Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2022 pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX - a contencios administrativ și fiscal reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării:
a) anularea Ordinului ministrului justiției nr. 1968/C/2022, care vizează stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului și obligarea Ministrului Justiției la emiterea unui alt act administrativ prin care să se procedeze la calcularea indemnizației de bază care i se cuvine raportat la:
- valoarea de referință sectorială de 605,225 lei conform Sentinței civile nr.516/ 17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă la data de 20.01.2021 prin decizia civilă nr. 23/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, începând cu data de 10.01.2017 și în continuare, pentru viitor;
- coeficientul de multiplicare 19 (obligație stabilită în sarcina Ministrului Justiției prin sentința civilă nr. 88/2021 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 223/2022 a Curții de Apel Târgu Mureș), începând cu data de 04.11.2015 și în continuare, pentru viitor;
- indemnizația cuvenită pentru funcția de președinte al judecătoriei, respectiv a indemnizației de încadrare corespunzătoare unui judecător cu grad de tribunal, vechime în muncă între 15 și 20 de ani - gradația 4, vechime în funcție între 5 și 10 ani, majorată cu 10%, conform art. 10 alin. (1) lit. b din cap. VIII, secțiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.04.2022 și în continuare.
cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
b) obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Alba:
- la recalcularea și plata corespunzătoare a diferențelor dintre drepturile salariale încasate lunar de către reclamantul și drepturile salariale stabilite urmare a admiterii primului capăt de cerere până la emiterea corespunzătoare a ordinului de salarizare:
- plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința civilă nr. 1139 din 21 iunie 2023, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor anexei V din Legea nr. 153/2017 ca inadmisibilă.
A admis cererea subsidiară de sesizare a Curții Constituționale.
A dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 9 și art. 38 alin. (6) și alin. (61) din Legea nr. 153/2017.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Alba în privința capetelor de cerere referitoare la stabilirea drepturilor salariale.
A respins capetele de cerere referitoare la stabilirea drepturilor salariale formulate în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Alba ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Alba, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A anulat în parte ordinul nr. x/C/10.05.2022 cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale, în sensul că acestea vor fi stabilite:
- prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 începând cu data de 10.01.2017;
- prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 04.11.2015;
- cu înlăturarea plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017;
A obligat pârâtul Tribunalul Alba la plata diferențelor salariale rezultate.
A respins cererea în rest ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva a Sentinței civile nr. 1139 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Alba și Ministerul Justiției.
Prin cererea de recurs recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea ca lipsite de interes a pretențiilor constând în stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 10.01.2017 și coeficientul de multiplicare 19 începând cu data de 04.11.2015, iar, în subsidiar, respingerea ca prescrise a acestor drepturi pentru perioada anterioară datei de 27.10.2019 și ca neîntemeiate pentru perioada ulterioară; în ceea ce privește pretențiile care vizează acordarea unei salarizări prin raportare la VRS 605,226 lei începând cu data de 10.01.2017, s-a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod proc Civilă.
Prin cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea ca lipsite de interes a pretențiilor constând în stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 10.01.2017 și coeficientul de multiplicare 19 începând cu data de 04.11.2015, iar în subsidiar respingerea ca prescrise a acestor drepturi pentru perioada anterioară datei de 27.10.2019 și ca neîntemeiate pentru perioada ulterioară; în ceea ce privește pretențiile care vizează acordarea unei salarizări prin raportare la VRS 605,226 lei începând cu data de 10.01.2017 s-a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În drept, pârâtul a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod proc. civilă.
În susținerea recursurilor, cele două recurente au invocat aceleași critici de nelegalitate.
O primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a avut în vedere lipsa de interes a intimatului-reclamant în promovarea acțiunii, ținând cont că acestuia i-au fost acordate deja diferențele salariale prin hotărârile pronunțate în materia dreptului muncii.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate mai multe critici de nelegalitate.
Prima dintre acestea a vizat nepronunțarea primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, în drepturile și obligațiile căruia Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat.
Printr-o altă critică s-a invocat faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că dreptul de a solicita emiterea actului administrativ prin care drepturile salariale să fie stabilite conform hotărârilor pronunțate în materia dreptului muncii s-a născut la datele la care cele două dosare au fost, fiecare în parte, soluționate. În raport de prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate” și de data introducerii acțiunii (19.05.2022), în opinia recurentelor orice pretenție anterioară datei de 19.05.2019 este prescrisă.
