Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.07.2023 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A, constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 990 din 11 iunie 2024, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile tardivității, inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât prin întâmpinare, ca nefondate;
A admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A și a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 990 din 11 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât A, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, după cum urmează: în principal, admiterea excepțiilor invocate în fața instanței de fond prin întâmpinare (tardivitate, inadmisibilitate și prescripția dreptului material la acțiune); în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de C.N.S.A.S.
În motivarea recursului arată că a mai fost supus verificărilor privind pretinsa colaborare cu fosta Securitate și s-a decis în mod definitiv că activitatea sa nu se poate încadra în actele de colaborare pe care O.U.G. nr. 24/2008 le reglementează, precum și faptul că, în raport de teza invocată de C.N.S.A.S., nu sunt îndeplinite cerințele legale, astfel cum reiese din considerentele instanțelor în numeroase decizii de speță finalizate cu soluții de respingere a acțiunilor similare formulate de C.N.S.A.S.
Arată că a mai fost verificat anterior, sens în care s-a emis adeverința nr. 1855/11.09.2008, pe numele său nefiind identificate dosare noi; că a fost recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri, sub numele conspirativ „B” în scopul menținerii unui sistem de legătură eficient și al păstrării conspirativității surselor ce lucrau la Combinatul Chimic C și la CET D, care locuiesc pe șoseaua (...) sau cartierul (...).
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că soluția instanței de fond este nelegală, fiind nemotivată și cuprinzând motive contradictorii.
Sub un prim aspect, arată că instanța de fond a preluat în considerentele hotărârii argumentele reclamantului expuse în acțiune și în răspunsul la întâmpinare și nu a făcut o analiză proprie a probatoriului administrat și nici a apărării formulate, încălcând dreptul pârâtului la un proces echitabil.
Astfel, arată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii, sens în care invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În concret, susține că paragraful final din pagina 13 a sentinței, continuat pe pagina 14, este identic cu paragraful final din pagina 6 a răspunsului la întâmpinare și cu paragraful final din pagina 5 a cererii de chemare în judecată; paragraful 2 din pagina 14 a sentinței este reprodus fidel din același paragraf care se termină la pagina 14 din răspunsul la întâmpinare și preia aserțiunile reclamantului din ultimul paragraf de la pagina 5 a cererii de chemare în judecată; la paragrafele 5-7 din pagina 9 judecătorul a preluat, fără să analizeze și să verifice, aserțiunile reclamantului din răspunsul la întâmpinare (pagina 2-3 pct. I.2.), cu referire introducerea cererii în termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Regulament, deși judecătorul trebuia să arate motivele pentru care sunt incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în cazul acestui termen calculat pe zile lucrătoare, și de ce a apreciat că prima zi lucrătoare a termenului trebuie raportată la data aprobării notei de constatare și nu la data emiterii acesteia, ceea ce nu s-a realizat.
Mai arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, la pag. 11 parag. 3, instanța a reținut că rolul său nu este acela de a stabili vinovații, de a aplica pedepse și de a le individualiza, nerealizând o justiție retributivă, ci doar de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. și a probelor administrate de pârât, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, iar în paragraful următor, interpretând considerentele Curții Constiuționale din Decizia nr. 530/09.04.2009, a revenit asupra acestor argumente și a arătat că legiuitorul a urmărit deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, însă răspunderea nu este una juridică ori colectivă „pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție si a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în fiecare caz în parte”.
Susține că motivarea este contradictorie și în privința soluției privind excepțiile invocate de pârât, pe care instanța le-a respins ca neîntemeiate, iar în dispozitiv le-a respins ca nefondate.
În privința constatării calității de colaborator al Securității, instanța de fond a reținut în considerente (ultimul paragraf) că sunt îndeplinite condițiile legale și că admite acțiunea în temeiul art. 11 raportat la art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, iar în dispozitiv motivarea în drept este diferită, fiind menționat art. 2 alin. b) din O.U.G. nr. 24/2008, temei juridic inexistent în actul normativ aplicat.
