Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la 07.04.2025, sub nr. x/2/2025, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, în temeiul art. 17 alin. (8) din OUG nr. 1/2025, a formulat contestație prin intermediul căreia a solicitat anularea Deciziei nr. XD/05.04.2025 a Biroului Electoral Central și respingerea plângerii înregistrate sub nr. XC/BEC/PR2025/05.04.2025, ca nefondată.
La termenul de judecată din 08.04.2025, în ședință publică, reprezentantul reclamantului a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României prin care a solicitat instanței sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OUG nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale din anul 2025, neconstituționalitatea acestor dispoziții legale fiind raportată la conflictul de norme reprezentat de încălcarea art. 1 alin. (1) alin. (3) și alin. (5), art. 20 art. 30 alin. (1) și alin. (2), art. 53 at. 61 din Constituția României.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 59 din 8 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București – Contestații Electorale a fost a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 16 și art. 17 din O.U.G nr. 1/2025.
S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 16 și art. 17 din O.U.G nr. 1/2025.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamantul A, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, admiterea plângerii formulate și, pe cale de consecință, anularea Deciziei BEC nr. XD/05.04.2025.
O primă critică a hotărârii recurate vizează încadrarea eronată a recurentului în sfera ”actorilor politici", recurentul-reclamant susținând că instanța de fond a menținut reținerea calității de ”actor politic” a recurentului, fără a analiza corespunzător definițiile exprese ale „actorului politic” în conformitate cu art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul (UE) 900/2024, care prevede: „actor politic” înseamnă: (...) (g) orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații”.
Pentru a fi considerat „actor politic" în sensul regulamentului, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să reprezinte sau să acționeze în numele unui actor politic definit la literele (a)-(f) și să promoveze obiectivele politice ale acestuia.
Însă, prima instanță a ignorat faptul că recurentul a declarat în mod explicit în materialul video că „nu este afiliat politic", precum și lipsa oricărei dovezi concrete privind existența vreunei relații de reprezentare sau acțiune în numele candidatului B sau al Alianței C.
Astfel, hotărârea atacată nu oferă criterii clare pentru a diferenția între o opinie politică personală legitimă și ceea ce ar constitui „acțiune în numele unui candidat”, această ambiguitate creând o insecuritate juridică profundă pentru cetățenii care doresc să își exprime opiniile politice, fără a ști când anume se transformă în „actori politici” supuși obligațiilor de transparență.
Recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea atacată ignoră dispozițiile art. 1 alin. (2) din Hotărârea AEP nr. 9/2025, care prevăd în mod expres că: „Comunicările care se înscriu în limitele activității jurnalistice de informare a publicului, precum și opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice".
Această normă juridică stabilește o excepție clară și categorică, pe care instanța de fond a refuzat să o aplice în cazul de față, deși, din materialul video, rezultă fără echivoc că recurentul exprimă o opinie personală, ca persoană privată, neafiliată politic.
Totodată, prima instanță a făcut confuzie între "opinie politică personală” și "acțiune în numele unui candidat", reținând, în mod eronat că „respectivul cont a fost creat pentru a acționa în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal”, concluzie nefundamentată, nesprijinită pe vreo probă concretă și contrazisă de realitatea faptică.
În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că a creat contul „x2" nu pentru a promova candidatul B, ci din motive de securitate personală, pentru a-și proteja contul principal „x” de eventuala cenzură și raportări abuzive pe platforma D, practică obișnuită în mediul online pentru protejarea conturilor principale împotriva suspendărilor arbitrare. Contul nu a fost dedicat exclusiv promovării candidatului B, ci exprimării de opinii personale pe diverse teme politice, așa cum se poate observa din istoricul postărilor.
Mai mult, nu există nicio dovadă că recurentul ar fi primit vreo remunerație. instrucțiuni sau coordonare din partea candidatului sau a partidului, că ar fi utilizat resurse specifice campaniei (slogane oficiale. materiale promoționale etc.), iar exprimarea unei preferințe politice, chiar și în mod repetat, nu echivalează automat cu „acțiunea în numele” unui candidat, în absența altor elemente care să indice o relație formală sau de facto cu acesta.
Tot în susținerea acestei critici, s-a arătat că prima instanță a ignorat îndrumările interpretative din Considerentul (30) al Regulamentului, care clarifică ce înseamnă opinii politice exprimate cu titlu personal: „Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare și de informare. Acestea nu constituie publicitate politică și este necesară o distincție clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale.”
