Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată la data de 25.05.2021 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Parlamentul României, Senatul României și Comisia pentru Drepturile Omului Egalitate de Șanse, Culte și Minorități, a solicitat obligarea Parlamentului României să procedeze de îndată la eliminarea sau modificarea tuturor dispozițiilor din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care încalcă mai multe dispoziții din Constituția României privind drepturile fundamentale recunoscute și garantate tuturor cetățenilor români și care încalcă și mai multe principii generale constituționale privind statul de drept și social român, adițional, încalcă și dispoziții din Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene privind Apărarea și Respectarea Drepturilor Omului, precum și dispoziții din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr. 296 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Senatul României – Comisia pentru Drepturile Omului Egalitate de Șanse, Culte și Minorități, ca neîntemeiată. A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. A respins cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Parlamentul României, Senatul României, Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități și intervenientul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ca inadmisibilă. A admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României de intervenientul Ministerul Muncii și Protecției Sociale. A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 296 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a declarat recurs cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia nr. 2528 din 12 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția nulității recursului îndreptat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant și a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – reclamant A împotriva Sentinței civile nr. 296 din 18 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.
Împotriva Deciziei nr. 2528 din 12 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul A a promovat o cerere de revizuire.
Prin decizia nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei nr. 2528 din 12 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2/2021, ca nefondată.
Împotriva deciziei menționate anterior, revizuentul A a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 513 alin. (5) și art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1194 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2023, ca inadmisibilă.
În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul A a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României în vederea administrării unui control de constituționalitate asupra Legii nr. 196/2016 și a anulării dispozițiilor abuzive care încalcă drepturi fundamentale ale omului, astfel ca, în final, supremația Constituției și respectarea drepturilor fundamentale ale omului să prevaleze în dreptul intern român.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a format dosarul asociat nr. x/1/2024/a1, având drept obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 196/2016, invocată de către contestatorul A.
2. Soluția instanței de fond
Prin încheierea de ședință din 5 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2024/a1, a fost respinsă cererea formulată de petentul A privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr.196/2016, ca inadmisibilă.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii menționate a formulat recurs A, solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că invocă un motiv imperativ de ordine publică formulat în baza principiului fundamental constituțional și legal privind obligația respectării cu prioritate absolută a drepturilor fundamentale ale omului, la soluționarea cauzelor și pronunțarea hotărârii.
Totodată, a arătat că există o legătură concretă, directă și clară între soluționarea excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei întrucât există o identitate perfectă între obiectul excepției și obiectul cauzei.
Astfel, având în vedere că obiectul acțiunii pe fond, în recurs, în revizuire și în contestația în anulare sunt toate constituite de exact aceleași încălcări grave și foarte grave ale unor drepturi fundamentale ale omului, există obligația constituțională și legală de a se sesiza Curtea Constituțională a României, indiferent dacă există sau nu există o legătură între soluționarea excepției de neconstituționalitate și obiectul cauzei, indiferent de stadiul procesual în care se află cauza sau de modul în care este soluționată cauza, din moment ce, în speță, este strict vorba despre asigurarea respectării prioritare a unor drepturi fundamentale ale omului.
4. Apărările intimaților
Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”, text din care rezultă, fără dubiu, că o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei.
Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.
Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare nu poate fi primită.
Astfel, se constată că petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, în integralitate, fără a arăta, în concret, care sunt motivele pe care își întemeiază cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, respectiv care este legătura dispozițiilor legale contestate cu soluționarea prezentei cauze.
Totodată, prin decizia civilă nr. 1194 din data de 5 martie 2025, pronunțată în dosarul principal nr. x/1/2024, Înalta Curte a dispus respingerea contestației în anulare formulate de contestatorul A împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, ca inadmisibilă.
Așadar, instanța de control judiciar a statuat doar asupra unei excepții procesuale, fără a se mai pronunța asupra pretențiilor părții.
Prin urmare, în ceea ce privește condiția legăturii dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei, Înalta Curte apreciază că s-a reținut în mod corect că această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât eventuala constatare a neconstituționalității dispozițiilor invocate de petent nu ar putea influența soluția pronunțată în cadrul acelui dosar.
Cu alte cuvinte, în ipoteza sesizării Curții Constituționale și eventualității admiterii excepției, nu s-ar schimba cu nimic modul de dezlegare al pricinii având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 5853 din data de 6 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2023.
În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că nu se poate decela existența unei relevanțe a normelor legale a căror neconstituționalitate este invocată în efectuarea controlului judiciar în cauză, astfel că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la existența unei legături între dispozițiile Legii nr. 196/2016 și soluționarea contestației în anulare.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de contestatorul A împotriva încheierii din 5 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatorul A împotriva încheierii din 5 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.