Consideră că în acest mod, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, punând totodată instanța de control judiciar în imposibilitate de a realiza controlul de legalitate.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică faptul că instanța de fond a respins excepția tardivității formulării acțiunii, apreciind că în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 18.12.2008, acțiunea a fost introdusă în interiorul termenului de 30 de zile lucrătoare de la data aprobării notei de constatare nr. DI/I/220/08.02.2023 de către Colegiul C.N.S.A.S. (14.06.2023), termen care s-a împlinit la data de 27.07.2023, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 26.07.2023.
Consideră nelegală această soluție și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Regulament nu se calculează pe zile libere, prima și ultima zi a termenului intrând în calcul, așa încât termenul procedural s-a împlinit la data de 25.07.2023 iar acțiunea fost introdusă la data de 26.07.2023.
Pe de altă parte, arată că dispozițiile invocate fac trimitere la momentul de la care începe să curgă acest termen, respectiv de la data adoptării notei de constatare, iar nu de la data aprobării acesteia de Colegiul C.N.S.A.S., cum greșit a interpretat instanța de fond. Or, nota de constatare nr. DI/I/220 a fost emisă de C.N.S.A.S. la data de 08.02.2023, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 26.07.2023, cu depășirea termenului de 30 de zile lucrătoare, astfel că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității.
Referitor la excepția inadmisibilității, respinsă ca neîntemeiată/nefondată, consideră că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 3 lit. g coroborat cu art. 5 alin. (1), art. 8 art. 36 alin. (3) și art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că niciuna dintre situațiile menționate nu se identifică și că procedura declanșată în anul 2008 nu s-a finalizat prin emiterea unei decizii, respectiv a unei hotărâri judecătorești care să infirme/confirme calitatea de colaborator al pârâtului, astfel încât în mod corect reclamantul a procedat la efectuarea unor noi demersuri privind verificarea calității de lucrător/colaborator al pârâtului prin raportare la funcția publică în discuție, de consilier local. Suplimentar, instanța de fond a reținut că la baza noilor verificări efectuate de către reclamantă se regăsesc informații noi, din care a rezultat o altă concluzie decât cea anterioară.
Astfel, verificările la care a fost supus în anul 2008, cu ocazia depunerii candidaturii la funcția de Primar al Municipiului E, au fost finalizate prin emiterea adeverinței nr.1855/11.09.2008, prin care reclamantul C.N.S.A.S., verificând 2 dintre dosarele invocate și în prezenta cauză, a certificat faptul că nu a săvârșit acte de colaboraționism cu poliția politică comunistă, și, prin urmare, instanța de fond nu putea ajunge la o asemenea concluzie, câtă vreme adeverința din 2008 este un act administrativ unilateral care conține decizia unicului organ abilitat în stat să efectueze astfel de verificări și care putea fi contestată în instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la publicare, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.
Susține că, astfel cum rezultă din art. 24 lit. d din O.U.G. nr. 24/2008, Colegiul CNSAS aprobă sau infirmă notele de constatare privind existența sau inexistența calității de lucrător sau colaborator al Securității a persoanelor fizice verificate de către direcția de specialiate din cadrul CNSAS și emite adeverințe, care au natura unor acte administrative unilaterale cu caracter individual.
Consideră că din interpretarea și aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 9 și art. 19 din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS din 18.12.2008, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008, art. 36 alin. (3) din același Regulament, rezultă că C.N.S.A.S emite adeverințe care atestă, în urma verificării dosarelor, necolaborarea cu Securitatea, putând verifica deciziile emise anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008 prin prisma unor documente noi, care nu au fost anterior avute în vedere, recurentul-reclamant precizând că nu i se aplică aceste texte de lege, întrucât a fost subiect al verificărilor în lumina noii legi, iar nu a Legii nr. 187/1999.
De asemenea, face referire la dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, abrogate prin Legea nr. 161/2019, lege declarată neconstituțională în ansamblul său, prin Decizia CCR nr. 794 din 23.11.2021, subliniind faptul că a fost verificat în baza O.U.G. nr. 24/2008, organul competent stabilind în mod definitiv și fără echivoc că nu a fost lucrător sau colaborator al Securității în perioada dictaturii comuniste, iar actul prin care se constată aceste aspecte nu a fost contestat.
De asemenea, arată că aceste aspecte nu mai pot face obiectul altor verificări și analize ulterioare, nefiind îndeplinite condițiile limitativ prevăzute în care s-ar putea demara o nouă investigație, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut de către reclamant dovada unor documente noi, preluate ulterior verificării inițiale.
