Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată reclamanta Parohia A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B prin Primar, Consiliul Local al Comunei B, Unitatea Administrativ Teritorială Comună C, Consiliul Local al Comunei C și Guvernul României, anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local nr. 19/25.08.1999 adoptată de Consiliul Local al Comunei C, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei C, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenul cu destinație cimitir, respectiv, poziția (...) (cimitir sat B); anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa 26, în ceea privește poziția (...) (cimitir situat în sat B), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale al Comunei C a cimitirului Parohiei A.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 678 din 17 aprilie 2024, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, invocate de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate, a respins excepțiile inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile și tardivității, invocate de pârâții UAT Comuna C și Consiliul Local al Comunei C, ca neîntemeiate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia A, în contradictoriu cu pârâții: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B prin Primar, Consiliul Local al Comunei B, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C, cu Guvernul României și Consiliul Local al Comunei C, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Parohia A a declarat recurs
În motivare arată că în prezentul dosar își au aplicabilitate prevederile art. 488 alin. (5) coroborat cu art. 8 C. Pr. Civ., soluția instanței de fond fiind incorectă sub aspectul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În cuprinsul motivării sentinței recurate, instanța de fond a reținut în mod greșit anumite argumente și a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față, aspecte care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat, respectiv HG nr. 1353/2001, constituie un act care a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele juridice.
De asemenea, reclamanta arată că Hotărârea de Guvern nr. 1353/2001 și Hotărârea Consiliului Local adoptată de către Consiliul Local al comunei nu au natura unor acte administrative individuale emise în aplicarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei acțiuni întemeiată pe prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004. Cele două hotărâri nu fac parte din categoria actelor administrative cu caracter normativ, astfel încât nu este vorba de acte administrative supuse evidenței de publicitate.
Reclamanta arată că este terț față de actele administrative cu caracter individual a căror anulare a solicitat-o. Reclamanta nu au luat la cunoștință de Hotărârea de guvern de atestare a domeniului public la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 630 bis din 26 august 2002. La acea dată, în Monitorul Oficial, Partea I, a fost publicat art. unic din HG nr. 1353/2001, conform căruia se atesta apartenența la domeniul public al județului D, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul D a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-54*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1-54 se publică ulterior.
Așadar, actul administrativ unilateral cu caracter individual, așa cum sunt cele două acte administrative ante-menționate, nu este opozabil terților, nefiind supus unei forme de publicitate, este adus la cunoștință doar destinatarului său prin comunicare, astfel încât terții, persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim, au posibilitatea de a formula plângere prealabilă de la data la care au aflat despre existența și conținutul actului administrativ adresat altui subiect de drept.
Reclamanta a luat la cunoștință de faptul că cimitirul parohial a fost trecut în inventarul localității în anul 2022, în momentul în care a solicitat situația juridică a cimitirului. Din acel moment a realizat că deși era proprietar, nu a fost înștiințată vreodată că bunul a fost trecut în inventarul localității printr-o hotărâre de consiliu local din anul 1999.
În acest sens este și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevede că „este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămata într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabila, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice calc, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alin., precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție."
În penultimul paragraf al paginii 15, instanța susține faptul că „reclamanta nu a probat faptul că cimitirul la care face referire ar fi fost dobândit și că s-ar afla în proprietatea sa", cu toate că instanța în paragraful 5 reține că aceasta a depus la dosar o serie de documente, cu titlul de exemplu Lista de inventar nr. 5, de unde reiese că Parohia A deține terenul cu destinația cimitir uman în proprietate, având ca mod de dobândire împroprietărirea din 1910, dar în paragraful 6 reține că nu s-a făcut dovada nici măcar a administrării, cu toate că la dosar sunt depuse procese-verbale privind activități de administrare încă din anul 1929. Apoi, în paragraful 7, instanța reține că UAT a devenit proprietar prin simplul fapt că a efectuat înscrierea în cartea funciară în urma HCL 38/17.11.2017, hotărâre a cărei anulare, zice instanța, nu o cere.
Prin Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949, cimitirele erau deja în proprietatea parohiilor rurale, astfel încât este neîntemeiată trecerea cimitirelor în domeniul public prin Hotărârea de Guvern nr. 1353 /2001, aspectul fiind de natură a încălca dreptul de proprietate al parohiilor rurale asupra cimitirelor, aspect punctat prin lege.
În situația terenurilor cimitirelor parohiale și a terenurilor de rezervă ale acestora, realizată de guvernul comunist în 1962, și cuprinsă în Arhivele Naționale Sediul Central, în două dosare, Fondul Ministerul Cultelor și Artelor, Direcția Studii, Inventar 3206, Dosar nr. x/1962 și x bis/1962, se face o diferență naturală între cimitir parohial rural și cimitir orășenesc/comunal, distincție prezentă și în lege.
Prin Statutul pentru organizarea si funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 4768 din 28 noiembrie 2007 și, în temeiul Legii 489/2006, a fost recunoscut de Guvernul României prin Hotărârea de Guvern nr. 53 din 16 ianuarie 2008 și publicat apoi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008. Ulterior, Sf. Sinod a adus modificări la statut, iar în ședința din 16 decembrie 2019, Sfântul Sinod a aprobat varianta consolidată a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care include toate modificările și completările aprobate de Sfântul Sinod în perioada 2008-2019. Ulterior, respectivul Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat prin Ordinul Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 116 din 19 decembrie 2019, iar apoi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 97 din 10 februarie 2020.
Din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 189 alin. (1) "Fiecare parohie si mănăstire au dreptul să dețină sau să înființeze cel puțin un cimitir pentru îngroparea credincioșilor decedați, care este proprietatea parohiei sau a mănăstirii." Alin. (2) "Cimitirele parohiale și mănăstirești, ca bunuri sacre destinate exclusiv și direct cultului, sunt insesizabile și imprescriptibile și nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate, art. 190 alin. (1) "Cimitirul se administrează de către Consiliul Parohia?' (cf. și Hotărârii Sfântului Sinod nr. 1058/2003).