Printr-un alt motiv de recurs s-a argumentat că datele de la care s-a dispus prin hotărârea criticată încadrarea cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 605,225 lei, respectiv coeficientului 19 au relevanță doar din perspectiva executării hotărârilor pronunțate anterior, prin care s-au acordat diferențe salariale, fără ca acestea să oblige la emiterea unor noi ordine de salarizare.
În ceea ce privește acordarea coeficientului 19,000 cu înlăturarea plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, recurentele au arătat că prima instanța a încălcat în mod explicit puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 223A/ 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/ 102/2018*, în considerentele căreia s-a stabilit că, în urma recalculării prin raportare la coeficientul 19,000, drepturile salariale ale reclamantului A nu pot depăși nivelul stabilit în anexele Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, în dispozitiv fiind prevăzută expres recalcularea indemnizației reclamantului A cu respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din lege.
Printr-o altă critică s-a solicitat înlăturarea obligației de a fi emis un nou ordin de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei și fără a se ține cont de plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ținând cont de împrejurarea că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. x/I/12.04.2023 privind stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referintă sectorială de 605,225 lei, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În privința coeficientului de multiplicare 19 recurentele au arătat că nivelul salarial, după intrarea in vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, s-a stabilit în funcție de coordonatele carierei profesionale a reclamantului (grad, vechime în muncă și funcție) nu ale unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și D.I.I.C.O.T, întrucât hotărârea judecătorească nu poate atribui grade profesionale noi, care să conducă la încadrarea acestuia pe alte coordonate, ci acordă drepturi salariale, intervenind asupra unui element de calcul (coeficientul).
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul Alba, singura critică de nelegalitate are în vedere soluția de obligare a acestuia la plata drepturilor salariale, arătându-se, în esență, că Tribunalul Alba va putea efectua plata diferențelor salariale doar după emiterea ordinului de către ordonatorul principal de credite, iar diferențele salariale stabilite prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea VRS de 605,225 lei și cele privind acordarea coeficienților prevăzuți la lit. A pct. 6-13 din anexa la OUG nr. 27/2006 fiind achitate conform graficelor de eșalonare aplicabil fiecărei sentințe judecătorești în parte.
4. Apărarea formulată în cauză
Intimatul-reclamant A a depus întâmpinare la data de 18 septembrie 2023 prin care a solicitat pe cale de excepție lipsa calității procesuale a recurentului Ministerul Justiției, tardivitatea căii de atac declarate de Înalta Curte de Casație și Justiției și a Tribunalului Alba, lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs al Înaltei Curți și inadmisibilitatea capătului de cerere prin care s-a solicitat menținerea sentinței în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Alba, iar pe fond respingerea recursurilor, ca nefondate.
II. Soluția instanței de recurs
Întrucât prin întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant au fost invocate mai multe excepții de procedură, Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra acestora.
Astfel, excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul de declarat de recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție va fi respinsă ca neîntemeiată prin raportare la Ordinele 75/ 09.03.2022 și nr. 278/19.09.2023 prin care Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus ca actele procedurale legate de reprezentarea și apărarea instituției în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale să fie semnate de doamna magistrat asistent B, directorul Direcției X.
Și excepția tardivității recursurilor declarate de recurenții Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Alba va fi respinsă ca neîntemeiată, față de data comunicării sentinței către aceștia - 21.07.204, respectiv 24.07.2024 și data declarării căilor de atac – 04.08.2024, conform dovezii aflate la fila 45 din dosar și 09.08.2023, conform dovezii aflate la fila 24 din dosar, de termenul de recurs stabilit de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și de modul de calcul al termenelor prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În privința excepției inadmisibilității recursului declarat de Ministerul Justiției, argumentată prin raportare la lipsa calității sale procesuale, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, întrucât cauza a fost soluționată în primă instanță în contradictoriu cu acesta, partea regăsindu-se în dispozitivul sentinței.
