Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul litigiului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 14.12.2023, reclamanta A S.A. (A S.A.) – B (B) a solicitat în contradictoriu cu pârâta C, prin C – Sucursala Bucureşti obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani, pentru considerentele expuse în cadrul cererii:
- suma de 596.652,40 lei, aferentă facturii nr. 23010051/06.09.2023, reprezentând dobânda penalizatoare pentru fiecare zi de întârziere conform art. 13.1. alin. 1 lit. e) din contractul subsecvent de lucrări nr. 51/26.03.2019, ca urmare a nerespectării art. 11.6 alin. 1 și alin. 2 din contract;
- suma de 5,15 lei, aferentă facturii nr. 23010028/09.06.2023, reprezentând daune interese conform art. 16.1. alin. 5 din contractul subsecvent de lucrări nr. 51/26.03.2019, ca urmare a nerespectării art. 16 din contract.
1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 264/2024/A.P. din 05 aprilie 2024 a Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
În esență, pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că părțile au derogat în mod expres de la prevederile Legii nr. 101/2016, care ar permite în virtutea competenței alternative reglementate de art. 53 inclusiv sesizarea Tribunalului Iași (în temeiul art. 53 alin. (1) indice 2 - instanța de la locul semnării contractului), alegând ca unică instanță competentă, instanța de drept comun de la sediul Achizitorului, așa cum reiese din art. 25.2 din Contractul Subsecvent pe care l-au încheiat.
Totodată, în ce privește identitatea Achizitorului și sediul acestuia, a reținut că preambulul Contractului Subsecvent definește achizitorul ca fiind: A S.A. cu sediul în București, bd-ul (...) nr.(...), sector 1 - B.
Prin sentința nr. 1116 din 07 februarie 2025, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
În motivarea soluției, sub un prim aspect, Tribunalul București a reținut că deși primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită și la care părțile puteau pune concluzii asupra excepției necompetenței teritoriale a fost termenul de judecată din 05.03.2024, la respectivul moment întâmpinarea prin care fusese invocată excepția necompetenței teritoriale fiind deja depusă la dosar, totuși instanța nu a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și nici nu a prorogat soluționarea acesteia, rămânând în pronunțare exclusiv asupra excepției necompetenței materiale procesuale. Abia la următorul termen de judecată, fixat la 02.04.2024, Tribunalul Iași a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, cu încălcarea așadar a dispozițiilor art. 131 alin. (1) C.proc.civ., fapt care a atras dobândirea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Iași.
Sub un al doilea aspect, Tribunalul a observat că prin clauza atributivă de competență convenită potrivit art. 25.2 din contractul subsecvent de execuție lucrări nr. 51 din 26.03.2019, părțile au convenit asupra competenței teritoriale a instanței de la sediul achizitorului. Cu toate că B nu are personalitate juridică, conform art. 1 alin. (3) din OUG 84/2013, totuși aceasta este o structură din cadrul A, în numele căreia a fost încheiat contractul subsecvent de execuție lucrări nr. 51 din 26.03.2019, care gestionează rețeaua de drumuri naționale care a făcut obiectul contractului și care are inclusiv obligația de a achita facturile emise de executant, potrivit art. 6.1 din contract, care dispune expres că obligația de plată revine achizitorului, identificat expres ca fiind B.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectele care au generat conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza din perspectiva momentului la care necompetența teritorială a fost invocată de instanța inițial investită, precum și din perspectiva stabilirii Achizitorului din contractul încheiat între părți.
Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, reține că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.”
Totodată, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.”
Referitor la momentul la care necompetența teritorială a fost invocată de instanța inițial investită, Înalta Curte reține că primul termen acordat în cauză, la care părțile au fost legal citate a fost 05.03.2023 când Tribunalul Iași a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale și a rămas în pronunțare.
Însă, examinând succesiunea cronologică a actelor dosarului, se constată că, în ziua ședinței de judecată, la data de 05.03.2024 a fost înregistrată întâmpinarea (prin care fusese invocată și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași), precum și cererea reconvențională formulate de pârâtă în dosarul nr. x/99/2023 (filele 9-17, vol. II din dosarul Tribunalului Iași). În raport de aceste acte, transmise în cursul judecății, dar pe care instanța nu le-a avut la momentul strigării pricinii, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, cu citarea părților, și comunicarea unui duplicat celeilalte părți, în vederea respectării principiului dreptului la apărare în condițiile în care acestea nu fuseseră comunicate și reclamantei (potrivit încheierii de ședință din 12.03.2024 aflate la fila nr. 21, vol. II din dosarul Tribunalului Iași).
Prin urmare, în raport cu circumstanțele concrete ale speței, astfel cum au fost anterior expuse, Înalta Curte apreciază că a fost respectat momentul până la care instanța inițial investită putea să invoce necompetența teritorială, astfel cum permit dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
Al doilea aspect divergent în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cauza în primă instanță l-a reprezentat identificarea Achizitorului și sediul acestuia din contractul subsecvent de execuție lucrări încheiat între părți.
În fapt, între reclamanta A S.A. prin B, în calitate de Achizitor și pârâta C, în calitate de Executant a fost încheiat contractul subsecvent de execuție lucrări nr. 51 din 26.03.2019, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și a H.G. nr. 395/20161, în baza Acordului cadru de lucrări nr. 237/14.09.2018.
Potrivit art. 25.2 din contractul subsecvent: „Dacă, după cel puțin 15 zile de la începerea acestor tratative, Achizitorul și Executantul nu reușesc să rezolve amiabil o divergență contractuală, aceasta va fi soluționată de instanța de judecată de drept comun competentă să judece în raza teritorială a sediului Achizitorului.”
Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. reglementează dreptul părților de a alege prin convenție instanța competentă să soluționeze litigiile care privesc raportul lor juridic (stabilind, implicit, că regulile de competență teritorială neexclusivă reglementate prin legi speciale sunt norme dispozitive de la care părțile pot deroga). Așadar, părțile contractuale au convenit în mod expres și au ales ca unică instanță competentă, instanța de drept comun de la sediul Achizitorului.
Înalta Curte reține că din preambul contractului subsecvent de execuție lucrări nr. 51 din 26.03.2019 - „1. Părțile contractante” - Achizitor este A S.A. care este identificată atât prin cod unic de înregistrare - RO x și număr de înregistrare în Registrul Comerțului - Jx, cât și prin adresa sediului social - București, bd-ul (...) nr.(...), sector 1.
Așadar, Achizitorul în sens contractual, parte în contractul subsecvent de execuție lucrări nr. 51 din 26.03.2019, este A S.A. și nu B care este lipsită de personalitate juridică, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 84/2013, fiind doar o structură din cadrul A, în numele căreia a fost încheiat contractul subsecvent de execuție lucrări.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A S.A. prin B, în contradictoriu cu pârâta C – Sucursala Bucureşti, în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.