Recurentul-reclamant a declarat explicit în materialul video că „nu este afiliat politic", îndeplinind astfel criteriul ”autodeterminării individuale" menționat în Considerent, iar, în speță, nu există nicio dovadă privind: emiterea mesajului „în numele” candidatului sau partidului; remunerarea recurentului pentru exprimarea opiniei; implicarea activă și constantă în campania oficială a candidatului; coordonarea cu echipa de campanie a candidatului.
În opinia recurentului-reclamant, interpretarea instanței creează o situație profund discriminatorie, având în vedere că persoanele care exprimă opinii politice ocazionale sau sporadice sunt considerate ca exprimând opinii personale, iar persoanele care exprimă opinii politice în mod repetat, din convingere și interes civic, sunt catalogate drept "actori politici” și supuse restricțiilor, fiind creat astfel un sistem care penalizează tocmai implicarea civică constantă și interesul pentru politică al cetățenilor obișnuiți.
Hotărârea recurată a fost criticată și din perspectiva interpretării restrictive a libertății de exprimare de către instanța fondului, cu privire la acest aspect, recurentul-reclamant susținând că hotărârea atacată legitimează o formă de cenzură directă asupra exprimării opiniilor politice în mediul online de către persoane private, în contradicție flagrantă cu art. 30 din Constituția României, care prevede că: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă”.
Or, prin aplicarea nediferențiată a obligațiilor de transparență specifice actorilor politici asupra persoanelor private care își exprimă opiniile politice, se ajunge la o situație de facto în care persoanele private sunt descurajate să își exprime preferințele politice, din teama de a nu încălca legislația electorală.
De asemenea, interpretarea primei instanțe creează un puternic „efect inhibitor" asupra libertății de exprimare în context politic, descurajând cetățenii obișnuiți să participe la dezbaterea democratică, din teama sancțiunilor administrative sau a restricționării conturilor.
Referitor la descurajarea participării la dezbaterea democratică, s-a arătat că persoanele private sunt puse în situația imposibilă de a consulta un avocat înainte de a-și exprima o opinie politică pe rețelele sociale și se creează o inegalitate între persoanele care au cunoștințe juridice și cele care nu le au, în ceea ce privește posibilitatea de a participa la dezbaterea publică, fiind afectate disproporționat persoanele tinere și cele cu mai puțină experiență politică, limitând reînnoirea si diversificarea discursului politic.
În ceea ce privește dezechilibrarea spațiului informațional, recurentul-reclamant a menționat că interpretarea instanței favorizează entitățile media mari și partidele politice, care au resursele necesare pentru a respecta cerințele de transparență, în detrimentul cetățenilor obișnuiți și se limitează pluralismul opiniilor și diversitatea perspectivelor politice exprimate în spațiul public.
Conform jurisprudenței constante a CEDO și a Curții Constituționale a României, orice restricție a libertății de exprimare trebuie să treacă un test de proporționalitate strict, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Astfel, cu privire la necesitatea într-o societate democratică, a arătat că restricționarea opiniilor politice personale nu este „necesară într-o societate democratică” pentru a asigura transparența publicității politice, existând mijloace mai puțin intruzive și că nu există un „interes social imperativ” care să justifice această restricție, în condițiile în care obiectivul de transparență vizează în principal combaterea dezinformării organizate și a manipulării politice, nu opiniile cetățenilor obișnuiți.
Referitor la proporționalitatea măsurii, recurentul a arătat că aplicarea obligațiilor de transparență asupra tuturor opiniilor politice personale este disproporționată, nediferențiind între publicitatea politică profesională și exprimarea spontană a opiniilor, iar măsura produce un efect de auto-cenzură generalizată, care depășește cu mult obiectivul legitim al transparenței publicității politice.
Totodată, s-a susținut că instanța de fond a ignorat jurisprudența constantă a CEDO care stabilește că, în materie politică, limitele libertății de exprimare sunt mai largi, iar opiniile exprimate pot avea inclusiv un caracter șocant sau iritant: ”Existența unei legislații care reprimă în termeni foarte generali anumite exprimări de opinie, astfel încât potențialii autori să își impună autocenzura, poate să constituie o ingerință în libertatea de exprimare.” (Dilipak Împotriva Turciei, pct. 54; Altug Taner Akęam Împotriva Turciei, pct. 68-83).