În fine, susținerile referitoare la inadmisibilitatea capătului de cerere vizând menținerea sentinței în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Alba în privința capetelor de cerere referitoare la stabilirea drepturilor salariale sunt și ele nefondate. Astfel, recursul declarat de Tribunalul Alba a vizat anularea sentinței în ceea ce privește obligarea acestuia la plata drepturilor salariale, solicitarea de menținere în rest a sentinței nefiind o critică, ci o precizare a obiectului recursului.
Pe fondul recursurilor, prealabil, Înalta Curte notează că obiectul cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de Ordinul ministrului justiției nr. y/C/2022 prin care s-au stabilit drepturile salariale de care beneficiază începând cu data de 01.04.2022 domnul A, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Aiud, președinte al acestei instanțe.
Așa cum rezultă din preambulul Ordinului, acesta a fost emis ca urmare a Hotărârii nr. x/31.03.2022 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la promovarea reclamantului pe loc la gradul profesional de tribunal, începând cu data de 01.04.2022.
Stabilirea noilor drepturilor salariale de care beneficiază intimatul-reclamant a fost dispusă, așadar, în condițiile dobândirii de către acesta a gradului profesional de judecător de tribunal.
Sesizată prin cererea de chemare în judecată, prima instanță a fost învestită cu verificarea legalității deciziei prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamant împotriva Ordinului ministrului justiției nr. 1986/C/2022, analizând, implicit, și legalitatea acestuia.
Limitele acestei analize sunt stabilite de însuși ordinul contestat, care a fost emis ca urmare a promovării reclamantului de la gradul de judecător de judecătorie la cel de judecător de tribunal, ordonatorul de credite intervenind pentru a modifica drepturile salariale în consecință.
Așa fiind, analiza legalității deciziei de soluționare a contestației, și implicit, a ordinului era limitată la verificarea legalității modificărilor aduse drepturilor salariale ale reclamantului, doar din perspectiva schimbării gradului ca urmare a promovării.
Prin cererea de chemare în judecată intimatul-reclamant a contestat ordinul, solicitând recunoașterea unei valori de referință sectorială de 605,222 lei conform sentinței civile nr. 516/ 17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, definitivă prin Decizia civilă nr. 223/2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, începând cu data de 04.11.2015 și în continuare, pentru viitor, a unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data de 4.11.2015 și în continuare și indemnizația cuvenită pentru funcția de președinte al judecătoriei, majorată cu 10%, conform art. 10 alin. (1) lit. b din cap. VIII, secțiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.04.2022 și în continuare, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.
În esență, contestând ordinul prin care i-au fost recunoscute drepturile salariale cuvenite ca urmare a promovării, reclamantul a solicitat recunoașterea valorii de referință sectorială de 605,222 lei începând cu data de 4.11.2015 și a unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data de 4.11.2015, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, invocând hotărâri judecătorești prin care i-au fost recunoscute aceste drepturi.
În acest context, este fondată critica adusă de recurenții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției, în sensul că în mod netemeinic și nelegal, anulând în parte ordinul contestat, prima instanță a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se realizeze reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale ale intimatului-reclamant, începând cu data de 10.01.2017, respectiv 04.11.2015.
Această solicitare a sa este o chestiune distinctă de cea vizată de ordinul contestat, datele de la care s-a dispus prin hotărârea recurată încadrarea cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 605,225 lei, respectiv a coeficientului 19 având relevanță doar din perspectiva executării hotărârilor pronunțate în favoarea reclamantului, prin care s-au acordat diferențe salariale.
Or, prin ordinul contestat ordonatorul de credite a stabilit drepturile salariale cuvenite ca urmare a promovării în grad, aducând modificări doar din această perspectivă drepturilor recunoscute prin ordine sau hotărâri judecătorești anterioare.
Prin urmare, contrar primei instanțe, Înalta Curte constată legalitatea deciziei de soluționare a contestației și, implicit, a Ordinului ministrului justiției nr. 1986/C/2022, ordonatorul de credite dispunând modificarea drepturilor salariale doar în raport de Hotărârea nr. 1023/ 31.03.2022 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, fără a putea stabili, în acest context, cu privire la data de la care reclamantul este îndreptățit la valoarea de referință sectorială și la coeficientul de multiplicare 19 sau la acordarea neplafonată a acestora.
