Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 386 din 20.10.2023 a Tribunalului Constanța - Secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/842/2022, s-au dispus următoarele:
S-a constatat că prin încheierea din 19.09.2023 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C.pen. în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C.pen.
În baza art. 188 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul A (fiul lui (...), născut la (...) în orașul Harsova, județul Constanța, domiciliat în satul (...), comuna Ciobanu, str. (...), județul Constanța, CNP (...)) pentru infracțiunea de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat). S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. S-a dispus ca pedeapsa principală să fie executată în regim de detenție, conform art. 60 C.pen.
În baza art. 188 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul B (fiul lui (...), născut la (...) în orașul Harsova, județul Constanța, domiciliat în satul (...), comuna Ciobanu, str. (...), județul Constanța, CNP (...)), pentru infracțiunea de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat). S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. S-a dispus ca pedeapsa principală să fie executată în regim de detenție, conform art. 60 C.pen.
În baza art. 20 C.proc.pen., art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 397 C.proc.pen. și art. 1357 și următoarele C.civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C, prin reprezentant legal D și în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile E și F în contradictoriu cu inculpații A și B.
Au fost obligați inculpații A și B la plata, în solidar, a următoarelor sume: către partea civilă C, prin reprezentant legal D, la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale; către părțile civile F și E la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile F și E, reprezentând daune materiale, ca nefondate.
S-a luat act că numitul G, major la data sesizării instanței cu rechizitoriu, nu s-a constituit parte civilă în cauză și nici nu a fost exercitată din oficiu acțiunea civilă, fapt constatat prin încheierea din 25.04.2023.
În baza art. 397 alin. (2) C.proc.pen. în referire la art. 250 C.proc.pen. și art. 249 alin. (7) C.proc.pen., s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A și B, până la concurența sumei de 100.000 lei, la care au fost obligați inculpații prin sentință față de partea civilă minoră C.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpații A și B, la intrarea în penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A și B.
Prin decizia penală nr. 1062 din 21.11.2024 a Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/842/2022, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C.proc.pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A și B împotriva sentinței penale nr. 386 din 20.10.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. x/842/2022.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au declarat recurs în casație inculpații A și B la 11 decembrie 2024 (fila 2 dosar nr. R/x/842/2022 C.A. Constanța).
Prin motivele formulate, recurenții inculpați A și B au susținut că au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sub acest aspect, recurenții au arătat că nu aveau cum să abandoneze victima într-o parcare, din moment ce locul săvârșirii faptei era inaccesibil autoturismelor (această împrejurare fiind atestată de procesul-verbal întocmit de către organele de poliție judiciară privind stabilirea traseologiei și evidențierii locului geografic în care a fost găsit cadavrul victimei H, la care sunt anexate o planșă foto cu 13 fotografii și un suport optic DVD aflat la dosarul Curții de Apel Constanța).
S-a învederat că un aspect important este reprezentat de faptul că victima nu se afla deja în locul unde a fost agresată (neexistând deci posibilitatea să fie abandonată), în acest sens fiind atât depoziția fiului victimei - C, dar și a celorlalți martori, respectiv I și J, martori care au precizat ca au însoțit-o pe victimă în cursul după-amiezii din 29.12.2028, spre seară, când s-au deplasat la lacul K, pentru a scoate din apă plasele de pescuit aruncate cu o zi în urmă. Mai mult, martorul J a precizat în cadrul declarației date în fața instanței de fond, la 13.06.2023, că nu a anunțat pe nimeni întrucât a plecat cu vorba bună de acolo, inculpații spunând că vor doar să le spună unde le sunt lucrurile.
Recurenții au apreciat că nu este versosimilă aprecierea asupra faptului că ar fi abandonat-o pe victimă după ce au agresat-o, din moment ce aceasta se afla deja în locul respectiv, astfel încât nu avea cum să fie abandonată.
S-a considerat că un aspect foarte important este și acela că, dacă victima ar fi fost "abandonată", nu s-ar fi putut mișca din locul unde a fost agresată.
Recurenții au arătat că, potrivit aceluiași proces-verbal întocmit de organele de poliție judiciară privind stabilirea traseologiei și evidențierii locului geografic în care a fot găsit cadavrul victimei H, rezultă că, la aproximativ 500 de metri de la locul unde a fost găsit cadavrul, a fost identificat combinezonul din cauciuc purtat de victimă, acesta fiind locul unde aceasta a fost agresată. Or, în condițiile în care victima s-a deplasat aproximativ 500 de metri de la locul unde a fost agresată și până la locul unde a fost identificat cadavrul, s-a apreciat că nu se justifică nici din acest punct de vedere aprecierea ca victima ar fi fost "abandonată" și că fapta ar fi prevăzută de legea penală.
În susţinerea faptului că victima nu a fost "abandonată", recurenţii au solicitat să se aibă în vedere raportul medico-legal de necropsie nr. 6266/972/A3/2018 din 30.08.2019 emis de S.J.M.L. Constanţa, avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, care a avizat raportul de necropsie şi raportul de expertiză medico-legală supliment nr. 1772/972/A3/2018 din 12.05.2023, în toate aceste acte concluzionându-se în sensul că leziunile produse nu au legătură de cauzalitate cu mecanismul tanato-generator şi nu au pus victima în imposibilitatea de a se deplasa.
Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere şi faptul că, potrivit raportului de necropsie nr. 6266/972/A3/2018 din 30.08.2019 al S.J.M.L. Constanţa, dar şi raportului de expertiză medico-legală supliment nr. 1772/972/A3/2018 din 12.05.2023, rezultă ca victima a avut o alcoolemie de 0,45 grame 0/00, ceea ce a putut determina imposibilitatea acesteia de a se deplasa.
Pe lângă faptul că nu au abandonat victima, recurenții au solicitat să se aibă în vedere că nici nu au lăsat-o într-o stare de pericol (inconștientă, imposibilitate de a se manifesta ori de a se deplasa) - cerințe obligatorii pentru a se putea aprecia asupra infracțiunii de omor cu intenție indirectă.
S-a subliniat și faptul că victima nu a fost abandonată sumar îmbracată raportat la împrejurarea că aceasta și-a dat jos combinezonul după ce a fost agresată (conform procesului-verbal întocmit de către organele de poliție judiciară privind stabilirea traseologiei și evidențierii locului geografic în care a fost găsit cadavrul victimei H) și a fost găsită la o distanță de 500 metri.
De asemenea, s-a apreciat că este foarte important și faptul că victima nu a fost pusă în imposibilitate de a se deplasa ori de a se manifesta, din moment ce aceasta a sunat la 112, pentru o perioadă de aproximativ 2 ore, începând cu ora 21:12 și până la ora 22:53 (conform procesului verbal nr. 104309/29.01.2019 emis de I.P.J. Constanța - Serviciul de Investigații Criminale, în cadrul căruia au fost redate convorbirile înregistrate puse la dispoziție de SNAU 112), ocazie cu care, la un moment dat, inclusiv operatorul a exclamat „nu vă putem găsi daca nu ne spuneți unde sunteți". În acest caz, s-ar putea afirma că, de fapt, reprezentanții instituțiilor publice au abandonat victima (care a precizat la 112 că se află în pericol), din moment ce nu au făcut suficiente demersuri pentru a găsi victima în timp util.
Or, dacă victima nu s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și ar fi fost coerentă, ar fi fost în măsură să se deplaseze în direcția corectă (întrucât în sensul invers de deplasare se afla o pantă, după care era șoseaua - conform declarației martorului C fiul victimei) ori măcar să indice locul unde se afla. Faptul că victima a fost incoerentă, se confirmă și prin convorbirile efectuate la 112, din care rezultă că aceasta a susținut că ar fi fost adusă cu mașina la locul agresiunii, deși din probele administrate rezulta ca inculpații doar au agresat victima la locul agresiunii și au plecat. Tot în acest sens, dacă victima ar fi fost rațională și coerentă, ar fi putut apela la un cunoscut al locului pentru a îi indica locul unde se află și pentru a putea fi identificată.
S-a mai susținut că victima nu a fost agresată în câmp deschis, ci în fața fermei, însă chiar aceasta s-a deplasat de la locul agresiunii (din fața fermei) în câmp deschis, deplasându-se aproximativ 500 de metri, unde a fost găsită decedată.
Recurenții au arătat că dacă ar fi dorit într-adevăr să "abandoneze" victima pentru a-i da o lecție (asa cum s-a reținut), nu i-ar mai fi lăsat acesteia telefonul să îl poată folosi (și să sune inclusiv la 112).
Așadar, nu se poate reține împrejurarea că victima ar fi decedat din cauza faptului ca ar fi fost "abandonată" și pusă în pericol (ceea ce ar reprezenta ca fapta ar fi prevăzută de legea penală), din moment ce aceasta, după incident, și-a dat jos combinezonul, s-a deplasat aproximativ 500 metri (în direcția greșită) și a sunat la 112, vorbind cu operatorul aproximativ două ore.
S-a învederat că toate aceste elemente au fost reținute și de către organele de urmărire penală, în cuprinsul ordonanței din 30.04.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de omor și disjungerea în vederea continuării cercetărilor față de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casație, întrucât "abandonul" victimei (care în realitate nu a existat) nu înseamnă că aceasta a fost lăsată în imposibilitate de a se manifesta/deplasa, fapta nefiind prevăzută de legea penală, astfel încât, în mod greșit, s-a dispus o soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de omor cu intenție indirectă.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 ianuarie 2025, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C.proc.pen., la termenul din 25 februarie 2025.
Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurenții inculpați neputând fi circumscrise cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C.proc.pen., Înalta Curte reține următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și 2 C.proc.pen.:
„(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.”
Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434 art. 435 art. 436 și art. 438 C.proc.pen. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C.proc.pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.
Instanța constată că decizia nr. 1062 din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie (dosarul nr. x/842/2022), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și 2 C.proc.pen.
Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C.proc.pen. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a, b și d C.proc.pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpaților (s-a indicat și domiciliul procesual ales), hotărârea care se atacă și este semnată de apărătorul ales al recurenților (avocat L). Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C.proc.pen., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen.
Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., invocat de recurenți, se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen.
Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc – din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului“ (decizia nr. 350/RC/2015 – Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, www.scj.ro).
Prin motivele formulate, în esență, făcând ample trimiteri la probele administrate în cauză, recurenții inculpați A și B au susținut că au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nici nu au abandonat victima, nici nu au lăsat-o într-o stare de pericol (inconștientă, imposibilitate de a se manifesta ori de a se deplasa). S-a învederat și faptul că dacă victima nu s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și ar fi fost coerentă, ar fi fost în măsură să se deplaseze în direcția corectă ori măcar să indice locul unde se afla când a sunat la 112 sau ar fi putut apela la un cunoscut al locului pentru a îi indica unde se află. Au mai susținut recurenții că dacă ar fi dorit într-adevăr să "abandoneze" victima pentru a-i da o lecție (așa cum s-a reținut), nu i-ar mai fi lăsat acesteia telefonul să îl poată folosi (și să sune inclusiv la 112).
Se observă că aspectele invocate de recurenții inculpați A și B prin motivele de recurs în casație pornesc de la contestarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv și presupun o reapreciere a acesteia.
Contrar celor susținute de recurenți, se observă că din situația de fapta reținută de către instanța de apel, cu titlu definitiv, rezultă că „inculpații sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor, având în vedere situația de fapt, respectiv contextul în care s-a produs decesul persoanei vătămate, care, aflată într-o stare vulnerabilă, cauzată chiar de loviturile aplicate anterior de inculpați, a fost abandonată în câmp deschis, la o distanță de aproximativ 800 de metri de șosea, îmbrăcată sumar și neadecvat anotimpului rece, în condițiile în care incidentul avusese loc undeva în jurul orelor 18:00-18:30, în data de 29.12.2018, deci în timpul iernii, când deja la ora respectivă se înserează, la temperaturi de 0-1 grade celsius.
Este adevărat că în raportul de expertiză medico-legală și în suplimentul efectuat în fața Tribunalului Constanța nu a fost stabilită o legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpați și cauza tanatogeneratoare, concluzionându-se că leziunile suferite după loviturile aplicate de inculpați nu au pus victima în imposibilitate de a se deplasa. Însă ansamblul factorilor cauzali trebuie analizat prin prisma întregii conjuncturi factuale, inculpații putând să anticipeze în mod rezonabil, chiar dacă nu au urmărit producerea rezultatului, respectiv suprimarea vieții persoanei vătămate, că există posibilitatea ca victima să aibă dificultăți să găsească drumul principal, chiar dacă loviturile aplicate nu l-au pus în imposibilitate de a se deplasa, i-au provocat în mod evident greutăți în mișcare (acesta având multiple fracturi costale), dublate de starea de hipotermie, care cel mai probabil s-a instalat la un timp foarte scurt, luând în considerare că victima intrase anterior în lacul K, era îmbrăcată neadecvat și afară erau temperaturi de îngheț, creându-i acestuia stări de confuzie, așa cum reiese și din convorbirile purtate cu operatorul de la serviciul de urgențe.
De altfel, un detaliu important reiese și din declarația martorilor C, J și I, care s-au aflat în ziua respectivă cu persoana vătămată, toți cei trei declarând că se deplasaseră împreună cu victima la lacul K, cu căruța; la momentul conflictului inculpații spunându-le să plece acasă întrucât îl vor aduce ei pe H, cu mașina. Acestora le-a fost frică să nu fie la rândul lor bătuți, astfel că s-au conformat, însă în timp ce se deplasau spre casă au auzit cum persoana vătămată striga după ajutor.
Așadar, abandonarea victimei a avut loc din dorința inculpaților de a „da o lecție”, cei doi intenționând cu bună știință să îi cauzeze acestuia suferințe suplimentare, deși nu au urmărit provocarea decesului, erau conștienți de eventualele dificultăți pe care le va întâmpina în a ajunge acasă sau cel puțin la șosea unde ar fi avut posibilitatea să solicite ajutor.”
Cu toate că recurenții au susținut că fapta pentru care au fost condamnați nu este prevăzută de legea penală, se observă că aceștia solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor (procesul-verbal întocmit de către organele de poliție judiciară privind stabilirea traseologiei și evidențierii locului geografic în care a fost găsit cadavrul victimei H, planșă foto cu 13 fotografii, un suport optic DVD, declarațiile martorilor C, I și J, raportul medico-legal de necropsie nr. 6266/972/A3/2018 din 30.08.2019 emis de S.J.M.L. Constanța, avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, care a avizat raportul de necropsie și raportul de expertiză medico-legală supliment nr. 1772/972/A3/2018 din 12.05.2023, procesul verbal nr. 104309/29.01.2019 emis de I.P.J. Constanța - Serviciul de Investigații Criminale), cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.
Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C.proc.pen. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.
Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.
Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C.proc.pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 1062 din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/842/2022.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C.proc.pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 1062 din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/842/2022.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2025.