În continuare, în ceea ce privește motivul real al creării celui de-al doilea cont, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță, în mod eronat, a reținut că „respectivul cont a fost creat pentru a acționa în numele unui candida”, fără a lua în considerare explicația reală a creării celui de-al doilea cont D.
Cu privire la acest aspect, recurentul a arătat că a creat contul „x2” ca o măsură de precauție pentru a-și proteja contul principal „x", pe care activează de mai mulți ani, împotriva raportărilor abuzive și a posibilei suspendări în perioada electorală, această practică fiind obișnuită în rândul creatorilor de conținut de pe platformele sociale, care își creează conturi de rezervă pentru a se proteja împotriva cenzurii arbitrare.
Judecătorul fondului a ignorat faptul că între cele două conturi există o diferență semnificativă în ceea ce privește numărul de urmăritori, contul secundar „x2” având un număr substanțial mai mic de followeri comparativ cu contul principal, această diferență numerică dovedind că recurentul nu poate fi considerat un „influencer” pe contul secundar și, prin urmare, nu are capacitatea de a influența în mod semnificativ opinia publică în calitate de „actor politic". Numărul redus de urmăritori confirmă caracterul personal și necomercial al contului secundar, fiind incompatibil cu calificarea sa drept platformă de publicitate politică sau ca instrument de influențare organizată a electoratului.
Un alt element fundamental ignorat de instanța fondului este diferența esențială de conținut între cele două conturi ale recurentului, în sensul că contul principal „x" conține preponderent postări cu caracter religios, reflectând preocupările spirituale ale recurentului, în timp ce contul secundar „x2" a fost creat special pentru exprimarea unor opinii cu caracter politic, tocmai pentru a proteja integritatea contului principal și pentru a separa tematicile abordate.
Astfel, motivul creării contului secundar a fost tocmai anticiparea fenomenului de cenzură pe rețelele de socializare și protejarea contului principal, nu intenția de a promova un anumit candidat.
Recurentul-reclamant a susținut și imposibilitatea practică de respectare a cerințelor Hotărârii AEP nr. 9/2025 de către persoanele private, în acest sens arătând că, și în situația în care recurentul ar fi fost catalogat drept „actor politic", nu există niciun mecanism funcțional care să îi permită etichetarea conținutului politic pe platforma D în conformitate cu cerințele Hotărârii AEP nr. 9/2025.
Spre deosebire de partidele politice și candidații oficiali, care beneficiază de ghidare juridică și acces la instrumentele de etichetare, persoanele private nu au acces la mecanisme specifice pentru marcarea conținutului politic în conformitate cu legislația românească. Platformele sociale precum D nu oferă funcționalități specifice care să permită cetățenilor români să eticheteze conținutul conform legii electorale românești.
4. Apărările intimatului
Intimatul-pârât Biroul Electoral Central a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Din contextul factual incident cauzei pendinte rezultă că, prin plângerea înregistrată pe rolul Biroului Electoral Central sub nr. XC/BEC/P.R.2025/05.04.2025, formulată de E, s-a reclamant că, la 4 aprilie 2025, pe platforma D exista un cont fals care nu ar aparține unei persoane reale și care ar fi fost creat cu scopul de a promova prin mijloace ilicite, mesaje pentru susținerea candidatului B, propus de Alianța C la alegerile prezidențiale din anul 2025, respectiv contul „x2".
Prin Decizia BEC nr.XD/05.04.2025 privind admiterea plângerii înregistrate cu nr. 643C/BEC/P.R.2025/05.04.2025 formulată de E („Decizia BEC”), Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 („BEC”) a admis plângerea cu nr. x/BEC/P.R.2025/05.04.2025 și a dispus eliminarea materialelor cu conținut ilegal publicate pe platformele online vizate, reținând, în esență, următoarele:
„Materialele video disponibile pe contul de D având denumirea x2, regăsit la adresa URL - https://www.D.eom/@x2, postate la data de 4 aprilie 2024, după ora 00:00, la adresele URL indicate mai jos, includ îndemnuri directe sau indirecte de votare a candidatului propus de Alianța C la alegerile prezidențiale din anul 2025, B, constituind astfel materiale publicitare politice care nu sunt etichetate în conformitate cu dispozițiile legislației naționale, respectiv art. 16 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025 privind modul de promovare, distribuire, publicare sau editare a materialelor publicitare politice utilizate in campania electorala la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Din analiza conținutului postărilor reiese ca acestea reprezintă materiale publicitare politice în sensul art. 16 alin. (5) din OUG nr. 1/2025.