Aceste drepturi rezultând din hotărâri judecătorești anterioare pot fi valorificate prin punerea în executare a acestor titluri executorii în cadrul unor demersuri distincte, și nu prin contestarea Ordinului ministrului justiției nr. y/C/2022, care are cu totul alt scop.
Raționamentul expus susține soluția de admitere a celor două recursuri declarate de recurenții-intimați Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției, de casare în parte a sentinței și, în rejudecare, de respingere a contestației în integralitate, ordinul fiind legal prin raportare la cauzele care au determinat modificarea drepturilor salariale de către ordonatorul de credite.
Ca o consecință, și dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtului Tribunalul Alba la plata diferențelor salariale rezultate este nelegală, urmând a fi reformată prin soluția dată în recurs.
Față de soluția ce se impune în cauză, instanța de recurs nu va mai proceda la analiza celorlalte critici invocate de recurenții-intimați Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției referitoare la lipsa de interes a intimatului-reclamant în promovarea acțiunii, ținând cont că acestuia i-au fost acordate deja diferențele salariale prin hotărârile pronunțate în materia dreptului muncii, la soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, la încălcarea puterii lucrului judecat a Deciziei nr. 223A/28 februarie 2022 în privința coeficientului de multiplicare 19, la rămânerea fără obiect a acțiunii în raport de anexa la Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. x/I/12.04.2023.
Cât privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că prin Încheierea de la termenul din 10.02.2023 prima instanță a constatat că a operat o transmisiune a calității procesuale pasive de la Ministerul Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de prevederile art. 142 alin. 6 din Legea 304 din 2002 care stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv în cele de natură procesuală.
Recurentele au susținut că, deși obligația de plată a diferențelor salariale rezultate a fost impusă doar în sarcina Tribunalului Alba, prima instanță ar fi trebuit să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și, prin subrogare legală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la petitul nr. II astfel cum a fost formulat de către reclamant (recalculare și plată), și să respingă acest capăt de cerere ca îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Înalta Curte găsește nefondată și această critică, constatând că din modul de redactare a dispozitivului, din cele consemnate în Încheierea de ședință de la termenul din 10.02.2023 și din considerentele sentinței rezultă în mod clar că petitul 2 al cererii de chemare în judecată a fost analizat de prima instanță în raport de obligațiile ce îi revin ordonatorului terțiar de credite, și nu ordonatorului principal de credite.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul Alba, singura critică de nelegalitate are în vedere soluția de obligare a acestuia la plata drepturilor salariale, arătându-se, în esență, că Tribunalul Alba va putea efectua plata diferențelor salariale doar după emiterea ordinului de către ordonatorul principal de credite, iar diferențele salariale stabilite prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea VRS de 605,225 lei și cele privind acordarea coeficienților prevăzuți la lit. A pct. 6-13 din anexa la OUG nr. 27/2006 fiind achitate conform graficelor de eșalonare aplicabil fiecărei sentințe judecătorești în parte.
Înalta Curte constată că prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea 304/2022 privind organizarea judiciară care stabilesc că ,,președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite și pe cele ale art. 142 alin. (2) din același act normativ potrivit cărora ,,Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanțe, precum și cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este gestionat de aceasta, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la aceste categorii de cheltuieli.”
În raport de aceste norme legale incidente, în mod legal prima instanță a obligat pârâtul Tribunalul Alba în calitate de ordonator de credite terțiar, cu care reclamantul se află în raport direct, la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a noii configurări a drepturilor salariale sumele de bani.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurentul Tribunalul Alba va fi respins ca nefondat.
Fiind întemeiate o parte din criticile aduse de recurenții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției, pentru motivele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. cele două recursuri vor fi admise, va fi casată în parte sentința recurată și, în rejudecare, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată în integralitatea sa, fiind menținute soluțiile date excepțiilor și cererilor de sesizare a Curții Constituționale, care nu au fost recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției.
Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs privind pe recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție.
Respinge excepția tardivității recursurilor declarate de recurenții Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Alba.
Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Alba împotriva Sentinței civile nr. 1139 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Admite recursurile declarate de pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 1139 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge în tot cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.
Menține sentința atacată în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepțiilor și soluția dată cererilor de sesizare a Curții Constituționale.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.