Mai mult, apreciază că nu există un temei legal pentru reluarea unei proceduri după ce a expirat de mai bine de 15 ani termenul de contestare a constatărilor și concluziilor verificărilor, iar, pe de altă parte, legislația specială nu prevede posibilitatea unor noi verificări sau reverificări sub același aspect, respectiv nu permite o nouă analiză cu privire la aspectele verificate, aspect ce reiese din interpretarea art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, care se referă în mod expres la persoanele care pot fi subiecții verificărilor din oficiu, dar strict în ipoteza în care acestea, anterior ordonanței au primit o decizie de necolaborare cu Securitatea. Or, procedura anterioară de verificare s-a desfășurat sub noua lege, respectiv O.U.G. nr. 24/2008.
Consideră că nu se încadrează în ipoteza prevăzută cu titlu de excepție, astfel că reverificarea finalizată cu o concluzie contrară anterioare este abuzivă și lipsită de fundament legal, cu atât mai mult cu cât din actele depuse nu se poate desprinde ce anume s-a descoperit cu titlu de noutate.
Mai arată că legiuitorul nu a avut în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 ipoteza reverificării, aspect ce reiese și din încercarea de modificare a O.U.G. nr. 24/2008 prin Legea nr. 161/2019, declarată neconstituțională în întregime prin Decizia CCR nr. 794/23.11.2021.
Susține că prin efectuarea unei noi verificări din oficiu, C.N.S.A.S. comite un abuz de drept, aspect ce trebuia sancționat de către instanța de fond.
Invocă culpa și o eventuală neglijență în efectuarea verificărilor de către intimatul-pârât, în condițiile în care art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008 specifică în mod clar documentele ce trebuie să facă obiectul procedurii de analiză.
Precizează că într-o interpretare contrară s-ar încălca principiile legalității actelor administrative și prezumției de veridicitate, câtă vreme adeverința emisă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 atestă că nu a colaborat cu Securitatea, act ce nu a fost contestat și care nu mai poate fi anulat, fiind depășit termenul legal în care se poate solicita anularea actului administrativ, astfel că o acțiune care tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești contrare este o acțiune inadmisibilă.
Arată că O.U.G. nr. 24/2008 și Regulamentul privind organizarea și funcționarea CNSAS nu conțin nicio dispoziție care să permită posibilitatea ca o persoană să poată face obiectul unor verificări repetate.
Cu privire la soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, consideră că în mod greșit instanța de fond s-a raportat strict la faptul că O.U.G. nr. 24/2008 nu stipulează un termen de prescripție a dreptului C.N.S.A.S. de a introduce cererea având ca obiect acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității, fără a motiva de ce a respins argumentele pârâtului referitoare la faptul că odată ce s-a adeverit că nu a avut o astfel de calitate și nu s-a contestat în termenul legal, sunt incidente dispozițiile privind prescripția.
Pe fond, arată că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, iar pe de altă parte, nu a precizat exact ipoteza avută în vedere, dat fiind faptul că art. 2 lit. b face trimitere la mai multe modalități de colaborare cu Securitatea, instanța reținând că textul de lege referindu-se la o situație diferită de cea din speță, respectiv la persoanele care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor, ceea ce dovedește că nu s-a aplecat asupra speței.
Consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b teza a IV-a din OUG nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293 din 2008.
Invocă Deciziile Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012, nr. 794/23.11.2021, susținând că, deși dispozițiile care ar permite reverificări au fost declarate neconstituționale, prin prezenta acțiune C.N.S.A.S. urmărește să invalideze o decizie anterioară de necolaborare cu Securitatea, fără a avea o bază legală pentru o nouă analiză.
Precizează că Nota de constatare nr. DI/I/220/08.02.2023 întocmită de Direcția Investigații a CNSAS, referitoare la presupusa activitate de sprijin și colaborare desfășurată, reține că acesta figurează în calitate de colaborator în dosarul nr. x (y) cu numele conspirativ „X/Y”, deși actele din acest dosar au fost analizate anterior de CNSAS, concluzionând că elementele prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a, b) și c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, instanța de fond neprecizând motivele pentru care a respins aceste apărări.