Și de aici diferența dintre un cimitir parohial și un cimitir aflat în proprietatea domeniului public, care poate fi oricând înstrăinat sau concesionat pe 49 de ani, de către o primărie locală.
Cimitirele parohiale în Patriarhia Română sunt organizate după Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română.
Cimitirul parohial fiind bun sacru, în raport cu cimitirul comunal sau orășenesc, nu poate fi înstrăinat precum cimitirul comunal sau orășenesc, care poate fi oricând concesionat unor firme de pompe funerare, astfel încât de cele mai multe ori cimitirele parohiale au o vechime egală cu biserica și comunitatea locală. Așa se face că parohia a primit atât locul sfântului locaș, cât și locul cimitirului, tot prin împroprietărire, conform documentelor istorice.
Cimitirele parohiale nu au fost înstrăinate către nici un terț în decursul timpului, iar prezența crucilor și a mormintelor vechi, chiar de două, trei secole, ne arată grija pe care aceste comunități o au față de strămoșii lor și față de valoarea istorică a cimitirelor.
Existența cimitirelor parohiale reprezintă și o afirmare a libertății religioase de care trebuie să se bucure și comunitatea ortodoxă.
Invocă practică și texte de lege în sensul celor susținute.
Soluția instanței de recurs
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta Parohia A a solicitat, anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local nr. 19/25.08.1999 adoptată de Consiliul Local al Comunei C, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei C, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenul cu destinație cimitir, respectiv, poziția (...) (cimitir sat B); anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa 26, în ceea privește poziția (...) (cimitir situat în sat B), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale al Comunei C a cimitirului Parohiei A.
Instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, invocate de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate, a respins excepțiile inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile și tardivității, invocate de pârâții UAT Comuna C și Consiliul Local al Comunei C, ca neîntemeiate și a respins cererea formulată de reclamanta Parohia A, în contradictoriu cu pârâții: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B prin Primar, Consiliul Local al Comunei B, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C, cu Guvernul României și Consiliul Local al Comunei C, ca neîntemeiată.
Cu titlu prealabil, Inalta Curte reține că soluțiile pronunțate asupra excepțiilor mai sus menționate nu au fost recurate, dobândind astfel putere de lucru judecat.
Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, care include în conținutul acestuia toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția regulilor vizate de alte motive de casare, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Prin Hotărârea nr. 19/25.08.1999 adoptată de Consiliul Local al Comunei C s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei C conform anexei care face parte integrantă din hotărâre, unde se regăsește la poziția (...), Cimitir sat B (cu elemente de identificare: la N-E, F, G și drum comunal; la S-H și I; la E-J și K; la V- drum comunal; suprafață de 14900 m.p.
Prin Legea nr. 67/2005 a fost înființată com. B, urmare a reorganizării com C, jud D.
În cauza de față, instanța de fond a reținut susținerile pârâților-intimați UAT C și Consiliul Local al com. C în sensul că pârâta-intimată UAT B are în prezent în proprietatea cimitirul uman din com. B, bun însușit prin Hotărârea Consiliului Local B nr. 38 din 17.11.2017.
Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 67/2005, operațiunile de predare-primire a patrimoniului comunelor nou-înființate se fac pe bază de protocoale încheiate între fiecare dintre primarii comunelor care se reorganizează și delegatul, desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei înființate.
În anexa HCL 38/17.11.2017, cu referire la situația juridică/acte de proprietate în legătură cu terenul aferent cimitirului din com B se menționează Protocolul nr.507/30.12.2005.
Având în vedere succesiunea actelor juridice mai sus menționate și efectele acestora, Înalta Curte apreciază că HCL B nr.38/17.11.2017 trebuie asimilată unei completări a HGL C nr. 19/25.08.1999, fiind un act emis subsecvent, prin care se modifică cele stabilite inițial prin HGL C nr. 19/25.08.1999 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei C în sensul trecerii unor bunuri ce inițial au aparținut com. C în patrimoniul com. B, printre care se numără și cimitirul uman din această ultimă localitate.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în petitul cererii de chemare în judecată se consemnează faptul că se solicită anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local C nr. 19 din 25.08.1999, poziția (...) (Cimitir B), cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că petitul acțiunii nu este consemnat expresis verbis solicitarea de anulare a HCL B nr.38/17.11.2017, însă nu trebuie ignorată și lasată fără relevanță juridică solicitarea de anulare parțială a HCL C nr. 19/25.08.1999, cu modificările și completările ulterioare, partea reclamantă manifestându-și astfel expres voința de contesta acele completări/modificări ale HCL C nr. 19/25.08.1999 ce vizau bunul în discuție în acest litigiu, respectiv cimitirul uman din com. B .
În acest context, Înalta Curte apreciază că prima instanță în mod greșit a apreciat că nu a fost investită și cu o cerere de anulare parțială a HCL B nr.38/17.11.2017 cu referire la cimitirul uman din com. B, act ce are regimul unui act modificator al HCL C nr. 19/25.08.1999, nesocotind astfel voința reală a reclamantei și natura juridică a actului contestat.
În raport de obiectul acțiunii, așa cum se evidențiază acesta în petitul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (1), (2) și (6) Cod proc. civ., care stabilesc rolul activ al judecătorul și obligația sa de pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut.
Prin urmare, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea limitelor învestirii sale, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza toate susținerile, argumentele și apărările părților, urmând a se analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o noua judecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia A împotriva sentinței nr. 678 din 17 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre o noua judecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.