Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea - Secția contencios administrativ și fiscal la data de 28.10.2024, reclamantul A, în contradictoriu cu intimații Direcția Patrimoniu Imobiliar, Primarul Municipiului B, Consiliul Local C, Municipiul D și Direcția Tehnică, a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/111/2023, aflat pe rolul Tribunalului Bihor - Secția de contencios administrativ șl fiscal.
Prin cererea depusă la dosar la data de 28.01.2025, reclamantul A a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1), art. 142 alin. (1) și art. 144 alin. (2) C. proc. civ.
2. Soluția instanței de fond
Prin încheierea din 20 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul A.
A fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) și art. 144 alin. (2) C. proc. civ.
A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) C. proc. civ.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond, în ceea ce privește măsura respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul A, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului, a susținut neclaritatea art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) C. proc. civ. și ambiguitatea acestor texte, care pot fi interpretate, nefiind explicit menționate, fiind astfel exploatate cu rea-credință de unii judecători, în detrimentul justițiabilului.
Astfel, în urma unor analize superficiale sau chiar intenționate, este numit să se ocupe de cauză un judecător, chiar dacă a mai avut legătură cu cauza, chiar dacă în dosare conexe cu aceasta, deși a pronunțat o încheiere interlocutorie în aceeași cauză, chiar dacă conexă, exprimându-și astfel poziția referitor la diferendum, sau chiar dacă împotriva sa a fost formulată o plângere penală, fiind incident punctul 6 din alin. (1) al art. 42.
4. Apărările intimaților
Intimații Primarul Municipiului B, Municipiul D, Consiliul Local al Municipiului C au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”, text din care rezultă, fără dubiu, că o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei.
Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.
Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare nu poate fi primită.
Astfel, se constată că petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) C. proc. civ., iar din conținutul acestor dispoziții rezultă că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, respectiv a cererii de strămutare.
Decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se pronunța în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.
În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.
Totodată, partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.
Prin urmare, în ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că normele vizate de excepție trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, respectiv a cererii de strămutare, condiție care nu este îndeplinită în speță.
Întrucât cadrul procesual în care se află cauza nu are legătură cu dispozițiile legale invocate, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit în scopul și finalitatea sa, Înalta Curte apreciază că un asemenea demers a fost în mod corect respins.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de petentul A împotriva încheierii din 20 februarie 2025 a Curții de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de petentul A împotriva încheierii din 20 februarie 2025 a Curții de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.