Arată că celelalte dosare indicate de către reclamant care au ca titulari alte persoane nu indică vreo activitate a sa care să poată fi subsumată dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008; că susținerile referitoare la faptul că recrutarea s-ar fi realizat în casa de întâlniri conspirativă „B” nu se coroborează cu alte înscrisuri și că în mod greșit prima instanță a acordat forță probantă documentelor interne ale fostei Securități.
Mai arată că a semnat un angajament prin care și-a asumat să pună la dispoziția organelor de Securitate garsoniera din strada (...), bloc (...), sc. (...), etaj (...), ap. (...) pentru rezolvarea unor probleme ale muncii de securitate, însă acesta nu a fost un act voluntar, conștient de colaborare, așa cum se apreciază de către prima instanță, în condițiile în care în perioada respectivă, oamenii erau terorizați de Securitate și nimeni nu îndrăznea să se opună solicitărilor acesteia; că simțea presiunea regimului comunist și se temea de posibile represalii asupra sa și a familiei sale; că din cauza vârstei fragede a crezut că totul este doar o formalitate și nu am prevăzut nicio clipă că realitatea faptică ar fi putut fi diferită de ceea ce i s-a comunicat; că nu am săvârșit niciodată împotriva vreunei persoane acte de teroare sau activități care ar fi putut conduce la suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor.
Consideră că este relevantă vârsta pe care o avea la data semnării angajamentului și că din nicio probă administrată nu reiese faptul că a știut de vreo activitate a Securității ce s-ar fi putut derula în imobil, nu a participat la întâlniri și nici nu există dovezi certe că locuința a fost folosită de Securitate în scopul de a menține regimul totalitar.
Susține că persoana care a făcut demersurile de recrutare, d-l F, lt. major angajat în Ministerul de Interne-Inspectoratul Județean X, era un amic de-al său din aceeași comună natală, căruia îi împrumutase și anterior, ocazional, cheile locuinței de serviciu pentru a o folosi în interes personal, acesta recunoscând că adesea mergea la respectiva garsonieră, fiind aproape de domiciliul său, pentru a-i lăsa pachetele trimise de către părinții recurentului; pentru că se ducea des în imobil, martorul s-a temut să nu aibă probleme la serviciu și în acest context i-a propus să semneze un acord pe care să-1 prezinte la serviciu, practic, locuința nefiind niciodată folosită cu titlu de casă conspirativă.
Menționează că nu i-au fost cerute informații și nu a efectuat informări despre nicio persoană.
Contestă cele consemnate în rapoartele și notele informative, acestea având un format standardizat, consemnările fiind identice, astfel că au un caracter simulat și fictiv; contestă faptul că ar fi fost recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri, în scopul menținerii unui sistem de legătură eficient și al păstrării conspirativității surselor de la Combinatul Chimic C și de la CET D.
Precizează că din probatoriul administrat reiese că recurentul era persoana urmărită constant de organele de Securitate, despre care se făceau diverse informări.
În ceea ce privește condiția înlesnirii activității de culegere de informații de la rețeaua informativă, cu privire la care prima instanță s-a rezumat a aprecia că aceasta s-a făcut prin punerea voluntară la dispoziție a spațiului deținut de pârât, apreciază că nu a fost probată și nu este îndeplinită, întrucât această condiție trebuia analizată relativ la activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, care ar fi putut afecta drepturi și libertăți fundamentale, condiție care în speță nu este întrunită și nici probată.
Mai mult, din materialul probator nu reiese în perioada 1987-1989, în locuința de serviciu menționată s-au desfășurat activități finalizate cu obținerea de date ori informații de natură să suprime sau să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că acesta nu este incident, având în vedere că hotărârea este motivată, nu există considerente contradictorii și nici contradicție între considerente și dispozitiv; de asemenea, hotărârea nu cuprinde considerente străine de natura cauzei.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nici acesta nu poate fi reținut.
Astfel, referitor la excepția tardivității, arată că instanța de fond în mod temeinic și legal a respins-o, în condițiile în care acțiunea de față a fost depusă la Poștă la data de 25.07.2023 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire AR 09184310245, așa cum reiese din Borderoul Oficiului Poștal nr.20 din 25.07.2023, sens în care devin aplicabile dispozițiile art. 183 alin. (1) ind. 1 C. proc. civ., referitoare la actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege.
