Deliberând asupra recursurilor și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)”, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la 06.01.2020, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „CFR.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 1.096.124,76 lei, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a facturilor TUI și non TUI, ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, precum și cheltuielile de judecată.
Prin sentința civilă nr. 813/25.06.2020, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.061.754,11 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, până la data de 31.10.2019, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, precum și a sumei de 14.222,54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 435/10.03.2021, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 34.370,65 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la 31.10.2019, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, precum și a cheltuielilor de judecată, în sumă de 343,7 lei, reprezentând diferență de taxă de timbru achitată în primă instanță și în sumă de 818 lei, taxă judiciară de timbru achitată în apel; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii civile, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. a declarat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 1876/28.09.2021; ca o consecință, decizia atacată a fost casată, iar cauza, trimisă pentru o nouă judecată instanței de apel, reținându-se aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.551, art. 2.553 alin. (1) și ale art. 2.554 C. civ.
În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 267/A/15.02.2022, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.370,65 lei, reprezentând penalități de întârziere, ce va fi actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, și a sumelor de 343,7 lei și 818 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. a declarat recurs.
Prin decizia nr. 52/18.01.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată instanței de apel, reținând încălcarea art. 501 C. proc. civ., întrucât curtea de apel a nesocotit dezlegările date prin decizia anterioară de casare.
Rejudecând în al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr. 1824/22.11.2023, prin care a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 918 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii civile, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. au declarat recurs, solicitând casarea ei și reținerea cauzei, spre rejudecare.
Prin memoriul său de recurs, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., a invocat aplicarea greșită a art. 1.270 C. civ. și a Titlului III C. civ., întrucât, contrar obligației impuse prin decizia de casare de a verifica scadența facturilor referitoare la debitul principal prin prisma art. 2.551 și art. 2.553 C. civ., instanța de apel nu a analizat modul de calcul pe care l-a prezentat, ci l-a validat pe cel al pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la prima instanță, care, în opinia sa, nu este corect.
Potrivit acestei recurente, doar varianta sa este cea legală, întrucât respectă dispozițiile Codului civil privind modul de calcul al termenelor.
În continuare, a prezentat separat facturile în divergență, având ca obiect prestațiile de tip TUI, reglementate de art. 5.2 din contractul părților, și pe cele de tip non TUI, prevăzute de art. 5.4 din convenție, arătând că diferențele de calcul au apărut din cauza aplicării eronate de către pârâtă a art. 2.554 C. civ., care nu era incident, întrucât termenul scadent nu s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, astfel că penalitățile trebuiau calculate pentru un număr de zile socotit exclusiv conform art. 2.553 alin. (1) C. civ.
Totodată, a susținut că instanța de apel a cercetat sumar criticile din apelul său, întrucât a reținut că disputa părților poartă asupra modalității de calcul a penalităților doar prin prisma art. 2.553 alin. (1) C. civ., deși a invocat și clauzele contractului nr. 148/07.12.2018, care reprezintă, potrivit art. 1.270 C. civ., legea părților.
O ultimă critică a vizat nerespectarea deciziei de casare din primul ciclu procesual, prin care instanța supremă a dispus, cu caracter obligatoriu, ca instanța de apel să verifice pretențiile deduse judecății în temeiul prevederilor Codului civil ce reglementează calculul termenelor.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Prin cererea sa de recurs, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. a invocat nesocotirea de către instanța de apel a dezlegărilor deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual, prin care Înalta Curte a dispus și rejudecarea capătului de cerere referitor la actualizarea debitului cu indicele de inflație, iar curtea de apel a examinat cauza numai cu privire la pretențiile reprezentând debit principal.
A imputat instanței de prim control judiciar nerespectarea cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, viciu de legalitate care atrage nulitatea ei.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.
Fiecare parte a formulat întâmpinare față de recursul celeilalte, solicitând respingerea, ca nefondată, a căilor de atac astfel exercitate.
Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ., a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă, asupra căreia, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 813/25.06.2020, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.061.754,11 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2019, potrivit contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, sumă care va fi actualizată cu rata inflației până la plata efectivă.
Sentința primei instanțe a fost atacată numai de reclamantă, iar în actualul ciclu procesual, în urma a două casări succesive, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr. 1824/22.11.2023, prin care a respins apelul astfel promovat.
Ambele părți au declarat recurs împotriva acestei decizii civile, însă, după cum s-a arătat deja, societatea pârâtă nu promovase apel împotriva hotărârii primei instanțe.
În această împrejurare, devin aplicabile dispozițiile art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cărora ,,În cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil”.
De aceea, Înalta Curte va respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă ca inadmisibil.
Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, trebuie notat că, deși aceasta a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu a dezvoltat critici concrete prin care să contureze vicii de motivare ale hotărârii atacate, ci toate argumentele sale vizează încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, precum și nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare din primul ciclu procesual.
Susținerile acestei recurente privind cercetarea sumară de către instanța devolutivă de control judiciar a cererii sale de apel concentrată numai pe modul de calcul al termenelor, nu și pe clauzele contractului părților, conform art. 1.270 C. civ., nu pot conduce la altă concluzie, întrucât constituie argumente care trimit către nesocotirea normelor de drept material, iar nicidecum către ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aspect care impune concluzia invocării formale a acestui caz de casare.
Din perspectiva criticii care aduce în dezbatere greșita aplicare, în apel, a dispozițiilor art. 1.270, art. 2.551, art. 2.553 și ale art. 2.554 C. civ., se impune observația că, prin decizia nr. 1876/28.09.2021, Înalta Curte de Casație – Secția a II-a Civilă a casat hotărârea pronunțată în apel în primul ciclu procesual, impunând dezlegări asupra aplicării normelor de drept ce reglementează modul de calcul al termenelor, stabilind că termenul pe zile calendaristice nu derogă de la dispozițiile de drept comun, că scadența facturilor trebuie calculată în modalitatea prevăzută de art. 2.553 alin. (1) C. civ. și că art. 2.554 C. civ. a fost eronat aplicat.
În consecință, rejudecarea cauzei trebuia să respecte aceste îndrumări, iar examinarea deciziei recurate relevă împrejurarea că instanța de apel a verificat actele dosarului și a statuat că modalitatea de calcul prezentată de pârâtă este cea corectă, penalitățile fiind calculate pentru un număr de zile de întârziere stabilit conform dispozițiilor legale ce reglementează calculul termenelor pe zile libere, dar și cu aplicarea art. 2.554 C. civ., conform căruia termenul care se împlinește într-o zi nelucrătoare se prelungește, considerându-se împlinit în prima zi lucrătoare care urmează. În acest context, nu poate fi reținut argumentul recurentei-reclamante că a fost validată varianta de calcul a părții adverse fără a fi analizată și a sa, întrucât instanța de apel a confirmat calculul pârâtei numai după propria verificare, stabilind că respectă normele de drept incidente.
Procedând în acest mod, curtea de apel a dat eficiență dezlegărilor deciziei de casare cu privire la examinarea pretențiilor reclamantei prin prisma textelor legale aplicabile, astfel că vor fi înlăturate criticile vizând pretinsa nerespectare a îndrumărilor instanței supreme din primul ciclu procesual.
Totodată, Înalta Curte reține caracterul nefondat al argumentelor referitoare la omisiunea examinării criticilor formulate de reclamantă în apel cu privire la contractul părților, întrucât din decizia recurată rezultă că instanța de prim control judiciar, cu prilejul verificării variantei de calcul prezentate de pârâtă, a avut în vedere clauzele 5.2 și 5.4, pe care le-a evocat în considerente, respectând astfel dispozițiile art. 1.270 C. civ., privind forța obligatorie a contractului.
Având în vedere argumentele expuse mai sus, rezultă că nicio critică nu a demonstrat nelegalitatea deciziei recurate, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. împotriva deciziei civile nr. 1824/22.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. împotriva aceleiași decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.