De asemenea, din observarea datelor și activității pe contul vizat rezultă calitatea de actor politic al titularului postărilor în sensul art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul 2024/900, prin aceea că respectivul cont a fost creat pentru a acționa în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlul personal.
Aceste materiale reprezintă conținut ilegal, deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr 1/2025 referitoare la etichetarea materialelor publicitare politice precum și pe cele ale art. 2 și art. 3 din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025".
Instanța de contencios administrativ a fost învestită de recurentul-reclamant A cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 17 alin. (8) din O.U.G. nr. 1/2025, prin care reclamantul a solicitat anularea Deciziei BEC indicate supra, cu consecința respingerii plângerii care a făcut obiectul acesteia.
Prin sentința recurată, cererea reclamantului de anulare a fost respinsă, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant nu a indicat expres, drept motiv de casare, pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anumite alegații ale recurentului pot fi subsumate acestui motiv de casare, sens în care, hotărârea recurată va fi analizată de instanța de control judiciar și din această perspectivă.
În esență, prin diferite paragrafe expuse în cuprinsul memoriului de recurs și al completării motivelor de recurs, este exhibată și teza unei lipse a răspunsului instanței la totalitatea argumentelor invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Instanța de control judiciar reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză.
Se reține că judecătorul nu este obligat legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, în acest sens fiind relevante și argumentele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), potrivit cărora „...deși art. 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). ... Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria A nr. 303-B)”.
Astfel, relevante sunt argumentele esențiale evocate, iar nu cele secundare, ce au doar rolul de a le susține pe cele principale. Din verificarea sentinței recurate rezultă că prima instanță a soluționat cerere de chemare în judecată, în sensul respingerii acesteia drept neîntemeiată, iar, prin considerentele expuse, judecătorul fondului a examinat, în mod concret, acele argumentele esențiale evocate de reclamant ce au prezentat relevanță din perspectiva soluției pronunțate și a aspectelor evocate de instanță în motivarea soluției.
Elementele din cuprinsul cererii de chemare în judecată evidențiate de recurent ca neprimind un răspuns expres, punctual, din partea instanței de fond, au, în mod evident, din perspectiva soluției pronunțate de instanță, un caracter subsidiar, iar nu esențial. Cât privește chestiunea discriminării ce ar fi generată prin Decizia BEC , se reține că aceasta a fost evocată cu titlu de argument secundar în susținerea argumentului principal reprezentat de greșita încadrare a opiniilor personale exprimate în categoria materialelor publicitare politice. Or, unui atare argument principal instanța i-a răspuns, chiar dacă în mod concis, prin paragraful final al filei 29 a sentinței. Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr.137/2000, iar reclamantul nu a învestit instanța cu un petit prin care să solicite constatarea unei fapte de discriminare în sensul art. 2 din acest act normativ.
Din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că argumentația instanței răspunde cerințelor imperative ale legii în ceea ce privește motivarea unei hotărâri judecătorești, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, în limitele permise de normele legale aplicabile, ceea ce face ca motivul de casare ce vizează nemotivarea hotărârii să nu-și găsească incidența în cauză.
Contrar susținerilor recurentului-reclamant, motivarea hotărârii sub aspectul soluției criticate este logică, clară, coerentă și în acord cu normele legale aplicabile cauzei. Faptul că alegațiile acestuia nu sunt în acord cu raționamentul expus de judecătorul fondului nu poate echivala, însă, cu o motivare contradictorie, insuficientă sau nelegală, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăților de valoare, formulărilor concrete, specifice, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței atacate nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând punctual de ce a respins acțiunea. Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări prin care s-a răspuns argumentelor principale evocate prin cererea de chemare în judecată și care au legătură cu cauza, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO.
Față de cele arătate în precedent, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. od procedură civilă nu este incident în cauză, criticile recurentului-reclamant urmând a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente.
Analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Examinând, într-o primă etapă, criticile prin care recurentul – reclamant clamenază, în esență, o interpretare restrictivă, de către instanța de fond, a libertății de exprimare, cu încălcarea, în opinia recurentului, a drepturilor sale constituționale, apreciind recurentul că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor sale politice personale, că s-ar genera un efect inhibitor asupra discursului democratic, instanța de fond eșuând, în percepția reclamantului, la a realiza un veritabil test de proporționalitate asupra resticției impuse libertății de exprimare, cu ignorarea jurisprudenței CEDO, Înalta Curte le apeciază nefondate.
Conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene “Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.”
Acest drept are aceeași întindere și înțeles precum art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția EDO). Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr.1 la Convenția Edo, reglementează dreptul la alegeri libere, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.
Totodată, art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României arată că: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.”
Analizând circumstanțele concrete ale litigiului pendinte prin prisma elementelor indicate supra, se impune a fi evidențiat faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat verificarea legalității unei decizii a BEC emise în aplicarea prevederilor art. 17 din O.U.G. nr.1/2025 în vederea soluționării plângerilor cu privire la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari, în sensul art. 3 din Regulamentul (UE) 2024/900, astfel încât aspectele examinate vizează, în esență, îndeplinirea sau neîndeplinirea de către titularul materialului publicat pe sus indicatele platforme, a obligației reglementate de art. 16 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr.1/2025, coroborate cu cele ale art. 2 și art. 3 din Hotărârea AEP nr.9/2025, de etichetare a respectivelor materiale în scopul atenționării și informării corecte a publicului cu privire la caracterul de material publicitar politic al postării, în măsura în care condițiile ca această obligație să se nască în sarcina titularului materialului sunt îndeplinite.
Astfel, măsura dispunerii eliminării, de către D din Irlanda, furnizorul serviciului de plarformă online D, a conținutului constând în materialele video disponibile la URL-urile indicate în art. 1 al Deciziei BEC nr.xD/05.04.2025 publicate la data de 4 aplilie 2024, după ora 00:00, pe contul D având denumirea „x2” a avut drept cauză neîndeplinirea obligației de etichetare a respectivelor materiale în scopul atenționării și informării corecte a publicului cu privire la caracterul de material publicitar politic al postării, lipsa etichetării corespunzătoare calificând materialul ca având un conținut ilegal, iar nu conținutul materialului.
Se reține că alegerile libere și libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esență unei societăți democratice. Cele două drepturi sunt interconectate și se susțin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile și informațiile de toate felurile să circule liber.
Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict și, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricții, de regulă inacceptabile, cu scopul de a asigura „libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului”, împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, așa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunțată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justițiabilii își exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerințele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenție, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existența altor pericole pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunțată în Cauza Sanchez contra Franței, par. 184).
Nu sunt lipsite de relevanță nici statuările constante ale curții europene potrivit cărora autoritățile/instanțele naționale pot înțelege și aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunități sau impactul probabil al anumitor acțiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunțată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V și Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunțată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menționa și statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (Hotărârea CEDO din 28 martie 2006 pronunțată în Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei, par. 68) prin care, în analiza unor condiții impuse candidaților la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenției, raportat la faptul că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua nevoile și condițiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăți democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului național ar trebui să i se acorde o importanță specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislației electorale.
Referindu-se la lucrările pregătitoare pentru art. 3 din Protocolul nr. 1, Curtea EDO a subliniat că sintagma „condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ” implică, în esență, pe lângă libertatea de exprimare deja protejată de altfel de art. 10 din Convenție, principiul egalității de tratament pentru toți cetățenii în exercitarea dreptului lor de vot și a dreptului lor de a candida la alegeri (cauza Mathieu-Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei, pct. 54).
Din această perspectivă se reține că Hotărârea C.C.R. nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care instanța de contencios constituțional a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României în anul 2024, a fost luată, printre altele, ca urmare a faptului că, în opinia curții, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale conform Legii nr.370/2004. (...)Neregularitățile din campania electorală s-au răsfrânt asupra competitorilor electorali, din moment ce au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați participanți în procesul electiv. Astfel, expunerea semnificativă a unui candidat a condus la reducerea direct proporțională a expunerii în media online a celorlalți candidați în procesul electoral. Or, utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, atât de către candidați ori competitori electorali, cât și de către partide politice, susținători ori simpatizanții lor trebuie să fie transparentă pentru a garanta integritatea și imparțialitatea alegerilor. În caz contrar, alegătorii sunt împiedicați să-și formeze o opinie despre candidați și alternativele electorale sau pot fi induși în eroare cu privire la identitatea și calitatea candidatului ori procedurile de vot. Prin urmare, utilizarea într-un proces electoral de către competitorii electorali, inclusiv de către partidele politice, a unor asemenea practici învestește autoritățile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate și, după caz, să sancționeze astfel de conduite (parag.16 al acestei Hotărâri).