Sub acest aspect, invocă jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că termenul în discuție este unul de recomandare.
Referitor la excepția inadmisibilității, arată că instanța de fond a respins-o în mod corect, având în vedere că la baza noilor verificări se regăsesc informații noi, din care a rezultat o altă concluzie.
Pe de altă parte, având în vedere calitatea pârâtului de consilier local, era obligat să dea curs verificărilor, această funcție fiind verificabilă din oficiu.
Cu privire la prescripție, arată că în mod legal, instanța de fond a respins-o, având în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 nu reglementează un termen de prescripție pentru introducerea unor asemenea acțiuni.
Pe fond, consideră că instanța de fond a admis în mod corect acțiunea, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, sub forma înlesnirii culegerii de informații prin punerea la dispoziția Securității în mod voluntar a spațiului deținut de pârât.
5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 octombrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A, constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.
Instanța de fond a respins excepțiile tardivității, inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât prin întâmpinare, ca nefondate; a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A și a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurentul-pârât A, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”), invocat de către recurentul-pârât, Înalta Curte reține că acesta a invocat, sub un prim aspect, faptul că instanța de fond a preluat în considerentele hotărârii argumentele reclamantului expuse în acțiune și în răspunsul la întâmpinare și nu a făcut o analiză proprie a probatoriului administrat și nici a apărării formulate.
În acest context, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.
Examinând susținerile recurentului-pârât, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reținute, în condițiile în care, contrar celor invocate prin cererea de recurs, din analiza paragrafelor expuse de către recurent, reiese în mod neechivoc că instanța de fond a analizat aspectele cu care a fost învestită, prezentând în mod coerent și logic raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate.
Faptul că instanța de fond a apreciat a fi întemeiate susținerile reclamantului nu înseamnă că instanța a preluat, fără a face o analiză proprie, argumentele reclamantului și nici că, prin urmare, hotărârea ar fi nemotivată.
În concret, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a admis acțiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
O altă critică subsumată aceluiași motiv de casare se referă la existența unor motive contradictorii în privința soluției privind excepțiile invocate de pârât, pe care în considerente instanța le-a respins ca neîntemeiate, iar în dispozitiv le-a respins ca nefondate.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută această critică, în condițiile în care, în esență, cele două noțiuni – nefondat și neîntemeiat – semnifică, în plan juridic același lucru, și anume, lipsa de fundament a acțiunii, cererii ori excepției, respinse de către instanță.
Mai mult, o asemenea critică nu poate fi reținută nici din perspectiva faptului că, fiind vorba de o nulitate condiționată, se impunea ca recurentul-pârât să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată, având în vedere că potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ.: „Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia”.
De asemenea, recurentul-pârât a invocat contradictorialitatea în motivarea soluției de admitere a acțiunii din perspectiva faptului că instanța de fond a reținut în considerente că sunt îndeplinite condițiile legale și că admite acțiunea în temeiul art. 11 raportat la art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, iar în dispozitiv motivarea în drept este diferită, fiind menționat art. 2 alin. b) din O.U.G. nr. 24/2008, temei juridic inexistent în actul normativ aplicat.
Nici acest argument nu este fondat, câtă vreme recurentul-pârât nu a făcut dovada vreunei vătămări aduse prin această inadvertență, iar pe de altă parte, avea posibilitatea ca, în situația în care ar fi apreciat că este vorba de o eroare, să formuleze o cerere de îndreptare a erorii materiale, adresată Curții de Apel București.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în raport cu aspectele semnalate, recurentului-pârât nu i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, și nici nu a fost pusă instanța de control judiciar în imposibilitate de a realiza controlul de legalitate al hotărârii instanței de fond.
De astfel, recurentul-pârât nu a arătat în concret cum i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil prin indicarea temeiului de drept în dispozitiv și de ce instanța de control judiciar ar fi împiedicată în realizarea controlului de legalitate.
În realitate, recurentul-pârât este nemulțumit de soluția pronunțată în cauză de către instanța de fond, împrejurare ce nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate în baza acestui motiv de casare.
Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.
Or, din aceste perspective nu se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.
