Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal la data de 09.02.2024, sub nr. x/2/2024, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea provizorie a executării Mandatului de control aferent Înștiințării de control ANRE nr. 19257 din 07.02.2024 și, după caz, a controlului inițiat din nou împotriva sa de către pârâtă pentru a verifica modul de respectare a prevederilor art. 177 alin. (316) din Legea nr. 123/2012 și ale art. 12 din O.U.G. nr. 27/2022, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea mandatului de control ce urmează a fi formulată, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 207 din 12 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
S-a luat act de faptul că reclamanta și-a exprimat voința de a pretinde cheltuielile de judecată pe cale separată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar calificarea excepției inadmisibilității ca fiind o apărare de fond și admiterea cererii de suspendare, în terțiar respingerea excepției inadmisibilității și admiterea cererii de suspendare.
Recurenta a susținut lipsa motivării respingerii solicitării de calificare a excepției inadmisibilității ca apărare de fond, aspect care, în opinia sa, echivalează cu o veritabilă necercetare a fondului în condițiile în care nu există un silogism juridic de natură a explica și susține soluția adoptată.
Recurenta a arătat că inadmisibilitatea invocată reprezintă o simplă apărare de fond, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind nelegală și netemeinică.
A mai menționat recurenta că soluționarea excepției inadmisibilității conduce la prejudecarea acțiunii în anularea mandatului. Prin stabilirea faptului că mandatul nu ar reprezenta la o analiză prima facie un act administrativ, instanța de fond a procedat în mod indubitabil la prejudecarea fondului cauzei, întrucât o astfel de concluzie a depășit vădit aparența dreptului, la care se adaugă faptul că instanța învestită cu acțiunea în anulare nu ar putea ignora dezlegarea juridică deja realizată. În procedura urgentă a cererii de suspendare provizorie, instanța nu are competența analizării într-o manieră complexă a legalității actului contestat.
A susținut recurenta că excepția inadmisibilității este nefondată, mandatul contestat fiind un act administrativ. Instanța de fond nu a analizat argumentele recurentei, nici nu a menționat în motivare existența acestora și s-a mărginit să redea un raționament propriu privind excepția. Justa și temeinica motivare a hotărârii presupunea indicarea nu numai a raționamentului instanței, dar și indicarea, fie și schematic, a motivului pentru care argumentele recurentei sunt apreciate netemeinice.
A arătat recurenta că mandatul este un act administrativ, întrucât este emis de Președintele ANRE, printr-o manifestare de voință a acestuia, este un act unilateral, are ca efect o delegare de atribuții în sarcina membrilor echipei de control, creează un efect juridic propriu, respectiv transferul de competență către personalul angajat/agenții constatatori și are ca scop aplicarea în concret a legii, fiind totodată un act cu caracter individual.
În mod nejustificat și artificial, prima instanță a creat o legătură artificială între mandatul de control și raportul de control, pe de o parte, și procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, pe de altă parte, încălcând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, art. 16 din OG nr. 2/2001 și art. 31 din OG nr. 2/2001.
Totodată, prima instanță nu face referire în motivare la argumentele recurentei-reclamantei și nici la opinia de specialitate a prof. B în sensul că actele contestate sunt acte administrative.
În ceea ce privește temeinicia cererii de suspendare provizorie, recurenta a arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat prin raportare la îndoiala puternică și evidentă în privința mandatului și controlului, fiind emise/efectuate cu exces de putere, creând premisele unui control nelegal, precedând și justificând emiterea unui act subsecvent generator de prejudicii grave și iminente pentru recurentă.
În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a apreciat că este îndeplinită această condiție prin raportare la gradul semnificativ de perturbare a relațiilor cu partenerii contractuali și a pieței gazelor naturale; totodată, prin raportare la prejudiciile materiale și morale pe care le-ar suferi dacă efectele mandatului ar fi duse până la capăt prin emiterea unei decizii de individualizare a unei sancțiuni cu amendă raportat la cifra de afaceri și prin aplicarea acesteia printr-un proces-verbal.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Astfel cum au fost dezvoltate de recurentă susținerile din cererea de recurs, respectiv criticarea raționamentului instanței ce a stat la baza soluției de admitere a excepției inadmisibilității, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare invocat.
În schimb, aceste susțineri pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, urmând a fi analizate din această perspectivă.
În concluzie, nu poate fi primită susținerea recurentei, conform căreia prima instanță ar fi încălcat normele de procedură prin faptul că a apreciat că acțiunea este inadmisibilă.
Cât privește incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C.proc.civ, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a procedat la analiza cauzei, indicând aspectele de fapt și temeiurile de drept pe baza cărora și-a format opinia juridică.
Astfel, referitor la criticile recurentei vizând analiza superficială a actelor și lucrărilor dosarului, respectiv neanalizarea motivată a tuturor argumentelor și temeiurilor legale invocate în fața judecătorului de fond, instanța de control judiciar arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părților, ci să examineze în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, în considerentele hotărârii urmând să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia.
Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție.
Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată.
Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, prima instanță aplicând judicios dispozițiile de drept substanțial în cauza de față.
În urma analizei sumare specifice procedurii de față, prima instanță a calificat în mod corect actele deduse judecății, respectiv mandatul de control și înștiințarea, ca fiind sunt acte premergătoare efectuării controlului în sine, ce reflectă îndeplinirea unor simple fapte material-tehnice pentru ca inspectorii A.N.R.E. să își poată desfășura activitatea, acestea neproducând efecte juridice de sine stătătoare, câtă vreme nu nasc, nu modifică și nu sting, eo ipso, raporturi juridice în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004.
Astfel, prin cele două documente în discuție se stabilește efectuarea unui control și se anunță operatorul economic în legătură cu acesta, iar simpla emitere a acestora nu determină consecințe cu caracter sancționator pentru cel vizat de control.
Validând raționamentul judecătorului fondului, instanța de control judiciar reține că actele a căror suspendare o solicită recurenta-reclamantă pe calea demersului judiciar de față reprezintă acte premergătoare efectuării controlului în sine și emiterii raportului de control (abia acest din urmă act fiind operațiunea administrativă care va conduce la emiterea actului administrativ ce poate fi dedus judecății în fața instanței de contencios administrativ, care este procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției).
Totodată, Înalta Curte reține că, deși suspendarea executării actului administrativ este caracterizată ca o procedură sumară în care se verifică numai aparența dreptului, instanța are obligația să examineze natura juridică a actului în litigiu, în condițiile în care aceasta nu poate avea ca obiect decât un act administrativ, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A SRL împotriva sentinței nr. 207 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta A SRL împotriva sentinței nr. 207 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.