Din examinarea sentinței recurate, Înalta Curte observă că argumentația furnizată de instanța de fond reflectă, chiar dacă printr-o motivare concisă, aspectele indicate supra, astfel încât nu se poate reține o interpretare restrictivă, de către instanța de fond, a libertății de exprimare și nici o încălcare a drepturilor constituționale ale recurentului – reclamant.
În continuare, se reține că obligația de etichetare sus indicată incumbă, potrivit art. 16 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr.1/2025, coroborate cu cele ale art. 2 și art. 3 din Hotărârea AEP nr.9/2025, actorilor politici, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900, privit inclusiv din perspectiva considerentelor par. 23 din preambulul acestui Regulament, iar nu doar al par. 22 și par.30 evocate de recurentul – reclamant.
Conform par.23 indicat supra: „(23) Promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea de către alți actori a unui mesaj care este de natură și conceput să influențeze rezultatul unor alegeri sau al unui referendum, un comportament de vot sau un proces legislativ ori de reglementare la nivelul Uniunii, la nivel național, regional sau local ar trebui să constituie, de asemenea, publicitate politică. Un proces legislativ sau de reglementare ar trebui să includă luarea de decizii cu efecte obligatorii cu aplicare generală la nivelul Uniunii, la nivel național, regional sau local. Ar trebui să existe o legătură clară și substanțială între mesaj și potențialul acestuia de a influența rezultatul unor alegeri sau al unui referendum, comportamentul de vot sau un proces legislativ sau de reglementare. Pentru a stabili existența unei astfel de legături, ar trebui să se țină seama de toți factorii relevanți la momentul în care mesajul a fost promovat, publicat, livrat sau difuzat, cum ar fi identitatea sponsorului mesajului, forma și conținutul mesajului, limba vorbită sau scrisă folosită pentru a transmite mesajul, contextul în care a fost transmis mesajul, inclusiv perioada de difuzare, cum ar fi o perioadă electorală, obiectivul mesajului și mijloacele prin care mesajul a fost promovat, publicat, distribuit sau difuzat și publicul-țintă al mesajului. Limba ar trebui înțeleasă ca incluzând orice limbă utilizată în Uniune, inclusiv dialectele regionale și limbajul semnelor, utilizând orice mijloc de comunicare sau de codificare, cum ar fi alfabetul Braille și alte mijloace. Proiectarea ar trebui să fie evidentă în acești factori, și nicio legătură nu ar trebui stabilită exclusiv, în mod retroactiv, din impactul unui mesaj.”
În raport de toate aceste elemente, se constată că, prin măsura dispusă prin Decizia BEC atacată nu au fost reprimate, în termeni generali, exprimări de opinii politice (neexistând o cenzură directă asupra opiniilor sale politice), ci, urmare unei examinări a caracterului acestora, s-a stabilit, prin analiza factorilor contextuali relevanți, care au vizat atât conținutul materialelor, cât și frecvența cu care acestea sunt realizate, că aspectele prezentate în materialele publicate la data de 4 aplilie 2024, după ora 00:00, pe contul D având denumirea „x2” nu îmbracă forma unor opinii politice exprimate cu titlu personal, ci, deși aparent sunt prezentate ca atare, titularul lor a acționat în numele unui candidat la un mandat electiv, caz în care trebuia să îndeplinească obligațiile de transparență prevăzute de art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2025 (de etichetare). În efectuarea unei astfel de analize în funcție de care se poate realiza delimitarea dintre opinii politice cu titlu personal și acțiunile efectuate în scop de campanie online, drept actor politic, prezintă relevanță atât conținutul acțiunilor, cât și frecvența cu care acestea sunt ori au fost realizate.
Înalta Curtea constată că reținerea unei obligații de etichetare a materialor vizate de Decizia BEC în scopul atenționării și informării corecte a publicului cu privire la caracterul de material publicitar politic al postărilor, deși reprezintă ingerință în dreptul la libertatea de exprimare, trece testul de proprționalitate, fiind în condițiile particulare ale cauzei pendinte, clară și previzibilă. Din perspectiva previzibilității conduitei constând în obligația de etichetare, Înalta Curte reține că însăși afirmațiile recurentului – reclamant vizând motivul real pentru care acesta a creat contul „x2” și a publicat pe acesta materialele vizate de Decizia BEC (o măsură de precauție pentru a proteja contul principal „x” pe care activează de mulți ani, împotriva raportărilor apreciate de reclamant drept abuzive și a posibilei suspendări pe perioada electorală) relevă faptul că, în cazul particular incident în cauză, recurentului îi era clară natura materialelor publicate pe platformele online, fiind, astfel, previzibilă conduita ce îi incumba în baza prevederilor legale, iar demersurile concrete întreprinse de recurent nu indică un efect inhibator al stabilirii unei atare obligații.