Sub o primă critică, subsumată acestui motiv de casare, recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond de respingere, ca nefondată, a excepției tardivității acțiunii, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, având în vedere că Nota de constatare nr. DI/I/220 a fost emisă la data de 08.02.2023, iar termenul de 30 de zile curge de la această dată, și nu de la data aprobării notei de constatare nr. de către Colegiul C.N.S.A.S. (14.06.2023), astfel cum a reținut instanța de fond.
Înalta Curte constată că nu poate fi reținut argumentul recurentului-pârât, în condițiile în care dispozițiile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S. stabilesc în mod clar că: „(1) Pentru categoriile de persoane precizate la art. 3 lit. b - z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, acțiunea în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare, fiind scutită de taxa de timbru. Hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii”.
Prin urmare, față de data adoptării notei de constatare, acțiunea introdusă de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe rolul Curții de Apel București a fost introdusă în termenul prevăzut de 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S.
Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit practicii consolidate a instanței supreme, referitoare la termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, acesta este un termen de recomandare, care nu presupune aplicarea unei sancțiuni în caz de nerespectare.
Aceasta în condițiile în care termenul în discuție nu este prevăzut în O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, ci doar în Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., având rolul de a organiza activitatea diferitelor compartimente și structuri din cadrul acestei instituții.
Referitor la acest aspect, se impune a se reține și faptul că Regulamentul CNSAS este un act administrativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis și, prin urmare, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să își adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancțiune pentru nerespectarea sa.
Referitor la excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că în susținerea acesteia, recurentul-pârât a invocat faptul că reclamantul nu putea proceda la o nouă verificare a documentelor din arhiva CNSAS care îl privesc, în lipsa unor elemente noi, care să susțină o asemenea reverificate și în condițiile în care anterior, CNSAS a emis adeverința nr. 1855/11.09.2008, prin care s-a adeverit faptul că din dosarul de rețea al acestuia, nr. x (cotă C.N.S.A.S.), respectiv din cele șapte informații scrise și alte câteva verbale, nu reies elemente care să se circumscrie prevederilor art. 2 lit. a, b) și c) din O.U.G. nr. 24/2008.
Adeverința de mai sus i-a fost emisă în calitate de candidat la funcția de Primar al Municipiului E.
De asemenea, adeverința respectivă face referire la furnizarea de materiale informative referitoare la mediul de relații al cadrelor militare și membrilor de familie, precum și la faptul că nu au fost furnizate informații de interes operativ.
Contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că verificările ce au stat la baza reținerii calității pârâtului de colaborator al Securității au fost făcute în dosarele nr. z (cotă C.N.S.A.S.), nr. xx, nr. xy și nr. xz, în care recurentul-pârât figura ca gazdă de întâlniri cu numele conspirativ „B”, în timp ce verificările din 2008 au vizat doar dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.).
Astfel, nu poate fi reținut argumentul recurentului-pârât în sensul că o astfel de reverificare nu e admisibilă din cauza faptului că nu s-a făcut de către reclamant dovada unor documente noi, câtă vreme din înscrisurile de la dosar reiese că ultima verificare a avut la bază documente ce nu au fost analizate atunci când s-a emis adeverința nr. x/2008.
În acest context, punerea la dispoziția organelor de Securitate a locuinței nu a fost analizată cu ocazia verificărilor efectuate în 2008, întrucât acest aspect nu reieșea din documentele ce erau la dosar.
Înalta Curte reține și faptul că la termenul de judecată din 5 martie 2025 din prezentul dosar, reprezentantul intimatului-reclamant a arătat că dosarele de securitate au fost predate CNSAS în etape, în anul 2008, când s-a emis adeverința nr. x, autoritatea nefiind în posesia actualei arhive, și nici la ora actuală aceasta nu este integral predată.
Prin urmare, întrucât stabilirea calității de colaborator s-a făcut în baza unor documente noi, reverificarea s-a făcut în mod legal, conform normei de excepție de la art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora: „În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31 rezultă documente și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanțe de urgență o decizie de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanță de urgență.”
Analizând textul de lege de mai sus, se constată că pentru a se dispune reverificarea calității de colaborator al Securității, legiuitorul a condiționat reverificarea de o serie de împrejurări, cum ar fi: calitatea de colaborator să rezulte din documente și informații noi și neprocesate, ce au fost preluate în condițiile art. 31 din ordonanță; cu privire la persoana respectivă să fi fost emisă anterior o decizie de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea; persoana să facă parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu.
