Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 19.08.2024 pe rolul Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/64/2024, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, să fie obligați pârâții să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 111 din 19 septembrie 2024, Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiate;
A respins excepțiile inadmisibilității, invocate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiate, ca neîntemeiate;
A admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate;
A obligat pârâții să asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea dosarului nr. y/64/2024 al aceleiași instanțe.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva sentinței nr. 111 din 19 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
3.1. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Guvernul României a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește și admiterii excepției inadmisibilității acțiunii de față pe cale de ordonanță președințială.
Susține că este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, autorități ce dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate prin acțiune.
Invocă dispozițiile art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 144/2010.
În ceea ce privește Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocă dispozițiile art. 220 alin. (3) și alin. (4), art. 280 lit. i din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora această instituție are ca principală atribuție gestionarea fondului de asigurări de sănătate; propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate; avizează lista medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.
3.2. Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibile.
În esență, apreciază că intimatul-reclamant nu este îndreptățit la acordarea în regim de compensare a medicamentului solicitat, câtă vreme utilizarea în afara autorizației de punere pe piață a unui medicament nu este reglementată de dreptul Uniunii Europene.
De asemenea, arată că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept, astfel că cererea de ordonanță președințială nu putea fi admisă.
3.3. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială.
Critică obligarea în solidar a pârâților la acordarea compensată a medicamentului solicitat, precum și respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu are atribuții cu privire la cele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, respectiv nu are posibilitatea legală de a efectua plăți decât în situațiile de excepie prevăzute la art. 16 alin. (1) ind. 1 din Legea nr. 95/2006.
Referitor la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, arată că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept, în condițiile în care decontarea medicamentelor nu se poate realiza pentru boli ce nu se regăsesc în indicațiile terapeutice ale medicamentului și pentru care acesta nu a fost autorizat a fi pus pe piață.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererii de ordonanță prezidențială.
5. Procedura de soluționare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 decembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 5 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de recurs
6.1. Analizând, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de tardivitate a recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Prezenta cauză a fost formulată în procedura specială a ordonanței președințiale, aplicându-i-se normele specifice acestei instituții.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ.: „(1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.”
În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 19 septembrie 2024, iar recursul a fost declarat la data de 26 septembrie 2024, astfel cum reiese din dovada transmiterii prin email a cererii de recurs, aflată la fila 21 din dosarul de recurs.
Raportat la datele speței, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de 5 zile, prevăzut de art. art. 122 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, coroborat cu art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ., pentru formularea recursului, s-a împlinit la 25 septembrie 2024, miercuri, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost soluționată cu citarea părților.
Cum cererea de recurs a fost depusă la 26 septembrie 2024, Înalta Curte constată că, în cauză, aceasta a fost depusă cu nerespectarea termenului de mai sus, ceea ce atrage sancțiunea decăderii recurentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2, art. 185 alin. (1), art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.
Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.
De asemenea, se reține că recurentul-pârât nu a formulat o cerere de repunere în termen, în condițiile art. 186 C. proc. civ., și nici nu a făcut dovada faptului că întârzierea s-ar fi datorat unor motive temeinic justificate, astfel cum acest text de lege prevede.
În consecință, cum nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează, se impune anularea acestui recurs ca tardiv formulat.
6.2. De asemenea, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează a analiza excepția din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care la termenul din 5 martie 2025, instanța de recurs a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante.
Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.
Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ,,instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac”.
Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași art., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.
Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului.
Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile ce constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ.
În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a, coroborat cu art. 40 din Codul procedură civilă, orice demers judiciar („orice cerere”) poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.
Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant a decedat la data de 29.10.2024, astfel cum reiese din referatul de interogare a bazei de date DEPABD, depus la fila 67 din dosarul de recurs.
Prin urmare, la acest moment, reclamantul este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.
De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților la asigurarea în regim compensat a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică cancer colonorectal, cu scopul de a-i fi administrat compensat, se reține că cererea vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantului defunct, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acestuia.
În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.
7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ. și art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României și va anula acest recurs, ca tardiv formulat.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 111 din 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință, menținând în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României.
Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 111 din 19 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 111 din 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului.
Anulează cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.