Totodată, ingerința constând în instituirea unei obligații de etichetare este corespunzătoare interesului general ca alegerile electorale să se desfășoare în condiții de echitate și cu respectarea prevederilor legale, iar scopul urmărit este proporțional cu ingerința în acest drept, astfel, că nu au fost încălcate, în cazul recurentului – reclamant, nici drepturile protejate de art. 30 din Constituție, nici art. 10 din Convenția EDO și nici art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE. Măsura dispunerii eliminării, de către furnizorul serviciului de platformă online D, a materialelor vizate de Decizia BEC este o consecință a nerespectării obligației de etichetare indicate supra, iar nu a exprimării mesajului recurentului – reclamant conținut de materialele indicate în art. 1 al Deciziei BEC, astfel încât totalitatea argumentelor secundare evocate de recurent în susținerea elementelor indicate supra sunt apreciate de instanța de control judiciar drept nefondate.
Totodată, ingerința este una proporțională, întrucât recurentului nu i s-a impus să nu posteze mesaje cu scop electoral, ci doar i s-a impus să le eticheteze corespunzător, obligație care nu impune acestuia o sarcină excesivă sau prea împovărătoare.
Procedând, în continuare la examinarea argumetelor prin care recurentul-reclamant a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva încadrării sale în sfera ”actorilor politici", Înalta Curte reține, din contextul factual incident cauzei, că, prin Decizia BEC calitatea recurentului – reclamant de „actor politic” a fost reținută în raport de prevederile art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024, potrivit cărora intră în categoria noțiunii de actori politici: „(g) orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acționează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) și care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații.”
În cauza pendinte teza incidentă, astfel cum a fost evidențiată și de instanța de fond, dar și în cuprinsul Deciziei BEC este cea a, acționarii în numele oricăreia dintre persoanele sau organizațiile menționate la literele (a)-(f) din același art., din coroborarea lit. g cu prima teză a lit. d a art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900 rezultând că un atare demers poate să vizeze și un candidat la orice mandat electiv (inclusiv cel prezidențial). Totodată, prevederile art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul (UE) 2024/900 impun și o a doua condiție, respectiv să promoveze obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizații.
În același timp, prin Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025, act administrativ în vigoare și care se bucură de prezumția de validitate și obligativitate, s-a statuat în sensul că nu intră în categoria materialelor publicitare politice comunicările care se înscriu în limitele activității jurnalistice de informare a publicului, precum și opiniile politice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici.
După cum s-a arătat supra, repere legislative de natură a clarifica sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal, prin opoziție cu sfera opiniilor politice exprimate în calitate de actor politic sunt, pentru cazul particular incident cauzei pendinte cele indicate de par. 23 și pct.30 din preambulul Regulamentului (UE) 2024/900.
Dacă în cuprinsul considerentului de la par. 30 se arată, printre altele, că: „(...) Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanți s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entități, dacă mesajul intenționează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri, al unui referendum sau al unui proces legislativ sau de reglementare, dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acțiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale și dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane. (...)”, considerentul de la par. 23 (citat anterior) dă indicații referitoare la factorii care trebuie avuți în vedere.
Susținerile recurentului – reclamant, conform cărora ar fi declarat, în mod explicit, în materialele video, cu nu este afiliat politic, nu pot fi valorificate în sensul dorit de recurent, câtă vreme, din interpretarea literală a termenului de afiliere (conform definiției evidențiate de Dicționarul Explicativ al Limbii Române) rezultă că afilierea constă în a te alătura altei organizații, instituții etc., stabilind raporturi de subordonare sau de colaborare, or termenul folosit de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g din Regulamentul (UE) 2024/900 are un înțeles mult mai larg, câtă vreme vizează noțiunea de a „acționa în numele” unui candidat la un mandat prezidențial (în cazul incident speței pendinte). Or termenul de a „a acționa” are următoarele semnificații (evidențiate tot de Dicționarul Explicativ al Limbii Române): a întreprinde o acțiune, o faptă; a exercita o influență asupra cuiva sau a ceva.