Or, aceste condiții sunt îndeplinite în cauză, astfel că intimatul-reclamant a procedat în mod corect la reverificarea acestuia, ca urmare a preluării unor documente noi ce îl vizau și a calității acestuia de candidat la funcția de consilier local, pentru care se prevede inițierea din oficiu a verificărilor.
Contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță dacă verificarea calității de colaborator al Securității s-a făcut pe legea anterioară sau pe O.U.G. nr. 24/2008, câtă vreme textul de lege nu face o asemenea diferențiere.
Înalta Curte constată că nu poate fi reținut nici argumentul conform căruia Legea nr. 161/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2008 a fost declarată neconstituționată de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 794/2021 tocmai pentru că nu s-a dorit reverificarea persoanelor, în contextul în care declararea ca neconstituțională a acestei legi s-a făcut ca urmare a nerespectării ierarhiei actelor, în condițiile în care O.U.G. nr. 24/2008 are caracterul unei legi organice, iar Legea nr. 161/2019, prin care se urmărea modificarea legii organice în discuție, are caracter ordinar.
Prin urmare, în cauză nu poate fi reținută excepția inadmisibilității, invocată de către recurentul-pârât, instanța de fond respingând în mod corect această excepție.
De asemenea, nu poate fi reținută nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de același recurent-pârât.
În susținerea acesteia, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond s-a raportat strict la faptul că O.U.G. nr. 24/2008 nu stipulează un termen de prescripție al dreptului C.N.S..A.S. de a introduce cererea având ca obiect acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității, fără a motiva de ce a respins argumentele pârâtului referitoare la faptul că odată ce s-a adeverit că nu a avut o astfel de calitate și nu s-a contestat în termenul legal, sunt incidente dispozițiile privind prescripția.
Instanța de recurs constată că argumentul este nefondat.
Pe de o parte, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că prevederile O.U.G. nr. 24/2008 nu reglementează un termen de prescripție a dreptului material la acțiune în interiorul căruia care C.N.S.A.S. este obligat, sub sancțiunea prescripției, să introducă cererea având ca obiect constatarea calității de colaborator a Securității în privința reclamantului.
Pe de altă parte, o asemenea interpretare reiese și din prevederile art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, care prevăd în mod expres că reverificarea calității de colaborator al Securității se poate face ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv există documente noi care nu au mai fost analizate, preluate ulterior de către CNSAS, iar persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu.
Prin urmare, chiar textul legal incident stabilește că reverificarea se poate face în anumite condiții, cu atât mai mult nu se poate reține o eventuală prescripție în sensul antamat de către recurentul-pârât, întrucât, în caz contrar, preluarea de către CNSAS în gestiune a unor documente noi nu ar mai putea constitui temei pentru reverificarea persoanelor pentru care anterior s-au emis adeverințe de necolaborare cu Securitatea, ceea ce ar lipsi de conținut dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008.
Pe fond, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 18.06.1987, iar din raportul cu propunerea de recrutare din data de 12.06.1987 reiese că recrutarea s-a făcut pentru realizarea unei supravegheri informative în cadrul mediului de relații al cadrelor militare și a membrilor de familie ale acestora.
Astfel prin angajamentul depus la fila 28 din dosarul de fond, recurentul-pârât s-a angajat să pună la dispoziția organelor de Securitate garsoniera sa, pentru rezolvarea unor probleme ale muncii de securitate, aspect recunoscut de către recurentul-pârât.
Din nota de analiză a gazdei „B” (numele conspirativ primit), depusă la fila 44 din dosarul de fond reiese că recrutarea gazdei a fost necesară, deoarece o mare parte din rețeaua informativă de la CET D și Combinatul Chimic C – Platforma nr. (...) domiciliază pe șoseaua (...) sau în cartierul (...).
De asemenea, în aceeași notă de analiză s-a reținut că gazda „B” s-a dovedit a fi eficientă în menținerea unei legături organizate cu persoanele din rețeaua informativă.
Potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.
Din examinarea textului de lege de mai sus, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, că se reține calitatea de colaborator și a persoanei care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, astfel cum este cazul recurentului-pârât din speța de față.
