Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2022, inițial pe rolul Tribunalului Timiș – Secția I civilă, astfel cum a fost precizată, reclamantele A, B, C au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D, E S.A. și Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României:
- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:
- obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reținute din fondul privat de pensii Pilon II, după cum urmează: pentru reclamanta A suma de 14.179 lei, reținută de pârâtul D private, pentru reclamanta B, suma de 15.140 lei, reținută de pârâtul E S.A. și pentru reclamanta C, suma de 13.167 lei, reținută de pârâtul E S.A., rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 10% din partea ce depășește suma de 4.000 lei din sumele cuvenite reclamanților din Pilonul II de Pensii și plătite în tranșe unice fiecărei reclamante, indexate cu rata inflației;
- obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute, calculate de la data plății efective și până ia acoperirea integrată a prejudiciului (art. 6 din OG nr. 13/2011);
2. În temeiul art. 29 alin. și 3 din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din OUG nr. 130/2021, prin care sau introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. 1 1-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și 5, art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și 2, art. 56 alin. (2), art. 61 alin. l, art. 115 alin. (4) și 6, art. 124 alin. (3), art. 139 alin. l, art. 147 alin. (4) din Constituția României.
3. Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 18 mai 2023, Tribunalul Timiș – Secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Timiș.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Timiș sub nr. x/30/2022*.
Prin încheierea din 10.10.2023, pronunțată de Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile a Tribunalului Timiș – complet litigii de muncă, constatând ivit conflictul negativ de competență.
Prin sentința nr. 77/23.11.2023, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal a stabilit competența materială și funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 396 din 22 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D, E SA și Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de aceștia, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;
A admis acțiunea formulată și precizată de reclamantele A, B și C, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pe care l-a obligat la plata despăgubirilor constând în indexarea cu rata inflației, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reținerii din pensiile private ale reclamantelor și până la restituirea sumelor reținute; fără cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 396 din 22 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că se impune obligarea sa la plata despăgubirilor constând în actualizarea sumelor reținute cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare, fără a verifica îndeplinire condițiilor răspunderii civile delictuale.
Susține că Guvernul României nu are capacitate juridică civilă și nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului.
În acest context, potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr.57/2019, raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, raporturile de drept administrativ fiind unele de subordonare ierarhică, ce se supun principiilor proprii dreptului administrativ și jurisdicției speciale administrative.
Arată că susținerile sale privind lipsa capacității civile a Guvernului sunt confirmate de dispozițiile art. 187 și următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă în decizia nr.363 din 4 februarie 2014, prin care s-a reținut că potrivit Legii nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, instituția pârâtului este reglementată ca o autoritate publică, organ cu caracter colegial, lipsit de personalitate juridică și capacitate juridică civilă, însă lipsa personalității juridice și a capacității juridice civile, nu exclude existența capacității juridice administrative, care este o capacitate juridică cu caracter special și limitat, caracteristică autorității publice, în derularea unor raporturi juridice specifice, cum ar fi cele de drept administrativ.
Precizează că, deși dispozițiile Legii nr.90/2001 au fost abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr.57/2019, argumentele instanței supreme își păstrează valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr.363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din C. adm.
Mai arată că nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către societățile de pensii private, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii.
Menționează că a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2023, prin care au fost transpuse în practică efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și a reglementat, în sensul solicitat de către partea reclamantă, restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale, astfel că nu se poate susține că se impune în continuare sancționarea autorităților publice pârâte.
Susține că la formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, aceasta reprezentând o condiție pentru exercitarea unei acțiuni civile.
Pe de altă parte, arată că nu poate fi obligat la plata sumelor stabilite de către instanța de fond în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât prin O.U.G. nr. 4/2023, competența restituirii sumelor reținute a fost dată prin lege exclusiv în sarcina caselor teritoriale / sectoriale de pensii sau entităților care plătesc venituri din pensie, astfel că Guvernul României nu are atribuții sub acest aspect, nefiind debitorul obligației bănești principale.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă intimata D a formulat întâmpinare, prin cale solicită scoaterea sa din proces ca urmare a faptului că instanța de fond a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar soluția nu a fost recurată.
În subsidiar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, în condițiile în care soluția instanței de fond de obligare a recurentului-pârât la plata integrală a prejudiciului cauzat prin ordonanța emisă, este legală.
5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 octombrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamanții A, B, C au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D, E S.A. și Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României: repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: obligarea pârâților la despăgubiri constând în restituirea sumelor reținute, indexate cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute, conform art. 6 din OG nr. 13/2011.
Instanța de fond a a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D, E SA și Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de aceștia, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantele A, B și C, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pe care l-a obligat la plata despăgubirilor constând în indexarea cu rata inflației, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reținerii din pensiile private ale reclamantelor și până la restituirea sumelor reținute; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat în mod formal, fără a fi aduse argumente prin care să se susțină că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, pentru ca instanța de recurs să procedeze la analizarea acestora.
Astfel, simpla trimitere formală, cu caracter general, la un motiv de casare nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanța de recurs, în lipsa unor argumente concrete care să-l susțină.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în cauză, intimatele-reclamante s-au considerat vătămate în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative aduse de OUG nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acțiune în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată) „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Punctual, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fiscal], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C.fiscal sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a ind. 1) C.fiscal], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fiscal], pct.16 [cu referire la art. 157 ind. 3 C.fiscal], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fiscal], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2, alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 ind. 3 și alin. (7) ind.1 C.fiscal] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fiscal] și art.XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 C.fiscal și pct. 19] din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.
În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că OUG nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite și nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.
Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată OUG nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de lei în temeiul prevederilor OUG nr.130/2021, declarate neconstituționale.
Potrivit art. 1 din OUG nr.4/2023 ,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de lei. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023”.
Consecutiv adoptării OUG nr. 4/2023, prima instanță s-a învestit pe fond doar cu pretențiile reclamantelor privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute din pensie conform OUG nr. 130/2021 și dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin OUG nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimatelor, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speță.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții.
Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamante, au fost efectuate de societățile de pensii private nu le conferă acestor entități calitate procesuală pasivă în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și societățile de pensii private, referitor la atribuțiile conferite acesteia de lege, ci, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei de față îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.
Nici faptul că prin OUG nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a conferi în proces calitate procesuală pasivă societăților de pensii private chemate în judecată, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat.
Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.
Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale.
De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.”
Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând „(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.” (alin. (5)
Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004.
În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.
Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare / interpretare a sa strictă, limitativă.
În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă „acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului”, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe / ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.
În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun / dreptul muncii / asigurărilor sociale / contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.
Prin urmare, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, iar, în raport cu acestea, societățile de pensii private nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimaților-reclamanți prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță Guvernului României.
Din aceeași perspectivă sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamanților și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanței de urgență declarate neconstituționale.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr.4/2023, cererea pendinte a rămas fără interes pentru intimatele-reclamante, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională.
Totodată, instanța de recurs constată că nu poate fi reținută critica conform căreia recurentul-pârât nu s-ar afla în culpă, în condițiile în care acesta a emis OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care la art. XXIV pct. 13 s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie și care, în urma declarării ca neconstituționale a acestor prevederi, a determinat existența prejudiciului constând în aceste rețineri nelegale.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 396 din 22 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 396 din 22 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.