Pe cale de consecință, rezultă că dobândesc calitate de actor politic inclusiv persoanele fizice care, deși nu dețin funcții elective sau funcții publice, ori calitatea de afiliați politici, acționează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari exclusiv în scop electoral, în mod preponderent și repetitiv, cu potențial de influențare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăți de exprimare prin promovarea opiniei sale personale, ci promovarea obiectivelor politice ale unui singur candidat la un mandat electiv, în determinarea calității de actor politic relevanță prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conținutul materialului publicat pe platformă, frecvența și asiduitatea mesajelor.
Înalta Curte constată că Biroul Electoral Central, analizând datele și activitatea pe contul vizat, a reținut calitatea de „actor politic” a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont a fost creat pentru a acționa în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal.
În ceea ce privește calitatea de actor politic, aceasta se evaluează în fiecare caz în parte, în funcție de context, calitatea nefiind presupusă automat pentru toate materialele publicate de un utilizator, ci trebuie reținută expres, în baza unei analize concrete.
În cazul materialului care a făcut obiectul analizei în cadrul Deciziei nr. XD/05.04.2025, s-a constatat că titularul contului a conceput un mesaj care să influențeze un comportament de vot și a efectuat mai multe postări prin care a promovat obiectivele politice ale unui candidat, conținând un îndemn direct pentru alegători, în sensul de a-și exercita dreptul de vot în favoarea candidatului indicat. Totodată, se reține o legătură clară și substanțială între mesaj și potențialul acestuia de a influența comportamentul de vot, în funcție de toți factorii relevanți la momentul în care mesajul a fost publicat, printre care contextul în care a fost transmis mesajul, inclusiv perioada de difuzare, mai precis perioada electorală, precum și obiectivul mesajului și mijloacele prin care mesajul a fost publicat, dar și publicul-țintă al mesajului. Or, o atare activitate derulată în perioada campaniei electorale excedează limitelor opiniilor politice exprimate cu titlu personal, deoarece demersul autorului nu este acela de a-și exprima propria opinie, ci de a atrage alegătorii în scopul exprimării dreptului de vot în favoarea candidatului susținut de către acesta.
În acest context, se reține că data publicării materialului contestat se circumscrie perioadei campaniei electorale aferente alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, iar mesajul acestuia promovează și aduce capital electoral competitorului electoral indicat, prin aceea că utilizatorul îndeamnă alegătorii, în mod evident și direct, să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat clar identificat, fapt ce poate aduce atingere desfășurării unei campanii electorale echitabile, scopului acesteia, precum și integrității, eficacității și transparenței procedurii electorale.
Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod legal, prima instanță a menținut decizia Biroului Electoral Central prin care s-a stabilit că materialele disponibile pe contul D având denumirea x2, postate la data de 4 aprilie 2025, includ îndemnuri directe sau indirecte de votare a candidatului propus de Alianța C la alegerile prezidențiale din anul 2025, B, constituind materiale publicitare politice în sensul art. 16 alin. (5) din OUG nr. 1/2025.
De asemenea, în mod legal, din analiza datelor și activității pe contul vizat, s-a statuat calitatea de „actor politic" a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 lit. a din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont a fost creat pentru a acționa în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, conținutul și frecvența mesajelor postate depășind sfera opiniilor politice exprimate cu titlu personal, materialul în discuție reprezentând conținut ilegal, întrucât încalcă prevederile art. 16 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență nr. 1/2025 și ale art. 2 și art. 3 din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025, referitoare la etichetarea materialelor publicitare politice.
În ceea ce privește susținerile recurentului reclamant potrivit căruia interpretarea instanței de fond ar fi una discriminatorie, întrucât ar dezavantaja persoanele tinere și fără experiență care nu cunosc obligațiile legale legate de etichetare în defavoarea entităților media mari, care au resursele necesare în acest sens, Înalta Curte reține că prin interpretarea dată nu se creează nicio discriminare, din contră, obligația de etichetare fiind una care incumbă oricărui actor politic care întrunește condițiile prevăzute de lege și ale cărei dispoziții se aplică unitar, necunoașterea acestora neputând fi invocată de nicio persoană care își asumă rolul de a influența opinia publică în scop electoral și care trebuie să se supună în consecință rigorilor campaniei electorale.
Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva sentinței civile nr. 59 din 8 aprilie 2025 a Curții de Apel București - Contestații Electorale, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 aprilie 2025.