr. 1474/11.12.2023 (definitivă prin încheierea penală nr.380/28.12.2023 a Curții de Apel Cluj), nr. 4/04.01.2024 (definitivă prin încheierea penală nr.23/18.01.2024 a Curții de Apel Cluj), nr. 142/29.01.2024 (definitivă prin încheierea penală nr.57/09.02.2024 a Curții de Apel Cluj), nr. 319/23.02.2024 (definitivă prin încheierea penală nr.54/07.03.2024 a Curții de Apel Cluj) și instanța de judecată prin încheierile penale nr.43/14.03.2024 (definitivă prin decizia penală nr.84/09.04.2024 a Curții de Apel Cluj), nr. 81/29.04.2024 (definitivă prin decizia penală nr.127/05.06.2024 a Curții de Apel Cluj), nr. 137/20.06.2024 și nr. 195/09.08.2024 (definitive). În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, ocazionate de soluționarea prezentei cereri.
Împotriva încheierii penale nr.237/J din data de 25 septembrie formulat contestație inculpatul A.
La termenul de judecată din data de 11.10.2024, inculpatul A prin apărător din oficiu a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 art. 208 și art. 207 C. proc. pen.
În susținerea excepției invocate, în ceea ce privește condițiile de sesizare a Curții Constituționale, s-a arătat că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată atât oral, cum este acest caz, cât și în scris, învederând că nu a mai fost invocată o altă excepție de neconstituționalitate cu privire la acest aspect în trecut și că în practica Curții Constituționale există această oportunitate de a verifica dacă soluția legislativă rezultată în urma interpretării coroborată a unor art. de lege este sau nu constituțională.
Așadar, s-a relevat că soluția legislativă rezultată în urma interpretării coroborate a art. 242 art. 208 și art. 207 C. proc. pen., care acordă posibilitatea judecătorului care a avut inițial calitatea de judecător de cameră preliminară să judece o cerere de înlocuire a măsurii preventive la un interval nerezonabil de scurt după verificarea din oficiu a măsurii de către același judecător și apoi imediat după sau înainte de soluționarea contestației împotriva acelei verificări de măsură preventivă, este neconstituțională, raportat la art. 21 din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil, care presupune și dreptul la o instanță imparțială.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, raportat la dispozițiile art. 21 din Constituție, a susținut că această excepție, în forma în care a fost invocată este inadmisibilă și neîntemeiată, pentru că nu s-a indicat în mod clar de ce un text ar fi neconstituțional și practic, acesta poate fi un motiv de incompatibilitate prev. de art. 64 lit. f C. proc. pen. A apreciat că nu este vorba de o excepție de neconstituționalitate propriu-zisă a unui text de lege, ci este o încercare de a eluda o altă dispoziție legală care ar fi direct aplicabilă și că ceea ce se invocă este faptul că judecătorul nu ar fi imparțial, aspect care ar putea fi soluționat prin recuzarea judecătorului. În acest sens, a arătat că dacă un complet de judecată apreciază că o măsură preventivă este legală, temeinică, proporțională și trebuie menținută, cel care formulează cerere de înlocuire a acelei măsuri, în același timp în care se judecă contestația la verificarea măsurii, își exercită, mai degrabă, în mod abuziv dreptul procesual.
Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul A, prin avocat din oficiu, prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea a reținut următoarele:
S-a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat prin apărătorul din oficiu, la termenul din 11.10.2024, vizează dispoziții dintr-un act normativ ce poate fi supus controlului de constituționalitate pe calea excepției invocate în fața instanțelor judecătorești, respectiv art. 242 art. 208 și art. 207 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind C. proc. pen. Totodată, excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești legal învestită cu soluționarea unei contestații privind o măsură preventivă și vizează dispoziții normative neconstatate expres ca fiind neconstituționale.
Verificând însă condiția ca dispozițiile legale criticate pe calea excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, s-a constatat că aceasta nu este îndeplinită, prin urmare, neîndeplinite fiind cumulativ toate condițiile prevăzute de lege, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale a României este inadmisibilă.
S-a reținut astfel, din perspectivă teoretică, aceea că admisibilitatea solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate presupune ca soluționarea excepției să aibă o înrâurire asupra modului de soluționare a cauzei, fără însă ca prin sesizarea instanței de contencios constituțional să se solicite practic ca aceasta să ofere o dezlegare concretă asupra chestiunilor particulare de competența instanței în fața căreia se invocă excepția (chestiuni de fapt sau de drept aferente cauzei aflate pe rolul instanței) ori să se eludeze o altă instituție juridică potențial incidentă în speță.
Or, în prezenta cauză, solicitarea este formulată tocmai în acest din urmă scop.