Aceasta pentru că legiuitorul a înțeles să atribuie calitatea de colaborator al Securității și persoanei care a facilitat în mod voluntar obținerea de informații cu privire la persoanele supravegheate, fără a reglementa vreo situație de excepție.
Înalta Curte constată că informațiile date la întâlnirile organizate în casa pusă la dispoziția organelor de Securitate de către recurentul-pârât aveau potențialul de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar pe de altă parte, în acest mod s-au creat premisele pentru organizarea mai eficientă a activității organelor de Securitate și a rețelei informative de la CET D și Combinatul Chimic C – Platforma nr. (...).
Nu poate fi primită critica recurentului-pârât în sensul că este relevantă vârsta pe care o avea la data semnării angajamentului ori că acesta nu a fost un act voluntar, conștient de colaborare, câtă vreme oamenii erau terorizați de Securitate și nimeni nu îndrăznea să se opună solicitărilor acesteia, respectiv că simțea presiunea regimului comunist și se temea de posibile represalii asupra sa și a familiei sale, în condițiile în care acesta a semnat un angajament prin care și-a asumat să pună la dispoziția organelor de Securitate garsoniera din strada (...), bloc (...), sc. (...), etaj (...), ap. (...) pentru rezolvarea unor probleme ale muncii de securitate.
Cu privire la aceste aspect, instanța de fond a reținut în mod corect că vârsta nu este o cauză exoneratoare de răspundere prevăzută de legiuitor, aceasta semnând angajamentul și fiind recrutat după împlinirea vârstei de majorat când o persoană are capacitate deplină de discernământ, după cum nu prezintă relevanță nici susținerile conform cărora înscrisurile oficiale au fost întocmite în mod fictiv, punându-și la dispoziție locuința în baza prieteniei avute cu domnul F și în vederea utilizării acesteia în scop personal de către acesta, și nu de către Securitate, având în vedere, pe de-o parte, că acestea nu au fost dovedite și, pe de altă parte, că însuși numitul F, audiat în calitate de martor, a afirmat, sub jurământ, că „i-am cerut permisiunea și am tatonat terenul, cu mai multe persoane din combinatul chimic care erau sursele mele, pentru prevenirea pericolelor. El a fost de acord cu această propunere (...)”, de unde rezultă în mod clar că locuința a fost pusă la dispoziție pentru întâlnirea cu diverse surse și nu în scopuri private.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul că nu există dovezi certe că locuința a fost folosită de Securitate în scopul de a menține regimul totalitar ori că aceasta nu a fost niciodată folosită cu titlu de casă conspirativă, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, din nota de analiză a gazdei „B”, de la fila 44 din dosarul de fond reiese că această casă de întâlniri s-a dovedit a fi eficientă în menținerea unei legături organizate cu persoanele din rețeaua informativă.
În consecință, nu pot fi reținute nici justificările recurentului-pârât în sensul că întrucât un amic de-al său s-a temut să nu aibă probleme la serviciu și în acest context i-a propus să semneze un acord pe care să-1 prezinte la serviciu.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că pentru reținerea calității de colaborator al Securității, în accepțiunea prevederilor art. 2 litera b), teza finală din OUG nr. 24/2008, nu prezintă relevanță juridică dacă în casa de întâlniri au fost sau nu introduse surse, natura informațiilor pe care rețeaua introdusă în casa conspirativă a furnizat-o Securității, ori dacă persoanele introduse în casa conspirativă au furnizat informații care să se refere la atitudini sau activități îndreptate împotriva regimului, cu atât mai mult cu cât nu se putea prevedea, la momentul punerii la dispoziție a spațiului, ce fel de informații vor putea oferi colaboratorii care vor avea acces în locuința respectivă.
Or, în speță, după cum s-a arătat mai sus, din chiar actele de la dosar reiese că în locuința respectivă au avut loc întâlniri și că acestea și-au dovedit eficiența în menținerea unei legături organizate cu persoanele din rețeaua informativă.
Prin urmare, prin punerea la dispoziția organelor Securității de către pârât a locuinței, pentru a fi folosită drept casă de întâlniri, acesta se încadrează noțiunii de colaborator al Securității, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva sentinței nr. 990 din 11 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva sentinței nr. 990 din 11 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.