Astfel, în motivarea excepției, petentul a susținut că soluția legislativă rezultată în urma interpretării coroborate a art. 242 art. 208 și art. 207 C. proc. pen., care dă posibilitatea judecătorului care a avut inițial calitatea de judecător de cameră preliminară să soluționeze în cursul judecății o cerere de înlocuire a măsurii preventive la un interval nerezonabil de scurt după verificarea din oficiu a măsurii de către același judecător și apoi imediat după sau înainte de soluționarea contestației împotriva acelei verificări de măsură preventivă, este neconstituțională, raportat la art. 21 din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil, care presupune și dreptul la o instanță imparțială.
Din economia prevederilor legale invocate, s-a reținut cu caracter general, că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia, măsuri de constrângere puse la dispoziția organelor judiciare penale pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracțiuni.
Întrucât, prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al persoanei la inviolabilitate, așadar libertății individuale, s-a menționat că atât legislația națională (C. proc. pen. și art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrarul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.
S-a observat că toate normele legale criticate conturează în mod expres un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, prevăzând că în desfășurarea aceluiași proces penal nu există incompatibilitate între funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată – ce revine judecătorului de cameră preliminară, cu funcția de judecată – ce revine aceluiași judecător – în calitate de titular al completului de judecată legal învestit cu soluționarea pe fond a dosarului, pe cale de consecință, derogă și în ceea ce privește competența și compatibilitatea judecătorului de cameră preliminară și a instanței de judecată de a se pronunța din oficiu asupra legalității și temeiniciei măsurilor preventive, înainte de expirarea duratei acestora în cursul procedurii de cameră preliminară, respectiv, a judecății, ori asupra cererilor de revocare/înlocuire a acestor măsuri.
Or, este evident că aceasta constituie o opțiune a legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale cum este cea din cazul de față, fără a se putea considera de plano că se încalcă în vreun mod dreptul inculpatului la un proces echitabil, în componenta sa vizând imparțialitatea instanței.
Dimpotrivă, în acest context, s-a considerat că orice pretinsă lipsă de imparțialitate ori de aparență de imparțialitate derivând din maniera concretă de îndeplinire a obligației legale a aceluiași judecător - titular de complet de judecată - care a îndeplinit anterior funcția de judecător de cameră preliminară în cauză – de a se pronunța din oficiu asupra legalității și temeiniciei măsurilor preventive, înainte de expirarea duratei acestora în cursul judecății, ori asupra cererilor de revocare/înlocuire a acestor măsuri (indiferent de faptul că acestea pot îmbrăca forma unui abuz de drept procesual prin frecvența și momentul în care au fost formulate raportat la data menținerii măsurii vizate/soluționării contestației) poate fi analizată doar prin intermediul mijloacelor procedurale puse la dispoziție tot de lege – art. 64 și următoarele Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins cererea formulată de inculpatul A de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
Împotriva încheierii penale din data de 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/117/2023/a8.1, a formulat recurs petentul A, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/117/2023/a8.1, cu termen de judecată la data de 05.11.2024.
În esență, petentul a solicitat admiterea recursului și a apreciat că se impune control de constituționalitate a dispozițiilor invocate întrucât acestea încălca prevederile din Constituția României referitoare la un proces echitabil, dată fiind situația contestatorului care invocă participarea judecătorului la o propunere de înlocuire a măsurii preventive în situația în care acesta a fost și judecător de cameră preliminară, fapt ce nu ar garanta soluționarea procesului în condiții de imparțialitate.
Examinând recursul formulat de recurentul A, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.
Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A, în dosarul nr. x/117/2023/a8.1, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, ce are ca obiect contestația formulată de acesta împotriva încheierii penale nr. 237 din data de 25.09.2024 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/117/2023/a8, având ca obiect cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. De asemenea, are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 242 art. 208 și art. 207 C. proc. pen., dispoziții care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Înalta Curte reține că, în speță, susținerile petentului A nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.
Este evident că aceasta constituie o opțiune a legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale cum este cea din cazul de față, fără a se putea considera de plano că se încalcă în vreun mod dreptul inculpatului la un proces echitabil, în componenta sa vizând imparțialitatea instanței.
Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate, se constată că obiecțiunile formulate de cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.
Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, respectiv completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează posibilitatea judecătorului care a avut inițial calitatea de judecător de cameră preliminară să judece o cerere de înlocuire a măsurii preventive la un interval nerezonabil de scurt după verificarea din oficiu a măsurii de către același judecător și apoi imediat după sau înainte de soluționarea contestației împotriva acelei verificări de măsură preventivă. Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, practic, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.
Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.
Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul-inculpat A împotriva încheierii penale din data de 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/117/2023/a8.1.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul-inculpat A împotriva încheierii penale din data de 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/117/2023/a8.1.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 noiembrie 2024.